Naționalismul – sau despre esența unei națiuni!

Prin naţionalism, unii autori înţeleg sentimentul de apartenenţă la o comunitate ai cărei membri se identifică cu un ansamblu de simboluri, credinţe şi stiluri de viaţă, având, totodată, voinţa de a hotărî asupra destinului lor politic comun, avându-se în vedere, în esenţă, credinţa în fundamentele sociale ale autorităţii politice. În epoca modernă, statalitatea nu poate fi legitimată decât în termeni ca naţiune şi naţionalism. De aceea, statele care nu au un nucleu etnic, sunt dezavantajate şi vor eşua în autoritarism ca să-şi mascheze lipsa de unitate. În acest context, amintim că naţionalismul este definit şi ca “acel curent ideatic care vizează păstrarea autonomiei, unităţii si identităţii unui grup social, considerat de unii dintre membrii săi naţiune deja existentă sau în curs de constituire. E vorba despre o convingere, un act de conştiinţă, un fenomen firesc, sănătos şi inevitabil, o colecţie de idei care privesc naţiunea, ale cărei interese sunt considerate a simboliza binele suprem. Naţionaliştii care au deja un stat spun că acest suflet şi teritoriul său geografic sunt sfinte, că nu pot fi puse în discuţie sau atinse; ceilalţi naţionalişti care vor să ajungă sa aibă un stat al lor, spun că sufletul lor popular nu va fi respectat decît cînd va reuşi să se statalizeze.

Unii au mers până la a afirma chiar că naţionalismul este cel mai important lucru din lume – mult mai important decât civilizaţia, umanitatea, decenţa, bunătatea, mila, mult mai important decât viaţa ca atare, din moment ce defineşte, pe plan social şi politic, însuşi echilibrul uman, este comandat din adânc şi n-ar fi posibil să ne despărţim de el decât strâmbându-ne numai sau mutilând realitatea noastră, e un fluid care purcede din substanţa însăşi a lucrurilor naturale.Naţionalismul nu semnifică nimic altceva decât ridicarea intereselor unităţii şi autodeterminării naţiunii la statutul de valoare supremă, în faţa căreia toate celelalte consideraţii trebuie să cedeze întotdeauna. De aceea, unii ideologi nu înţeleg prin naţionalism doar mândria strămoşilor, ci mult mai mult: convingerea că oamenii aparţinunui grup uman particular şi că modul de viaţă al grupului se deosebeşte de cel al altor grupuri. Indivizii care compun grupul au caractere definite în termenii unui teritoriu, obiceiuri, legi, memorii, credinţe, limbaj artistic şi expresie religioasă, instituţii sociale, moduri de viaţă comune, cărora unii le adaugă ereditatea, rudenia, caracteristici etnice; aceşti factori modelează fiinţele umane, scopurile şi valorile lor. Modelul de viaţă al unei societăţi este similar cu acela al unui organism, care are nevoie de propria sa dezvoltare. Raţiunea principală de a avea o convingere aparte, de a urma o politică aparte, de a servi un ţel aparte, de a trăi o viaţă anume, este că aceste ţeluri, convingeri, politici, vieţi sunt ale noastre.

Esenţa unei naţiuni este trăsătura psihologică dominantă care este comună unor oameni şi, totodată, îi diferenţiază în mod radical de toţi ceilalţi (diferenţă care este percepută de toţi fiii naţiunii în subconştientul lor). Hasdeu ne învăţa că “fără naţionalism, progresul poate ajunge la apogeu, dar numai progresul material, progresul brut, progresul vitei. Naţionalismul este o condiţiune esenţială a tuturor creaţiunilor mari în sfera ideii. Ceea ce-i originalitatea pentru un individ, este naţionalitatea pentru un popor. Reduşi la caracterul general de bipede umane, noi ne învârtim exclusivamente în preocupaţiunea curat zoologică de a satisface materia prin materie: să trăim bine, să mâncăm bine, să ne-mbrăcăm bine, să ne mişcăm bine, toate bine în simţul vulgar al cuvântului”.

Naţionalism înseamnă iubire pentru naţiunea ta. Obiectivul prioritar al naţionalismului este crearea unui stat naţional bazat pe principiul justiţiei sociale, în interesul naţiunii întregi, şi nu acordarea de poziţii privilegiate unor anumite categorii de cetăţeni. Naţionalismul înseamnă credinţa că naţionalitatea este centrul identităţii politice, iar statul-naţiune este focarul loialităţii politice : “Pentru vitalitatea unui naţionalism este foarte importantă sursa din care izvorăşte şi se alimentează. Dacă este închis în sine şi steril în rădăcini, el pleacă dintr-o inutilă conştiinţă de conservare, fără sprijinul instinctului şi fără vreo posibilitate de ancorare în universal. Dacă este prea deschis spre lume, îi lipseşte rezistenţa concretă şi tensiunea agresivă care stau bine oricărui naţionalism. Formele de viaţă ale unei naţiuni trebuie să fie constituite dintr-o sumă de elemente, care să graviteze toate în jurul a două focare: forţa şi justiţia socială. Un naţionalism care crede că poate rezolva problema unei naţiuni, fără să soluţioneze conflictele şi inegalităţile sociale este nu numai reacţionar, dar şi imposibil”.

Naţionalismul marchează renaşterea conştiinţei de sine şi revelarea naţionalităţii ancestrale. Din păcate, a căpătat, în ultimele decenii, pe nedrept, o reputaţie proastă, pe care n-o merită. Naţionalismul nu este sinonim cu şovinismul (adică “Naţiunea mea e cea mai bună dintre toate şi are dreptul să le cucerească şi să le conducă pe ale voastre, dacă am avea puterea!”). Şovinismul duce la imperialism, iar imperialismul este opusul naţionalismului, al cărui obiectiv este să organizeze statele pe baza omogenităţii etnice/naţionale. Este adevărat că naţionalismul foloseşte anumite distincţii (exclusivisme), de genul: “Naţiunea mea e naţiunea mea; străinii sunt străini!” Dar, în lumea reală, orice comunitate este exclusivistă. Numai în cel mai superficial mod cu putinţă, identificarea şi loialitatea ar putea fi aplicate, prin extensie, umanităţii percepute ca un întreg…

Un răspuns la Naționalismul – sau despre esența unei națiuni!

  1. Pingback: Pomeni pe numele mortilor si ranitilor nostri din Afganistan… | Lupul Dacic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*