Ateneul Român a fost gazda galei „Oscar Românesc pentru Excelenţă“, manifestare ajunsă deja la a XIV-a ediţie. Câți dintre români au auzit însă de acest eveniment prin intermediul mijloacelor mass media? Prea puțini… De fapt, doar aceia care au avut răbdare să se afunde, în căutarea de ştiri importante şi folositoare, în mlaştina mediatică. Acolo unde nu afli decât despre divorţul – pe cât de răsunător, pe atât de sordid – al cine ştie cărei figuri „mondene”. În rest, nu pot decât să-l parafrazez pe maestrul Dan Puric, unul din laureaţi: dacă ar fi avut loc vreun viol, sigur răsunau toate posturile tv şi curgeau râuri de cerneală.
De ce se perpetuează această stare, într-o ţară atât de bogată, în privinţa oamenilor dotaţi cu calităţi excepţionale? Pentru că funcţionează perfect regula ratării, impusă de micimea sufletească a altora care nu te lasă să te manifeşti şi, nu în ultimul rând, de dezinteresul vădit şi de ignorarea domniilor lor de cei care ar trebui să-şi dedice activitatea şi interesul slujind elitele intelectuale.
De ce atâţia oameni de valoare sunt nevoiţi să plece departe pentru a se realiza, dar noi toţi nu suntem în stare să le creăm mediul propice pentru a-şi pune în valoare calităţile?!
În ultimul timp, cercetarea ştiinţifică nu mai supravieţuieşte decât prin astfel de exemple, arta agonizează şi mulţi artişti de valoare, unii care nu au reuşit vreodată să se facă remarcaţi, îşi ratează talentele şi instruirea din cauza sărăciei şi blazării, cultura, în ansamblul ei, este muribundă. Iar când cineva încearcă din răsputeri să se opună valului de distrugere a valorilor reale, cum s-a întâmplat cu acest eveniment care promovează elitele, se loveşte de zidul indiferenţei, pentru că nici măcar presa, care ar trebui să fie primul organism de promovare, se ascunde şi le ignoră ostentativ. Dar, dacă deschidem televizorul, suntem bombardaţi de cancanuri şi de personaje groteşti, care nu mai ştiu ce să facă pentru a scandaliza şi a atrage atenţia (presei şi, prin intermediul ei, a publicului larg). Dar chiar dacă s-ar promova mai des, nu ar fi citite cu atâta fervoare.
Este adevărat că degradarea valorilor sunt mecanisme ale unui proces global bine pus la punct şi deloc întâmplător, care se accelerează pe an ce trece, dar unde este conştiinţa oamenilor? Unde sunt rezistenţa, curajul de a refuza, mobilizarea şi lupta contra tuturor acestor pilule otrăvitoare? Noi acceptăm cu bună ştiinţă şi resemnaţi toate murdăriile care ni se servesc, ascunzându-ne sub paravanul că „suntem prea mici“ sau „nu avem ce face“”. Greşit! Cum putem spune că nu avem ce face, când sunt atâtea de făcut şi atâtea de rezolvat?! Cine ne dă dreptul să închidem ochii şi să fim indiferenţi?
Ne-am obişnuit să ne victimizam, să dăm vina pe alţii, indiferent că e vorba despre politicieni sau factori de influenţă străini, însă, la nivel individual, suntem primii care ne facem vinovaţi de această ignorare a intereselor ţării, de atitudinea de invidie şi delăsare, care creează un mediu propice pentru toate celelalte influenţe nefaste. Este un laitmotiv al existentei noastre de care ne lovim oriunde: începând cu învăţământul primar, superior, cercurile de activităţi extracuriculare şi continuând până la mediile elevate şi domenii precum medicina, mass media, arta, cultura ş.a.m.d., peste tot sindromul de bisericuţă este prezent. Iar dacă te remarci prin vreo calitate excepţională, ieşi din tipare sau, mai mult, eşti apt să revoluţionezi domeniul respectiv, rişti doar să cazi victima pizmei şi izolării impuse de ceilalţi, pentru că aceştia nu suportă să vadă că cineva sare peste nivelul lor mediocru, pentru că mediocritatea a devenit o a doua natură a românilor de o perioadă încoace.
Nu vreau să critic şi să scot în evidenţă metehnele majorităţii oamenilor din ziua de azi, ci doar să atrag atenţia că e timpul să ne trezim şi să luăm atitudine, să învăţăm să respectăm, să apreciem şi să sprijinim pe cineva care poate mai mult decât noi, pentru că, astfel, recunoaşterea proiectată asupra lor se va reflecta asupra celorlalţi şi, implicit, asupra noastră înşine, a fiecăruia dintre noi. Ne place să ne înfoiem când auzim la ştiri că un român de-al nostru e arhicunoscut în străinătate, însă, câtă vreme este aici, printre noi, nu-l remarcăm, nu-l recunoaştem, nu-l respectăm pentru valoarea sa.
Iată în cele ce urmează lista distinșilor laureți:
Cristian Gavrilescu, arhitect de renume mondial, şi-a pus amprenta la construcţia vestitului Palm Tower din Dubai, Emiratele Arabe Unite, clădirea care a bătut toate recordurile de înălţime şi cheltuieli.
Crina „Coco“ Popescu, tânăra alpinista de numai 16 ani, care a reuşit, la o vârstă atât de fragedă, să acumuleze nenumărate performanţe, dintre care menţionez:
• 2009, 10 ianuarie – Argentina, Vârful Aconcagua (6962 m), cea mai tânără persoană din lume pe ruta Gheţarul Polonez;
• 2008, 28 decembrie – Chile, Vârful Ojos del Salado (6893 m), cel mai tânăr alpinist din lume, prima femeie din Romania;
• 2008, Iran – Vârful Damavand (5671 m) – cea mai tânără din lume, Vârful Alam Kooh pe faţa nordică (4850 m) – cea mai tânără din lume, premieră românească;
• 2008, Georgia – Vârful Kazbeg (5047 m) – cea mai tânără din lume;
• 2007, Alpi – Mont Dolent (3800 m);
• 2007, Mont Blanc (4810 m);
• 2007, Turcia, Vârful Ararat (5137 m);
• 2007, Nepal, Vârful Kalapattar (5550 m);
– Everest Base Camp (5350 m);
• 2005, Alpi, Dente del Gigante(4014m).
Academician Nicolae Victor Zamfir, fizician a cărui muncă de cercetare l-a ridicat în postura de director al Institutului de Fizică Nucleară al Universităţii din Köln, Profesor la Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii şi director general la Institutului National de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ din România.
Iulia Gosea, somelier, membră a Asociaţiei Somelierilor din România şi premiantă la World’s Best Sommelier, campionatul mondial al somelierilor, desfăşurat în aprilie 2010, în Santiago de Chile, acum ocupând un binemeritat loc printre laureaţii Oscarului pentru Excelenţă şi, în sfârşit, apreciată şi în România pentru munca şi calităţile dumneaei! Alături de Iulia Gosea, a primit un trofeu special şi soţul domniei sale, domnul Bruno Scavo, în prezent considerat cel mai bun somelier al lumii.
Dan Puric, actor şi regizor, personalitate marcantă a culturii şi teatrului românesc, autorul volumelor Cine suntem şi Omul frumos.
Liviu Popa-Simil, fizician care a studiat fizica cuantică şi energia psihotronică, a făcut descoperiri, până nu demult de domeniul ultra-secret, care au revoluţionat lumea ştiintifică, aducând explicaţii despre cum se dezvoltă şi se propagă energia vieţii, de care fiecare celulă are nevoie pentru a exista, şi a inventat un material special, capabil să absoarbă particulele radioactive, anticipându-i-se caracterul indispensabil pentru protecţia mediului.
Ancu Dincă, fizician şi binecunoscut inventator al unor dispozitive care anulează influentele nocive ale radiaţiilor emise de aparatura din jurul nostru, sau a câmpurilor geopatogene, care s-a remarcat de-a lungul timpului prin studiul aprofundat al fizicii mecanice şi mediului înconjurător.
Nadia Comăneci, gimnasta care a spart toate tiparele, care ne-a transmis un mesaj din Los Angeles, neputând fi prezentă, deoarece serba ziua de naştere a fiului său.
Tudor Gheorghe, marele rapsod şi patriot, care a celebrat 40 de ani „de când mi-am urmat drumul dat de Dumnezeu, cu har, slujind două altare sfinte; al muzicii şi al poeziei“, şi ne-a încântat cu o interpretare de excepţie.
Christophe Gamon a primit un premiu special pentru activităţile domniei sale puse în sprijinul reabilitării imaginii României.
Lasă un răspuns