File de jurnal – „23 Ianuarie 1981”

Ieri am lucrat la Biblioteca Academiei în București toată ziua. Am dat telefon la Editura Politică. Făcusem o propunere încă din noiembrie cu cartea mea, Elemente de filozofia istoriei în opera lui Nicolae Bălcescu. Nu mi-au putut da lămuriri.

La bibliotecă a venit și Domnul Ion Filipoiu, redactor la Radiodifuziune. Cu câțiva ani înainte făcusem o emisiune cu dânsul despre inscripțiile de la Murfatlar-Basarabi. De atunci am rămas buni prieteni, dânsul fiind gorjean de origine. Mi-a adus extrasul cu un articol al unui turc, privitor la o cronică turcească. Sunt atestați românii în sec. IX, ca având stat bine organizat, ca și cel al rușilor și ungurilor. Opuneau rezistență kâpceacilor, ramură a cumanilor, tocmai dincolo de Nistru, la Apa Valahului. Domnul Filipoiu mi-a sugerat ideea că acești kâpceaci ar putea fi căpcânii sau căpcăunii din tradiția poporului nostru(…). Domnul Filipoiu m-a sfătuit să fac tot posibilul să mă stabilesc în București sau în apropierea Bucureștiului, ca să fiu aproape de marile biblioteci. Drept argument mai serios mi l-a dat pe acesta: ,,- Încearcă să ți-l imaginezi pe Șerban Cioculescu la vârsta asta făcând naveta la 400 km pentru a studia!” El, personal, dacă ar avea bază documentară în Gorj, imediat s-ar duce acolo, respectiv la Zorilești, satul său natal, căruia-i duce dorul.

Am vorbit cu Domnul Prof. Univ. I. C. Chițimia. A venit la bibliotecă. Îl preocupă Mihail Moxa. Mi-a făcut cunoștință cu Doamna Cătălina Velculescu de la Institutul ,,G. Călinescu”. De origine din satul natal al Domnului Chițimia, Albulești-MH, este o pasionată cercetătoare a cărții vechi românești. Lucrează în prezent la Varlaam și Ioasaf. M-a rugat mult să-i fac rost de materialul meu cu Letopisețul Cantacuzinesc. Mi-a spus: ,,- Vă ucide Domnul Dan  Simonescu!”I-am promis revista ,,Biserica Ortodoxă Română” nr. 5-6/1980, în care mi-a apărut.  L-am întâlnit pe Părintele Prof. Univ. Ioan Rămureanu, fostul meu profesor de Istoria Bisericii Universale. Nu m-a mai recunoscut. Credea că am studiat în Grecia. I-am spus: ,,- Am studiat în satul meu natal!” Imediat i-a pierit pofta de vorbă. Nu ai studii pe aiurea sau nu știu ce țâdulă, nu mai prezinți nici o importanță pentru nimeni!

Rămânând, ca de obicei, ultimul cititor la sala de manuscrise, am stat mult de vorbă cu supraveghetoarea de sală, o doamnă foarte cumsecade. Mi-a spus că în Moldova atmosfera religioasă este destul de intensă. Mi-a spus de Domnul Șerban Cioculescu, că era foarte capricios când era directorul Bibliotecii Academiei(…). În prezent are locul lui în sala de manuscrise, unde vine în fiecare zi, citește ziarele și-și scrie articolele. N-are nimeni voie să se așeze pe locul său. Nici chiar fiul său, într-o zi, fiind sala aglomerată, nu s-a așezat pe locul tatălui său.  Doamna mi-a povestit multe de Domnul Prof. Univ. Augustin Z. N. Pop, că ar fi un om foarte cult, foarte bine informat. Mi-a spus că Domnul Tudor Vianu, pe vremea când era directorul bibliotecii, era de o severitate și de o sobrietate rar întâlnită. Actualul director, Domnul Gabriel Ștrempel, e foarte popular, înțelegător și foarte credincios. Mi-a relatat, de asemenea, observațiile lor, ale bibliotecarilor, că în fiecare an  tot mai puțini cititori înregistrează biblioteca și tot mai mare fluctuație. Cititori pasionați, care să frecventeze ani în șir sunt foarte puțini, iar mulți vin doar să-i vadă lumea”

Un răspuns la “File de jurnal – „23 Ianuarie 1981””

  1. Mucanu Aurel spune:

    iar mulți vin doar să-i vadă lumea.>/b>
    Interesanta remarca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*