Situaţia tristă a vieţii istorice a românilr transilvăneni de până la 1848-1849, constituţiile întunecate ale Transilvaniei, instituite de stările şi religiile recepte, condiţia majorităţii românilor de iobagi sau şerbi pe moşiile nobililor sau ale instituţiilor religioase recepte, precum Episcopia Romano Catolică de Alba Iulia, Episcopiile Reformate din Ardeal, Colegiul Reformat din Cluj, Fondul de Studii Catolic din Ardeal etc. (de altfel ca şi iobagii şi jelerii maghiari, saşi şi ţigani) au făcut ca românii să nu acceadă secole la rând la studii la universităţi, ceea ce a frânat foarte dramatic dezvoltarea lor pe tărâmul civilizaţiei şi modernităţii, din această cauză suferim şi astăzi. Să dau doar un singur exemplu: Academia de Arte Frumoase din Viena funcţionează din 1692, acelaşi tip de învăţământ universitar funcţionează şi mai de demult la Paris şi în alte centre ale Europei şi dacă ar fi avut acces şi românii, din vechime, la acest fel de instituţii, nu ne-am plânge astăzi că nu avem picturi cu viaţa ştrămoşilor noştri români din Transilvania, totul ne este opac înspre trecutul lor atât de drag nouă. Şi e doar un singur prejudiciu amintit aici, dar lista lor este lungă şi deosebit de gravă. După eliberarea din iobăgie la 1848-1849, dar mai ales după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, românii s-au gândit să recupereze acest mare handicap istoric faţă de civilizaţiile consacrate ale Europei.
A venit, însă, după cel de-al Doilea Război Mondial, ocupaţia bolşevică sovietică şi s-a întâmplat altă rupere de civilizaţie până în 1990. Din 1990 până astăzi, se plânge lumea că avem cei mai mulţi doctori în şţiinţe pe cap de locuitor, impostura este în floare şi de treizeci de ani ne zbatem într-o continuă tranziţie, fără a reuşi să ne înscriem în civilizaţia mult visată înainte de 1989.
După acest scurt parcurs istoric sumar, datorat vitregiilor trecutului, să vedem câţi români au reuşit, totuşi, să spargă acea îngheţare a stării lor prin constituţii negre seculare şi au reuşit să acceadă la universităţi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, apoi până la Revoluţia de la 1848-1849. Şi să vedem doar care sunt cei din Câmpia Transilvaniei, cea mai iobăgită zonă de către nobilinea maghiară. Desigur că cei mai mulţi români au fost la universităţi din zone mai libere, din Braşov şi jur, din zona regimentelor de graniţă din Banat, Năsăud, Orlat etc. Din Câmpie, să-i enumerăm în ordine cronologică: Silvestru Caliani (Caliani era o familie de mici nobili români) din Sânmărtinu de Câmpie, la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide” (înfiinţat în 1553, numit şi Collegium Romanum sau Universitatea Gregoriana Roma) din cetatea Vatican, din 1739 până în 1747, devenit apoi profesor le Gimnaziul din Blaj şi prepozit; Ioan Bob (1739-1830), din Orman, la Universitatea din Sâmbăta Mare (azi Trnava, Slovacia) în anii 1773-1778, universitate care a funcţionat în Trnava în perioada 1635-1777 (aici studiase în anii 1725-1729 şi episcopul şi omul de cultură Ioan Inocenţiu Micu Klein) – Bob va deveni episcop al Blajului; Petru Maior (1756 – 1821), născut în Căpuşu de Câmpie (astfel figurează în matricole), absolvent al gimnaziului iezuit din Cluj, student la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide”, sus-amintit, între anii 1774-1779, devenit mare cărturar, istoric, filolog, protopop al Gurghiului cu sediul la Reghin; Gheorghe Șincai (1754 -1816), născut în Şamşud – azi Şincai, astfel figurează în matricole, la Roma, absolvent al gimnaziilor din Bistriţa, Cluj şi Târgu Mureş, student, în aceiaşi ani şi la aceeaşi instituţie din Roma, cu Petru Maior, Şincai a devenit şi el mare cărturar, istoric şi filolog, în timpul studenţiei a fost și bibliotecar al colegiului, având acces la documente foarte importante pentru istoria românilor; Petru Maior urmează şi studii de drept, în perioada 1779-1780 la Universitatea din Viena, instuţie de învăţământ superior înfiinţată încă din 1526; Teodor Király/ Crăifălean (Király, de la localitatea Királyfalva, azi Crăieşti, MS) (1756 ?- 1814), la Teologia din Lemberg (azi Lviv, Ucraina), absolvită în 1788, Teodor Király devine profesor la Blaj în 1797-1798; Iosif Katonai/Cătinean (Katonai, de la localitatea Katona, azi Cătina, CJ), la Teologia din Viena, până în 1788, va deveni profesor de limba germană la Gimnaziul din Blaj în 1789; Vasile Filipan (1766-1832), născut în Miceştii de Câmpie, la teologia din Agria (azi Eger, Ungaria), până în 1788, apoi îşi ia doctoratul la Lemberg în 1789, profesor la Lemberg, apoi profesor, respectiv director la Blaj; Ioan Nemeş (1767-1838), născut în Băiţa, “din aproprierea Clujului”, studii filozofice la Universitatea din Lemberg, sus-amintită, înainte de anul 1790, devenit profesor, apoi director al Gimnaziului din Blaj; Simion Raţiu (1772-1820) din Silivaşu de Câmpie, studii filosofice şi teologice la Universitatea din Viena, până în 1795, devine profesor la Blaj; Gavrilă Stoica de Báts (1772-1836) din Milăşel, studii teologice la Seminarul din Pojon (azi Bratislava) in 1795-1799, devine profesor, respectiv canonic la Blaj; Teodor Pop din Sântioana, înscris la Universitatea din Viena în anul 1800, la Teologie.
Lasă un răspuns