Tezaurele de la Șimleul Silvaniei – Cehei (jud. Sălaj)

Măgură a Şimleului, Șimleul Silvaniei este un oraș situat în nord-estul regiunii istorice Crișana, în partea de vest a județului Sălaj, la o distanță de 29 km față de municipiul Zalău. Orașul Șimleu Silvaniei are și următoarele localitățile rurale în componență: Bic, Cehei și Pusta. El se întinde pe o suprafață de 62,26 km²  în depresiunea Șimleului, sub Măgura Șimleului, în bazinul hidrografic al Crasnei, lângă vechea așezare dacică Dacidava.

Primul tezaur a fost descoperit la 3 august 1797, de Petru Boşca şi Simion Bocor, are 2.425,5 grame şi cuprinde piesele întregi şi fragmentare care-l compun. Autorul prezintă, în fotocopii reuşite, atât procesul verbal întocmit la predarea acestuia la Muzeul de Istorie şi Artă „Kunsthistorisches” din Viena, cât şi descrierea şi vizualizarea acestora. În acelaşi mod este descris şi cel de-al doilea tezaur, descoperit la 20 aprilie 1889, de un şimleuan anonim (?!), care se află la un muzeu din Budapesta, aşezat într-o vitrină de sticlă. La Şimleu Silvaniei se găseşte, din păcate, doar inventarul original scris la Primărie, cu numărul de inventar 48 / 1889 şi cu numărul de predare / primire 926 / 1889.

Dacă vom continua călătoria noastră în timp, vom putea vizualiza ce s-a întâmplat cu aceste tezaure, când, undeva în perioada secolele IV-V d. Hr., un prinț local, probabil gepid, ascundea această comoară impresionantă (formată din două tezaure), într-un loc aflat astăzi în zona Șimleului Silvaniei. Cel ce a recurs la această măsură disperată a împărțit comoara în două părți, îngropându-le la o distanță de câțiva pași una de cealaltă.

În anul 1797, doi copii ciobani, ce culegeau prune, s-au impiedicat de piesele din primul tezaur, ce au ajuns și au și rămas de atunci la Viena. După aproape o sută de ani, în 1889, niște zilieri care lucrau la scos cartofi au descoperit cea de-a doua jumătate a tezaurului (numită și „cel de al doilea tezaur”), ajunsă și aceasta apoi la Budapesta. În total au fost 73 de piese de aur și argint, cântărind cam opt kilograme. În anul 1999, cele două muzee din Viena și Budapesta au organizat o expoziție comună, în care a fost expusă întreaga comoară șimleuană („primul tezaur” și „cel de al doilea tezaur”).

Din primul tezaur fac parte 24 de inele de aur, cu un diametru prea mare pentru a putea fi purtate pe deget. Încă nu se știe ce întrebuințare aveau. Apoi, mai sunt 17 medalioane de aur împodobite cu figuri de împărați romani din secolul al IV-lea (Maximinianus I Hercules, Constantin I, Constantin II, Valentinian, Valens, Gratian), dintre care trei astăzi sunt pierdute, un fragment de brățară, un inel (de data aceasta de purtat pe deget), un pandantiv în formă umană și un altul rotund, încrustat cu pietre semiprețioase. Obiectul cel mai deosebit al tezaurului îl reprezintă o salbă cu 52 de pandantive-amulete, ce se purta peste tot trunchiul, peste piept și peste spate, prinsă pe mijloc, de o parte și de alta, cu două inele. Podoaba principală, care cădea pe mijlocul pieptului, consta dintr-o mărgea mare, de cristal fumuriu, străjuită de doi lei de aur (Zeița Sarmis – Forța Vieții), așezați față în față. Cel mai important pandantiv al salbei (Marele Pieptar al Maestrului) are reprezentat un bărbat aflat într-o barcă, iar acesta se află chiar lângă mărgeaua de cristal (simbol al Căutătorului – călător pe ape, Păstrător al Tainei). Celelalte 50 de pandantive înfățișează unelte și arme miniaturale, separate la anumite intervale de frunze de aur (semn al Marelui Maestru, derivat din Ordinul Cavalerilor Danubieni (Zamolxieni, Traci), păstrători ai tradiției și a tainei). Se crede că acest minunat lanț petrecut peste corp avea rol de amuletă magică, protejându-l pe purtător. În ultima vreme, s-a emis ipoteza că era purtat de o femeie (funcție magică, religioasă).

În cel de-al doilea tezaur, aflat acum la Budapesta, se aflau zece perechi de fibule din aur și pietre semiprețioase, trei vase deosebit de frumoase, încrustate cu pietre scumpe, o fibulă din onix și un inel de logodnă. Piesele sunt de factură germanică și romană (?): cele din primul tezaur – mai mult de inspirație romană, iar cele dintr-al doilea – mai mult germanice. Fibulele au o lucrătură magnifică, iar broșa cu onix este unicat pentru vremea respectivă. În primul tezaur se găsește cel mai mare medalion din câte s-au păstrat din întreaga Antichitate. Lucrătura pieselor este de cea mai înaltă clasă, iar tezaurul, în întregul lui, reprezintă unul dintre cele mai valoroase din epocă.

Specialiștii spun că piesele din tezaurul de la Șimleul Silvaniei trebuie să fi fost strânse de-a lungul a peste 150 de ani și îngropate sub amenințarea unei primejdii teribile. În fața acestui vis frumos al comorilor românești pe care credeai că le poți întâlni doar imaginate în basme, ne apar aceste tezaure din cel mai pur aur, bătute cu pietre scumpe și lucrate cu cea mai meșteșugită artă, în fața cărora restul exponatelor din muzeu pălesc. Vitrinele de la Kunsthistorisches Museum care adăpostesc piesele din tezaurul de la Șimleul Silvaniei sunt chiar în vecinătatea cele în care se afla comoara românească de la Sânnicolau Mare. Pentru turistul atent, trebuie să fie izbitor faptul că cele mai impresionante exponate ale acestui muzeu vienez provin de fapt din pământ românesc. Celelalte piese expuse sunt din Ucraina, Serbia, Croația, Cehia, Slovacia.

Singurele piese remarcabile ce provin din Austria sunt cele din Tezaurul de la Untersibenbrunn, dar care nu sunt nici pe departe de valoarea celor descoperite în România. După un tur al încăperii muzeului vienez, e ușor de constatat că jumătate din sala tezaurelor din acest muzeu este ocupată de piese de la noi. În vitrinele de lângă cele două mari tezaure se mai pot vedea superbe fibule digitate din argint aurit, ornamentate cu spirale, descoperite la Șeica Mică și în alte locuri neidentificate din Ardeal, precum și catarame măiestrit lucrate, de aceeași proveniență, datate în a doua jumătate a secolului al V-lea d.Hr. Când oare vor mai revedea meleagurile românești aceste tezaure unice, aflate acum la Viena și Budapesta? Când vom expune măcar copii ale acestor splendori antice românești în vitrinele muzeelor noastre? Întrebări retorice…

Cel de al treilea tezaur („Comoara de la Cehei”) a fost descoperit la 25 aprilie 1986 de fraţii Mălin şi Gigel Lazoc, fiind alcătuită din trei brăţări, o fibulă şi un lanţ, toate din argint, toate de factură dacică, dar și 552 de monede de argint (drahme greceşti). În timp ce lucrau pământul, aceștia au scos la suprafață mai multe monede și obiecte de argint. Cercetarea arheologică a locului descoperirii a permis recuperarea întregului tezaur din argint, cântărind 2.122 grame. Piesele de bijuterie au fost apreciate ca fiind de origine dacică, iar monedele provin din orașul antic Dyrrhachium, din Albania actuală, ajunse pe teritoriul actual al României în antichitate, pe calea schimburilor comerciale.

Specialiștii au apreciat că perioada în poate fi datat acest tezaur ar fi cuprinsă între anii 100-80 î.Hr. Două dintre brățări de origine cert dacică sunt lucrate din bare rotunde de argint și cântăresc 83,74 g, respectiv 86,97 g. Au capetele aplatizate și ornamentate cu incizii în formă de ace de brad. A treia brățară, tot dacică, cântărește 72,71 g și are extremitățile modelate în formă de cap de șarpe și incizii ce imită solzii acestei reptile. Fibula cântărește 34,41 g și a fost lucrată dintr-o singură bucată de argint. Lanțul are greutatea de 70,57 g și lungimea de 92 cm, este lucrat din sârmă de argint împletită și pliată în forma cifrei 8 (octogonul – simbol al infinitului și al coșciugului). Toate piesele sunt lucrate din argint de mare puritate (800 la mie). Cele 546 monede găsite sunt drahme din orașul antic Dyrrhachium, precum și 6 imitații ale acestora (total 552). Ele includ 26 emisiuni cu numele diferiților magistrați ai acestui oraș. Bijuteriile dacice din tezaurul de la Șimleu Silvaniei-Cehei prezintă similarități cu piesele descoperite și în tezaurele geto-dace de la Moigrad, Sărmășag, Marca (toate localități din județul Sălaj), Cojocna, Mediaș, Poșaga, Sărăcsău (Transilvania) și Coada Malului, Poiana, Vedea și Herăstrău (spațiul extracarpatic).