Se discută relativ intens despre dizolvarea UDMR-ului… Din nou… O temă care apare periodic, dar care niciodată nu este finalizată… Acum s-a reluat subiectul eliminării formațiunii iredentiste din osatura politică a țării, cu mai multă încrâncenare parcă, dar tot dinspre spațiul rețelelor sociale. Doar că, astăzi, o asemenea acțiune nu ar mai fi suficientă, nu ar mai avea nici o eficiență de „deparazitare”, pentru că pecinginea cangrenoasă s-a întins cu mult dincolo de zona politică. S-a insinuat și s-a dezvoltat nestingherită, de acolo atacând și mai vârtos fundamentele noastre. S-a înfipt prin toate instituțiile statului, ministere (eșalonul doi-trei), agenții, deconcentrate, felurite alte structuri, nonjustițiare pe fond, dar care împart „dreptatea” înaintea Justiției, fărâmițând prin acuze și referate, discriminând în numele unei așa-zise discriminări etnice pozitive…
Din păcate, dincolo de agitația unor „apărători” de țară (pe care nu-i poți numi patrioți, naționaliști, nefiind acei români gata de sacrificiul de sine în numele neamului și ai gliei), ci niște agitatori pompoși (mediatic și virtual), care prind din zbor subiectele clădite de alții, și nu ar fi nici o tragedie, dar le mătrășesc și le duc într-o zonă în care aplicarea devine imposibilă, dizolvarea UDMR-ului nu mai ajunge. Pentru că tot ce (s-)a „născut” din această hienă hidoasă trebuie înlăturat! Ceea ce ar fi cu mult mai greu, multe dintre ele având, spre deosebire de Uniune, înregistrări juridice în statusul și registrul de partide politice. În plus, după atâția ani de existență a acestora, ar fi dificil să demonstrezi ilegalitatea acestora, iar suprimarea lor (practic, eliminarea, dimpreună cu UDMR, a tuturor bastarzilor pe care formațiunea i-a plasat, tactic, într-o „grănițuire” de veghe maghiaro-secuiască) ar fi mult mai dificilă.
Dizolvarea UDMR ului ar fi astăzi doar expresia unei frecții la piciorul de lemn al politicii. Pentru că ar dispărea un ambalaj, dar conținutul cangrenos, verzui, ar supraviețui, ar exploda și s-ar infiltra și mai abitir. Așa, la un loc, în ghemul ei de ură, măcar vedem ce se întâmplă. Măcar avem, fie și parțial, imaginea mizeriilor pe care le produc împotriva noastră. Or, prin dizolvarea UDMR ar dispărea reprezentantul politic ca element de răspundere în fața Justiției (pentru vremea în care politicienii și guvernanții români vor avea curajul să acționeze UDMR-ul în Justiție pentru fiecare atac la ființa națională).
Dacă formațiunea ar dispărea mâine, ar fi dizolvată, s-ar întâmpla exact ceea ce vedem de trei decenii: continuitatea maghiarimii politice la butoane, chiar și din afara „jocului”. Pentru că, așa cum și-a asigurat atâtea decenii prezența prin instituțiile statului, indiferent de contextul politic, menținându-și oamenii în funcții chiar și în momentul în care statutul de opoziție ar fi trebuit să-i determine pe câștigătorii politici ai eșichierului să o înlăture, la fel se va întâmpla și în cazul unei „dizolvări”.
Formațiunea are suficiente resurse să-și „împrăștie” otrava prin toate partidele (și nu prin șantaj și amenințări cu dezvăluiri la adresa unor politicieni, ci în baza unor acorduri și trocuri neștiute de noi, simplii votanți), plasându-și, peste noapte, oamenii prin departamentele dedicate minorității (nu minorităților!, acolo e alt os de ros), de unde își va extinde poate și mai bine mocirla „ideologică” pe care o stârnește în numele unor fantoșe iredentist-revizioniste.
Desființarea UDMR-ului își avea rostul cu mulți ani în urmă. Atunci ar fi produs efectele benefice maxime… Înainte să apuce să se infiltreze instituțional.
De aceea, soluția nu o mai reprezintă astăzi doar acest pas. Pentru că locul formațiunii ar fi luat, ca purtători ai cârpei secuiești pe post de blazon, de celelalte formațiuni maghiare (ori, și mai grav, în cazul înființării lor, de „departamentele” de reprezentare etnică din partidele românești). Cu mențiune că nu vom asista la tipicul politic românesc al confruntării pentru stabilirea aceluia care să se numească formațiune-lider, pentru că, din acest punct de vedere, lucrurile ar fi bine trasate, fiind clar că formațiunile maghiare nu se vor război niciodată între ele, ci își vor „partaja” amiabil drepturile de imagine și reprezentare (nu a maghiarimii sociale, pentru că nu aceasta contează pentru politicienii maghiari, ci a intereselor proprii). Procesul „dizolvării UDMR” ar trebui să fie mult mai elaborat. Să țină pasul cu nivelul de infiltrare a politichiei revizioniste. Ar trebui asigurat un proces, nu (doar) de eliminare a unui cap al hidrei, când atâtea altele, pe care le știm, sunt gata să-i ia locul, ci de creare a unui cadru de responsabilizare juridică pentru „următorul”, schimbat poate în formă, jucător al politicii maghiare.
Lasă un răspuns