Consiliul Legislativ a respins constituția cetățenilor! Încă un motiv pentru a spune NU la referendumul de revizuire!

În urmă cu mai multe luni, ca editori ai Națiunii, în calitate de foști candidați la alegerile locale și, în primul rând, de cetățeni ai țării, ne-am alăturat domnului prof. Constantin Cojocaru în lăudabilul demers al acestuia de a iniția un proiect cetățenesc de revizuire a Constituției. Am considerat inițiativa meritorie pentru că ea ar fi condus cu adevărat la redactarea unui proiect de revizuire a unei constituții a cetățenilor. Și am participat la acest proiect și din dorința de a contribui la oferirea către cetățeni a unei alternative de revizuire celei venite dinspre putere și care, așa cum s-a dovedit în timpul „consultărilor”, numai de contribuția cetățenilor nu a avut parte!

Din păcate, neacordarea pe aceeași lungime de undă cu prof. Cojocaru în privința unor chestiuni fundamentale, precum mutarea zilei naționale pe 9 mai (cu argumentul domnului profesor că este Ziua Europei și așa am avea o expunere mai mare, cu argumentul nostru potrivnic că în acest fel am face doar jocurile UDMR-ului care se chinuie de 23 de ani să scoată din calendarul Națiunii Românii celebrarea de la 1 decembrie!), apoi schimbarea Imnului Național prin reîntoarcerea la o varianta stilizată (!) a vechiului imn „Tricolorul”, dar și menționarea unor prevederi care ar fi dus la crearea unui supracomitet de control al presei, la care s-au adăugat multe alte nepotriviri pe linia gândirii economice, articolele revizuirii adnotate proiectului Constantin Cojocaru îndepărtându-ne, în opinia noastră, de statutul de economie liberă, ne-a determinat să ne retragem din acestă inițiativă. Așa cum am promis la vremea respectivă distinsului profesor, și cum s-a văzut ulterior din articolele publicate în Națiunea dar și pe forumurile adiacente variantei electronice, am rămas alături de această idee, din perspectiva comunicării de presă, punctând de fiecare dată fiecare nou pas făcut de prof. C-tin Cojocaru. Am rămas la credința că Neamul Românesc are dreptul de a alege între mai multe proiecte de revizuire, ca singurul fel real de a despovăra procesul de revizuire de tentațiile acaparatoare ale clasei politice.

Astăzi aflăm că această inițiativă cetățenească a fost respinsă, așa cum a prevăzut chiar dl prof. C-tin Cojocaru că se va întâmpla cu un proiect care nu este de factură politică, controlat și instrumentat de către puterea majoritară.

Este un motiv în plus de a le cere românilor să spună un NU hotărât constituției revizuite pusă la cale de către actuala putere și restul clasei politice, în primul rând pentru felul rușinos în care aceștia au refuzat dreptul românilor de a alege între cel puțin două proiecte de revizuire!

Și chiar dacă lucrurile par a se opri aici, prin această respingere, în fapt, ROMÂNII trebuie să conștientizeze dreptul lor de a iniția la rândul lor o nouă revizuire dacă proiectul USL va fi adoptat!

Iată în continuare și Apelul domnului prof. Constantin Cojocaru față de respingerea de către Consiliul Legislativ a acestui proiect:

„Români de pretutindeni – MCC este proiectul care trebuie să UNEASCĂ poporul român

APEL către ROMÂNII DE PRETUTINDENI

Revin la apelurile mele anterioare şi vă invit să ne unim forţele pentru a opri procesul de distrugere a României, pentru a ne reaşeza ţara pe drumul progresului şi civilizaţiei. Distrugerea ţării se vede, la orice pas, în toate domeniile, şi nu mai poate fi oprită decât dacă noi, poporul român, punem piciorul în prag şi ne ridicăm la luptă împotriva celor care ne-au furat statul, ne-au furat capitalul şi resursele naturale, ne-au distrus locurile de muncă şi ne-au transformat într-o masă de sclavi, în interiorul ţării şi în afara ei.

Nimeni, în afară de noi, nu ne poate scoate din ruină.

În goana lor după îmbogăţire şi în ura lor oarbă împotriva poporului român, cei care ne-au furat ţara vor, acum, să facă o Constituţie care să-i apere de toate fărădelegile pe care le-au săvârşit pentru a se îmbogăţi, o Constituţie care să le permită să fure ceea ce a mai rămas din capitalul naţional şi din resursele naturale ale ţării, o Constituţie care să le permită să vândă pământul ţării către străini, o Constituţie prin care vor să regionalizeze România, s-o împartă în feude, pe care să le treacă în stăpânirea străinilor, făcând, astfel, ultimul pas către destrămarea statului naţional al românilor, către transformarea noastră într-un popor fără stat şi fără ţară.

Pe data de 16.03.2013, s-a constituit Comitetul de Iniţiativă, format din 24 de cetăţeni români cu drept de vot, care a aprobat proiectul de revizuire a Constituţiei României, ca iniţiativă cetăţenească, proiectul fiind publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 294/23.05.2013. Tot pe data de 16.03.2013,Comitetul de Iniţiativă a creat Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor, ca asociaţie liberă a tuturor românilor care vor să pună umărul la adoptarea unei Constituţii a României prin care să ne luăm ţara înapoi, să construim un stat al nostru, al românilor, un stat cu ajutorul căruia să-i aducem în faţa justiţiei pe cei care se fac vinovaţi de subminarea economiei naţionale şi a statului român, să ne luăm înapoi fabricile, uzinele, băncile, pădurile, pământurile, de care am fost deposedaţi, un stat cu ajutorul căruia să recreem cele 4 milioane locuri de muncă, distruse de uzurpatori, un stat care să ne apere drepturile şi libertăţile noastre, nu privilegiile lor, să ne apere integritatea teritoriului naţional, un stat care să ne redea demnitatea şi mândria de a fi români.

Ei vor continua să se certe pe pradă şi vor face tot mai multe şi mai mari greşeli. Putem folosi greşelile lor, pentru a spune adevărul, pentru a ajuta poporul să vadă adevărata lor faţă, să vadă în Mişcarea noastră calea prin care putem scăpa de hoţi, de sărăcie şi de umilinţă.

Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor este PROIECTUL care poate şi trebuie să UNEASCĂ poporul român, ACUM. Putem să-i oprim să adopte Constituţia LOR. Putem să IMPUNEM Constituţia NOASTRĂ. Dacă şi numai dacă vom fi UNIŢI şi MULŢI.

(Documentaţi-vă aici : Forum Constituţional CETĂŢENESC: Revizuirea Constituţiei României – Noua Constituţie, contact pe www.variantacojocaru.ro, la tel. nr. 021.310.4623; 0726.561.114., E-mail 1:constantincojocaru.mcc@gmail.com; E-mail 2: cojocaruconstantin88@gmail.com)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*