Nevoia de naționalism!

Naționalismul nu este nicidecum în sine rău. Dușmanii lui (internaționaliștii de orice fel, comuniști sau capitaliști, înregimentați masoneriei) i-au deturnat în mod voit sensul. Contează de fapt, în ce scop este folosit naționalismul, adică cărui scop slujește cu adevărat. Naționalismul traduce în practică iubirea față de aproapele nostru, derivând din iubirea față de Dumnezeu. El trebuie să existe numai și numai în spiritul adevărului, în slujba neamului românesc și pentru ridicarea moral-spirituală a poporului român. Să nu-l confundăm niciodată cu ultranaționalismul, cu această pervertirea a lui în mod premeditat în extremism.

În societatea românească actuală, tot mai intens secularizată, adică în curs de despărțire față de Dumnezeu, și îmbolnăvită crunt de cei 45 de ani de comunism, se cuvine să luăm fiecare dintre noi atitudine ori de câte ori este necesar și mai ales atunci când, cei care ne conduc nu sunt preocupați decât de interesele lor meschine și se tem în mod grozav pentru ei și familiile lor.

În primul rând, noi va trebui să ne debarasăm de frică. Este cel mai important lucru pe care ar trebui să-l facem. Să nu uităm cuvintele Evangheliei. Fricoșii sunt cei dintâi lepădați de la fața lui Dumnezeu și nu dobândesc mântuirea, care se obține prin multă osteneală și doar prin împlinirea poruncilor și participarea la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe.

Să nu uităm nici faptul că, sistemul diabolic comunist a exercitat o mare prigoană împotriva creștinismului de pretutindeni. Nu s-a făcut nici până astăzi o evaluare totală, concretă și exactă a crimelor și distrugerilor sale din România, pentru că în general autoritățile de după 1989 și mass media centrală s-au opus în mod hotărât acestui demers.

Din cele 500 000 de victime ale comunismului, conform unor estimări mai recente, nu se știe exact câte mii de clerici (episcopi, preoți, diaconi, monahi) au îndurat represiunea sălbatică a comunismului și câți dintre ei au murit trecând la Domnul, devenind Sfinți Mucenici Mărturisitori. Știm doar că aceștia toți L-au mărturisit pe Hristos, plătind cu libertatea și viața lor această mărturisire a lor de credință.

Patriarhii și episcopii au acceptat uneori să fie numiți de către comuniști, pentru a apăra de fapt Biserica Ortodoxă Română de atacurile furibunde ale comunismului ateu (mai precis masonic). Nu toți au devenit colaboratori ai Securității și nu toți i-au trădat pe frații lor de credință.

Comunismul nu a putut să dărâme masiv bisericile și mănăstirile din România, să le demoleze sau să le transforme în depozite, grajduri, restaurante, pensiuni etc, precum au făcut în Rusia, de teama reacției generale a poporului român, pe care îl știa profund atașat față de valorile creștine și naționale.

Dintre popoarele aflate sub influența Moscovei, românii erau cei mai refractari față de sistemul bolșeviic. Dovadă că, în 1944 erau doar circa 800 de membri ai PCR în toată România și aproape toți aveau altă etnie decât cea română! Comuniștii s-au temut ca nu cumva să devină prea nepopulari și să-și atragă ura poporului, ei fiind mai mult interesați de lichidarea oricărei rezistențe anticomuniste, a oricărei revolte, de menținerea lor personală la putere, decât de dărâmarea ortodoxiei.

Însă masonii, cei care au inventat și promovat la noi comunismul au provocat mari daune poporului român și au subminat îndeosebi credința ortodoxă. Biserica Ortodoxă Română a fost infiltrată de mii de informatori, care furnizau servicii Securității și aparatului de partid (PCR). În plan duhovnicesc însă, răul produs de către ei a umplut cerul de Sfinți Mucenici mărturisitori ai credinței noastre ortodoxe, care se roagă și acum pentru noi cei de astăzi.

Mai trebuie precizat că Securitatea a lucrat în general pentru partidul comunist și în defavoarea poporului român, punându-i-se la dispoziție mari resurse materiale și umane. Ea este cea prin care a s-a inoculat românilor frica, frica în primul rând de represaliile dure din lagărele de exterminare și închisori, fiind un serviciu secret aflat în serviciul nomenclaturii comuniste, frică pe care o identificăm și astăzi încă la mulți dintre români și ne referim aici la ortodocși și mai puțin la românii virusați de pragmatismul american și materialism, pe care nu îi mai  interesează decât propria lor existență.

În al doilea rând, trebuie să ne desprindem cu totul de comunism dar și de globalismul actual, ambele sisteme interferând și conducând spre centralizarea puterii la nivel global și crearea unui guvern mondial în mod oficial (un guvern nevăzut existând deja, dar neavând încă putere absolută).

Și pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie să oferim tinerilor o istorie adevărată și modele spirituale și culturale autentice, pentru ca prin ei să se transmită mai departe identitatea reală a poporului român, conștiința apartenenței noastre la valorile creștine și naționale.

Un răspuns la Nevoia de naționalism!

  1. gabi ionita spune:

    Nu toti au fost informatori ai securitatii, caci nu au avut nevoie asa multi informatori, se cuvine ca actuala conducere sa lase frauda caci asa se numeste cand iei mita, mai ales ca suntem atat de saraci. Sa realizeze comunitati, nu monumente, biserica este azi doar un monument, preotul e un factotum, centrul … Universului iar gloatei prostime ignorata si umilita….sunt prea multe de spud. Cred si sustin credinta crestina dar conducerea lasa mult de dorit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*