Sigur, în sfânta şi permanentă duplicitate de supravieţuire în dictatura comunistă s-a vorbit şi scris despre Procesul studenţilor de la Timişoara, care au fost împărţiţi în două loturi separate. Primul lot, opt studenţi, consideraţi iniţiatorii şi organizatorii principali şi un al doilea lot, de douăzeci şi unu de studenţii implicaţi în activităţi şi manifestări de complicitate ridicată.
Din punct de vedere judiciar nu au fost procese, nici măcarsimulacre bine regizate, au fost pur şi simplu mascarade de duplicitate: cu sală închisă, judecători şi procurori militari ce aveau ordinul şi pedepsele scrise deja în faţa lor. Avocaţi au fost plătiţi de pomană, fiindcă nu vroiau să se sinucidă apărând într-o dictatură comunistă pe cei ce au protestat împotriva ei,din contră au întărit că sunt vinovaţi, dar cer clemenţă pentru că sunt tineri şi prinşi de învăţătură nici nu şi-au dat seama ce fac. O simplă variantă după o rugăciune pe care juriul nici nu a luat-o în seamă. Ceea ce au luat în seamă a fost un ordin de sus, sosit în ultimul moment să fie scoşi de la uneltire împotriva securităţii statului din Decretul 199 din 1952, ce prevedea pedepse între zece şi douăzeci şi cinci de ani şi să fie încadraţi în Codul Penal,articolul 327 – pentru agitaţie publică, ce prevedea pedepse sub zece ani de închisoare. E cinstit să menţionăm că, această sugestie foarte importantă şi benefică pentru studenţii timişoreni protestatari a venit din partea colonelului de securitate Vasile Negrea, sugestie pe care a făcut-o direct la cineva din forurile superioare de la Bucureşti şi care a fost aprobată în ultimul moment şi de comandamentul de criză superior din care făcea parte lăcătuşul cel mare Alexandru Drăghici, tartorul tartorilor. Deschis spun că am fost impresionat ca această intervenţie a venit din partea unui colonel de securitate şi nu a avocaţilor apărării, a corpului universitar, de la mai marii partidului. Mai departe m-am întrebat ce l-a determinat, ce i-a dat curajul să o facă, având în vedere că o astfel de propunere ajunsă la lăcătuşul de Salonta putea să-i fie fatală; trecându-l la caii ce nu dau lapte, îl sacrifica!
Multe neştiute, multe ipoteze. Probabil că Vasile Negrea cunoştea că cei nouă capi ai revoltei poloneze de la Poznan, unde s-a lăsat cu zeci de morţi şi sute de răniţi, au primit numai câte trei ani de închisoare. Poate a comparat, a judecat şi a avut tăria omenească să-şi spună părerea. Să adăugăm şi faptul că, între timp, evenimentele din Ungaria se stinseră, victorioasă fiind glorioasa armată roşie, iar protestele studenţilor bucureşteni nici nu au mai ajuns să iasă din faşă în stradă, le-au omorât demascatorii cu angajament.
În această stare de fapte, la Timişoara, la Tribunalul Militar, mascarada procesului se desfăşura sub tensiune şi după două zile de dezbateri de formă, inculpaţii au fost duşi înapoi în arestul Securităţii , unde după o săptămână a venit un grefier şi le-a spus sentinţele, fiecăruia în parte şi de fiecare dată începea cu ipocrita frază a partidului în numele poporului :
Caius Muţiu – student anul V, Facultatea de Mecanică , opt ani închisoare corecţională
Teodor Stanca – student anul V – Mecanică, opt ani închisoare corecţională
Aurel Baghiu – student anul V – Mecanică, opt ani închisoare corecţională
Friedrich Barth – student anul V – Mecanică, șase ani închisoare corecţională
Pop Gheorghe – asistent universitar, cinci ani închisoare corecţională
Ladislau Nagy – student anul V – Mecanică, patru ani închisoare corecţională
Nicolae Balaci – student anul V – Mecanică, trei ani închisoare corecţională
Aurelian Păuna – student anul IV – Construcţii, trei ani închisoare corecţională
Exagerat de mult pentru o adunare UTM şi un MEMORIU de revendicări colective. Toate aceste pedepse nedrepte ar fi fost îndoite dacă nu se schimba încadrarea penală sugerată de un colonel de securitate şi acceptată de conducerea superioară de partid. Păcat ca istoricii nu cercetat şi dezvăluit acest amănunt important ce a scurtat distrugerea totală a tinereţii condamnaţilor. Între timp se ancheta lotul al doilea de studenţi protestatari în vederea celui de-al doilea proces. Şi de data acesta a intervenit Vasile Negreacu sugestia ca procesul să nu fie cu sala închisă ci cu asistenţă studenţească verificată. Comandamentul regional a fost de acord în ideea de-a le intra în cap ce păţesc cei ce organizează adunări ilegale. Printre studenţii verificaţi au ajuns şi cei ce vroiau să-şi vadă pe cei dragi din boxe, astfel studenta protestatară din căminul fetelor de la Chimie, Stela Taşcă a reuşit să-şi vadă soţul, pe Octavian Taşcă, student anul V la Mecanică, condamnat pentru că luase cuvântul la adunarea UTM din 30 octombrie. Procesul s-a ţinut în decembrie 1956 şi s-au dat următoarele sentinţe din capul lăcătuşilor:
Valentin Rus student anul V Mecanică a primit cea mai mare pedeapsă șapte ani închisoare corecţională fiindcăera basarabean şi s-a aflat că nu s-a repatriat când ruşii l-au invitat în raiul lor instalat în Basarabia românească, iar la adunarea UTM de la Cantina Institutului a cerut ca ruşii să plece laei în ţară, deci nu numai să plece, dar şi până unde să se ducă, la care s-au prins şi lăcătuşii din comandamentşi-au vrut să-şi arate devotamentul lor nemărginit faţă de fraţii lăcătuşi mai mari. Heinrich Drobny student anul IV Mecanică șase ani, închisoare corecţională, absolut nejustificaţi sau poate pentru că îl chema Heinrich şi de la tribună a cerut să plece ruşii din ţară, sala l-a aplaudat şi un Ivan din sală l-a notat duşman al armatei eliberatoare. Octavian Vulpe student anul IV Medicină trei ani închisoare corecţională pentru că a cerut ca toţi să jure continuare protestului până la reuşită. Iulian Stanciu student anul IV Chimie trei ani închisoare corecţională pentru că a ridicat bastonul său şi a întrebat cum să iei pulsul unui popor încătuşat?
O întrebare legitimă ce l-a costat trei ani de închisoare în care i s-a luat bastonul, conform regulamentelor, fără de care abia mergea, un continuu supliciu. Victor Diaciuc student anul VI Medicină doi ani închisoare corecţională, pentru că, basarabean fiind, a bătut din palme când Valentin a strigat „Să plece ruşii la ei în ţară!’’ Gheorghe Păcuraru student anul IV Zootehnie pentru că a fost unul dintre organizatorii manifestaţiunii studenţilor necăminişti din 31 octombrie 1956, condamnat la doi ani închisoare corecţională. Apoi au urmat şase studenţi Alexandru Dărăban, Cristian Matei, Axente Ţerbea, Dezideriu Lazăr, Romulus Taşcă, Mircea Moraru ce au fost condamnaţi la un an închisoare corecţională, pentru că au participat, aplaudat şi s-au solidarizat cu ceilalţi din sală. Alţii trei studenţi Cornel Cormuş, Radu Valentin, Ioan Petca condamnaţi la şase luni închisoare corecţională, pentru că au avut ghinionul să fie turnaţi ca participanţi entuziasmaţi. Studentul Nicolae Boldea a executat o condamnare de trei luni pentru entuziasmul manifestat faţă de vorbitori din sală. Ceilalţi au fost achitaţi , dar toţi studenţii care au trecut prin cele două procese au fost exmatriculaţi din toate facultăţile din ţară. Pedepsele date acestor studenţi au fost fără nici o socotinţă sau judecată, au fost date fără motiv juridic, toţi studenţii din sală au avut acelaşi comportament ca şi ei. Pe toţi nu puteau să-i închidă, dar i-au urmărit şi hăituit ani şi ani de zile, pe unii i-au înfrânt, pe majoritatea nu. Iulian Stanciu a avut dreptate când în marea adunare UTM din Cantina Institutului Politehnic a spus de la balcon: „Asta nu-i justiţie, asta-i injustiţie calificată !’’
Lasă un răspuns