Venind de pe litoralul românesc spre capitală, în iarba înaltă ce îmbracă malurile Canalului Dunăre – Marea Neagră, o „aripă” gigantică mi-a atras atenția. Era ca o zeiță Nike victorioasă, ce își înălța spre cer ruga. Nu mai avea strălucirea de altă dată, dar măreția ei nu putea trece neobservată. Menit să amintească de munca românilor ce au făcut posibilă existența Canalului Dunăre-Marea Neagră, dar și să simbolizeze libertatea ori zborul către infinit, Monumentul Tineretului – căci acesta este numele monumentului – a fost inaugurat la sfârșitul anilor ′80, mai exact în 1988, aici la Straja, localitate cu nume parcă predestinat. Din păcate, astăzi nu-i mai poartă nimeni de grijă și doar înălțimea și masivitatea sa au făcut să nu fie, încă, demontat și furat bucată cu bucată de către hoții de fier vechi.
Monumentul aflat pe țărmul canalului a costat, la vremea sa, cât un pod, după spusele artistului care l-a conceput. Întruchipând un înger puternic stilizat, monumentul înalt de aproape 50 de metri se află între primele 50 de monumente din lume, după înălțime. Ocupă locul 35, în clasamentul celor mai înalte statui ale lumii, în care pe primul loc se află o statuie a lui Budha din Myanmar (înaltă de peste 115 metri). Ca popularitate, „îngerul” de pe malul canalului românesc se află… sub nivelul mării. Este un monument cvasi-necunoscut. Deși n-ar trebui! El ridică către cer la nouă kilometri de oraşul Murfatlar (Basarabi), în zona fostului sat Straja, ras de comunişti pentru traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Este înălţat pe un soclu de beton, de aproape zece metri, cu 12 coloane fixate în adânc la 20 de metri, şi este lucrat din oţel inoxidabil. Statuia, fără soclu, are 38 de metri înălţime. Cândva, soclul era împodobit cu masive basoreliefuri de bronz, înfățișând episoade de la construirea Canalului. După Revoluţia din 1989, Monumentul Tineretului a intrat în uitare. Abia în 2000 a revenit în atenţie când o bandă de hoţi întreprinzători s-au înarmat cu ultilaje şi au demontat bucată cu bucată cele trei basoreliefuri. Ficare dintre plăcile de bronz cântărea între 14-19 tone, conform artistului plastic. Cu toate aceastea în raportul Poliţiei s-a consemnat că plăcile cântăreau cinci tone. Doar o parte dintre acestea au fost recuperate de la un centru de colectare din judeţul Călăraşi. Între timp, hoţii au mai devalizat ce au putut: plăcile de inox de la baza monumentului, dar şi literele din bronz de pe soclu, care adresau următorul mesaj: „Generaţiile viitoare să ştie că ne-am sacrificat pentru înălţarea Patriei“. Nimeni nu mai ştie când au fost furate. „După Statuia Libertăţii, este cel mai înalt monument din lume“ (la momentul ridicării sale – n.a.). Creatorul său este cel mai nemulţumit de starea în care se află acum monumentul despre care consideră că ar fi putut fi fala unei întregi Europe.
Artist bine cotat, Pavel Bucur a descris munca titanică de care a fost nevoie pentru a ridica opera. „Este o ruşine ce se întâmplă. La vremea lui a fost considerat al doilea ca mărime din lume şi cel mai mare de pe continent după clasificarea sa ca operă simbolică. Are aproape 50 de metri înălţime, cu tot cu soclu. După Statuia Libertăţii, este cel mai înalt monument din lume. A costat cât un pod! Am făcut toate demersurile posibile şi nu am să mă las până când nu am să spăl această ruşine“, promitea artistul, care s-a stins în anul 2016. Bucur a semnalat situaţia la Ministerul Culturii, dar şi la Direcţia de Culte şi Patrimoniu a Judeţului Constanţa, însă i s-a răspuns că opera nu este în custodia lor. Exista varianta mutării lui lângă Autostrada Soarelui, dar nu s-a ajuns la un consens între autor și forurile locale. Astăzi, nimeni nu-i mai poartă de grijă acestui colos, care, de-ar fi pus în valoare într-un mod corespunzător, ar putea avea contribuția sa, în atragerea de turiști. Creatorul monumentului, Pavel Bucur, l-a descris ca pe un „înger al libertății”. Totuși, Canalul este nu doar o realizare de excepție a poporului român, ci și un loc în care au pierit mii de deținuți politici în perioada 1949-1955, aceștia fiind supuși unui regim de exterminare. Pe de altă parte, atât Canalul, cât și „Monumentul Tineretului” au fost inaugurate într-un context național care, deși era marcat tot de către comunism, diferea de cel existent (în 1949) la demararea lucrărilor pentru realizarea „celui de-al patrulea braț al Dunării”. Orice s-ar mai zice, ideea principală este că semețul monument dobrogean nu ar trebui lăsat în paragină. O idee ar fi să fie restaurat și redecorat (prin amplasarea unor noi basoreliefuri pe soclu, în locul celor sustrase) într-un mod care să facă referire la munca titanică depusă de către oamenii care au lucrat acolo, inclusiv de către deținuții politici. Nu-i normal ca un monument atât de impozant să fie lăsat de izbeliște! Așa cum statuia lui Prometeu stă de strajă pe marele baraj de la Vidraru, tot astfel Monumentul Tineretului, „îngerul cu o aripă frântă”, stă de strajă pe calea de ape deschisă de monumentala lucrare omenească a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Dacă am mai putea „aripi” cum „aripeam” o dată… (G.V.G.)
Lasă un răspuns