Am spune că așchia nu sare departe de trunchi! Mai ales când „așchia” cu pricina nu e nici măcar a cincea spiță la roata „regalismului”, ci o biată nuielușă de dud vânturată de sistemul „prezidențial” al actorașului Radu-consort. Sigur, după o asemenea reacție, am crede că duduia-custode a găsit printr-un sertar ordinul „Pobeda” primit de ăl bătrân. Care a plecat printre cei drepți, dar nu și-a luat cu el meritul de la Răsărit, ci l-a lăsat ca o umbră năpastă pe capul nostru…
Și am putea clama faptul că poate Margareata cea neprâslită (!) a visat să intre în Istorie cu o întoarcere similară a „armelor”. Așa, în contextul așteptărilor pe care le aveau ultimele vagoane cu monarhiști și regaliști de la „moștenitoarea” tronului din fundul curții (regale). Vorba aceea, „regală, regală” dar tot fundul curții se cheamă.
Or, dacă stăm și judecăm drept, așa cum ar fi trebuit să o facă Margareta la ceasul de odihnă veșnică a Regelui, salvând imaginea unei Curți Regale ce nu i-a aparținut nicicând, retrăgându-se demnă într-o sihăstrie-fundație cu scop umanitar, așadar, dacă ar fi să privim „la rece” situația de milogeală a custodelui, care vrea să țină coroana nu doar pe fruntea acvilei prezidențiale, ci de-a dreptul pe fruntea sistemului, am realiza că toți, și „curtea regală” și ograda roșie a politici, absolut toți au jucat o miuță pe diagonala unui șotron de „stat paralel”.
Toți au lăsat să se înțeleagă că au o anumită disponibilitate, fiecare așteptând însă, nu ceea ce ar fi oferit cealaltă parte, ci nevoia de satisfacere personală. Bani pentru custode, putere (și bani) pentru politicieni!
Sigur, nu vom afla prea curând dacă trocul roșu a vizat sprijinul statului pentru un mandat regal de surogat de custode având ca preț implicarea Margaretei pe scena politică… Și nici nu vom ști dacă scenariul a fost pregătit, dimpreună, de către toate capetele hidrei de la guvernare sau unii au picat în cacealmaua celorlalți… Dar măcar putem fi siguri că nu a ieșit fumul negru al respingerii fără un foc peste vreascurile oamenilor de paie și dintr-o parte, și din cealaltă!
Pentru că nu suntem atât de naivi să credem că ograda regală a Margaretei ar fi primit o recunoaștere oficială, și o finanțare pe măsură, doar din simpatiile unor cameleoni monarhiști strecurați în politică! Și nici faptul că Margareta nu ar fi știut la ce „negoț” și, mai ales, ce preț, se expune pe această centură politică, acceptând darurile castelor politice aparent așezate la picioarele camarilei regale!
Filmul roșu s-a rupt însă în clipa în care proiectul legislativ (!) al statutului de casă în stat a fost retras chiar de către putere, cu o dușmănie de anii ’50, din Parlament. Așa, un fel de abdicarea impusă custoadei înainte de a fi pupat măcar crupa iepei vânturate cu eșarfe regale pe lângă afetul mortuar al fotului rege.
Să nu fi acceptat vreun compromis Margareta?… Sau, de fapt, pretențiile ei pentru a se afișa pe eșarfa roșie a noilor ordine Pobeda au fost mult prea mari pentru politicienii deveniți peste noapte majordomi? Ori poate „custoada” neregală (cel mult „monarhistă”), nu a înțeles că ăia nu sunt majordomii ei, nici ai casei regale, ci ai intereselor de clan și clică politică! Și care s-ar fi folosit de imaginea ultimului rege al României doar pentru a-și atinge un țel de mandat politic (guvernamental, parlamentar, local etc), după care ar fi absorbit oricum întreaga casă regală în pântecele statului paralel.
Zarurile au fost aruncate! Mai bine spus, boarfele politico-monarhiste. Margareta a forțat lucrurile, afișându-și disponibilitatea de maimuțăreală politică (în fond, ce nu face femeia pentru conacul ei?!), ca „soluție pentru PSD”. A forțat precum Radu Duda la momentul lui de „prezidențiabil”, pe atunci având șoptitori de servicii (!) în culise.
Și da, Margareta ar putea fi orice, dar nu o soluție pentru vreun partid! Mai ales că tocmai a scos definitiv din scenă, coborând atât de jos în iadul roșu al politicii, o sintagmă istorică. Iar monarhia nu poate salva România! Nici măcar un amărât de partid, darămite ditamai fortul „1984”! De fapt, nu se mai poate salva nici pe sine din paginile de satiră pe care le-a scris cu mână lacomă pe ferparul unui rege…
Lasă un răspuns