În formă actuală, votul (modalitatea în care el este organizat şi funcţionează, nu alegerea exprimată prin vot în sine) este cauza directă a pervertirii clasei politice. Răul pe care îl constat nu ţine numai de efectele pe care clasa politică le produce prin reprezentaţii ei (de la răul deciziilor greşite la răul mariile hoţii), ci şi de o anume esenţă alterată (de la răul proastei creşteri la răul voracităţii) ce se poate oricând manifestă în existenţă şi pe care pedeapsa – când este aplicată – nu o poate nicidecum îndrepta.
Mai mult chiar: răul nu se rezumă la clasa politică în sine, ci erodează şi relaţia pe care clasa politică o are cu societatea civilă. În primul rând, clasa politică a învăţat să manipuleze societatea civilă şi, pentru asta, să o dispreţuiască şi să i se considere superioară. În al doilea rând – şi aici vina aparţine tuturor –, societatea civilă, ce teoretic oferă materia primă pentru clasa politică, din pricina umilinţei pe care o resimte, se iluzionează că poate amendă clasa politică prin vot negativ, îşi exprimă dezgustul foarte vocal – dar inutil, pentru că este profund fragmentată şi uşor influenţabilă, amendează orice beneficiu acordat celor ce conduc (proveniţi din clasa politică) plecând de la un principiu egalizator cu iz comunist şi se bucură rar (şi amar) de circul produs de zbaterea vreunui politician corupt împins/prins în plasa păianjenului justiţiei.
Nimic nu se poate schimba dacă societatea îşi păstrează această atitudine ostilă şi totodată pasiv-resemnată faţă de clasa politică. Există o unanimitate de păreri în această privinţă. Totuşi, oricât ar părea de absurd, revizuirea de atitudine trebuie să plece dinspre societate; nu clasa politică trebuie să îşi câştige respectul, ci el trebuie să îi fie acordat, făcându-se o separaţie clară între clasa politică şi reprezentaţii ei. Iar acest lucru nu se poate realiza decât prin renunţarea la sistemul de votare actual.
Fie că ne place, fie că nu, dezavantajele votului universal ne-au adus aici. Am sacrificat, de dragul unor principii umanitariste prost înţelese, capacitatea de a controla eficient modul în care suntem guvernaţi. De o sută de ani, de când am renunţat la votul censitar (1919) ne-am expus procesului de pervertire a clasei politice şi vina ne aparţine. Am permis accesul în politică (în clasa politică) şi mai apoi (prin vot) la conducere, unor persoane ce au putut manipula votul – universal – prin discurs populist (situat la limita minciunii) şi prin mituiri, din pricina lipsei de consistență şi competenţă a masei votante. Am pierdut mai mult decât am câştigat. Iar cea mai mare pierdere este tocmai scârba pe care o resimţim acum pentru clasa politică, scârbă care ţine departe de politică oamenii capabili şi morali şi departe de vot (şi de circul ce îl precede) oamenii cu discernământ.
Sunt voci care – pe bună dreptate! – critică votul cenzitar (pe criterii economice), votul rasial (pe criterii de rasă), votul social (pe criterii de clasa socială) şi chiar votul capacitar (ce presupune din partea alegătorului un anumit grad de instrucţie). Suntem de acord că limitarea accesului la vot presupune încălcarea unui drept fundamental de exprimare și deci a libertăţii unui cetăţean. Însă, între votul universal şi votul limitativ, există o varianta alternativă: votul (universal) ponderat. În acest sistem toţi cetăţenii pot vota, însă pe baza unor anumiţi indici se dau valori diferite votului fiecărui cetăţean; altfel spus: toţi ajung să voteze – sau nu!, dacă nu vor – însă nu fiecare vot contează la fel.
Acest tip de vot va mulțumi şi voinţa legitimă a poporului de a-şi exprimă opinia şi opţiunea, însă va limita importantă cantităţii în favoarea calităţii. Oamenii politici – produsul modelului actual de vot – nu vor mai alege calea demagogiei, a mituirii şi a manipulării mulțimilor, ci îşi vor îndrepta atenţia asupra elitelor competente, cu forţă în alegerea conducătorilor şi administratorilor naţiunii şi, respectiv, a bunurilor ei. Nici problemele sociale nu vor fi uitate pentru că numărul va conta, totuşi, iar soluţiile propuse vor beneficia de girul elitelor, deci vor fi realiste şi necesar realizabile. Clasa politică se va primeni păstrându-se în acelaşi timp valorile democratice. Egalitatea se va păstra şi ea prin accesul liber la creşterea pe scara importanței votaţiei; egalitatea va fi, astfel – în spiritul liberalismului – o egalitate la start, o egalitate de premiză, nu o egalitate pernicioasă de statut (de tip comunist).
Mai înainte de a trece însă la un astfel de sistem de votare, trebuie îndeplinite câteva cerinţe iniţiale ce ţin exclusiv de societate civilă. În primul rând trebuie înţeles şi acceptat faptul că există o inegalitate corectă (bazată de merit) – recte elitele – şi că ea trebuie conservată şi în structura votului pentru ca votul să aducă beneficii societăţi; în al doilea rând, trebuie reinstaurat respectul faţă de clasa politică (nu neapărat faţă de reprezentaţii ei!) şi de politică în general; iar în al treilea rând trebuie ca votul să fie privit nu numai că un drept (sau privilegiu), ci şi ca o responsabilitate, pentru ca discernământul individual să fie activat şi antrenat.
Lasă un răspuns