Despre diversionişti, trădători, securişti, idoli falşi şi farisei (3)

– interviu cu patriotul unionist Ilie Bratu –

– Cum să cunoască poporul adevărul, dacă mass media tace? Cum să-i depistăm pe toţi aceşti ticăloşi, dle Bratu, căci, probabil, mai sunt o sumedenie în afară de cei despre care aţi vorbit?

– Păi, am mai spus: fiecare dintre cei care cunosc asemenea cazuri, ar trebui să nu tacă, ba chiar au obligaţia să vorbească, acuma sunt atîtea posibilităţi! Trebuie declanşată o campanie amplă de deconspirare a trădătorilor de Neam! Doar aşa putem asana societatea. Dar, la modul general, ar trebui să ne călăuzim de o regulă de aur: să fim foarte circumspecţi faţă de ,,intelectualii”  formaţi pe timpul regimului sovietic, în oricare dintre ei s-ar putea ascunde un securist! Doar în cazul, cînd avem dovezi incontestabile că o anumită persoană s-a manifestat de-a lungul timpului ca adevărat Român, Patriot (cînd zic Patriot, am în vedere Unionist!) şi asupra acesteia nu planează nici o suspiciune, putem s-o acceptăm în fruntea noastră.  Avem nevoie de lideri noi, mai tineri, dintre cei care au crescut şi au fost educaţi în spiritul Limbii Române şi a Istoriei Românilor, vîrsta acestora nu depăşeşte, de regulă, 40 – 45 de ani…

– Aveţi perfectă dreptate! Îi îndemn şi eu pe cei care au ceva de spus, să nu mai tacă, ci să vorbească! Căci nu mai avem dreptul să tăcem! Aş vrea să povestiţi și despre circumstanţele în care a fost declanşat conflictul de la Nistru în 1992, căci pînă azi nu se cunoaşte adevărul integral!

– Majoritatea cred că de vină e doar Moscova, dar nu este adevărat.

– Cum aşa?

– Moscova a acţionat de comun acord cu Snegur, anume acestuia din urmă îi revine cea mai mare parte de vină pentru ceea ce s-a întîmplat. Explic: separatiştii, de fapt, Moscova, îşi începuse acţiunile de rupere a teritoriilor din stînga Nistrului încă în 1990! Aceştia, pas cu pas, lichidau toate autorităţile statului. În primul rînd au lichidat şi înlocuit comisariatele de poliţie, organele judiciare cu de-ale lor. Formaseră aşa numitele gărzi populare în fruntea cărora se aflau ofiţeri ruşi transferaţi din Armata a 14-a. Tot această Armată i-a înarmat pînă în dinţi, inclusiv cu tancuri şi helicoptere. Iar Snegur, Comandantul Suprem al Armatei din RM, nu întreprindea nimic. Făcea doar nişte declaraţii demagogice… Frontul Popular, îndeosebi după Congresul III la care fusese adoptată doctrina unionistă, organiza la fiecare două săptămîni mitinguri şi demonstraţii la care cerea insistent Unirea cu Patria-mamă, căci exista pericolul să fim şterşi cu totul de pe faţa pămîntului dacă rămînem ,,independenţi”. Snegur ne-a atacat dur şi a declarat: ,,Cine vrea Unirea să scrie cerere, eu am să vă spun cînd se va coace unirea…”. Pe data de 14 martie 1992 a avut loc un mare miting al Frontului Popular la care eu am propus ca pe data de 28 martie, duminică, să ne adunăm din nou în număr şi mai mare şi să mergem în mod organizat la Prut să scoatem sîrma ghimpată şi să desfiinţăm punctele vamale şi pichetele de grăniceri. Snegur, speriat de o asemenea turnură a lucrurilor, în ajun, pe data de 27 martie, a decretat Starea de Urgenţă, zicea că ne-a ajuns cuţitul la os şi a chemat populaţia să se ridice pentru a ne apăra Independenţa, Suveranitatea şi Integritatea Teritorială…

– Din cîte țin minte, totuşi, n-a anunţat mobilizare generală!…

– Da, el îşi dădea foarte bine seama că se vor ridica anume Patrioţii, cei care se culcaseră mai înainte în faţa tancurilor şi care doreau cu ardoare Unirea cu Ţara!

– ?!

– Scopul lui era cu totul altul: să-i trimită anume pe adevăraţii patrioţi în foc ca să mai moară o parte din ei şi, astfel, să decimeze Mişcarea Unionistă, care căpătase o amploare înspăimîntătoare pentru Moscova şi sculele lor de la Chişinău. Formase şi un Stat Major. Din foşti generali ruşi ai Armatei Sovietice!… Aceştia informau Tiraspoul despre tot ce se discuta acolo! Aşa se explică faptul că separatiştii au ştiut că se apropie vreo cîteva autobuse cu voluntari de Cetatea Tighinei, i-au atacat şi i-au ucis aproape pe toţi…

– Şi nimeni n-a răspuns pentru moartea acestor inocenţi?…

– Aceşti patrioţi voluntari nici nu erau înarmaţi, li se spusese că armele vor fi aduse din urmă, cu altă maşină…

– Deci, e clar,  a fost o acţiune premeditată!…

– Mai mult, în vîltoarea luptelor mulţi de-ai noştri erau împuşcaţi de la spate… Anume așa, de la mică distanţă, a fost omorît marele Patriot Grigore Vîrtosu din Căuşeni… Voluntarii noştri, împreună cu poliţiştii, dădeau dovadă de eroism, eliberaseră Tighina şi Dubăsarii şi avansau spre Tiraspol… Atunci Snegur a ordonat ca ai noştri să se retragă, atît din Tighina, căt şi din Dubăsari… Astfel, separatiştii şi cazacii, foştii puşcăriaşi, trimişi de Rusia aici ca să lupte cu noi, au ocupat imediat poziţiile şi împuşcau în oamenii noştri din tranşeele săpate chiar de aceştia…

 – Am auzit și eu despre asta, dar nu credeam…, căci mă gândeam că dacă ar fi fost adevărat, ar fi urmat freo judecată…

– După vreo trei luni de ostilităţi, Snegur s-a dus la Moscova şi a încheiat cu Elţin Acordul de încetare a focului, după care au ciocnit pocalele cu şampanie împreună cu Smirnov… Anume Snegur, împreună cu Anatol Plugaru, l-au mobilizat pe Ilie Ilaşcu şi l-au trimis în spatele frontului! De fapt, ei vroiau să-l lichideze! I-au organizat căteva capcane şi doar abilitatea şi intuiţia lui Ilaşcu au făcut să le evite şi să scape teafăr, spre furia celor doi!  Ar fi extraordinar să-i luaţi lui Ilaşcu un interviu la aceată temă… Iată de ce eu îl consider pe Snegur drept unul din cei mai mari trădători ai Neamului Românesc din istoria noastră multimilenară!…

– M-aţi lăsat mască, dle Bratu! Doamne, cît ai să mai laşi acest popor să îndure atîta suferinţă?! Sărmanii români basarabeni! Din cauza unor trădători de Ţară şi Neam atîţia oameni, adevăraţi patrioţi, au fost nimiciţi!… Aveţi dreptate cînd afirmaţi că ruşii îşi fac mendrele aici cu mîinile la ,,ai noştri”… Dar despre Dvs nu ne mai spuneţi nimic?

– Poate cu altă ocazie, şi nu atît despre mine, cît despre evenimentele la care am fost martor, dar, mai ales, despre soluţiile, aşa cum le văd eu, de ieşire din această situaţie catastrofală în care am ajuns noi, românii din teritoriile româneşti înstrăinate de la est de Prut… Acum am să mă opresc doar la două momente. Era în anul 1980, când am organizat la întreprinderea ,,Moldhidromaş” (pentru prima dată în RSSM la o astfel de întreprindere) o serată omagială dedicată celei de-a 130-a aniversări de la naşterea lui Mihai Eminescu. La această serbare au participat mulţi tineri, vorbitori de limbă română. Toţi ascultau cu nesaţ din Opera Politică a lui Eminescu. Tinerii se pregătiseră, recitau poezii, erau entuziasmaţi. Domnea o atmosferă agreabilă, pînă în momentul cînd această serbare a fost stricată de Gheorghe Mazilu, pe care-l invitasem… Nu știam că-i securist… Am aflat numai după ce m-a denunţat la KGB… Ah, ce probeme am avut şi din cauza acestui individ. Şi ultimul caz. Eram în 1982, fetiţa mea urma să meargă la grădiniţă. În jur nu era nici o grădiniţă moldovenească, aşa că am strîns semnături de la părinţi, am bătut multe praguri, dar am reuşit să deschid o grupă moldovenească chiar lîngă căminul unde locuiam cu familia. Peste puţin timp fetiţa mea avea să se îmbolnăvească de o boală grea infecţioasă, ca prin minune am salvat-o…  A fost unicul caz din toată grădiniţa…

– Doamne, prin cîte aţi trecut, dle Bratu!… Sunteţi o legendă vie, un exemplu de urmat pentru noi toţi, dar mai ales, pentru tînăra generaţie, pe care Dvs contaţi! Doar luptînd şi păstrîndu-ne demnitatea şi verticalitatea ne putem realiza Idealul! Vă mulţumesc foarte mult pentru acest interviu. Să fiţi sănătos şi să vă ajute Domnul să vă vedeţi Idealul realizat!

– Vă mulţumesc şi eu şi să ne ajute Domnul să fim din nou o Ţară cu tot Neamul grămăjoară, aşa cum am fost pînă la 28 iunie 1940!

Un răspuns la Despre diversionişti, trădători, securişti, idoli falşi şi farisei (3)

  1. =Sânziana Unionista dela Hotin== spune:

    “Tkaciuk se pregăteşte de război”
    de Nicolae Dabija
    literaturasiarta md

    http://www.revista22.ro/tkaciuk-se-pregateste-de-razboi-43561.html

    „Eminenţa cenuşie” a partidului comuniştilor, adevăratul conducător din umbră al Republicii Moldova din cei zece ani de guvernare a lui Voronin, troţkistul Mark Tkaciuk şi-a depus mandatul de parlamentar, motivând că pleacă (vine!) să-şi pregătească partidul de alegerile de la sfârşitul acestui an.

    Dar motivul este cu totul altul:
    Tkaciuk se pregăteşte de război. Timp de aproape jumătate de an, acesta a încropit o organizaţie şovină, care însumează până în prezent peste 6000 de tineri din Transnistria, Găgăuzia, Bălţi, Vulcăneşti, studenţi agresivi de la Universitatea Slavonă din Chişinău, de la Şcoala Antropologică a lui Tkaciuk ş.a. Ea îşi zice „Antifa”, care s-ar descifra „antifascism”.

    Fascismul pentru cei care fac parte din organizaţia lui Tkaciuk e o noţiune largă, care include Uniunea Europeană, România, SUA, NATO, unioniştii, toţi cei care se pronunţă contra intrării Republicii Moldova în Uniunea Euroasiatică a lui Putin, şi se vor în Uniunea Europeană, cei care afirmă că vorbesc limba română şi nu „moldovenească” etc.

    În aceste zile Mark Tkaciuk cu alţi doi ideologi ai partidului comuniştilor, Grigori Petrenko şi Iurie Muntean, detaşaţi formal de Voronin (ca să nu dea motive Comisiei Electorale Centrale să-i scoată partidul în afara legii mai înainte de alegerile din noiembrie 2014), ţin conferinţe în tabere paramilitare (şedinţele pot fi urmărite pe diferite adrese de youtube) din Vulcăneşti, Tiraspol, Bălţi, unde membri ai asociaţiei extremiste „Antifa” se antrenează pentru manifestaţii „antifasciste” – provocări, destabilizări, dezordini de masă. Ei sunt împărţiţi în grupuri „de şoc” a câte 5-6 persoane, care să acţioneze pe cont propriu în provocările care vor urma.

    Aceştia se pregătesc de un „antieuromaidan” chişinăuian, care ar culmina cu „victoria poporului” (unul dintre cei care i-au încurajat la o ultimă conferinţă comunistă că „poporul are dreptul la răscoală” este „democratul” Anatol Plugaru, un alt instigator e fostul „revoluţionar de profesie” Iurie Roşca) şi ar fi însoţită – ceva mai înainte de alegeri şi de semnarea documentelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană – cu arestarea Guvernului Republicii Moldova, cu arestarea preşedintelui Republicii Moldova, a primarului municipiului Chişinău, cu reţinerea mai multor deputaţi „trădători”, cu asasinarea unor „activişti extremişti” etc.

    Există zeci de ascunzişuri clandestine cu armament, pregătite pentru „poporul revoltat”, care nu sunt decât emisari ruşi, sosiţi, chipurile, „pentru odihnă” în Republica Moldova, detaşamente bine pregătite şi instruite care aşteaptă la Tiraspol şi Tighina, mulţi dintre ei trecând deja Nistrul.

    Unul dintre acele „cuiburi de muniţii” a fost descoperit întâmplător acum două luni în Ciocana.
    Mihail Amberg, cetăţean al Republicii Moldova şi al statului Israel, avea ascunse sub patul pe care dormea lăzi cu automate, grenade, cuţite etc. Fiind descoperit, acela l-a sunat pe Mark Tkaciuk şi imediat la domiciliul lui s-a deplasat întreaga conducere politică a partidului comuniştilor, ca să ameninţe poliţiştii:
    „Lăsaţi-l în pace, că o să venim la putere şi voi o să fiţi cei care veţi înfunda puşcăria”. Poliţiştii, intimidaţi, au început să-şi ceară scuze de la bandit, i-au confiscat doar cele vreo 4 automate Kalaşnikov şi grenadele, unica pedeapsă aplicată fiind arestul la domiciliu al şovinului. Cei care n-au permis ca acest terorist (s-a dovedit că el a fost cel care în august 2012, la Bălţi, i-a spart cu o piatră capul unei ziariste) să fie încătuşat au fost deputaţii Grigori Petrenko, Zurab Todua, Ina Şpak, Mark Tkaciuk (care aştepta în stradă în maşina sa), consilierii comunişti Igor Grişko, Ivan Pavlov, Nikolai Mârâi şi Ivan Muntean, fratele deputatului Iurie Muntean.

    Ce interes au avut aceştia să apere depozitul clandestin de muniţii al celui vizat? În care ţară din lume nişte deputaţi sau politicieni care ar sări în apărarea unui terorist n-ar fi înfundat puşcăria?!

    Dar se vede că la noi e altfel.
    Banii pentru „revolta poporului” din Republica Moldova contra intrării noastre în Uniunea Europeană şi pentru aderarea noastră la Uniunea Gulagurilor, iniţiată de Putin, Nazarbaev şi Lukaşenko, peste o sută de milioane de euro, sunt direcţionaţi de către Federaţia Rusă prin conturile unui miliardar rus, Aleksandr Beleaev, către beneficiarii Renato Usatâi, Mark Tkaciuk, Igor Dodon ş.a., care trebuie să recurgă la tot ce le trece prin minte, inclusiv la „revolte armate”, doar ca să împiedice intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

    Putin îşi dă seama că fără Ucraina şi Republica Moldova Federaţia Rusă devine un stat asiatic, iar aşa-zisa Uniune Euroasiatică e una mai degrabă musulmană, aşezată doar cu o margine a ei pe continentul european.

    Cei 6000 de membri ai organizaţiei troţkiste „Antifa” se antrenează în aceste zile pentru confruntări cu „fasciştii”. Patriotismul lor rus, plătit bine, urmează să le astupe gura tuturor celora care nu se doresc cu Moscova. Planurile de ocupare a Republicii Moldova de către „popor”, dar de fapt de agenţi FSB ruşi şi de provocatori sosiţi de la Moscova şi Tiraspol, despre care Putin ne va cere şi nouă să dovedim că sunt trimişi de el, sunt pregătite în cele mai mici amănunte.

    Pe clădirile care urmează a fi atacate la „ora X” sunt aşezate însemne, aparent nevinovate, cunoscute doar de provocatorii lui Tkaciuk.

    (Pe sediul redacţiei noastre încă acum câteva luni a apărut un ciudat înscris-criptogramă „Здесь даже солнца не видно” (în rusă: „Aici nici soarele nu luminează”.
    Asemenea fraze au fost imprimate şi pe alte clădiri).
    Cred că puterea din Republica Moldova, – preşedinţia, guvernul, SIS-ul, Ministerul de Interne etc. – cunoaşte mai bine situaţia, precum şi poznele pe care le pune la cale Tkaciuk (care nu mai are imunitate parlamentară şi poate fi deferit justiţiei), ca să ia măsurile care se impun, pentru evitarea unui război civil, precum cel din Ucraina, care e de fapt un război dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, „armata poporului” care ocupă aeroporturi cu tancuri şi lansatoare de rachete fiind toată alcătuită din ostaşi ruşi care doar şi-a dosit însemnele.

    Armata a 14-a de la Tiraspol arde de nerăbdare să treacă Nistrul, ca să devină a „poporului” moldovenesc şi, condusă de comandantul Mark Tkaciuk, să-l poată decima în voie.

    Îl mai poate oare cineva opri pe Mark Tkaciuk din aventura lui diabolică? Există oare legi şi pentru fiii diavolului sau ele au fost făcute doar pentru noi, cei care le-am suporta la nesfârşit nesfinţeniile?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*