Într-una din cărțile sale, Alex Stoenescu povestește următorul episod din al II-lea Război Mondial: era pe la sfârșitul războiului, undeva în Germania de Vest, unde trupele anglo-americane deja întraseră și avansau victorioase, bombardând tot ce le ieșea în cale. Când la orizont s-au zărit turlele bisericilor dintr-o localitate al cărei nume l-am uitat, dar este consemnat / pomenit cu exactitate de autor, trupele aliate au fost întâmpinate de un grup de reprezentanți ai localității, în frunte cu primarul, care fluturau în steag alb, semn că veneau cu cele mai pașnice intenții și doreau să discute cu comandanții trupelor și să le facă propuneri de pace. Le-au explicat acestor comandanți că orașul fusese părăsit de militarii naziști, că în oraș nu mai exista nicio rezistență militară la înaintarea trupelor anglo-americane. Drept care nu exista niciun motiv ca orașul să fie bombardat înainte de a fi ocupat, cum era tipicul militar. Orașul se predă de bună voie inamicului pentru a evita distrugerile pe care le-ar fi provocat un bombardament.
Comandanții anglo-americani au considerat că propunerea nu este rea și au decis ca un grup de militari să meargă să verifice dacă într-adevăr lucrurile așa stau, nu mai există picior de militar care să se opună ocupării orașului. S-a procedat așadar la o inspecție sumară a localității și s-a confirmat cele spuse de primar. Cele două delegații duceau ultimele discuții în piața din fața primăriei, și-au strâns măinile, pecetluind înțelegerea ca-ntre gentlemeni.
Din nefericire la această scenă umilitoare pentru spiritul războinic teuton asista și un tînăr, de la fereastra unui pod, cu vedere spre piața orașului. Un tînăr de 15 ani, care trăia cu disperare spectacolul înfrângerii Patriei sale. Cu puțina minte pe care o au unii la acea vârstă, și-a zis că rușinea de a te preda fără luptă ar putea fi reparată de el, drept care scoase pușca pe care a ținea ascunsă în podul casei și ținti spre grupul de ofițeri inamici. Apăsă pe trăgaci, iar unul dintre inamici căzu ca retezat!… Ceilalți ofițeri nu pierdură vremea căutându-l pe franctirorul necunoscut. Făcură stânga-mprejur, se întoarseră la trupă și ordonară bombardamentul cel mai nimicitor cu putință, din care nu a mai rămas nicio clădire în picioare și, practic, niciun supraviețuitor dintre cei 15.000 de locuitori ai liniștitului burg…
Așadar, pentru un ofițer anglo-american ucis printr-un act repudiat de legile războiului, au plătit cu viața toți locuitorii. 15.000! Dacă ar fi fost mai mulți, mureau mai mulți! Legile războiului într-atât sunt de severe cu asemenea acte de terorism!
Au trecut de atunci aproape 75 de ani și nimeni nu comentează gestul militarilor aliați care au considerat că pentru moartea mișelească a camaradului lor sunt îndreptățiți să pedepsească 15.000 de oameni nevinovați și să facă una cu pământul o localitate.
Ceva similar s-a petrecut și de cealaltă parte a frontului, provocând victime printre combatanții Axei. Mai cunoscut este cazul cu represaliile ordonate în urma asasinării unui înalt oficial german, Heydrich Reinhard. Represaliile ordonate de comandanții germani au lovit în toți locuitorii satului Lidice: circa 200 de bărbați executați, sute de femei deporate în lagăre de muncă, copii trimiși în azile de orfani pentru a fi „germanizați”!…
La Odessa, ocupată cu mari jertfe de armata română în octombrie 1941, s-a petrecut un atac terorist în spatele frontului, cu zeci de victime printre militarii români. Atac laș, nepermis de legile războiului, legi care acceptă, cum am văzut, ca pentru o singură victimă nevinovată adversarul să plătească cu 15.000 de vieți…
Generalul Ion Antonescu a dat ordinul legal și unanim acceptat în asemena situații al represaliilor. Represalii care, prin forța lucrurilor, se aplicau numai asupra unor oameni nevinovați. În ideea că asemenea represalii vor descuraja producerea altor atacuri lașe asupra armatei ocupante. Repet: legile războiului acceptă asemenea represalii și nu le consideră crime de război!…
Mă întreb dacă cele de mai sus le pot fi de folos cineaștilor români care au descoperit acest subiect și tot fac filme pe tema aceasta, a represalilor de la Odessa. N-am văzut niciunul dintre aceste filme, dar din cele aflate din presă mi-am dat seama că tinerii cineaști români se vînd cam ușor. Se vînd și sacrifică adevărul de dragul unui succes asigurat. Un film despre Holocaust, privit dintr-o pespectivă nouă, necunoscută până acum, are toate șansele unui succes internațional! Chiar cu riscul de a-ți denigra semenii români! De a le inventa culpe inexistente!
Sunt discuții pe seama dimensiunilor reale ale represaliilor. Din documentele păstrate este evident că represaliile ordonate de Ion Antonescu nu au fost executate întocmai. Antonescu le reproșează subordonaților că au fost miloși și nu i-au executat ordinele întocmai. Ordine date la mânie, e drept! Nici generalul Ion Antonescu nu face caz că pentru moartea nedreaptă a militarilor români nu au urmat represaliile pe care el le ordonase. S-a întâmplat foarte des asta în timpul guvernării sale: s-au dat ordine și legi aspre anti-semite care n-au fost niciodată aplicate întocmai…
Ultimul film care are ca subiect Odessa și-a pus ca titlu un citat dintr-o ședința a guvernului român din iulie: Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Citatul nu-i aparține mareșalului Ion Antonescu, cum greșit se afirmă într-o cronică a filmului, ci lui Mihai Antonescu, viceprim-minstru. S-ar părea că barbaria la care se face referință ar fi represaliile ordonate în luna octombrie pentru cele întâmplate la Odessa. În realitate este vorba de o afirmație făcută într-o ședință a guvernului din iulie 1941, în primele zile ale războiului, când se fixează în linii mari politica guvenului față de evrei. Iată citatul:
„Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici… Cu riscul de a nu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebue zvârlit peste graniță… Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională… Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege… Deci, fără forme, cu libertate completă”.
Ce deducem de aici?
Mai întâi că este vorba de evreii din Basarabia și Bucovina, nu toți evreii din România. Ce aveau special evreii din Basarabia și Bucovina? Erau comuniști, își dovediseră sentimentele anti-românești în nenumărate ocazii și loialitatea față de URSS. Comportamentul lor în timpul ocupației sovietice (iunie 1940-iunie 19410) indignase și scârbise lumea toată! Deci nu evreii sunt vizați, ci evreii din Basarabia și Bucovina!
Ce li se cuvenea / pregătea acestor evrei bolșevici? Nu moartea, nu exterminarea, ci să fie „zvârliți peste graniță”! Despre această barbarie este vorba! Mă întreb dacă asta se înțelege și din filmul care pune în circulație un citat trunchiat care nu va fi înțeles corect de majoritatea spectatorilor. Mă întreb, în termeni mai exacți: filmul oferă întreg citatul din care a preluat un fragment care se pretează ușor la mistificarea adevărului?
În rest, există discuții în legătură cu numărul exact al celor care au plătit cu viața actul de terorism săvârșit de alții la Odessa. Dar este greu de precizat care ar fi fost numărul de victime la care erau îndreptățite represaliile. Exemplul din Germania ocupată de anglo-americani poate fi luat ca un reper? Iată, nimeni nu a făcut caz de întâplarea relatată de Alex Stoenescu. Numele acelui orășel german nici nu are circulație, este necunoscut, într-atâta a părut de firesc comportamentul aliaților! Oare pentru adversarii lor avem altă măsură?
Lasă un răspuns