Convulsii de proiect în școala românească

Lansarea în dezbatere publică de la 23 decembrie 2015 până la 10 februarie 2016 a unor proiecte de planuri-cadru pentru clasele V-VIII ar fi putut trece neobservată și mai apoi, în dezinteresul tot mai generalizat pentru actul politic, acestea puteau fi adoptate dacă oferta acestor planuri-cadru nu ar fi atins sensibilitățile pe care le implică statutul fundamental al unor discipline din trunchiul comun privind latura umanistă a formării elevului în ciclul gimnazial. Potrivit calendarului dezbaterii publice, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a organizat, la 16 februarie, în aula Bibliotecii Centrale Univeristare (BCU) Carol I din București dezbaterea finală pe acestă temă a noului plan-cadru privind învățământul gimnazial. Dezbaterea și-a dorit, potrivit ministrului Adrian Curaj, ca la sârșitul lunii „să avem cea mai bună soluție, pe care noi suntem capabili să o avem. În funcție de realitățile românești (…), de practica internațională și în funcție de opțiunile exprimate în cadrul dialogului public”.

Optimismul ministrului nu pare să fie satisfăcut pentru că proiectele propuse de Institutul de Științe ale Educației (ISE) au declanșat vii discuții care vizează, pe de o parte, nivelul de calificare și interesele personalului didactic, iar pe de alta funcțiile formative ale școlii românești în contextul modernității europene și în raport de situația socio-culturală a familiilor elevilor pe acest segment fundamental de educație. Nu știm dacă ISE înainte de a propune cele trei variante curriculare a analizat cifric starea abandonului școlar pe vârste, sexe și etnii, zonal și național, iar dacă evaluările la final de ciclu au fost analizate mai întâi ca și apoi cu obiectivitate după care să raporteze starea actuală a învățământului românesc la idealul educațional național și mai apoi să cuantifice indicele de aliniere la standardele învățământului din celelalte state membre ale UE. Din discuțiile purtate la reuniunea de la BCU a reieșit că proiectele ISE au venit în urma (sperăm, nu și ca urmare) unui alt proiect,Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculumului naţional, supus și el dezbaterii publice, în august-septembrie 2015, ale căror vicii de seriozitate se vor fi preluat în Proiectul aflat în dezbatere. ISE a luat în calcul și o premisă a unui studiu Eurydice privind timpul școlar, după care se apreciază că România ar avea în prezent un timp de studiu apropiat de cel mediu din UE.

Dacă luăm în calcul structura anului școlar, o convenție ușor de acordat la media europeană, ne putem amăgi, pentru că, dacă socotim orizontul de așteptare al elevului din România, lucrurile se pot acorda foarte greu cu aceeași medie europeană; cifrele care dau dimensiunea abandonului școlar (fără a mai analiza cauzalitatea eterogenă a fenomenului) arată că avem alte probleme mult mai serioase în învățământul românesc pornind chiar de la alocarea, potrivit Legii, a fracțiunii de șase la sută din PIB la fiecare exercițiu bugetar și direcționarea acesteia pe priorități obiective.

Școala, pe de altă parte, nu adoptă politici care să vină stimulativ în întâmpinarea factorului demografic cu care se confruntă; posibilitatea menținerii copiilor în școală după program în condiții adecvate odihnei, activităților recreative și învățării. Școala din mediul rural reclamă o altă abordare decât cea din mediul urban, iar învățământul profesional, ca și cel vocațional ar trebui reconsiderate și aduse la nivelul intereselor, perspectivelor și așteptărilor. Se motivează, în schimb, că, în acord cu inovările promovate de Legea Educației Naționale nr. 1/2011, elevii aflați acum în clasa a III-a sunt prima generație care urmează un nou curriculum și acesta trebuie continuat altfel decât prevederile vechilor planuri-cadru aprobate de OMEC cu nr. 3638/2001. Pledoaria argumentativă pentru un nou plan-cadru este din acest punct de vedere convingătoare, dar se îndepărtează de realitatea căreia i se adresează doar de dragul de a se grăbi către un orizont bine colorat. Trebuie să avem în vedere că, de multă vreme, școala românească reclamă o repliere pe trebuințele vieții și nu degeaba i s-a reproșat că a devenit prea teoretică. Manualele alternative se cer licitate periodic, conținuturile se cer revăzute, simplificate ca mediu-accesibile, iar cadrele didactice trebuie să fie evaluate periodic și în planul competențelor profesionale, dar și în cel al abilităților curriculare. Rezultatele probate de asolvenți laTestele Naținale, dar în special la Bacalaureat, reliefează un hiatus între elitele claselor și nivelul mediu, incapabil să se exprime oral sau în scris în condițiile terminologiei de specialitate și ale corectitudinii gramaticale. Nivelul mediu de cultură generală e tot mai scăzut și tocmai de aceea reducerea numărului orelor de limba română, al celor de istorie și geografie, eliminarea orei de limba latină și lăsarea sarcinilor formativ-informative specifice acestora pe seama unor surogate trans- și interdisciplinare au incitat la discuții aprinse, anticipate și de ministrul Adrian Curaj, dar asigurarea lui că latinitatea limbii române și istoria poporului român nu pot fi negociate nu este nicicum de natură să anuleze argumentele celor care văd o îndepărtare de ființa națională prin școală, ceea ce nu e de tolerat. Directorul ISE, Ciprian Fartușnic, sub presiunea argumentelor, trebuie să țină seama de valul îngrijorărilor și de opiniile cadrelor didactice care nu vizează exclusiv interese de normă didactică, ci idealul educațional național, latinitatea etno-genetică, spiritul universalist al culturii în sine.

Transferul în opțional a sarcinilor și funcțiilor predării într-un număr adecvat de ore a istoriei, a geografiei, a limbii române, scoaterea limbii latine din planul cadru creează disproporție între ariile curriculare limbă-comunicare și matematică-științe în ciclul gimnazial, cu grave repercusiuni și la nivel liceal. Nu este nevoie de introducerea, nici măcar la nivel opțional, a unor „discipline” gen Educație pentru drepturile copilului, Educație interculturală, Educație economică, fiindcă deschiderile spre modelul învățământului european propus de acestea poate fi asigurat prin simpla revizuire a conținuturilor disciplinelor de trunchi comun din ariile curriculare înrudite și introducerea acolo a unor teme cu acest conținut. Și fiindcă nu poate fi neglijată problema competențelor personalului, cine ar preda aceste discipline de care ne vorbesc cele trei poiecte de plan-cadru ale ISE?

Școala românească, de unde pleacă spre țările dezvoltate ale Occidentului elitele absolenților noștri, nu exclude nevoia de înnoire, este susceptibilă actualizărilor, însă, mai înainte de toate acestea, are de răspuns, nu singură, unor nevoi strict românești. Costurile oricăror amânări ar fi decontate, în chip nedorit, din portofoliul calității, însă cele ale erorilor care amenință să se producă din lipsă de prevedere ar compromite pe termen lung însăși școala. Șanse avem, fiindcă, pe de altă parte, în lipsa orelor de religie, a normelor de etică tradiționale și ca urmare a proliferării libertăților extreme și a apariției unor cazuri de eleve care au născut în clasele gimnaziale, se justifică atunci și propunerea unui parlamentar, făcută zilele trecute, de a se distribui, gratuit, în școli, prezervative. Așadar, în situația dată, în ce termeni formulează MENCS și ISE idealul național educațional?

Un răspuns la Convulsii de proiect în școala românească

  1. Pingback: Convulsii de proiect în școala românească | Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*