România fatalistă…

Am încredințarea că fac parte din marea familie a românilor care apreciază formidabilul nostru haz de necaz („Viața la noi e tristă, în schimb salariul e hazliu”, „Ai carte, ai cu ce să te ștergi la fund” etc.) și care, în toamna anului trecut, a sperat din toată inima că noul guvern iohanniano-orbanian va rezolva problemele de fond ale României postdecembriste: stimularea inițiativei particulare pe direcția faimosului slogan brătienesc „Prin noi înșine”, reducerea enormelor cheltuieli bugetare cu întreținerea supraponderalelor instituții centrale și din teritoriu, mărirea necontenită a investițiilor din sectoarele vitale (cercetare, educație, sănătate, agricultură, industrie alimentară, infrastructură rutieră și feroviară), eliminarea dezastruosului decalaj de unul la peste o sută0 dintre veniturile minime (milioane de români cu pensii de 600-700 de lei) și cele sfidătoare (câteva sute de mii de privilegiați postdecembriști cu pensii de peste 10.000 euro), respectarea legilor în vigoare, în primul rând cea a indexării/corelării veniturilor mici și mijlocii, la începutul fiecărui an (1 ianuarie), cu inflația și creșterea prețurilor (în țările cu cârmuiri responsabile se efectuează chiar două indexări în fiecare an!), integrarea demnă și rodnică a României în Uniunea Europeană prin necesare și trainice înfăptuiri în folosul românilor de azi și de mâine (creșe, grădinițe, școli, spitale, canalizări, îndiguiri, desecări, sisteme de irigații, împăduriri, poduri, autostrăzi, drumuri modernizate, porturi, aeroportui etc.), nicidecum întru mulțumirea sforarilor externi și a ciocoilor interni.

Altminteri, se întreabă românul onest și jecmănit de statul tot mai absurd, pentru ce naiba au ținut morțiș liberalii să preia cârma din mânile murdare ale pesediștilor, dacă ei, nici măcar după opt luni de încășcăvălire (înfigere la cașcavalul puterii), n-au izbutit sau, mă rog, n-au vrut să facă absolut nimic din ceea ce-i obligă legea indexării, respectiv din ceea ce au afirmat la sfârșitul anului trecut că-i bătut în cuiele legii bugetului (dublarea alocațiilor și majorarea pensiilor cu 40 la sută)?!…

Dimpotrivă, acuma (a se citi „de când au constatat că nu-i mai țin curelele”) iohannianul și orbanianul se iau la întrecere în a deplânge vulnerabilitatea pensionarilor și a clama trebuința majorării alocațiilor pentru copii, care – în momentul de față (la fel ca toate celelalte elemente constitutive ale nivelului de trai din România) – sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, dar se grăbesc să adauge ba că nu sunt bani la buget (vechea marotă cu găurile/hăurile lăsate de predecesori și – chipurile – necunoscute de noii tartori), ba că aceste plăți necesită o analiză atentă și – desigur – niciodată finalizată în autentic spirit democratic, sau repede finalizată în sensul că „actuala stare a economiei pre și postpandemică nu permite un atare efort financiar”  (însă, adaug eu, permite plata integrală și la timp a veniturilor neobrăzate), ba că, în opinia amuzantului nostru prim palavragiu, toate aceste drepturi cetățenești (la urma urmei întru totul firești pentru jalnicul nivel de trai al maselor din România și lesne soluționabile în două sau trei tranșe) nu sunt decât perfide capcane politice, în care pesediștii și acoliții lor caută să-i prindă pe „destoinicii” liberali.

Da, căci toată această cufureală cu pandemia hipermediatizată (atenție, în fiecare oră mor de foame peste 400 de pământeni!) și cu încețoșata perioadă postpandemică (dar când va fi aceasta, dacă tot tragem de starea de alertă mai ceva ca gaia de maț?!), ne înfățișează detestabila indolență și incapacitate a politrucilor postdecembriști întru rezolvarea stringentelor probleme de fond ale poporenilor, toate încontrările televizate dintre pretinșii dreptiști și stângiști, respectiv dintre deținătorii puterii executive și adversarii lor, nefiind altceva decât găunoase exerciții de imagine în vederea câștigării alegerilor locale și, mai ales, a celor parlamentare.

De unde concluzia logică pentru catastrofala făcătură politică de pe meleagurile noastre: cum toți politrucii (singuri sau în alianțe conjuncturale) sunt o apă și un pământ în ceea ce privește slujirea prestigiului țării și a nevoilor vitale ale alegătorilor corecți, cred că lucrul cel mai înțelept pe care pot să-l facă acești cetățeni, după trei decenii ratate, este acela de-a nu se prezenta în bloc la viitoarele alegeri. Oricum ei nu vor putea propulsa atâția aleși vrednici de câți e nevoie în Parlament și la Cotroceni, ca țara să cunoască o reală schimbare în bine. Iar dacă, totuși, presupunem prin absurd că s-ar găsi atari oameni (de valoarea așteptată și în numărul trebuincios), oricum schimbarea nu depinde de bunele lor intenții, ci de spurcata vrere a globaliștilor, via Bruxelles-Washington.