Urâțenia unui caracter (ne)interzis!

Când a primit peșcheș editura politică, pentru a o reboteza și a face primul pas de capitalist, nu s-a temut că aceasta ar fi putut fi un măr otrăvit. Cu toate acele volume de politichie marxistă, cu toate debușeurile omagiale pe care editura respectivă le făcuse în epocă. Era un cadou prea mare pentru a mai ține cont dacă e imun ori nu la posibila tentație de a redita partea marxistă a unui sistem ce părea în agonie.

Anii au trecut… S-a conturat sfertul de secol și, când stăteam noi să aflăm alte adevăruri din acele vremuri, stâlpul capitalismului editorial, apoi guru verbal al bărbilor despre democrație și societatea civilă, s-a destăinuit. Nu mai putea ține în el… Simțea nevoia să se elibereze. Șocant, chiar de „gradele” din spatele unui gest pe care l-a făcut atunci și care pare a-l fi măcinat.

Acum, „scriitorul” se spovedește publicistic. Că e la modă! O spovedanie, nu către cititori, ci pentru colegii de breaslă care l-au urmat fericiți, deh, îmbătați de aerul democrației din 90 (și ce puțin a ținut extazul și ce mult mahmureala dureroasă de după a acelui spirit neeliberat prin și din scriitura de sertar!).

Gabriel Liiceanu vine și ne confirmă lichelismul! El îi spune, sobru, „paranoia”, povestindu-ne (hazliu, crede el!) despre cum i-a tratat pe post de cobai pe cei ce se aliniaseră în frontul Grupului pentru Dialog Social. Precursoarea „societății civile implementate” mai târziu.

La vremea respectivă ne spune că era prea temător. De fapt, laș… Prea guzgan ca să riste, drept pentru care, primind o lădă cu vin din partea șefului SRI de atunci, și suspectând-o ca fiind otrăvită, sticlă cu sticlă!, i-a aliniat pe „șoriceii” de la GDS și i-a tratat cu licoarea inspirației scriitorului eșuat. Că așa era cu paranoia licorilor otrăvite atunci. „Peblea” privea înțepenită la frestrele magazinelor pe care scria „Apă otrăvită!”, elita, scriitoricească, privea dincolo de eticheta vinului posibil otrăvit doar pentru că fusese primit plocon de la șeful SRI.

Dar de ce tocmai acum această destăinuire? Mai ales că este o secvență relatată, de fapt, fără haz. Deși ar fi putut ieși măcar de un scheci (dar, deh!, are și destăinuirea sobrietatea ei). Să fi simțit Gabriel Liiceanu nevoia (ori datoria de serviciu?!) să scoată și el în evidență puritatea unui serviciu prea luat în tăbarcă în aceste vremuri?

Iar puținul haz al istorisirii se destramă când vine întrebarea de bun simț: oare de ce nu a aruncat „filosoful” vinul la chiuvetă, dacă era spurcat de mâna serviciilor (sau cel puțin avea el această bănuială) și a acționat ca într-un roman pe care nu a reușit să-l scrie?

Cât de lichea trebuie să fii să verifici băutura posibil OTRĂVITĂ pe ceilalți? Mai ales că, spovedania se încheie apoteotic prin relatarea nerăbdării pe care a încercat-o în cele câteva zile în care a așteptat să vadă dacă a crăpat careva de la GDS. Și ce istorie am fi avut astăzi dacă ar fi crăpat, nu cei de la GDS, ci, în eroarea de a fi băut din paharul nepotrivit (schimbat într-un moment de neatenție de către lichea la întâlnirea cu „șarpele cu ochelari”) chiar șeful SRI? Care l-a invitat la o discuție amicală, ba i-a mai și livrat lichelei, la domiciliu, o ladă cu vin. Ori debușeul deconspirării a venit din iluminarea pe care a trăit-o „filosoful” când a realizat că, de fapt, nici măcar dușmanii nu îl considerau demn de o moarte socratiană?!

Și da, asta da pagini de istorisiri din „explozia ființei sale”! Și nu pentru un an, așa cum și-a catalogat singur, „cum laude”, jurnalul de filosof „Ușa interzisă!” (?!), jurnal împănat cu… rețete de bucătărie, ci, iată!, pentru 25 de ani de tăcere prin nescriere.

Dar, cum „filosoful” scrie rar și greu, practic orice rând are aspect de erudiție. Și ce contează că filosofia lui publicistică e umplută, pe lângă relatari despre personalități, trecute ori nu din paginile vieții, cu rețete de cârnați?! Ce, nu trece scriitura prin stomac?!

9 răspunsuri la Urâțenia unui caracter (ne)interzis!

  1. Viorel spune:

    Din pacate, nu este singura personalitate compromisa…
    Vedem tot mai multi intelectuali care, pentru un pumn de arginti, devin umilii servitori ai unor gasti de politicieni interlopi….

  2. Pingback: Urâțenia unui caracter (ne)interzis! | Buciumul – Periodic de informaţie şi atitudine naţionalistă

  3. Pingback: Urâțenia unui caracter (ne)interzis! | Lupul Dacic

  4. Pingback: Urâțenia unui caracter (ne)interzis! | NapocaNews

  5. George Petrovai spune:

    După cele ce le ştim şi după cele relatate mai sus, nici vorbă să se mai numească Liiceanu (Liceeanu cu atât mai puţin, că prea bate înspre Lyceum-ul lui Aristotel!), ci Liicheanu, eventual cu majuscule, aşa cum, de altminteri, îl alintă (sic!) aproape toţi aceia care-l cunosc prea bine ca neom…

    • Narcis Mihalache spune:

      Amice, liceu și academie sunt noțiuni pe care tu doar pretinzi că le cunoști ! Nu te lua după V.C.Tudor, securist la ” Steaua „, citește Horia Matei, Platon, Seneca, Socrate ( cunoaște-te ………), dar mai ales învață din viață, idealuri, realizări, dezamăgiri ! În fapt, am studiat toate religiile, dar numai una se apropie de țelurile noastre, ca om ce poate deveni mai om, Walhala !

  6. ionita ion spune:

    Eu il apreciez pe domnul Liceeanu ca reprezentand, alaturi de altii, inteligentia romaneasca. Dar, in contextul acestui articol, ma intreb si m-am intrebat adesea cum a devenit proprietarul acestei edituri ?! A platit ceva pentru ea? Intrebarea este fireasca, cel putin pentru aceia care au cunoscut aceasta editura. Ne amintim ca Editura Politica facea parte din elita editurilor de alta data. Vreau sa spun ca era foarte bine dotata cu active fixe, evident platite din contributia poporului. A fost pentru dl. Liceeanu un valoros cadou oferit de prietenul sau, care atunci era ministrul culturii, sau a platit-o?

    • Mihalache nARCIS spune:

      Mă bucur că îl apreciezi pe prof. Liiceanu ! Dar ce vârstâ ai pentru a diseca un om de 70 de ani, cât probabil are domnia sa ? Te-ai întrebat vreodată datorită cui amărâta asta de Românie mai supraviețuiește ! Bre, Liiceni există de când Sarmigetuza a pierit ! Decebal a fost un idiot ca strateg, de două ori Tapae! Poporul trebuie să supraviețuiască, iar noi facem asta de două mii de ani.

  7. Pingback: Urâțenia unui caracter (ne)interzis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*