Deja mult prea mulți neaveniți își dau cu părerea despre ceea ce i-ar trebui Moldovei! Cum i-ar fi ei bine și anume într-un singur fel: ruptă pe mai departe de patria-mumă! Iar astfel de soluții încep să vină de la niveluri tot mai „înalte”. Se discută peste vrerea oamenilor, se trasează la fel de cinic direcții cât mai distante de cele două inimi, se încearcă scoaterea din cadență a pulsului de românism a singurelor inimi românești care contează. De aici și de dincolo de Prut.
Ba, într-un cinism repetabil, românilor care mărșăluiesc prin vânt și ploaie, care încasează bocancii sistemului, dar nu cedează, căci vor să fie cu frații lor între aceleași fruntarii, li se taie tot mai apăsat crezurile de către feluriți oripilanți decidenți ai nesoartei. Iar stiloul stilat al marilor cârmuitori din vremurile neapuse a devenit un cursor pe hărțile proiectoarelor din antecamerele de la nivel „înalt”.
Cancelariile în care se discută astfel de chestiuni sunt „mari”, însă, doar prin aroganța și indiferența lor față de cei mici! În realitate, nu au nici măcar un vârf de unghie din măreția izvorâtă din inimile milioanelor de oameni simpli, ăia mici în viziunea celor „mari”.
De aceea, ne deranjează când tot felul de agarici, plusând în tâmple șiroaiele imposturii, se pronunță ei despre destinul fraților noștri, organizând dezbateri în care, ca aghiotanți ai unor camarilele, sunt trimiși să trâmbițeze verdictul celor „mari”. Verdictul impostorilor de destine.
Într-o sfidare întrecută doar de propria-i nerușinare, vicepremierul Vasile Dâncu ne arunca flegmatic, imediat după marșul unionist de la București, pecetea ciorosistă a destinului românilor, catalogând Unirea drept „o etichetă” (dar cine sunteți voi vremelnici ocârmuitori, dar pentru vecie cârpaci în orice ați face, să ne diktați vrerile voastre?), ba, tot el, un individ rămas „vice” în toate cele, avea să silabisească, din impostura sa de vicepremier al cancelariei ciolosiste a Bruxelles-ului, și că unirea ar fi posibilă „cândva, într-o altă conjunctură, într-o altfel de Uniune Europeană”.
Apoi, la câteva zile, într-o dezbatere organizată într-una dintre antecamerele de coordonare a cancelariei ciolosiste, cea de la sediul din Strasbourg al Parlamentului European, de către alți agarici de fundații și câțiva europarlamentari aflați în rutina serviciului lor de a aduce deservicii țării, un alt individ, la fel de insipid precum mâna dreaptă a premierului Cioloș, a întregit imaginea acelei „altfel” de Europe.
Și nu ar fi atras atenția dacă nu ar fi fost în continuarea liniei avansate de Laszlo Tokes mai agârț, când cerea Ungariei să asigure protectorat Transilvaniei! Atunci am fost șocați de uriașa netrebnicie a unui popă care a încurcat turlele, dar, azi, după noile „soluții” propuse, putem vedea deja dimensiunea „măreției” pe care o încearcă tot felul de capete pătrate.
Acum, o altă limbă ce bate între colțurile unui tălăngi ce se crede clopot de catedrală, „expertul” Vladimir Socor, un fel de popă Tokes mascat ca „senior fellow la Jamestown Foundation”, vorbește despre posibilitatea ca Uniunea Europeană să preia Republica Moldova „într-un protectorat nedeclarat”.
Pentru că, da, ceea ce nu spun acești agarici, este faptul că, prin reîntregirea cu Patria, tentaculele camarilelor de fundații, clici și clanuri de familii europene, nu s-ar mai putea insinua acolo de unde vor să controleze ei cu totul o țară. Într-un scenariu repetabil, nu-i așa?!
Așa că individul aruncă în dezbatere posibilitatea unui protectorat, unul care să-i dea dreptul legal Uniunii Europene „să delege experți în ministerele Republicii Moldova, dar experți de un nivel important, care să supravegheze funcționarea instituțiilor Republicii Moldova”. Că se va găsi și la Chișinău un „Julien” local, nu?!
Iar tâmpiții care au prezidat dezbaterea necerută de nimeni (dintre cei ce contează, adică oamenii care mărșăluiesc prin ploaie și vânt ori înfruntă bâtele jandarmilor pentru a-și cere Țara între vechile hotare), au lăsat netaxată o asemenea aberație, concluzionând cu zâmbetul „etichetă” al prostului neanonim că, în acest fel, ei au reușit „să reintroducă Republica Moldova pe agenda Europeană”.
Dar, cine v-a cerut asta? Lăsați-o acolo unde este, în cadența celor două inimi românești. Că sunt milioane de oameni frumoși care nu au nevoie de dezbateri, nu au nevoie de „etichete” prinse de piept, nu au nevoie de laude și solde, pentru a face un pas istoric!
În rest, agariciul de fundație nu dă Unirii decât o singură soluție. „Etichetarea” ca „soluție de urgență”. Fără a îndrăzni să spună ce înseamnă urgența în acest caz! Dar se poate intui în caruselul atâtor infiltrați de fundație ce pregătesc terenul destabilizării specifice omuleților verzi…
P.S.:
Felicitări europarlamentarului Victor Boștinaru, singurul din cadrul dezbaterii care i-a dat peste nas agariciului de fundație, respingând categoric tâmpenia zemoasă a unei alte fundații prea umorale din „grijă” pentru noi.
Lasă un răspuns