Fosilele unui mamut descoperite la Nireș (jud. Cluj) au fost expuse la Muzeul Municipal din Dej

Chiar dacă puţini locuitori ai orașului Dej (jud. Cluj) sau cei din împrejurimi știu că în perioada paleolitică, respectiv în segmentul temporal cuprins între 1.000.000 și 10.000 / 8000 î.Hr., în zona în care se află acum muncipiul Dej, existau şi trăiau mamuţii, unele dintre cele mai mari mamifere de uscat din istoria omenirii, aceștia pot afla mai multe dacă fac o vizită la muzeul local. Dovada afirmaţiei anterioare o reprezintă fosilele de mamut expuse în prezent la Muzeul Municipal din Dej. Acestea au fost descoperite în zona exploatărilor de sare de pe teritoriul localității Nireș, aflată la 12 km de municipiul Dej.

Resturile fosile de mamut de la Muzeul Municipal Dej au fost descoperite şi expuse la muzeu în jurul anului 1950. Nu există informaţii concrete privind data la care au fost găsite respectivele fosile, însă într-un articol din acea vreme se menţionează că dejenii au putut să viziteze exponatele, încă de la începutul anilor `50. Una dintre ipoteze justifică existența acestor fosile în apropierea izvoarelor sărate, deoarece în acea perioadă oamenii nu avea cum să conserve carnea pe perioade îndelungate și accesau sarea în acest scop. Astfel, aceştia locuiau în zona surselor de apă sărată, unde depozitau și carnea de mamut. Sau, o altă ipoteză, este aceea că mamuții aveau nevoie de sare, așa cum toate mamiferele ierbivore din prezent caută sarea pentru consum (oile, vacile, căprioarele, etc.) și astfel drumul lor trecea pe la izvoarele sărate de la Nireș. Nireș, numit mai demult Sasnireș, Sas-Mireșu, Sasmireșu („Mestecănișu Săsesc”, sau „Sătucul cu Mesteceni”, „Mestecăniș”) este un sat din comuna Mica (jud. Cluj). În subsolul regiunii există o importantă acumulare de sare gemă, care se extinde între localitățile Nireș și Unguraș de-a lungul Văii Bandău, afluent al Someșului Mic. Corpul de sare are o lungime de cca 5 km (oríentare est-vest), o lățime de 0,6-1 km și o grosime de 200-400 m. Masivul de sare face parte din zona puțin tectonizată de la nord de Gherla, unde sarea a conservat în bună parte poziția stratigrafică inițială, fiind supusă doar la ușoare fenomene de lentilizare, boltire și laminare. Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate, saramura fiind întrebuințată din vechi timpuri de către localnici în diferite scopuri.

În pleistocen zona munților Rodna și Călimani era acoperită de o mare calotă de gheață. La marginea acestor regiuni glaciare, în zonele numite periglaciare, clima era rece și umedă, iar flora era săracă, de tundră. În aceste condiții trăia mamutul, iar omul preistoric trăia în peșteri sau adăposturi amenajate pe trase sub stânci. Acestei perioade glaciare (pleistocen sau paleoliticul mediu și superior) îi urmează o perioadă mai caldă, temperată și umedă numită halocen, timp în care fauna și flora își modifică aspectul, iar mamuții dispar. Așadar, topirea și retragerea spre nord a ghețarilor, după glaciațiunea Würn, a dus la modificări importante ale florei și faunei, apropiind-o tot mai mult de cea din zilele noastre. În mai multe localități din județul Bistrița Năsăud (Săsarm, Sângiorgiu Nou, Uriu, Dipșa și Fântânele) au fost descoperite mai multe resturi fosile de mamut. La nord de localitatea Săsarm, pe Valea Slatinii (la 30 de km de municipiul Dej), în depozitele cuaternare de scurgeri din pantă, au fost identificate mai multe oase de mamut: două fragmente mari de defensă, trei molari, un fragment de mandibulă, un fragment de tibie și alte fragmente osoase mai mici. Sedimentele în care au fost descoperite asemenea resturi fosile sunt mâluri galbene, ușor nisipoase, cu benzi negre și brun-roșcate, datorate unor acumulări mai mari de substanță organică, sau prezenței oxizilor de fier și mangan. Acest strat de mâl galben se află pe un strat de argilă saliferă cu intercalații de gresii și sare masivă, deschisă în malurile abrupte ale unor văi.

Acești versanți sunt puternic afectați de alunecări de teren în urma cărora au ieșit la lumină sedimente mai vechi și resturi osoase de Elephas primigenius Blum (cunoscut ca și Mammuthus primigenius). Așadar, resturile de mamut provin din depozite cuaternare situate în apropierea unor zone de apariție la suprafață a masivului de sare ori a unor izvoare sărate, fântâni sau bălți sărate. Studiile viitoare ar trebui să găsească o legătură între sare, mamuți și omul preistoric. Mamutul a fost vânat excesiv de oamenii din paleolitic cunoscându-se astăzi adevărate depozite de oase, alcătuite din fildeși (defense), măsele (molari) și oase de mamuți. Urme ale activității intenționate a omului preistoric pentru procurarea hranei au fost atestate în mai multe descoperiri, ele fiind reprezentante prin unelte de os, măciuci, străpungătoare, răzuitoare. Sunt destul de frecvenţe și uneltele confecționate din oase de mamut.

Ca istorie, mamutul a apărut spre sfârșitul pleistocenului mediu (perioada paleolitică din istorie) și a fost cel mai răspândit dintre elefanții fosili până la începutul holocenului. În această perioadă de glaciațiune o mare parte a Europei era acoperită de gheață, astfel încât speciile arctice au coborât până în zona țării noastre, iar animalele temperate s-au retras mult în sud. Unii cercetători consideră că primele specii de mamuți au apărut în Asia, după o migrare din Africa. S-au obișnuit la condițiile de trai destul de grele, fiind situați într-o perioadă glaciară cu aproximativ 80.000 de ani în urmă. Pentru a putea supraviețui, mamuții migrau în Europa pe timp de iarnă, unde condițiile erau mai blânde. Mamutul poate fi considerat un strămoș îndepărtat al elefantului actual. Fosilele descoperite până acum îl plasează în timp pe o scară largă, care cuprinde epocile geologice Pliocen, Pleistocen și Holocen, ceea ce arată capacitatea de adaptare a acestui mamifer. Totuși, undeva între 12.000 – 11.700 î.Hr. mamutul a dispărut ca specie, probabil datorită transformărilor climatice. Specialiștii nu au ajuns încă la o concluzie cu privire la cauzele care au produs extincția acestui animal. Spre deosebire de elefanții actuali, mamutul avea o blană de păr lung și des, care se îngroșa pe abdomen și în zona membrelor, astfel că putea rezista climei reci. Era înzestrat cu o pereche de colți lungi, care aveau o curbură pronunțată. Cu ajutorul lor căuta prin zăpadă hrana: ierburi, crengi și lăstari. Capacitatea de adaptare la temperaturi scăzute se datora și grăsimilor acumulate, mai ales în zona gâtului, pe timp de vară, când mamuții se adunau în turme mari și străbăteau distanțe întinse în căutarea hranei. Imaginea mamutului apare frecvent în picturile rupestre deoarece acesta, prin enorma sa cantitate de carne și grăsime, constituia o importantă sursă de hrană pentru omul primitiv. Oamenii preistorici se adunau în grupuri mari și alergau mamuții spre diferite capcane naturale (râpe, văi) sau artificiale (capcane constituite din gropi mascate cu crengi). Dispariția mamutului din Europa, Asia și America de Nord se datorează mai multor factori precum: vânătoarea excesivă practicată de Neanderthalieni și de către Homo sapiens și încălzirea climei care a determinat sfârșitul ultimei ere glaciare Würm în urmă cu 10-11.000 de ani (surse: wikipedia.org; dejeanul.ro; turism-dej.ro; dejulmeu.ro; sanuuitam.blogspot.com).

Dejenii vor putea vedea fosilele mamutului de la Nireș expuse în Muzeul Municipal din Dej, aflând de la ghidul muzeului și istoria sa și a speciei sale ce a trăit în Epoca de Gheață. (G.V.G.)

Un răspuns la Fosilele unui mamut descoperite la Nireș (jud. Cluj) au fost expuse la Muzeul Municipal din Dej

  1. Pingback: Fosilele unui mamut descoperite la Nireș, expuse la Muzeul Municipal din Dej - FOTO - Dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*