Noi indicatori statistici își reclamă dimensiunile fără să atragă totuși după ei măsuri de redresare fiindcă lipsesc politici ferme care să fie impuse de programe serioase de guvernare. Deocamdată, politicile partidelor de guvernământ în România sunt lipsite de realism și cel mult se arată a fi deziderative pentru că nu formulează obiective cuantificabile cu beneficiu în vigoarea națiunii. Și atunci redresările nu pot fi decât haotice și accidentale, dictate doar de unele ciclicități naturale.
Într-o țară în care pensionarii, adică populația inactivă, reprezintă nu mai puțin de 52 la sută și în care populația activă, dijmuită de șomaj și emigrație pe piața muncii, se ridică la numai 32,5 la sută, restul de 15,5 la sută este reprezentat de copii sub 14 ani, confruntați și ei cu o serie de presiuni sociologice despre care se vorbește prea puțin și nu se întreprinde nimic în consecință. Nu vorbim aici despre cuprinderea în muncă a populației active și nici despre restrângerea resurselor de venituri la produsul intern brut, determinante directe ale coeficientului de vigoare națională, fiindcă nu dăm nimănui lecții de sociologie. Vorbim însă despre indiferența guvernanților noștri față de problemele reale ale națiunii. Zilele trecute, opinia publică, indiferent cât de bulversată ar fi ea, a luat cunoștință de un fapt alarmant, exprimat de câțiva ani în cifre tratate cu aceeași superficialitate ca și altele la fel de importante. Rezultatele la probele de simulare a Bacalaureatului și cele ale simulării la Testele Naționale, în ediția 2014, au relevat după un indicator sintetic, cel al notelor obținute, compromiterea orizontului educațional național, un atentat la funcțiile esențiale ale școlii și, în cele din urmă, la vigoarea națiunii.
Primii și singurii care de fapt știu și spun sincer despre ce este vorba sunt înșiși dascălii, cei care corectează lucrările și nu se miră, însă se îngrijorează de ceea ce amenință să urmeze. Ca de obicei, după constatarea publică prin intermediul rezultatelor a stării de fapt din școală, urmează presiunile inspectoratelor școlare mobilizate în echipe de inspectori și descinderea furtunoasă în unitățile cu cele mai slabe rezultate. Acarul Păun este iar de vină: Dascălul. El, absolventul de „particulară”; el, incapabilul să promoveze probele titularizării; el, neputinciosul să revoluționeze ceea ce sistemul nu mai prețuiește. Și imediat după dascăl este de vină elevul, cel care refuză motivația învățării și perspectiva luminoasă a ofertei educaționale. A judeca lucrurile ca la inspectoratul școlar nu conduce la nicio concluzie utilă, fiindcă însuși inspectoratul, desigur la solicitările iraționale ale ministerului, asfixiază școala cu lucruri colaterale, cu birocrație; de câte ori pe forumul directorilor nu se solicită azi situații urgente(?!) care trebuiau expediate ieri? Ponderea activităților extracurriculare are adesea precădere față de cele strict curriculare. Și ar mai fi încă ceva: învățământul nostru este încă unul de masă, necompetitiv. Numeroși elevi urmează cursurile liceului fără să formuleze opțiuni pentru acest nivel de pregătire. La noi încă se caută elevi pentru profesori, în loc să se caute profesori pentru elevi. Și asta doar pentru a menține în afara șomajului numărul supradimensionat de cadre didactice. Luat și analizat proiectul național de dezvoltare sectorială, dacă există cu adevărat, acesta este categoric unul profund nerealist indifierent de obiectivele pe care și le propune dacă la nivelul unității de învățământ și al elevului nimic nu se schimbă în bine.
Avem în schimb date riguroase, uitate în statisticile ministerelor, care dau dimensiunea alarmantă a ineficienței gurvernărilor prin indicele de ocupare a forței de muncă în România, indicator în scădere necontrolată de la 64,4 la sută în 2007 la 62,8 la sută în 2011 și la 60,2 la sută în 2013. Alarmantă este situația persoanelor tinere neangajate în forme de muncă sau de învățământ, indicator mereu în creștere: de la 13,3 la sută în 2007, la 17,4 la sută în 2011 și aproximativ 20 la sută în 2013. Să fi auzit premierul României Victor Ponta despre acești indicatori? Îi sunt lui cunoscute datele statistice privind urgențele demografice ale țării pe care o guvernează, din moment ce la referendumul pentru demiterea președintelui nu știa nici numărul populației țării? Știe Victor Ponta ce guvernează? Mai mult decât atât, știu românii că premierul lor se afla la un meci de rugby în Georgia, în timp ce vicepremierul maghiar Semjen Zsolt galopa victorios la Târgu Secuiesc sâmbătă, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, făcând să se răsucească în mormânt Vasile Goldiș și Ștefan Cicio Pop? Poate că îi vor povesti și lui colegii din UDMR care au fost prezenți acolo ca animatori. Constituția lui Iorgovan l-a asigurat pe românul de gloată doar împotriva monarhiei, nu și împotriva iredentismului maghiar. Iar noțiunea juridică de stat național unitar nu garantează singură liniștea românilor din ținuturile în care ungurii agită steagurile extremismului și ale provocării.
Lasă un răspuns