Geopolitica la îndemâna nesăbuiţilor!

Evenimentele internaţionale, din ce în ce mai grave, mai dinamice şi cu o rată de imprevizibilitate tot mai accentuată, vin parca să confirme, nu doar studiile viitorologilor, bazate pe descifrarea tendinţelor acţiunilor liderilor mondiali (statali si nonstatatli), ci şi predicţiile biblice asupra sfârşitului acestei lumi pământene şi naşterea alteia.

În ultimul deceniu, au început să se manifeste agresiv consecințele dezechilibrului centrelor de putere, a căror stabilitate a fost asigurată de regulă „distrugerii reciproce garantate”. Consecințe a căror impact nu a fost suficient și înțelept anticipat. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, omenirea a trecut prin mai multe momente de criză, care puteau să declanșeze o nouă conflagrație globală: două crize ale Berlinului – în 1948 și 1961; două teste nucleare realizate de U.R.S.S. în 1949, cu bombă atomică și în 1953, cu o bombă cu hidrogen; războiul Coreii, în 1953; criza Suezului din 1956-1957; criza rachetelor sovietice din Cuba – 1962; două alerte false de atac nuclear în 1979: în sistemul NORAD, al apărării S.U.A, și, în 1983, în sistemul de apărare al U.R.S.S.

Toate acestea nu au generat, însă, efecte pe termen atât de lung, ca „Revoluţia Islamică din Iran”, din 1979, când Saddam Hussein i-a succedat șahului detronat, ca garant al intereselor americane în Regiunea Golfului Persic. Urmare importantă a fost războiul dintre Irak și Iran, din 1980 și până în 1988, în care S.U.A. s-a implicat efectiv, din 1986. Apoi, cu nesemnificative întreruperi, angajamentele militare de război ale S.U.A. în Orientul Mijlociu s-au permanentizat, deschizând o nouă piață profitabilă complexului militar-industrial, adică salvatorului economiei americane.

Focarele tensiunilor majore cu potențial de războaie locale și regionale au crescut exponențial. Scoaterea blocului politico-militar al Moscovei din marea confruntare mondială a „ideologiilor ireductibile” a permis S.U.A. să acționeze fără concurență, rezerve, ori constrângeri, pe întreg teatrul operațiunilor conflictuale. Dar nu pentru a fi soluționate. Dimpotrivă, focarele tensiunilor majore cu potențial de războaie locale și regionale au crescut exponențial. A avut loc și prima angajare în operațiuni de război din istoria N.A.T.O., soldată cu apariția statului Kosovo, ca expresie a noului imperialism american. Imperialismul bazelor militare.

Nouă destabilizare a lumii a început pe linia de demarcație dintre islamism și democrațiile occidentale, în subsidiar și între acestea și ortodoxism (semnificativ cazurile Iugoslaviei siUcrainei). Consecință vizibilă este apariția unui nou concept, numai bun pentru viitoarele proiecții împotrivă principiilor a€„geopoliticii naturale”, acela al statelor eșuate: Afganistan, Pakistan, Irak, Libia, Egipt, Siria… Să ne amintim de „primăvara araba” și, în acest context, de cazul aparte al Libiei. Care au fost forțele dezlănţuite asupra lui Gaddafi și a poporului libian? Mereu şi mereu am auzit de poporul inocent în lupta cu tiranul cel rău. Cine este acest popor „nevinovat”, cine sunt aceşti „rebeli”, aşa cum au fost numiţi ei în mass media internatională? Este vorba de patru forţe interne principale, toate infiltrate si împuternicite de mandatari externi:

1. Triburile monarhiste Harabi şi Obeidat din coridorul Benghazi-Darna-Tobruk. În timpul luptei împotriva colonialismului italian, aceste triburi au servit în zonă interesele britanice. Drept recompensă, unul din leaderii lor a fost urcat pe tronul Libiei, sub numele de regele Idris I. Acest rege a fost îndepărtat de Gaddafi în anul 1969!

2. Al Qaeda. Organizaţia Al Qaeda a fost înfiinţată în anii 1981-1982, în timpul războiului din Afganistan, de către Robert Gates, Secretarul de Stat al Apărării american de până în iulie 2011, pe vremea aceea adjunct al şefului C.I.A.. Scopul a fost acela de a crea o armă în lupta cu U.R.S.S.. De atunci, Al Qaeda a fost folosită pentru a declanşa războaie în diferite ţări, sub pretextul luptei împotriva Al Qaeda (Serbia, Afganistan) sau de a ajuta Al Qaeda (deghizată acum sub numele de „rebeli”, în Libia). Deşi înfiinţată de C.I.A. în Afganistan, Al Qaeda, care a luptat în Libia este de origine locală, pentru că regiunea Darna este cea care a furnizat cel mai mare număr de membri din istoria acestei organizaţii. Astfel, putem chiar spune că Al Qaeda este libiană.

3. Frontul Naţional de Salvare Libian, condus de Khalifa Hifter, agent C.I.A.

4. Mişcarea rebelilor conduşi de Nuri Mesmari, aflat cândva în anturajul lui Gaddafi. Acesta a fugit în octombrie 2010 din Libia, la Paris, fiind urmărit în ţară pentru deturnare de fonduri. În Franţa , a primit consultanţa serviciilor speciale de actiune externă ale Franţei, căderea regimului de la Tripoli.

Forţele externe

1. Este cunoscut ce a facut N.A.T.O.; Bilanţul: cca. 60.000 de victime, majoritatea din rândul civililor.

2. Cel mai mare duşman al poporului libian, care a lovit în lumea întreagă, mai periculos şi mai distructiv decât bombele, a fost atacul prin agresiunile psihologice de imagine. Prin intermediul caselor de prostituţie, războiul psihologic a fost câştigat din start. Poporul libian nu a avut nicio şansă în faţa opiniei publice internaţionale manipulate.

Despre Ceauşescu s-a spus cândva că avea toaleta cu accesorii de aur, iar în decembrie 1989 că otrăvise fântânile. Despre Saddam Hussein s-a zis că oamenii lui scoteau copiii kuweitieni din incubatoare şi îi lasau să moară. Despre Gaddafi s-a spus că a dat viagra soldaţilor şi că îi îndeamna să violeze sau că îşi omoara proprii supuşi (pe care de altfel, i-a făcut anterior cei mai educaţi şi mai bogaţi oameni din Africa). Jurnalişti, oameni politici, istorici şi alţii despre care nu a auzit nimeni, adesea pe cheltuială proprie şi riscînd totul, au călătorit în această perioadă în zona conflictului ca să afle adevărul, ca să aibă ce spune celorlalţi şi ca să scrie istoria. Au trebuit să intre în Libia din Egipt sau din Tunisia, pe uscat, căci căile aeriene şi navale fuseseră blocate . Acolo au găsit o lume cu totul diferită de ceea ce portretizase mass-media. În pofida ceea ce ştiau, Tripoli nu era ocupat, poporul nu era în teroare, majoritatea covârşitoare îl susţinea pe Gaddafi, nu aveau loc violuri în masă, copiii mergeau liniştiţi la şcoala… Dimpotrivă, au văzut şi au filmat de exemplu demonstraţia de la 1 iulie din Piaţa Verde din Tripoli (a auzit cineva de această demonstraţie?), unde în jur de un milion de oameni, în nici un caz câteva mii, aşa cum s-a spus, – adică aproape toată populaţia oraşului.

În prezent, Libia este în haos violent. Grupările islamiste, respectiv „Consiliul Shura al Revoluţionarilor din Benghazi”, o alianţă a grupărilor islamiste şi jihadiste, a anunţat într-un comunicat că a preluat controlul asupra cartierului generalal forţelor special, iar ambasadele S.U.A., Franţei, Marii Britanii, Poloniei, Bulgariei şi altele care mai existau s-au închis. Potrivit Washingtonului, în Libia au apărut „noi grupări teroriste”. Războaielelor civile sunt, deocamdată, singurul efect de durată al „primăverii arabe”, care a devenit o lungă iarnă a lumii islamice.

Prin 2004, preşedintele G.W.Bush a fost informat de C.I.A. despre un posibil „Stat Islamic al Irakului şi Levantului”. Azi, „Statul Islamic al Irakului şi Levantului” controlează zone importante din Irak şi Siria, existând indicii că nu se va opri aici. Islamicii extemişti din nord-vestul Chinei recidivează (a câta oară?!), ultimele atentate soldându-se cu ample violenâe stradale şi multe zeci de morti. Să luăm aminte că din acea parte de lume informaţiile ajung greu şi fragmentate… Corsetul Islamic al Rusiei se strânge din nou, în timp ce la vest, Vladimir Putin vorbeşte despre un „nou front”. Vladimir Ștoli, profesor la Academia rusă de Economie Națională și Administrare Publică, este de părere că tensiunea din rândul comunității internaționale privind evenimentele din Ucraina nu reprezintă o escaladare a Războiului Rece ci este vorba despre începutul celui de-Al Treilea Război Mondial. Agitaţiile Coreii de Nord şi ale evenimente din Extremul Orient au determinat Japonia să-şi reinterpreteze Constituţia, în sensul reactivării militare a naţiunii de la „Soare Răsare”. Departe de a fi închisă, lista cu mult prea numeroasele fapte, semne şi semnale că lumea se pregăteşte pentru ceva foarte grav. În a sa „Scurta istorie a viitorului”, Jaques Attali rezumă că în următorii 15 ani hiperimperiul global, bazat pe privatizare, va face implozie, deoarece este numai un scop fără structură.

Al doilea val a viitorului ar fi „hiperconflictul”. Un război atroce, o catastrofă umanitară religioasă, etnică, a separatismului extrem, care va dura vreo 30 de ani. Dacă sabateenii prezic corect (ei şi lucrează ca să li se împlinească predicţiile), cca. 90% din omenire ar dispărea în viitorul război de 30 de ani… Nu credităm asemenea prognoze, căci nu pot fi rezultatul unor minţi sănătoase, dar, atenţie, mişcarea şi acţiunea sabateenilor este o realitate! Al treilea val al viitorului, at fi cel al „hiperdemocraţiei”, în care ceea ce a mai rămas din omenire va accepta „democratia totală”, un fel de comunism cu stat global. Luăm ca certă doar realitatea că tot mai mulţi nesăbuiţi au acces la decizii cu consecinţe economice şi geopolitice care pot distruge omenirea şi transforma Terra într-un pustiu impropriu vieţii.

2 răspunsuri la Geopolitica la îndemâna nesăbuiţilor!

  1. Pingback: Geopolitica la indemana nesabuitilor | AlterMedia România

  2. Kaizer spune:

    O fi pe bune acest Stat Islamic sau din nou e vorba de agenti infiltrati ai occidentalilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*