Un mare eminescolog – AUGUSTIN Z. N. POP

Augustin Z. N. Pop se încrie pe linia marilor împătimiți ai cunoașterii vieții și operei eminesciene. Cea mai mare parte a vieții lui a fost închinată culegerii de date biografice ale marelui poet. A luat legătura cu sute de oameni, a răscolit arhive, a umblat prin toate locurile pe unde au călcat pașii poetului și i-a închinat poate cea mai mare operă documentară despre viața lui Eminescu, cuprinzând acte, scrisori, fotografii, obiecte, până când și rochia de mireasă a Veronicăi Micle de la nunta cu Ștefan Micle.

Augustin Z.N. Pop s-a născut la 30 august 1910, în Bucureşti, într-o familie de intelectuali.Este fiul Floarei (născută Marinescu) şi al lui Zamfir Pop, preot. Toate studiile le-a făcut în Bucureşti, obţinând licenţa în filozofie şi litere în anul 1931. Este legat însă sufleteşte de oraşul Câmpulung-Muscel, unde se stabileşte încă din 1930, prin căsătorie cu prof. Olga Răgăduneanu. În anii tinereţii funcţionează ca prof. de limba şi literatura română la Liceul “Dinicu Golescu” şi la Şcoala Normală “Carol I” din Câmpulung. Ca profesor al Școlii  Normale,Augustin Z. N. Popp ne povestea zile întregi în amfiteatrul școlii despre viața și opera lui Mihai Eminescu, ne prezenta diafilme și diapozitive cu imagini din viața familiei poetului sau din viața lui Eminescu și a iubitei lui, Veronica Micle. A fost atât de îndrădostit de Eminescu încât își transformase casa în muzeu.   Rămăsese sărac, dând din bruma lui de leafă pe manuscrise și acte vechi sau alte obiecte aparținând marelui poet. Până când cumpărase și rochia de mireasă a Veronicăi de la căsătoria cu Micle și o pusese la expoziție. Nu știu ce s-a ales de toate acestea după moartea lui și a soției. Ar fi fost bine (sau poate că  a și făcut-o) să le predea Muzeului Literaturii Române, pentru că nu a avut nici un urmaș.

Între anii 1955-1959 lucrează ca cercetător principal la Biblioteca Academiei Române, secţia “Manuscrise, documente şi corespondenţă”. Din 1963 se transferă la Institutul Pedagogic din Piteşti, unde urcă în mod spectaculos toate treptele ierarhiei universitare. Ca profesor universitar, decan şi apoi rector la Facultatea de Filologie, are privilegiul de a lucra într-un colectiv profesoral de elită, format din: acad. Şerban Cioculescu, critic şi istoric literar, Gh. Vrabie, folclorist de prestigiu, Gabriel Ţepelea, Gh. Dragomirescu, Marin Z. Mocanu, Ion Moise, George Aman, Mihail Diaconescu, remarcabili filologi şi scriitori, Tiberiu Bogdan şi Ilie Stănculescu, autori de manuale de psihologie şi pedagogie.

Prof. univ. dr. docent Augustin Z.N. Pop s-a dovedit un neobosit căutător de izvoare din literatura română, un pasionat cercetător al rădăcinilor. A scris peste 50 volume de critică şi istorie literară şi peste o mie de articole şi comunicări publicate în revistele literare ale vremii. Încă din anii studenţiei se lansează în publicistică, fiind prezent cu articole în reviste ca “Sepia”, “Convorbiri literare”, “Viaţa literară”, “Moldavia”, “Preocupări literare”, iar din 1956 publică în noile apariţii “Gazeta literară”, “Contemporanul”, “România literară”, “Luceafărul” etc. Debutează editorial în 1938 cu două cărţi – “Contribuţii eminesciene”, vol. I şi “Neamul mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei”. În anul 1940 editează vol. II din “Contribuţii eminesciene”, “Biografia mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei” şi “Grecismul lui Dosoftei”.

Plecând de la numeroase materiale de arhivă şi documente, unele inedite, Augustin Z.N. Pop realizează în anii următori şi alte lucrări importante: “Din Eminescu necunoscut” (1942), “Glosări în opera lui Dosoftei” (1943), “Aglae Eminovici – sora poetului” (1943), “Corespondenţa lui M. Kogălniceanu” (1959), “Contribuţii documentare la biografia lui M. Eminescu” (1962), “Contribuţii la biografia lui N. Bălcescu” (1963), “Eminescu – noi contribuţii documentare la biografia lui” (1969). Lucrarea “Mărturii… Eminescu – Veronica Micle”, apărută în 1967 şi reeditată în 1969, este “o lucrare documentară şi constituie o replică la romanţările insuficient informate, care au făcut din iubita lui Eminescu un personaj frivol” (A.Z.N.P.).

Publică şi o ediţie critică comentată a poeziilor poetei Veronica Micle, realizându-i “un portret intim bogat”. La cererea editurii “Sport-turism” a publicat câteva cărţi de succes: “Pe urmele lui Eminescu” (1978), “Pe urmele lui Kogălniceanu” (1979),“Peurmele Veronicăi Micle” (1980), iar la “Dacia” Cluj-Napoca publică“Veronica Micle Corespondenţă”(1979).

În contribuțiile lui documentare (trei volume masive) despre Eminescu, Augustin Z. N. Pop a extins cercetările despre poet până la al noulea neam, a descins în Ipotești, Călineștii lui Cuparencu, Greațca, Vasilache, Șerbăuți, Calafendești, Grămești, București, Brașov, Viena, Iași etc. Autorul a intreprins anchete pe teren la Dumbrăveni, la Ipotești, la Cucorăni, la Botoșani, la Bănești, scrutând arhive și stând de vorbă cu informatori utili. A schițat istoria Ipoteștilor între anii 1849 și 1878, a reconstituit istoria familiilor părinților lui, a colaburat cu ultimul descendent al lui Eminescu, colonelul Gheorghe Eminescu,  fiul lui Matei, cu Ecaterina Perșu, născută Eminescu, nepoții marelui poet. Piesele autografe incriminează pentru perioada 1880-1882 obstrucționismul tenace al lui Titu Maiorescu față de căsătoria lui Eminescu cu Veronica Micle și față de chemarea lui în învățământ. El aduce în relief prezența lui Eminescu și colaborarea lui în diferitele societăți culturale, cum ar fi , România Jună, Românismul, și Carpați.

Augustin Z.N. Pop a cercetat şi a publicat şi câteva lucrări legate de istoria şi cultura Argeşului: “Anul revoluţionar 1848 în jud. Muscel şi Argeş”, “Din istoria culturii argeşene”,  “Unirea în Argeş”, “Documente literare muscelene”,  “Scriitorii din Argeş şi copiii”. În  această lucrare descrie copilăria, etapa şcolară şi adolescenţa unor scriitori argeşeni sau stabiliţi temporar în Argeş: G. Topîrceanu, Ion Barbu, Ion Pillat, Liviu Rebreanu etc. A publicat numeroase studii şi comunicări în revistele “Argeş”, “Flacăra”, “Tribuna”, “Cronica”, “Steaua”, “Contemporanul”, “Orizont” etc. Aşadar, eminescologul Augustin Z.N. Pop şi-a petrecut viaţa în lumea minunată a cărţilor.

A cercetat, a scris, a reluat şi a nuanţat, a adăugat informaţii noi, mărturii noi, privind viaţa şi opera marelui Eminescu. A lucrat intens până la vârsta de 79 ani. S-a stins din viaţă la 1 aprilie 1988 şi a fost înmormântat în Cimitirul “Bellu” din Bucureşti. Acest devotat om de cultură şi-a dedicat viaţa şi profesia pasiunii de arheolog literar, scriind biografii, memorii, jurnale, contribuţii documentare la biografia lui Eminescu. A realizat arborele genealogic al familiei Eminovici. A descoperit şi faptul că Veronica Micle a pierdut o sarcină la 6 luni. Putea fi copilul lui Eminescu şi se întreba uimit: “Cum ar fi fost ca Eminescu să fi avut un fiu?”.

În articolul “O istorie trăită” din revista “Argeş” (iunie 2006), scriitorul Marin Ioniţă scria despre Augustin Z.N. Pop că “i-a fost mentor şi că avea o voinţă şi o putere de muncă ieşite din comun”. Se înscrie în memoria a zeci de promoţii de filologi, pe care i-a îndrumat, nu numai ca eminescolog, ci şi ca valoros cercetător al literaturii române.

Mărturisesc faptul că l-am cunoscut pe renumitul profesor Augustin Z.N. Pop încă din anii studenţiei mele, când mi-a insuflat dragostea pentru Eminescu din aula Facultăţii de Filologie. Făcând o incursiune prin memoria tinereţii mele, parcă îl văd pe magister după ultima oră de curs despre Eminescu… Se întâmpla în data de 15 iunie 1966, când dascălul nostru a ieşit epuizat şi plângând din sala de curs, unde noi am rămas impresionaţi, urmărindu-i reacţiile. Ne vorbise două ore, cu voce gravă, printre lacrimi, despre tragicul sfârşit, din 15 iunie 1889, al marelui Eminescu. Trăia la intensitate maximă toate evenimentele dramatice eminesciene pe care ni le prezenta. În memoria mea afectivă a rămas imaginea profesorului Z.N. Pop (cum îl alintam noi) ca a unui bărbat bine făcut, scund de statură, cu părul puţin blond, dat pe spate, cu ochii albaştri, pătrunzători, scânteind sub sprâncene stufoase, cu un zâmbet enigmatic în colţul gurii, blajin cu studenţii săi. Avea talent oratoric deosebit, o voce blândă, pe care şi-o modela cu uşurinţă de la şoapte enigmatice, la sonorităţi energice, într-o bogată gamă de expresivitate. A făcut cinste meseriei nobile de dascăl, în care a investit toată energia şi toată măiestria pedagogică, iar prin frumoasele cărţi despre Eminescu şi Veronica Micle, pe care le-a scris cu dragoste, a rămas în sufletele noastre, ale românilor, ca o emblemă pentru nemurire. Vorba lui Arghezi: “Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”.

Acest mare profesor mi-a insuflat și mie dragostea pentru literatură și mai ales pentru viața și opera lui Mihai Eminescu. În ultimii ani de viață îl rugasem să scriem amândoi un roman al dragostei lui Eminescu și Veronica Micle. Din păcate profesorul s-a îmbolnăvit, a rămas aproape orb. Cu datele culese și confirmate de el, am încercat eu să scriu acest roman. Aproape jumătate din el i l-am citit și a fost încântat. Soarta însă i-a fost potrivnică și în scurt timp a închis ochii pentru vecie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*