Războiul Rece, religios, în 2014…

Drepturile omului occidental sunt inacceptabile pentru clerul ortodox. Democraţia de tip Westminster şi autonomia individului sunt păcate pentru că preamăresc egoismul şi pun la îndoială atutputernicia Celui de Sus asupra vieţii. Contractul, concurenţa, motorul vieţii economice moderne, lezează dragostea dintre fraţi si reprezintă păcate. Bisericile ortodoxe, în primul rând, clerul pravoslavnic, sunt din punct de vedere sociologic etno-religii creştinizate, care celebrează unitatea de nezdruncinat dintre neam, rit şi glia strămoşească.

Cine nu-i ortodox, nu-i român (!), spunea Nae Ionescu, ideologul Legiunii Arhangelului Mihail. Ortodoxo-comuniştii au fost mai consecvenţi, au lichidat Biserica unită cu Roma din Transilvania şi au reorientat cu baioneta 2.000 de biserici spre Moscova. O revenire la normalitate e mai dificilă decât s-a crezut.

În războiul religios al iugoslavilor, clerul sîrb îndemna la luptă împotriva catolicilor şi musulmanilor. Aşa au venit la luptă şi sute de tineri greci şi ruşi. Şi, fără nici un apel, la anexarea Crimeii au venit şi voluntarii sîrbi. Armata Ortodoxă din Ucraina de est luptă acum împotriva catolicilor (fasciştilor?!) din vest. Război Rece, religios. La comemorarea a o sută de ani de la izbugnirea primului război mondial, Chestiunea Orientală e din nou la ordinea zilei.

1914 – expansiunea austriecilor catolici spre sîrbii, alianţa turco-germană (calea ferată spre Bagdad) erau inacceptabile atât pentru panslavism, panortodocsism, cât şi pentru interesele anglo-franceze. Ocuparea Constantinopolului de către ruşi era indiscutabilă! Cine moşteneşte Imperiul Român de Răsărit, Bizantin, Otoman?

Această Chestiune se pune din anul 1774, când ţarul rus din a treia Roma devenea patronul ortodocşilor din Imperiul turco-musulman. El se consideră şi astăzi succesorul sultanilor. Occidentalii vor refacerea unităţii creştine, nu amânarea ei, cum se pare că vor pravoslavnicii. Fericitul Papa Ioan Paul II nu a fost primit la Moscova sau Belgrad, iar la Bucureşti oferta sa de dialog este şi astăzi neglijată cu multe consecinţe grave pentru cea mai săracă ţară din UE.

Conflicte religioase au generat războaie mondiale. Anglo-saxonii sunt mereu învingători. A urmat, apoi, un Război Rece religios între ortodoxo-comunişti şi occidentali. Dacă până în 1989 exista, totuşi, speranţa refacerii unităţii creştine la demontarea Cortinei de Fier şi rezolvării implicite a Chestiunii Orientale, din acest an, se pare, că totul o ia de la început.

Rusia lui Vladimir Puţin, urmaşul împăraţilor de răsărit, sultanilor, intervine în războiul din Siria, anexează Crimeea, sprijină Armata Ortodoxă, începe un război vamal. Toate acestea readuc în mod paradoxal în conştiinţa tuturor imperativul refacerii unităţii creştine. Occidentalii, ca de obicei, au interese divergente până le ajunge funia la par. Până atunci, musulmanii profită de dihotonia din lumea creştină şi aspiră la refacerea Califatului, a Imperiului islamic. Tema merită toată atenţia, dar ar depăşi cadrul acestor câteva remarci pe marginea conflictului religios al creştinilor în vederea refacerii unităţii.

Toată speranţa lumii creştine, care s-a transformat într-o lehamite generală după anul de graţie1989, se pune acuma şi în est şi vest în Marele şi Sfântul Sinod Panortodox de la Constantinopol / Istanbul 2016. Concepţia după care religiile sunt paşnice este un aspect a impocriziei anglo-mozaice, „Political Correctness”, sau a ateismului primitiv şi psicho-speculaţiilor de tot felul. Pe de altă parte, până la refacerea unităţii creştine, conflictele religioase locale vor fi la ordinea zilei, între: israeliţi – palestinieni; sunniţi – şiiţi; catolici – ortodocşi; catolici – musulmani; budişti – musulmani; confucianişti – tibetani – musulmani; hinduşi – musulmani etc.

Un răspuns la Războiul Rece, religios, în 2014…

  1. Pingback: Mariana Gurza – Blog » Blog Archive » Dr. Viorel Roman: Antioccidentalismul lui Dughin și Puric

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*