Pastorul Wurmbrand, mit și adevăr

Pastotul Wurmbrand, român celebru, deşi prin vinele sale nu a curs nici o picătură de sânge românesc, are o poveste aparte, cu totul şi cu totul inedită. Pentru a dezlega misterul acestei poveşti tragicomice, am găsit două surse de inspiraţie, şi anume, serialul ”Memorialul durerii” al doamnei Lucia Hossu-Longin și un articol din excelenta revistă ,,Vitralii,, numărul 13, articol semnat de către Grigore A. Aldea. Fiecare dintre autorii amintiţi şi-a exprimat punctual de vedere. Rămîne ca dumneata, onorat cititor, să tragi concluziile.

Tinerețea comunistă. În serialul ”Memorialul durerii”, doamna Longin spune unele adevăruri doar pe jumătate şi ştim că adevărul spus pe jumătate este uneori mai rău decât o minciună. Astfel, afirmă despre acest personaj, că ”la fel ca mulţi evrei români se afiliază mişcării comuniste, acţionează în ilegalitate, este arestat, în închisoare se îmbolnăveşte grav, iar în faţa morţii începe să studieze Biblia.”. Dar să vedem ce susține domnul Aldea:

”… Tinereţea avangardistă de stânga, apoi comunistă dintre anii 1923 –1933. În 1927 a plecat ilegal la Moscova, unde a stat până în 1931, fiind recrutat de agenţii Internaţionalei a III-a şi NKVD, şcolit şi instruit de aceştia, după care a fost retrimis tot ilegal în România pentru a desfăşura aici activitate ilegală politică şi informativă.

”…În timpul anchetelor din primăvara lui 1933, Siguranţa îl descoperă, îl arestează şi anchetează, îi propune colaborarea, el acceptă şi astfel devine agent al Siguranţei. A fost condamnat de formă la 10 ani în procesul ceferiştilor. Este făcut evadat şi marşrutizat la Timişoara, cu misiunea de a descoperi activitatea comuniştilor din regiunea Banat. A intrat în contact cu organizaţia PCR şi în doi ani a reuşit să-i identifice pe principalii capi ai diverselor sectoare ale organizaţiei, vreo 45 de persoane, care au fost arestate de Siguranţă şi trimise în judecată, primind diferite condamnări. Este şi el arestat de formă, dar, din nou, e făcut scăpat. Peste un an, cei închişi de la Timişoara află şi ei cine i-a vândut Siguranţei ( (tanti Varvara în limbajul comuniştilor ilegalişti)  şi iau măsuri de a-l înlătura din partid. Richard Wurmbrand este nevoit să dispară, se dă la fund. Fie de inimă rea, fie din regret pentru ceea ce făcuse, ori şi din cauza traiului, se îmbolnăveşte de TBC, destul de grav. Prin 1937 este operat de plămâni şi, caz destul de rar în acel timp, reuşeşte să se salveze…”

Aici, domnul Aldea spune ceea ce a omis, se pare cu obstinaţie doamna Longin. După toate cele întîmplate anterior, din motive neştiute, viitorul pastor trece de la ateism la creştinism şi întemeiază în Galaţi o biserică evanghelică cu puţini enoriaşi, în majoritate alogeni, asta prin anul 1939.

Arestarea. Mai departe, doamna Longin afirmă că la un congres pastoral al cultelor ia cuvîntul şi spune că datoria bisericii este să îl slujească pe Dumnezeu şi nu puterea trecătoare a lumii materiale, fapt care îl va costa scump: este arestat într-o zi de duminică, 29 februarie 1948, pe cînd se îndrepta spre biserică.

Dar să vedem ce zice şi domnul Aldea: ” În anii 1946–47, după ce au venit la putere, foştii lui „tovarăşi” îşi aduc aminte de el şi încep să-l caute. Ascuns sub poalele sutanei de pastor la Galaţi, era dificil de găsit. Este descoperit, totuşi, pe la sfârşitul anului 1947 – începutul anului 1948. Primeşte opt ani de închisoare. În 1956, era libe”… Doamna Longin spune că după ce este liber era conştient ca va fi din nou arestat, dar nu spune pentru ce motiv, însă lasă să se înţeleagă că datorită evenimentelor din Ungaria. Şi, într-adevăr, este din nou arestat, dus la închisoarea Uranus şi aici este din nou condamnat, dar nu pentru ceea ce spune doamna Longin, ci , după cum spune domnul Aldea : ,, peste doi ani îl descoperă unul dintre foştii „tovarăşi“ de la organizaţia din Banat, care-l denunţă. Se găsesc toate documentele procesului de la Timişoara şi se descoperă rolul jucat de Richard Wurmbrand în căderea organizaţiei. Nu mai scapă aşa de uşor. Primeşte 20 de ani de muncă silnică în urma condamnării ca „trădător al clasei muncitoare“.

Este eliberat totuşi în 1964, odată cu toţi foştii deţinuţi politici. Între timp, biserica evanghelică din Galaţi se risipise şi el nu mai avea ce păstori şi mai ales, de unde să primească bani. Aflat fără nici un sprijin, face cerere să plece din ţară împreună cu soţia şi fiul, Mihai.,,

Așadar, pastorul nu a intrat în infernul închisorilor comuniste datorită vederilor sale anticomuniste, ci a devenit creştin de circumstanţă, se pare, pentru ca să îşi ascundă trecutul. Poate fi el oare comparat cu părintele Calciu-Dumitreasa, cu Constantin Oprişan sau Valeriu Gafencu? Cum a ajuns erou… Despre plecarea lui din ţară doamna Longin vorbeşte foarte puţin, spune doar cum a ajuns în America, cum a ajuns în faţa congresului american, cum şi-a arătat rănile din urma totrurilor suportate în închisorile comuniste. Ajunge în scurt timp erou al luptei împotriva comunismului, dar despre aceasta doamna Longin este foarte lapidară.

Dar iată ce zice domnul Aldea: ”La Philadelphia avea loc, în 1966, una dintre numeroasele manifestaţii publice ale vremii în cadrul cărora opinia publică americană îşi exprima dezaprobarea faţă de războiul din Vietnam. Aşa după cum dovedesc documentele devenite acum publice, organizaţiile şi persoanele care militau împotriva războiului erau urmărite de FBI şi, ori de câte ori devenea posibil, erau pedepsite. Exemplele şahistului Bobby Fischer şi boxerului Cassius Clay sunt cele mai bine cunoscute.

Se încerca impunerea unei logici eronate: războiul din Vietnam este un război împotriva comunismului şi, în consecinţă, oricine este împotriva acestui război are simpatii comuniste.

La adunarea populară de la Philadelphia, Richard Wurmbrand a năvălit pe scena ridicată pentru vorbitori, certând audienţa că se situează de partea torţionarilor comunişti. Spre a-şi susţine afirmaţia şi-a exhibat cicatricile de la operaţia de plămâni, spunând că sunt urmele torturilor la care a fost supus. A fost arestat de poliţie pentru tulburarea ordinii publice, dar astfel a intrat în vizorul presei avide de scandal.

În faţa reporterilor, Richard Wurmbrand îşi prezintă în mod repetat povestea suferinţelor îndurate. Este dus la Washington în faţa Congresului american. Îşi spune din nou povestea pe care o mai debitase, se dezbracă şi îşi expune cicatricile „schingiuirilor comuniste“. Congresmenii îşi dau seama de potenţialul propagandistic al persoanei şi se declară uluiţi. Succesul este total, presa delirează…”

În loc de epilog. Aceasta  este povestea pastorului Wurmbrand spusă de către doi autori şi văzută din unghiuri diferite. Părerea mea? Eu mă abţin, dar consider că Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu şi milioanele de eroi ai naţiei române, ştiuţi şi neştiuţi, sunt mult mai importanţi decît acest personaj, venerat pînă la paroxism de către comunităţile neoprotestante din ţară, pentru care valorile naţionale sunt puse la index, iar valorile cosmopolitismului internaţional sunt litere de evanghelie…

Un răspuns la Pastorul Wurmbrand, mit și adevăr

  1. Potrivit marturiei unui ilustru personaj, care n-a abdicat de la crezul sau militant nicicand – profesorul Mircea Nicolau -, pastorul suspomenit si-a luat solemn angajamentul, pe cand era inca in inchisoare, sa faca public adevarul despre conduita ireprosabila a legionarilor claustrati alaturi de el, ale carei efecte s-au rasfrant si asupra sa (Valeriu Gafencu a renuntat la medicamentele sale pentru a salva viata pastorului). Tarziu, dupa amnistie, in occident, a fost chestionat despre felul in care nu-si tinuse promisiunea facuta in detentie, pentru ca nu si-o tinuse, raspunzand asa: Ce! Voiai sa ma omoare ai mei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*