Holocaustul – o gogoriță diabolică (ultima parte)

„Au venit cu saci de ruble din lagăre“

Auschwitz-ul, Treblinka, Dachau şi celelalte „lagăre“ erau, de fapt, un fel de falanstere sau chibuţuri internaţional-socialiste, de care nemţii erau mândri până la urechi, unde îşi conduceau oaspeţii veniţi de pretutindeni pentru a vedea ceea ce părea de necrezut: deţinuţii germani sau de alte naţionalităţi nu trăiau ca ocnaşii francezi din Guyana, nici ca sclavii din Gulagul sovietic, coloniile englezeşti sau închisorile americane gen Guantanamo, din Irak, Afganistan şi chiar de la noi, după unele persistente zvonuri. Fostele „lagăre“ germane aveau moneda lor proprie, bulevarde, străzi, piscine, curăţenie exemplară, echipe sportive, apă caldă, apă rece, tot confortul modern, inclusiv bordel pentru oamenii muncii. Lagărele populate îndeosebi cu jidani erau administrate, în interior, de echipe de jidani, în care posibilitatea de a face „gheşefturi“ era la ea acasă; se făcea şi trafic de valută, inclusiv sovietică, mai ales după Bătălia de la Stalingrad, cînd devenise evident că Blitzkrieg-ul spre Est se oprise şi începuse retragerea spre Vest.

Jidanii veniţi în România din lagărele din Transnistria sau din Germania – indiferent că, aici, fuseseră trimişi din România, adică, de fapt, de către autorităţile horthy-ste din Ardealul ocupat în urma Dictatului de la Viena, sau din alte ţări, dar optaseră pentru România după trierea făcută de Aliaţi – s-au comportat, conform opticii adoptate de toţi jidanii, pe care o recunoaşte şi Elie Wiesel în Noaptea, în modul cel mai ranchiunos: s-au dedat la tot felul de abuzuri contra românilor, jefuindu-i şi la drumul mare, îmbrăcaţi în uniforme sovietice etc. Ca atare, se acutizase starea conflictuală dintre români şi jidanii care activau în diversele organizaţii înfiinţate după încheierea războiului. Redau, ad litteram, cîteva citate din stenograma, din 5 octombrie 1945, redactată la C. C. al P.C.R, care se referă la populaţia jidănească.

Tov. Chiriţă: … În Moldova situaţia este şi mai grea. În Moldova nu este aproape un evreu ca să fie în producţie. Toţi se ocupă cu specula.

Tov. Ghizela Vass: Cu specula.

Tov. Chiriţă: Nu, pentru că aceşti evrei ar vrea să intre în producţie. Aceste mici gheşefturi care le fac nu le asigură existenţa. (…) Şi noi, în faţa acestor probleme, stăm fără nici un răspuns. (…).

Tov. Vasile Luca: Dar întreprinderile care se refac în Moldova, nu angajează muncitori evrei?

Tov. Ghizela Vass: Numai evrei angajează.

Tov. Chiriţă: Am convingerea, că în sânul nostru s-a creat un sectarism. (…) Care este poziţia Apărării Patriotice, după mine sectară? Eu nu zic, că ar trebui să fie puşi pe primul plan evreii. Dar între atâţia vorbitori, eu cred că trebuia un vorbitor evreu. Şi nu s-a pus. (…) Nu avem dreptul să băgăm capul în nisip şi să ignorăm o problemă care există în ţara românească; şi să lăsăm ca aceşti câţiva jidănaşi (sic) să se agite pe stradă, fără a putea să facă ceva. (…)

Tov. Elena Stoie: Dacă comitetul evreiesc a luat măsuri, ca să nu mai fie atâţia speculanţi?

Tov. Ghizela Vass: Merg la ţară, iau vite, iau tot şi dacă îi arestează, spun: tocmai pe mine mă arestezi, care am fost în Transnistria? Şi jandarmul le dă drumul. Mi-a povestit un tovarăş, că este o manifestare şi atitudine pur legionară pe care o întrebuinţează evreii. Dacă aveau un concurent creştin, se duceau şi-l denunţau, că: el mi-a împuşcat pe fiul meu. Au aceleaşi metode pe care le întrebuinţau în Transnistria… (…)

Tov. Ghizela Vass: Reacţionarii evrei primesc bani din partea englezilor.

Tov. Alice Benari: Discuţia cu negustorii evrei: ei arată o simpatie grozavă, cei din Bucureşti, faţă de englezi, curg banii în ţară cum curge în Ardeal, curg banii reacţiunii aici şi toate «congresele mondiale» cu Londra şi America sunt praf aruncat în ochii mulţimii, spre a-i atrage spre o Palestină care nu poate realiza nimic. Tov. Chiriţă pe care-l cunosc ca foarte realist, venea de obicei cu altă poziţie. [Chiriţă, în ciuda numelui său, era jidan – n. n., V.I.Z.]. (…)

Tov. Vasile Luca: … Nu putem tolera, şi în special voi nu puteţi tolera, la evrei, ca pe baza suferinţelor să se creeze acum o situaţie privilegiată, de jaf şi asuprire a populaţiei româneşti. Dar voi nu combateţi aceasta. Şi faptele nu sunt cu caracter izolat, ci au caracter de masă. Cu aceste fapte m-am întâlnit şi eu personal în Moldova, atunci când era încă cald, abia ieşiţi din lagăre, din ghetouri, eliberaţi de Armata Roşie. Cu capcana, cu laţul nu ai fi putut prinde un evreu, ca să ajute la săparea tranşeelor, în dosul frontului de 50-100 km, ca să ai linie de apărare şi să nu reuşească nemţii să facă un contraatac. Şi o sămânţă o vindeau cu 5 ruble la ostaşii roşii şi puteau trăi bine cu familia şi au strâns milioane. Şi ce au făcut cei din lagăre? Au venit cu saci de ruble. Au cumpărat ruble cu 5 lei şi le-au vândut cu suta apoi. Dacă ei ar fi vrut să se încadreze în producţie, de ce nu s-au creat cu aceste imense capitaluri, întreprinderi, pe care să le pună în funcţie, să refacă Moldova, să ia aceşti evrei în întreprinderi ca muncitori. De ce n-au făcut-o? Pentru că sunt capitalişti şi speculanţi. Sunt împotriva populaţiei evreieşti şi cu ei nu ne putem uni. Nu putem combate antisemitismul, dacă nu combatem această plagă. Îmi spune că s-au îmbrăcat în haine ruseşti şi au luat vitele de la ţărani. (…) Trebuie să înţeleagă şi trebuie explicat, pentru că ce nenorocire am fi avut în Moldova… Partidul compus din evrei numai, organizaţiile celelalte evreieşti, poliţia, aparatul administrativ, evreieşti, şi atunci s-a spus: Ce este aici, este un stat evreiesc sau un stat românesc? Şi în multe părţi persistă asta. Şi când noi avem o masă otrăvită de antisemit, când vede numai un singur şef sau comisar, spune că nu mai este poliţia românească, ci poliţia evreiască. ()… Antisemitismul nu-l combaţi scoţându-i pe evrei din lagăr şi punându-i în fruntea tuturor. (…) Au venit din lagăr şi în scurt timp au devenit milionari. În Transilvania au făcut cooperative evreieşti şi speculează evreii cu firma partidului. Sunt 3-4 evrei acolo, şi cu agentura lor. Şi pe aceştia, în lupta noastră, trebuie să-i demascăm, trebuie să luptăm împotriva lor, nu ca să le dăm drumul, dacă au suferit, ca să facă orice“ (Teodor Wexler, Mihaela Popov, ANCHETE şi PROCESE UITATE. 1945-1960. Documente. Editura Fundaţia W. Filderman, Bucureşti, f. a., vol. 1, pag. 17-31).

Autorii acestui volum consideră că afirmaţiile lui Vasile Luca sunt eminamente antievreieşti şi, de aceea, sunt false. „Singura explicaţie pentru discursul său antievreiesc o putem găsi în încercarea unui alogen care a luptat cu arma în mână împotriva României şi a armatei române, odată (sic) în 1918 în Ardeal şi a doua oară în 1944 în rândurile armatei sovietice, să-şi poată face popularitate ieftină şi să-şi acopere trecutul antinaţional şi antiromânesc“. Eu cred că tocmai din cauza trecutului său plin de păcate Vasile Luca nu putea debita inepţii, fiindcă, în acele vremuri tulburi, risca mult. Şi, apoi, aspectele „antievreieşti“ din discursul său au fost confirmate de afirmaţiile Ghizelei Vass, precum şi de alte mărturii şi documente. Dar, fireşte, la fel este caracterizată şi Ghizela Vass: „Prin întregul său rechizitoriu împotriva evreilor, Ghizela Vass se autoexcomunică din rândurile populaţiei evreieşti, devenind purtătoarea de cuvânt a duşmanilor evreilor. Desigur, ca şi Ghizela Vass au procedat şi alţi comunişti“. Eu văd atitudinea Ghizelei Vass ca fiind una foarte realistă şi pragmatică. Într-adevăr, pentru ea, o croitoreasă cocoşată, în Palestina – cum sugerase Alice Benari – „nu poate realiza nimic“. Pe cînd, în România, deja atunci, cînd avea cu doar trei clase mai mult ca trenul şi abia i se ştersese din urechi uruitul maşinii de cusut, ajunsese mare sculă în conducerea P.C.R., sub aripa Anei Pauker – care, şi aceasta, dintr-o spioană, prostituată şi codoaşă, ajunsese prima femeie din lume ministru de Externe al unei ţări. Apoi, cum am mai relevat, este notoriu că, după 1947, aproape toţi jidanii din România au fost puşi în posturi de conducere. În Palestina ar fi muncit în kibuţuri sau ar fi săpat tranşee ca să se apere de palestinienii cărora le furaseră pămînturile.

Într-adevăr, e un fapt că Ghizela Vass a fost longevivă în mari funcţii de conducere ale P.C.R., până în preajma retrovoluţiei din decembrie 1989 şi, în plus, şi-a lăsat moştenitori în politica la vîrf din România postdecembristă: pe nepotul său, Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, actual viceguvernator al Băncii Naţionale. E drept că, acum, Bogdan Olteanu a intrat într-un con de umbră, Dar, în urmă cu vreo opt ani, prof. univ. dr. Ion Coja a publicat un articol în care scria că un prieten al său din S.U.A. îi semnala că, acolo, în S.U.A., umblă zvonul că Bogdan Olteanu este pregătit să ajungă preşedintele României! Să sperăm că va rămîne la stadiul de zvon, dar, cu ameninţări ca ale Victoriei Jane Nuland, cu consilieri ca Wesley Clark – un general capabil, care era să declanşeze al treilea război mondial –, cu jidani agresivi şi impertinenţi ca Radu Ioanid, ca Teşu Solomovici – care scrie în „România iudaică“ că evreii ar fi prezenţi în ţara noastră de două mii de ani! – sau cu zecile de mii de jidani reveniţi în România care i-ar fi holocaustizat – cum crede şi ditamai academicianul Răzvan Theodorescu –, viitorul nostru va fi cam sumbru dacă nu ne debarasăm de toţi jidanii şi de toate lichelele care ne guvernează.

Apoi, circulă opinia – foarte plauzibilă, după mine – că selectarea persoanelor pentru emigrarea în Palestina o făceau liderii comunităţilor jidăneşti, de conivenţă cu autorităţile naziste, după două criterii urmărite foarte strict de sionişti: indivizii selectaţi să fie sănătoşi, robuşti şi suficient de avuţi, ca să ducă acolo un bagaj demografic şi economic valid. Indivizii săraci şi slabi, bolnavi – pleava comunităţilor jidăneşti – erau trimişi în lagăre, la muncă, unde nu aveau şanse prea mari să supravieţuiască din cauza condiţiilor excesive de muncă, a condiţiilor de viaţă în timp de război, cu riscuri mari de apariţie a epidemiilor de tifos (în special în rîndul prizonierilor aduşi din Est). Prin aceasta „împuşcau patru iepuri dintr-un foc“: 1) asigurau masa critică demografică viabilă a viitorului stat Israel cu indivizi apţi de muncă şi de apărare (într-un stat rasist, constituit pe criterii etno-religioase, pretins biblice, de „popor ales“, şi înconjurat de o imensă masă arabă, ostilă din start), 2) scăpau de elementele slab dotate sau chiar degenerate din cauza căsătoriilor între rude – căci jidanii, ca să-şi păstreze, din cauza rapacităţii lor funciare, averea în familie, îşi cuplau descendenţii cu rude foarte apropiate, ceea ce ducea la degenerarea neamului (tot aşa cum se întîmplase cu familiile regale europene), şi, 3) bomboana pe colivă, realizau prin intermediul germanilor holocaustul pe care-l preziceau de circa şapte decenii (conform documentelor descoperite pînă acum), holocaust prin care 4) îşi vor legitima înfiinţarea statului Israel, conform promisiunii Declaraţiei Balfour şi, totodată, ca recompensă, compensaţie pentru „suferinţele“ prin care a trecut „poporul ales“ – „suferinţe“ pentru care au cerut, în plus, o compensaţie pecuniară piperată atît de la germanii care le curăţaseră etnia de stîrpituri, cît şi de la alţii, ca România, care-i protejase pe jidani.

Un exemplu notoriu de privilegiat al selectării diferenţiate – adică pentru „unii mumă, iar pentru alţii ciumă“ – făcute de către liderii comunităţilor jidăneşti – jidanii nedotaţi („amărăştenii“, săracii, bolnavii ş.a.) pentru lagăre, iar cei pricopsiţi (sănătoşi, bogaţi, sus-puşi în ierarhia comunităţii) pentru emigrare – este George Soros, născut Schwartz György. Tatăl lui, Tivadar Soros, a fost avocat, scriitor şi unul dintre liderii comunităţii jidăneşti budapestane. Astfel, deşi regimul lui Horthy s-a remarcat prin zelul cu care i-a trimis pe jidani în lagărele de muncă germane, fiind campion printre ţările ocupate sau în aflate în zona controlată de Germania hitleristă, beneficiind de această poziţie în ierarhie, familia lui Tivadar Soros a „supravieţuit“ ocupării Ungariei de către Germania (după detronarea lui Miklos Horthy), a „supravieţuit“ bătăliei pentru Budapesta dintre sovietici şi hitlerişti şi a „supravieţuit“ şi instaurării regimului „democrat-popular“ în Ungaria. George Soros a emigrat în Anglia abia în 1947, la studii, la o reputată şcoală de economie, căci taică-su îi dăduse bani, din cei agonisiţi prin selectarea discriminatorie a jidanilor: sau pentru lagăre sau pentru emigrare în Palestina. Ulterior, cum se ştie, s-a îmbogăţit prin diverse maşinaţii financiare, facilitate de înfiinţarea „Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă“, care nu este decât un „aspirator“ de informaţii de toate felurile, adică, de fapt, o agenţie de spionaj mascată într-una filantropică.

Întrebat fiind cum preferă să fie numit, Sörös a răspuns: „Speculant financiar, filantrop şi filozof“.

Referindu-se la atacul asupra lirei sterline, într-un ziar austriac se spune: „Soros a mai dobândit odată o astfel de reputaţie funestă. În septembrie 1992, acest speculant putred de bogat a îngenunchiat Banca Angliei – Banca Naţională engleză nu este o dugheană de provincie – şi a eliminat lira britanică din sistemul monetar european, situaţie în care se află şi astăzi“ [adică în 1997 – n.n., V.I.Z.]. Cam în aceiaşi termeni se exprimă şi Kurt Kister: «Ca nici un alt comerciant de devize, Sörös provoacă teamă şi admiraţie preşedinţilor şi boss-ilor băncilor din lumea întreagă. În 1996, italienii au deschis o procedură de investigaţii împotriva lui, acuzându-l că, în 1992, ca urmare a speculaţiilor sale de bursă, a determinat înlăturarea lirei italiene din Sistemul Monetar European (EWS). (…) El este un apărător frecvent al modelului „societăţii deschise“ (…) şi acordă sprijin necondiţionat în special procesului de democratizare din fostele ţări comuniste. (…)».

Numai că ceea ce se dă cu o mână, ia înapoi cu mai multe mâini, provocând nemulţumirea multora – printre aceştia numărându-se şi ungurul american Szel Karoly: „În Suedia, dacă cineva comite vreo infracţiune, organele oficiale nu dau publicităţii numele infractorului. Organele de informaţii comunică pur şi simplu faptul că X sau Y este bănuit de comiterea unei infracţiuni. În cazul unor imigranţi, se precizează în toate cazurile că este vorba de cetăţeni de origine străină. Organele suedeze au făcut excepţie într-un singur caz. Această excepţie se referă la Sörös György, născut în Ungaria. (…) În august 1992, printr-o speculaţie valutară necinstită, Sörös a distrus coroana suedeză. Prin această manevră a băgat în propriul buzunar mai multe milioane, fapt cu efecte grave asupra economiei ţării. Coroana suedeză şi-a pierdut stabilitatea şi s-a devalorizat cu 30 la sută. Pentru a-şi salva banii, întreprinderile de export au scos din ţară miliarde, în numai câteva ore. Pentru a opri scurgerea acestor sume uriaşe, băncile au luat măsuri drastice: au crescut dobânda la credite cu 500 la sută. Urmările: … falimentul, (…) a sporit numărul şomerilor. Mulţi oameni, pe lângă locurile de muncă, şi-au pierdut locuinţele sau puţinii bani agonisiţi prin muncă cinstită timp de ani de zile. Sörös a comis asemenea speculaţii neruşinate nu doar faţă de Suedia, ci şi faţă de Italia şi Anglia. Urmările sunt cunoscute. Ce a făcut Sörös cu banii astfel obţinuţi? El a declarat că un anumit procentaj a fost utilizat în diverse acţiuni de caritate în Africa de Sud, Bosnia, Europa Răsăriteană şi fosta Uniune Sovietică. Dacă din această valută internaţională aventurieră ar fi dorit, într-adevăr, să înfiinţeze un fond de caritate, i-ar fi avut la îndemână pe Rockefeller, Rothschild şi Morgan, care dispun de un număr inestimabil de miliarde. Dar acei capitalişti evrei, care au pus temelia comunismului şi continuă să-l sprijine şi în prezent, nu pot fi storşi de bani.

Suedezii nu îl uită pe Sörös, iar acest semnal de alarmă poate fi întâlnit zilnic în presă“. Apoi, prin toamna lui 1995, a mai dat o lovitură de câteva milioane de franci la Banca Republicii Franceze. Şi, ne reamintim, presa internaţională a comentat, în vara anului 1997, acuzaţia adusă lui George Sörös de către premierul Malayeziei, Mahathir Mohamed, pentru că a subminat economia ţărilor A.S.E.A.N. De aceea, nu ne-a mirat sugestivul titlu „George Sörös – biciul cu care S.U.A. pedepsesc ţările neascultătoare“: «Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al S.U.A., Nicholas Burns, a sărit în apărarea lui Sörös arătând că „foarte apreciatul şi respectatul miliardar, care a făcut o mulţime de lucruri bune pentru multe ţări, n-ar putea sta la originea unei astfel de conspiraţii, despre care Statele Unite nici nu cred că ar exista“».

Implicat în frauda de la Roşia Montană şi în alte acţiuni antiromâneşti, George Soros este unul dintre inamicii intangibili ai României, cum a fost şi mai este şi al Angliei, Franţei, Italiei, Malayeziei, Suediei şi al altor state. Vedeţi cum mult lăudata „precizie, minuţiozitate, disciplină nemţească“ a avut şi lipsuri?! Au scăpat neduşi în lagăre jidanii mai bogaţi, mai bine pregătiţi profesional, mai inteligenţi şi, deci, potenţial, mai periculoşi pentru goyimi. Consecinţa se simte pe pielea noastră: au rămas mulţi indivizi care, acum, ne agresează în diverse modalităţi, din 1945 pînă azi. Vedeţi, în acest sens, măcar următoarele cărţi: Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu (cord.), ENCICLOPEDIA VALORILOR REPRIMATE. Ed. Pro-Humanitate, vol. 1-2, Bucureşti, 2000; Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române: ipoteze de sociologie literară, 1944-1989; Dan Zamfirescu, „Războiul împotriva poporului român“ şi trilogia „Războiul nevăzut“ a lui Cornel-Dan Niculae, cu titlurile: Ofensiva iudaismului asupra României, Politica filo-sionistă a României, „Războiul nevăzut al evreilor cu românii“.

Iată de ce s-a îndatorat România la F.M.I. pentru mai multe generaţii: ca să plătim „daune“ unor impostori care au tupeul să invoce escrocheria holocaustului. S-a ajuns cu tupeul unor jidani pînă acolo încît, aşa cum releva Norman Finkelstein în INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI, unii nepoţi ai unora care fuseseră sau chiar muriseră în lagărele de muncă pretindeau, acum, despăgubiri de holocaust fiindcă bunicii lor „suferiseră“! Adică suferinţa acelora din lagăre, care dispăruseră de mult timp, era tranzitivă, ca şi tifosul din lagăre sau ca gripa spaniolă din 1918! Iată de ce trebuie răsturnate aceste guverne antiromâneşti şi extrem de slugarnice faţă de organizaţiile sioniste internaţionale.

Iată de ce, de mai multe ori, am propus ca atît România, cît şi toate statele care l-au decorat pe Elie Wiesel să-i retragă respectivele decoraţii – inclusiv Premiul Nobel pentru Pace – şi să fie incriminat, împreună cu toţi propagandiştii proholocaust, la Tribunalul Penal Internaţional de la Haga pentru dezinformare, propagandă mincinoasă şi extorcare de fonduri.

Marţi, 8 aprilie 214, Senatul a aprobat proiectul de lege propus de poltronul şi demagogul Crin-etc.-George Antonescu-Vorbete şi ciracii lui de a se mări pedepsele introduse prin criminala O.U.G. nr. 31/2002, referitoare la condamnarea celor care contestă în public „Holocaustul“ etc., ordonanţă devenită Legea nr. 107/2006 prin escrocheria juridică numită „aprobarea tacită“. O.U.G. 31/2002 constituie temeiul legal – dar ilegitim – al războiului axiologic dus de Israel contra României, acuzată neîntemeiat de holocaust, tot aşa cum „războiul preventiv“ este pentru S.U.A. pretextul începerii unui război contra oricărei ţări în care are ea interese pentru acapararea de resurse naturale, în special energetice: petrol, gaze, minereuri etc., Afganistanul şi Irakul fiind exemple „clasice“. În consecinţă, senatorii care au votat pentru respectivul proiect legislativ sunt vinovaţi de asociere cu propagandiştii escrocheriei holocau$tic€, de teapa lui Elie Wiesel, Simon Wiesenthal, Radu Ioanid, Stephen S. Wise et ejusdem farinae şi se fac vinovaţi de accentuarea holocaustului comis contra poporului român şi a culturii sale. Toţi aceşti susţinători ai MISTIFICĂRII SECOLULUI XX trebuie scoşi din viaţa politică şi chiar din viaţa poporului român. Mulţi dintre cei care susţin, în mod făţiş sau tacit, MISTIFICAREA SECOLULUI XX fac parte din clicocraţia internă şi/sau externă, între care există o legătură inextricabilă. Un exemplu de strînsă simbioză este „Triumviratul malefic“.

Să sperăm că membrii Camerei Deputaţilor vor fi rămas patrioţi, vor respinge această aberaţie legislativă antiromânească şi, dimpotrivă, vor propune o lege de abrogare a O.U.G. nr. 31/2002, care a fost transformată în lege prin nelegiuita „aprobare tacită“ – reglementare care, şi ea, trebuie scoasă din Constituţie.

Unde eşti, tu, Ţepeş, Doamne!

* Articol cu caracter istoric documentar

4 răspunsuri la Holocaustul – o gogoriță diabolică (ultima parte)

  1. Buna ziua! De unde pot cumpara cartea?!!

  2. miksunel spune:

    camera deputatilor o sa fie la fel de „patriotica” precum a fost senatul

  3. IO.../. spune:

    Camera Deputatilor ar trebui sa tina cont de actualitatea istorica ,de criza asa zisa ucraineana.Ea nu e numai criza ucrainenilor ci si a Europei si poate a intregii lumi.Situatia actuala este un fulger luminos,care lumineaza orizonturile progresului societatii omenesti,inceput de tarile BRICS.Nu se stie,mine,ce va fi.Armata romana sa lupte pentru apararea cui,a oligarhilor,sa-i tina mai departe sa sugrume in continuare ce a mai ramas din Romania?Nu cred ca se poate realiza asa ceva.Soldatii sant amartii de fii de romani batjocoriti,mintiti,umiliti,loviti,schinjuiti moral si fizic,furati cu o nerusinare nemaintalnita in lume.Ei sa lupte pentru a-si mentine calaii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*