Încotro?

Când lumea cu civilizația ei absurdă a luat-o îngrijorător la vale, iar în această lume a nesimțirii și ticăloșiei România postdecembristă cu greu își mai trage sufletul, este firesc în aceste condiții nu doar să-i luăm la întrebări pe tâlharii cățărați la putere, ci mai ales ca fiecare dintre noi să se întrebe zi de zi și ceas de ceas: Doamne, încotro ne îndreptăm? De-abia atunci banala întrebare adresată de circumstanță semenilor (aproape la fel de banală ca mult mai frecventa „Ce faci?”) va avea capacitatea să fecundeze conștiința și responsabilitatea fiecăruia.

Din păcate, în acest ultim sfert de veac tot mai mulți dintre românii ieșiți din universul sterilizant al bolșevismului (firesc și justificat, generația tânără chiar într-o măsură mai mare!) au atât de puțin din ceea ce-i strict necesar pentru un cetățean vrednic, încât au ajuns simpli locuitori pe aceste meleaguri: își declină orice responsabilitate familială și/sau civică (unii dintre ei nici măcar nu se sinchisesc de spusele Apostolului Pavel – Cine nu muncește să nici nu mănânce, ci trăiesc din ciupit sau cerșit, mândri nevoie mare că se descurcă), supraviețuiesc din firimiturile căzute de la masa statului și, prin votul dat în schimb, așează minciuna, necinstea și impostura în capul mesei cu bucatele națiunii, iar când resursele locale se subțiază, ei se pornesc ba pe înjurat și cârtit, ba – cei trecuți prin ciur și dârmon – se pun pe șutit în țară sau în străinătate, și de cumva le surâde norocul, revin la vatra srămoșească cu buzunarele doldora, după care ține-te trai pe vătrai…

Dar nu, să nu creadă cineva că numai subanalfabeții cu obraz gros procedează în acest mod degradant. Dat mi-a fost cândva să aud un politruc semianalfabet, cu obraz tuciuriu și lanț de aur pe grumazu-i de taur, făcând următoarea afirmație stupefiantă doar pentru mine dintre toți cei prezenți la masă: „Mă doare-n cot de românism și celelalte marafeturi! Ce-mi pasă că-ntr-o bună zi Ardealul nu va mai intra în componența României? Mie să-mi fie bine…”

Astăzi, respectiva secătură este parlamentar din partea Partidului Social Democrat (PSD) și cu siguranță că în structura lui intimă (dacă o fi având vreuna) a rămas același. Ba mai mult, dacă grosul alegătorilor români nu schimbă pe viitor macazul opțiunii politice, ci continuă să-și vândă votul pe promisiuni abil ticluite sau pe avantaje materiale extrem de nocive pentru viitorul nației și al țării, atunci există posibilitatea ca acest ipochimen și alții asemeni lui sa fie realeși, iar răul și ticăloșia să-și arunce umbrele lor descurajante peste prezentul și viitorul României. Căci, o fi posibilitatea soluția de rezervă a lui Dumnezeu, dar pentru oameni în general, pentru români în special, ea este într-atât de incontrolabilă din punct de vedere rațional, încât devine o adevărată sabie a lui Damocles, ținută de istoria poznașă și neiertătoare deasupra capetelor noastre, ale tuturor, nu doar deasupra căpățânilor micilor tirani și pungași cu ștaif.

Un lucru este cert: alegerile prezidențiale din toamna acestui an vor arăta dacă românii au dobândit nițică minte în acest sfert de secol de grea rușine pentru istoria națională și de cumplite încercări pentru atâția dintre ei. Tocmai de aceea, pentru un minim echilibru politico-social în următorii cinci ani, votul românilor serios preocupați de soarta lor, a urmașilor și a țării lor trebuie să revină reprezentantului dreptei, care (sunt convins de-acuma) nu va fi nici pe departe omul providențial, dar îi va fi superior Pontaurului măcar prin aceea că nu va deveni marionetă în mâinile murdare ale așa-zișilor baroni, deci putem fi siguri că promulgarea legilor nu se va face la presiunea lor. Altminteri, noi cu toții vom fi acuzați că – direct sau indirect, voluntar sau involuntar, conștient sau inconștient – am contribuit la revenirea în forță a baroniadei iliesciene, care nici vorbă să regrete relele făptuite cu bună-știință în trecut și în prezent.

Măcar așa baronii vor avea ocazia să regrete dezastrul pe care nu-l vor putea desărvârși în viitorul apropiat prin trădare (vezi privatizările, Roșia Montana, fracturarea hidraulică), megafurtișaguri (vezi penalii din parlament, guvern și teritoriu), precum și prin programe temeinic întocmite pentru imbecilizarea în masă (vezi rezultatele elevilor și profesorilor la examene, presa aservită sau cultura românească dată pe mâna unei unguroaice, care susține sus și tare că în Oradea, grație măsurilor energice întreprinse de autorități, n-au mai rămas decât vreo doi-trei bipezi).

Un răspuns la Încotro?

  1. Viorel spune:

    Vai voua, celor care mai credeti in alegerile de la toamna, ca vor mai schimba
    ceva in sistemul politic actual….!!!!!
    Dintr-o lista de candidati extrem de saraca, unde toti fara exceptie sunt emanatii acestui sistem politic infractional, nu exista sanse de reabilitare a tarii, doar schimbând un Pion cu altul, eventual o echipa cu alta de rezerva!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Noi romanii, vom plati aceleasi taxe, aceleasi impozite, vom deveni mai saraci, pe zi ce trece, iar sistemul va lucra mai departe in defavoarea noastra….
    Pentru ca, nu-i asa, acest sistem politic este croit dupa chipul si asemanarea Mafiei Politice de dupa ’90 ………………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*