La ceas aniversar, agonia Bibliotecii Naționale a României continuă… (1)

Se împlinesc 60 de ani de la înființarea Bibliotecii Naționale a României. M-am gândit ca la această zi aniversară să amintesc despre Biblioteca noastră Națională, sperând ca și Guvernul României să observe că nu există o bibliotecă națională funcțională pentru secolul al XXI-lea, nici acum în anul 2015, cu un sediu nou de patru ani de zile. Situația Bibliotecii Naționale a Românilor fiind mult mai rușinoasă cu cât este unică nu numai în lume dar și în Europa de Est. În Biblioteca Națională, deși s-a schimbat directorul de aproape un an de zile nu s-a întâmplat nimic în favoarea unei adevărate biblioteci naționale de secol 21!

Noul sediu al BNaR s-a numit ani de zile Biblioteca Națională a României – SAMSUNG, prin asocierea cu firma luminoasă care exista pe frontispiciu. Abia la sfârșitul anului 2014, după trei ani de zile de la inaugurare, a apărut și numele Bibliotecii Naționale printr-o firmă fără lumini, pe o bucată de pânză albă. Acum nu mai există un director, ci… manager interimar de aproape un an de zile. Au fost concursuri pentru ocuparea unor posturi, prea multe posturi de șefi, persoane care nu s-au remarcat prin nimic au ajuns directori, prea multe evenimente dedicate… copiilor. Da, da, mult prea multe evenimente pentru copii. Nu am nimic în contra copiilor, am patru copii, i-am crescut și în Biblioteca Națională, cu plăcerea de a se afla între Cărți și de a citi mult și de toate, așa cum ne-a învățat pe toți membrii familiei mele soțul meu și tatăl lor, Theodor.

Dar, ”acțiuni” cu copii, se puteau face dacă ar fi suficient personal și numai dacă BNaR era GATA, funcțională, complet funcțională. NU este! În aceste condiții, ”acțiunile” heirupist-comunistoid-bolșevice cu ”Copiii, Tovarăși” sunt și… joase intelectual și perfide (șmecherie penibilă, mai corect spus, dată fiind aceeași linie de tergiversare a devenirii BNaR ca funcțională : acoperă cu intenția clară de păcălire, gravele disfuncționalități prezente în BNaR, instituție sabotată în mod temeinic și ”perfect” justificat încă din… 1836, Una Mie Opt Sute Treizeci și Șase!

Numai în luna mai 2015, trei acțiuni cu/despre copii! Totuși, este vorba de Biblioteca Națională, unde utilizatorii capătă permis după vârsta de 16 ani. Cât privește problemele de bază ale BNaR mi se par la fel, în aceeași stare de acum doi ani. Nu am citit despre un plan, un proiect național de rezolvare a milioanelor de publicații fără acte financiar-contabile, nimic despre proiectul ives-Ro, despre Catalogul Partajat, nimic despre Evidența Bibliotecii – Catalogul Topografic dispărut ca și alte cataloage, care au dispărut pur și simplu după mutarea bibliotecii în noul sediu din Bulevardul Unirii.

Prea multe posturi de șefi în câteva luni, după septembrie 2014, cu noul manager interimar, iar acolo unde ar fi o necesitate angajările noi, nimic. Nu am zărit printre posturile scoase la concurs, așa, vreo 20 de posturi de bibliotecari, cel puțin, care să lucreze în prelucrarea milioanelor de publicații care stau grămezi-grămezi, de 60 de ani și stau în continuare și de peste trei ani de la inaugurarea noului sediu al Bibliotecii. Nu am auzit nici un cuvânt despre starea unor ziare importante și utile utilizatorilor Bibliotecii precum ”Universul”, ”Bilete de papagal”, ”Adevărul – 15 august 1888, ”Adevărul literar și artistic”, București 1920, etc., etc. Nici un cuvânt despre rezolvarea catalogului Bibliotecii Naționale.

Cititorii au o Listă cu cote disponibile și acum, în anul 2015, o mică parte din total! De aceea, cred că era nevoie de mai mulți angajați pentru prelucrarea publicațiilor care zac de zeci de ani fără a fi înregistrate în cataloagele bibliotecii. Pe nimeni nu interesează Biblioteca Națională, pe nimeni nu interesează soarta patrimoniul scris al României. O indiferență totală a tuturor Românilor, mă gândesc la intelectualii acestei țări, ONG-uri societatea civila, (avem așa ceva ?!), jurnaliști (cu mici excepții, precum ”Cotidianul”, ”Națiunea” și cele care au preluat ceea ce a apărut deja) și, desigur, alături de aceste categorii menționate, este de neînțeles nepăsarea celor care ar fi trebuit să vadă adevărul celor spuse în toate intervențiile mele.

Multe materiale scrise în on-line și memorii către Ministerul Culturii. Mă întreb dacă Ministerul Culturii are în obiectivele sale și Biblioteca Națională. Poate, pe hârtie MCPN este ordonatorul principal de credite, dar, în practică, nu s-a văzut în ultimii 25 de ani că Ministerul Culturii ar avea grijă de Biblioteca Națională.

Chiar și acum cu noul ministru al Culturii, domnul Ionuț Vulpescu m-am adresat iarăși către MCPN, cu mare speranță, iar rezultatele au fost fără nici o speranță. După ce am așteptat luni de zile o audiență, repet, luni de zile cu cereri scrise, mi s-a acceptat o întrevedere cu secretarul de stat Alexandru Oprean. Nu cred ca știa despre problemele semnalate de mine relativ la Biblioteca Națională. Am lăsat un CD, câteva pagini scrise și… nici un răspuns. Sunt convinsă că materialul meu, ca de obicei, a ajuns pe masa directorului/manager al BNaR. Chiar dacă eu nu am primit nici un răspuns, măcar de aș fi văzut că se întâmplă ceva semnificativ la Biblioteca Națională. Este inexplicabil ce se întâmplă la Biblioteca Națională și asta de zeci de ani.

Unii vorbesc de un blestem. Eu nu cred că Indolența, Prostia, Nepăsarea, Sabotarea să fie Blestemul Bibliotecii Naționale a României! Este vorba de oameni, de oamenii puși peste Cultura Română nu numai acum în ultimii 25 de ani, ci încă de la înființarea Bibliotecii Naționale a Românilor. Timp de 54 de ani, între 1901 – 1955, Românii nu au avut o Bibliotecă Națională prin desființarea ei de către chiar Parlamentul României de atunci! Timp de 25 de ani, între 1990 – 2015, Românii nu au avut o Bibliotecă Națională funcțională, sub privirile nepăsătoare ale Parlamentului României de azi!

Ziua de 25 iunie 2015 marchează 60 de ani de la înființarea Bibliotecii Centrale de Stat, este adevărat, dar ar fi trebuit să se spună și atunci în 1955 și în continuare că este vorba de fapt de re-deschiderea Bibliotecii Naționale a României. Aceasta pentru că înființarea Bibliotecii Naționale a Românilor a fost în 15 octombrie 1836, iar după 65 de ani, în anul 1901 a fost desființată la propriu, iar colecţiile ei au fost cedate Bibliotecii Academiei.

54 de ani, Românii nu au avut o Bibliotecă Națională. Deși Biblioteca Națională funcționa cu toate atribuțiile unei biblioteci naționale de la înființare, din 1836, totuși a fost desființată în anul 1901 de chiar Parlamentul României.

Așadar, în 25 iunie 1955, regimul comunist a hotărât să re-înființeze Biblioteca Națională a Românilor. Teama și lipsa de educație a liderilor comuniști plus lucrarea Nisiparilor au lăsat lucrurile în adormire fără a menționa mereu și mereu actul nesăbuit al Parlamentului României prin desființarea Bibliotecii tuturor Românilor în anul 1901 și că în 25 iunie 1955, de fapt, Biblioteca Națională a fost deschisă din nou după 54 de ani de pauză nepermisă.

În anii comunismului, bănuiesc că nu se spunea că nou înființata Bibliotecă Centrală de Stat, din iunie 1955 este continuatoarea Bibliotecii desființată în anul 1901 pentru că era vorba de frică față de forma inițială a Comunismului la putere, ca nu cumva să se greșească cu ceva, teama de urmări dacă ar spune cum era cu Biblioteca Națională. Era și părerea că acea bibliotecă din 1836 era creația boierilor vremii, ori, ei comuniștii vroiau o bibliotecă nouă, să fie numai creația lor. Complet greșit. Ca și în alte cazuri, pentru România, au greșit pe spinarea Românilor.

Dar, de ce greșim în continuare? Cine ne împiedică acum, după 1990, să vorbim deschis despre Biblioteca Națională a României? Este de neînțeles de ce nu se subliniază că actuala Bibliotecă Națională este chiar Biblioteca Națională a României înființată în octombrie 1836 de către Românii cu dragoste de țară care au dorit o mare bibliotecă pentru toți Românii. Nici un director de după 1990 nu a vorbit de drumul sinuos al Bibliotecii Naționale a României. De ce nu am spune? Nicăieri nu s-a făcut un Istoric al Bibliotecii, respectând etapele corecte ale Bibliotecii Naționale. Mai mult, am observat că se spune greșit   – chiar de către oamenii BNaR – un altfel de istoric, vorbind ca dată a constituirii Bibliotecii Naționale undeva după 1859… De neînțeles.

Cumplită prigoana împotriva cărţilor și împotriva unor persoane continuă… Dar, eu văd partea bună a lucrurilor, măcar, s-a reușit ocrotirea cărților prigonite dacă pe oamenii prigoniți ai acelor timpuri nu-i putea ocroti o Bibliotecă! Nu este mai bine că multe publicații au fost strânse la un loc decât să aibă loc distrugerea lor prin foc sau aruncate la coșul de gunoi? Și astăzi în anul 2015 milioane din aceste publicații de atunci stau stivuite, fără acte financiar-contabile, neprelucrate. De ce în zeci de ani nu s-a găsit o minte luminată nici până în 1989, dar mai ales după 1989, în plină democrație și mai ales după noiembrie 2011, cu un sediu nou să se preocupe de aceste publicații? De ce nimeni nu se gândește, nu vorbește de modalitatea de prelucrarea a milioanelor de publicații confiscate?

Imediat după 1990 trebuia să se înceapă cu informatizarea bibliotecii. Mai ales că în anul 1979 la propunerea și ideile singurului director adevărat pe care l-a avut Biblioteca Națională a României, Angela Popescu-Brădiceni s-a inițiat primul mare proiect de informatizare a unei biblioteci din România. Proiectul a devenit operațional din anul 1982, iar instrumente biblioteconomice si informatice create atunci au stat la baza informatizării a multor biblioteci din țară. Și Biblioteca Națională a început din anul 1982 trecerea în format electronic, a cărților românești și a tezelor de doctorat. Și? Toată acea muncă a bibliotecarilor dintre anii 1982 – 1990 a fost degeaba. Totul s-a pierdut. Blestem? Sau Neglijență crasă? Sau sabotaj la fel de clar?

S-a reînceput în Biblioteca Națională informatizarea cu cărțile intrate în Bibliotecă, numai după anii 1993 și 1994. În anul 2003 am realizat chiar eu un Proiect de Reconversie, foarte simplu, fără cheltuieli, numai cu personalul existent, prin introducerea fișelor tipărite din catalogul de cărți, într-un catalog electronic. Prin consultarea cu Catalogul Topografic și verificarea cărților cu ceea ce se găsea la raft. Era un proiect simplu, dar foarte clar realizat pe persoane, dar și pe zile, luni, ani. Cu finalizare, în maximum cinci ani. S-a primit cu entuziasm de bibliotecarii implicați, s-a început munca, era realizabil, au fost introduse peste 2000 de cărți și… stop!

Cineva a propus un viitor Proiect rapid, ”științific”, cu o firmă plătită de Ministerul Culturii. După 2008-2009 s-a început acel proiect de reconversie, s-a lucrat puțin, apoi nu au mai fost bani de continuare. Eu aveam mari rezerve și asupra modalității de alegere a fișelor care erau copiate conform proiectului, dar asta este altceva, un fapt prea tehnic, specific BNaR, deci nu insist acum și aici. Dacă va interesa pe cineva…

Oricum nici până astăzi, iunie 2015, nu au fost introduse cărțile în on-line. Au trecut 12 ani de la propunerea mea. Toate bibliotecile României au făcut chiar o informatizare cu mijloace proprii, chiar dacă într-un mod empiric, după registrele de inventar, după catalogul topografic, dar astăzi sunt mândre că au reușit. Toți directorii de biblioteci de după `90 au știut că informatizarea este viitorul Bibliotecii și în România. Numai Prima Bibliotecă a țării, Biblioteca Națională nu poate vorbi de informatizare.

Nu pot înțelege lipsa unui site modern și un Catalog on-line demn de o Biblioteca Națională a României. Nu există un Istoric al Bibliotecii noastre Naționale: http://www.bibnat.ro/Scurt-istoric-s2-ro.htm. Un site este ”cartea de vizită” a oricărei instituții. Nici măcar acum, la aproape patru ani după inaugurarea noului sediu al BNaR, nu există un site modern, nu există un catalog on-line, exista o Listă de cote disponibile! Este o mostră edificatoare pentru o bibliotecă națională în secolul 21 după 25 de ani de Libertate și Democrație! Cărți disponibile la Biblioteca Națională – martie 2015. Asemenea Tabel cu cărți disponibile face parte din managementul BNaR? Nu există un Catalog on-line BNaR cu cele 13.000.000 UB, în schimb avem Trucuri (?!) în căutare: http://alephnew.bibnat.ro:8991/F „Trucuri”? „Trucuri” pe un site al Bibliotecii Naționale?

În mai 2015 erau în catalogul on-line al Bibliotecii Naționale a României un total de 900.254   PUBLICATII CARTE, dintre care 823.148   CARTI, 14.183   DICTIONARE și 62.923 TEZE DOCTORAT. Cum să fie scris pe site-BNaR ca Biblioteca deține 9.000.000 Unități Bibliografice și nu se vede nicăieri aceasta? http://www.bibnat.ro/Colectii-s63-ro.htm. Iar prin alte locuri – Wikipedia și alte situri sunt alte cifre. Repet, NU se cunoaște numărul publicațiilor Bibliotecii Naționale. Nu se știe. Cum să se știe numărul de UB al BNaR dacă publicațiile sunt grămezi-grămezi neprelucrate? Oricare bibliotecă națională dar și altele, mai mici, au trecute pe situl lor cu exactitate numărul exact al cărților, revistelor, ziarelor, manuscriselor, incunabulelor, etc. etc.

Numai Biblioteca noastră Națională nu are așa ceva. 20 de ani după 1990 nu s-a făcut nimic temeinic în Biblioteca Națională a României.

În 1990 a fost o instituție predată ”la cheie” în anul 1990. Totul mergea strună : servicii performante, adevărați specialiști, temeinic pregătiți, cu conștiința valorii lor și a instituției pe care o reprezentau. Imediat după 1990 se puteau face multe, era o libertatea neîntâlnită, timp era, posibilități erau, personal numeros cum nu a mai fost niciodată. Biblioteca Națională era Prima în toate. Cataloagele Bibliotecii Naționale erau unice în țară, cunoscute în bibliotecile din Europa. Realizate profesionist, pe lângă cataloagele pe care le deținea orice bibliotecă, pe autori și pe subiecte (CZU), exsitau Cataloage de Biografii, de Geografie, de Educație-Învățământ, de Colecții (toate colecțiile României și cele din lume), de Literatură pe gen (romane, romane polițiste, poezii, teatru, etc.), de Literatură pe titluri. Toate s-au piedut, pe multe nu le mai poate prinde nici un catalog on-line și erau magni-fice. Știți ce însemană un Catalog pe Biografii de la A la Z sau să avem astăzi un Catalog de Colecții?

BCS/BNaR era recunoscută la nivel național și internațional. Paradoxal, perioada comunistă, între 1955 – 1990, a fost cea mai benefică perioadă a Bibliotecii Naționale a României. Biblioteca trebuia reinventată, se pornea de la o bază solidă. Zeci de ani Biblioteca Națională a funcționat numai in virtutea inerției, un fel de „a trai din osânză”. Nimic nou, nimic îmbunătățit, nici o dorință de depășire a ceea ce a fost, de a crea ceva nou.  Chiar am propus încă din 2013, dar cine să audă că ar fi bine ca una din sălile de lectură ale Bibliotecii Naționale a României să poarte numele Directorului care a făcut ceea ce este chiar și astăzi, Biblioteca Națională a României, ANGELA POPESCU-BRADICENI. Nu numai ca era un om cu o cultură solidă, dar chiar iubea Biblioteca Națională. În mare parte noul local s-a construit după planurile și „gândirea” celei care a fost director între anii 1955 – decembrie 1989, chiar daca s-a „umblat” mult la construcție. Angela Popescu-Brădiceni merită să-i fie cunoscut numele de către toți Bibliotecarii României, de către utilizatorii Bibliotecii. Ar fi ca o recunoaștere binemeritată.

Conducătorii BNaR de după 1990 au crezut că dacă se ocupă de multe acțiuni festive, gen Cămin Cultural, vor cuceri și se vor uita marile probleme ale Bibliotecii, dar și funcțiile importante ale unei biblioteci naționale de a conserva, cerceta, dezvolta și a pune în valoare patrimoniul de documente deţinute în colecţiile sale, chestiuni existente doar pe hîrtie. Așa cum o spune și misiunea Bibliotecii Naționale afișată pe site. Vezi Misiune/Viziune–BNaR : http://www.bibnat.ro/Misiune-si-viziune-s3-ro.htm. Iată și acum, la zi aniversară, 25 Iunie 2015, Biblioteca Națională a României afișează un program pentru copii între 6 și 12 ani. Curios însă că directoarea ”mazilită” în august 2014 vorbea de câte ori avea ocazia de un rol patrimonial al Bibliotecii Naționale, dar și de un rol metodologic. Iar, în practică promova… Festivalul Berii! Se și insufla o idee zice-se modernă cum că Biblioteca este un spaţiu comunitar. Iar ”modelul de bibliotecă „depozit plus sală de lectură“ e un model de secolul al XVIII-lea”. Vorbe mari și snob de ”specialitate”, destinate a anestezia decidenții culturali și a umple de respect simpli cetățeni neștiutori de rosturile adevărate al unei Biblioteci Naționale, tocmai din cauză că BNaR nu există practic, în termenii Legii.

Și asta îi dădea dreptul Bibliotecii Naționale s-o țină mai întâi într-o liniște desăvârșită, apoi a urmat o perioadă de ”hăhăială” a întregului Colectiv Decizional care se traducea prin ”inteligență” modernă, relaxare boemă, ca să urmeze activități vesele, sa ni se spună cu aer doct că Biblioteca este o instituție în care intri fără să plătești, să se facă expoziții, să fie un spațiu mare de informare … cât despre cărți, ele pot putrezi liniștite că nu avem ”resursă umană”!

Și dacă tot nu ne întreabă nimeni, nu interesează pe nimeni, ce ne pasă? Cum să spui că această ”instituţie de cultură administrează patrimoniul cultural naţional de publicaţii: cărţi, periodice, manuscrise, carte veche, incunabule, hărţi, fotografii, materiale audio-vizuale şi documente electronice”, iar numărul publicațiilor variază de la un interviu la altul, când 9.000.000 UB, când 12.500.000 UB, când 13.000.000 UB, uneori au apărut și 14.000.000 UB, iar în realitate, catalogul Bibliotecii abia deține vreun milion de cărți, iar despre altele precum reviste, ziare, manuscrise, incunabule, etc., etc. nu se știe nimic, nici ca număr, nici starea în care se află.

După august 2014, noul director de aproape un an de zile, Claudia Șerbănuță, deși, interimar, își spune manager promovând alt gen de acțiuni, pentru copii în detrimentul celor destinate adevăraților utilizatori ai unei Biblioteci Naționale. Și din septembrie 2014, noul manager nu pomenește nimic despre publicațiile BNaR, în schimb ne vorbește despre problemele comunității, ni se bagă în cap că ”Bibliotecile s-au schimbat. Bibliotecarii …sunt tot mai atenţi la problemele comunităţii …” și exemplul dat de managerul interimar al BNaR este proiectul „Te iubeşte mama“, dedicat copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Proiectul a fost iniţiat de o mamă plecată din ţară… Copiii vin la bibliotecă şi discută cu părinţii pe Skype”. (va urma)

2 răspunsuri la La ceas aniversar, agonia Bibliotecii Naționale a României continuă… (1)

  1. Paula Miu spune:

    „Intelectualitatea romana” e prea ocupata cu „occidentalizarea” creierelor noastre si denigrarea valorilor romanesti!

  2. Vali Constantinescu spune:

    Trebuie subliniat ca imediat după 1990 construcția noului sediu a Bibliotecii Nationale trebuia finalizata.

    Astfel toate publicațiile neprelucrate din Biblioteca Națională, publicații împrăștiate în 59 depozite între 1955-1989 și 28 depozite (17 în Bucureşti şi 11 în provincie) puteau să-și găsească locul lor în catalog, în rafturi și pe mesele cititorilor.
    Noul sediu putea fi gata în 1990, cel târziu în anul 1991.
    Sunt sigură că dacă Angela Popescu-Brădiceni ar fi rămas la conducerea BNaR încă 1-2 ani se făcea și informatizarea și s-ar fi realizat multe, multe alte lucruri bune.

    De asemenea trebuie sa nu uitam episodul din iunie 2002 pentru că aceasta inseamna sa facem o istorie corecta a Bibliotecii Naționale.
    In iunie 2002, era momentul ca directorul general al Bibliotecii Naționale să se implice în salvarea sediului Bibliotecii care era cât pe aci să dispară din România.

    Frica de pierdere a conducerii l-a făcut pe Dan Erceanu să stea pitit, să nu se implice. Tot a pierdut postul de director, dar NU din cauza ”apărării” sediului Bibliotecii Naționale, așa cum a s-a răspândit, mai ales în Mediile Elitei ’Telectuale Fine, ci pentru altele, de i-a trecut milimetric pe la ureche un Glonț Aureus. A procedat exact ca unii de la Revoluție ; nu a fost acolo când a fost Revoluția, dar a fost scris și ștampliat la registre, că fost, acolo unde nu a fost …

    INITIEREA SALVARII ACTUALULUI SEDIU AL BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEI A FOST FACUTA DE CĂTRE VALI ŞI THEODOR CONSTANTINESCU

    În anul 2002 Biblioteca Naţională a României a primit o „nouă lovitură” prin HG 578/13.06.2002 care prevedea ca sediul Bibliotecii Naționale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, aproape gata în anul 1990, dar în construcție sisifică de atunci și în furt continuu de materiale, aduse ziua și luate, noaptea, cu mare hărnicie și regulat să fie dat Guvernului României.

    După 47 de ani, gata-gata să se repete ceea ce se întâmplase în anul 1901, adică, des-FIINȚA-rea Bibliotecii Naţionale.

    Pentru că aplicarea HG din 13 iunie 2002 însemna distrugerea definitivă a Bibliotecii Naţionale a României.

    Nu voi înceta să repet că dacă intra în vigoare HG 578/13.06.2002, Biblioteca Naţională era desfiinţată precum Biblioteca Pedagogică, în anul 2014.

    Dacă nu exista acţiunea curajoasă a soţilor Vali şi Theodor Constantinescu de a prezenta un material în 27.06.2002, redacţiei ziarului „Adevărul”, doamnei Cristina Modreanu, în care era descrisă situaţia groaznică care se ivise pentru sărmana noastră Bibliotecă Naţională, nu se mai vorbea astazi de sediul nou al bibliotecii naţionale a româniei !

    Pentru că NU ar fi existat nici o Bibliotecă Naţională, NU ar fi existat nici un sediu al Bibliotecii Naţionale.

    De abia după materialul prezentat de către Vali şi Theodor Constantinescu, în 27.06.2002, redacţiei ziarului „Adevărul”, a apărut primul articol în presă, în 29.06.2002, în pagina de Cultură a „Adevărului” a unui articol semnat de Cristina Modreanu.

    Numai după aceasta, au început acţiunile de stradă ale bibliotecarilor, urmând intervenţiile altor jurnalişti şi a câtorva oameni de cultură români, a sindicatelor, totul contribuind la anularea HG 578/13.06.2002.

    Nici un bibliotecar din BNaR nu ne-a spriinit, toți s-au ținut deoparte.

    Toți bibiotecarii admiși și acceptați în BNaR s-au precipitat la TV ca … Salvatorii BNaR, după reușita blocării desființării, BNaR.

    Fără a menționa ceva despre Vali Constantinescu, măcar, soțul ei, Theodor Constantinescu fiind doar Simplu Cetățean, dar și Cititor Vechi al BNaR , din 1963.
    Am reușit !Am reușit ! Am reușit ! Vociferau, sincer, chiar acei NIMENI dintre Bibliotecarii din BNaR.
    Ca la Partidul Comunist DIN România, în anii de după ajungerea (punerea de Sesereika …) la Putere : Puțini am fost, mulți am rămas !

    Noi, soţii Constantinescu ne-am ales cu o prigoana de 13 ani impliniti acum, în anul 2015 pentru că am fost nişte cetăţeni corecţi, oameni cu iubire şi grijă pentru o Bibliotecă Naţională pentru România.
    Am încercat să sensibilizăm pe cei în drept despre o situaţie ruşinoasă pentru noi ca Români, cu o situaţie unică în lume, lipsa și chiar dorința de desființare totală a Bibliotecii Naţionale a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*