Stopați asimilarea românilor din Covasna şi Harghita!

O primă şi deosebit de importantă consecinţă a neasigurării unui cadrul legislativ, instituţional şi logistic adecvat, desfăşurării unei vieţi comunitare proprii care să permită prezervarea şi afirmare identităţii naţionale româneşti în judeţele Covasna şi Harghita, o constituie continuarea procesului de asimilare a românilor din  această zonă, aflându-ne în faţa “unui fapt penibil şi tragic al “asimilării” etnice a românilor care îşi duc viaţa în zone-enclave, cum este cea a Covasnei şi Harghitei, ceea ce reprezintă unul din cele mai nefireşti şi mai absurde fenomene dinlăuntrul unui stat: asimilarea majoritarilor de către minoritari”. (Bădescu, Ilie, 2002)

 Asimilarea, ca proces complex, este compus din numeroase faze succesive ce se suprapun unele altora, în timpul cărora are loc renunţarea la propria limbă şi adoptarea alteia în loc, ca şi un complicat mixaj şi o adaptare a codurilor culturale, caracteristicilor structurii sociale şi specificităţilor afective. Dizolvarea totală în organismele informale ale societăţii acceptate este precedată de etapa aculturalizării, preluarea limbii comunităţii acceptate, însuşirea codurilor culturale de bază, urmate de integrarea structurală şi socială, când în sistemele de relaţii publice mecanismele de integrare devin preponderente faţă de cele antagonice.

Analiza mobilităţii interetnice şi interconfesionale, din spaţiul istoric denumit Secuime, a permis punerea în evidenţă a diferenţei dintre “procesul de secuizare”, desfăşurat în mod natural, pe cale “paşnică”,  de-a lungul secolelor, în condiţiile unui spaţiu de interferenţă pe mai multe planuri şi datorat în principal sistemului privilegiat din zonă, iar mai târziu, determinat de dezinteresul sau de lipsa totală a sprijinului moral şi material acordat de către oficialităţile şcolii, bisericii şi a altor instituţii ale comunităţii respective, şi procesul de maghiarizare, care s-a desfăşurat pe cale violentă, de constrângere, prin măsuri legislative (vezi legile Trefort, Appony etc.), sau de purificare, din care nu lipsesc mijloacele teroriste (cazul extremei violenţe din timpul Diktatului de la Viena).

La mijlocul secolului trecut, fenomenul deznaţionalizării românilor era foarte avansat, aproape încheiat în localităţile din zona centrală. Despre vechile comunităţi româneşti dispărute prin deznaţionalizare mai vorbesc doar urmele activităţii materiale şi vestigiile documentare. Pentru cunoaşterea dimensiunilor procesului de deznaţionalizare şi asimilare a românilor din judeţele Covasna şi Harghita în secolele XVII-XX, sunt revelatoare însăşi datele statistico-demografice oficiale din această perioadă. (Lăcătuşu, 2002). Din analiza acestor date rezultă că, aproape jumătate din comunităţile româneşti din judeţul Covasna au fost comunităţi mici, sub 200 de membri, iar în Harghita peste 75 la sută, ceea ce a făcut ca acestea să fie foarte “vulnerabile” la procesul de maghiarizare desfăşurat atât pe cale “paşnică” şi legislativă, cât şi violentă (îndeosebi în anii 1848, 1867, 1914-1918, 1940-1944, 1989-1990).  (Lăcătuşu, 2002).

Câteva dimensiuni concrete şi relevante ale procesului de asimilare a românilor din “secuime” sunt redate de scăderea drastică a numărului acestora în majoritatea localităţilor din cele două judeţe. După perioada când a avut loc această descreştere sau chiar după dispariţia populaţiei de naţionalitate română, ca urmare a deznaţionalizării celor 124 de comunităţi, se grupează astfel pentru judeţul Covasna: în sec. al XVIII-lea – 20 comunităţi (21 la sută din totalul celor dispărute); în sec. al XIX-lea – 34 comunităţi (37 la sută, din care 11 după 1848 şi 20 după 1867); în sec. al XX-lea – 39 comunităţi (42 la sută), din care 32 după 1940 (în urma intoleranţei faţă de români practicată de către autorităţile maghiare instalate după Dictatul de la Viena) şi șapte după 1944 până în zilele noastre.

Pentru judeţul Harghita, situaţia este următoarea: cele 144 de comunităţi româneşti reduse drastic din punct de vedere numeric sau dispărute se grupează astfel: în secolul al XVIII-lea – 37 de comunităţi (26 la sută din total); în secolul al XIX-lea – 63 de comunităţi (44 la sută din total), din care 48 după 1940 şi 15 după 1944.

Se observă în mod clar că marile lovituri aduse dăinuirii româneşti în aceste vetre au avut loc în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), când acţiunea şovină de deznaţionalizare era ridicată la rangul de politică de stat, şi în perioada de teroare a ocupaţiei ungare din anii 1940-1944.

Printre comunităţile judeţului Covasna care, în sec. al XVIII-lea aveau o populaţie românească numeroasă iar astăzi este drastic diminuată sau chiar dispărută, sunt: Ghelinţa (600 români în 1760, iar în 1992 doar 60), Sânzieni (de la 200 în 1760, la patru în 1992), Valea Crişului (de la 180 la șapte), Boroşneul Mic (de la 180 la cinci), Moacşa (de la 171 la 11), Dalnic (de la 155 la 17),  Bodoc (de la 130 la 54), Măgheruş (de la 124 la niciunul), Brateş (de la 115 la șase), Chilieni (de la 113 la 26), Zălan (de la 105 la doi), Dobolii de Sus (de la 100 la trei) ş.a.

În continuare, aceleaşi triste exemple pentru comunităţile româneşti din judeţul Covasna, dispărute în sec. al XX-lea: Micfalău (de la 851 în 1900, la 23 în 1992), Bixad (de la 674 la 37, în aceeaşi perioadă), Dobolii de Jos (de la 926, maximul demografic, la 192), Belin (de la 685 la 170), Comandău (de la 418 la 79), Chichiş (de la 433 la 154), Lisnău (de la 484 la 23), Aita Seacă (de la 316 la 44), Cernat (235 la 44), Băţanii Mari (de la 207 la 77), Lemnia (de la 185 la 11), Valea Zălanului (de la 172 la 7),  Bicfalău (de la 164 la 19), Sântionlunca (de la 159 la  20), Turia (de la 145 la 19),  Ilieni (de la 131 la 11), Reci (de la 128 la 26), Poian (de la 111 la unul) ş.a.

Pentru judeţul Harghita, situaţia este următoarea pentru secolul al XVIII-lea: Bodogaia (300 în 1750, 5 în 1992), Porumbenii Mari (200 în 1750, zece în 1992), Brădeşti (121 în 1750, 9 în 1992), Caşinu Nou (110 în 1750, patru în 1992), Ciucsângiorgiu (178 în 1750, 3 în 1992), Ditrău (300 în 1750, șase în 1992), Filiaş (100 în 1733, cinci în 1992), Joseni (286 în 1750, 71 în 1992), Mărtiniş (105 în 1760, cinci în 1992), Plăieşii de Sus (325 în 1733, 64 în 1992), Satu Nou (300 în 1750, unul în 1992), Sândominic (258 în 1750, 19 în 1992), Vidacut (400 în 1750 la 216 în 1992).

Pentru secolul al XIX-lea: Tomeşti (240 în 1850, cinci în 1992), Mereşti (431 în 1850, unul în 1992), Lăzăreşti (259 în 1850, patru în 1992), Valea Strâmbă (147 în 1850, 15 în 1992), Eliseni (182 în 1850, șase în 1992), Suseni (110 în 1850, 14 în 1992), Cuşmed (115 în 1850, 0 în 1992), Ciumani (127 în 1850, 17 în 1992), Crăciunel (106 în 1850, doi în 1992), Ocland (355 în 1869, șspte în 1992). Pentru secolul al XX-lea: Frumoasa (588 în 1900, 13 în 1992), Mihăileni (493 în 1930, patru în 1992), Armăşeni (101 în 1930, 0 în 1992), Cristuru Secuiesc (333 în 1930, 110 în 1992), Lăzarea (286 în 1910, 37 în 1992), Vlăhiţa (644 în 1930, 62 în 1992). (Lăcătuşu, 2002).

Dacă urmărim dispersia teritorială a localităţilor monoetnice româneşti şi a celor etnic mixte în care românii nu au fost asimilaţi, constatăm că toate acestea se află la poalele munţilor de curbură, începând de la Breţcu – Zăbala – Covasna – Zagon –Valea Mare – Depresiunea Întorsurii Buzăului – Mărcuş –Dobârlău – Băcel şi terminând cu zona Vâlcele – Araci – Hăghig – aflată în vecinătatea localităţilor româneşti din judeţul Braşov. Toate celelalte comunităţi rurale româneşti situate în interiorul judeţului au fost deznaţionalizate.

Grăitoare este şi dispunerea spaţială în cadrul localităţilor etnic-mixte a cartierelor locuite de români, situate, de regulă, la marginea dinspre pădure a satului, împreună cu modestele lor biserici de lemn (Breţcu, Mărtănuş, Ojdula, Ghelinţa, Zăbala, Covasna, Păpăuţi, Zagon, Lisnău, Aita Medie, Belin, Vârghiş ş.a.). Bisericile ortodoxe construite în perioada interbelică în centrul localităţilor, cu sprijinul statului şi a forurilor eclesiastice superioare, reprezentând şi un alt raport al convieţuirii interetnice, au fost toate dărâmate în toamna anului 1940 (11 în judeţul Covasna şi șase în judeţul Harghita). Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru judeţul Harghita. Satele româneşti sunt concentrate la poalele munţilor şi în depresiunea Topliţa.

O asemenea desfăşurare a procesului de maghiarizare este confirmată şi de rezultatele recensământului populaţiei din 1910. Astfel, din corelaţia apartenenţei religioase şi apartenenţei etnice din localităţile aparţinând celor două judeţe, rezultă următoarea situaţie: în judeţul Covasna erau, în 1910, un număr de 19.434 români, 25.020 ortodocşi şi 3.110 greco-catolici, înregistrându-se o diferenţă de 8.696 persoane între cetăţenii aparţinând celor două confesiuni româneşti şi cei înregistraţi ca români după limba maternă. În judeţul Harghita, la acelaşi recensământ, s-au înregistrat 15.061 români, 4.583 ortodocşi şi 17.378 greco-catolici, înregistrându-se o diferenţă de 6.900 persoane. (Lăcătuşu, 2002).

În fostele judeţe Ciuc, Treiscaune şi Odorhei (actualele judeţe Covasna şi Harghita), la recensămintele populaţiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au fost înregistraţi “maghiari de religie română” (ortodoxă şi greco-catolică), respectiv români maghiarizaţi, după cum urmează: 1880 – 13.047 persoane; 1890 – 13.506; 1900 – 15.838; 1910 – 16.854. (Lăcătuşu, 2002).

Pornind de la accepţiunea unanimă asupra faptului că confesiunile ortodoxă şi greco-catolică sunt religiile “româneşti” tradiţionale, am reconstituit şirul datelor statistice prin însumarea numărului credincioşilor celor două biserici, din conscripţii, şematisme şi recensăminte. Concluziile acestor studii ne arată pe de o parte amplul proces de deznaţionalizare a populaţiei româneşti din localităţile situate în zona centrală a “secuimii”, iar pe de altă parte sporul natural peste media judeţelor, înregistrat în localităţile monoetnice româneşti situate în principal în Depresiunea Întorsurii Buzăului şi Depresiunea Topliţei. Se remarcă creşterile semnificative înregistrate de populaţia românească după 1968 în oraşe, în mod deosebit în reşedinţele de judeţ – Sfântu Gheorghe şi Miercurea-Ciuc (Lăcătuşu, 2002).

Procesul de erodare în timp a comunităţilor româneşti din satele etnic mixte din judeţele Covasna şi Harghita este pus în evidenţă şi de rezultatele preliminare ale recensământului din 18 martie 2002. Astfel, peste 60 la sută din localităţile judeţului Harghita (38 de localităţi) şi aproape 50 la sută din cele ale judeţului Covasna (16 localităţi) au comunităţi sub 100 de locuitori. Doar 11 localităţi din judeţul Covasna au comunităţi româneşti între 101 şi 1000 locuitori, alte 11 între 1001 şi 10000 de locuitori şi numai în una singură (Sfântu Gheorghe) sunt înregistraţi peste 10000 de locuitori. În judeţul Harghita, în 38 de localităţi (65% din totalul localităţilor), comunităţile româneşti au sub 100 de locuitori, în 8 localităţi există comunităţi româneşti între 101 şi 1000 locuitori, în alte 11 între 1001 şi 10000 şi numai în una singură (Topliţa) există peste 10000 de români (Lăcătuşu, 2002).

2 răspunsuri la Stopați asimilarea românilor din Covasna şi Harghita!

  1. Pingback: Politici criminale de maghiarizare fortata a romanilor prin legislatie. Genocidul etnic si cultural al romanilor aflati sub influenta maghiara » Portalul Romanilor de Pretutindeni

  2. cristea spune:

    O perioadă critică a istoriei noastre la care nemijlocit şi-au adus cu osârdie aportul o clasă politică coruptă needucată, ai cărei exponenţi, regretabil, sunt oameni fără valori nationale în familia lor şi pentru care patria reprezintă un intrument de parvenire iar poporul o masă de manevră.
    Degeaba aşteptăm conducătorul providenţial cât timp, valorile morale şi naţionale au fost îngenunchiate, cât timp tineretul este îndobitocit la şcoala europenismului globalizant. Uitarea de legile bune ale pământului şi înlocuirea lor cu altele străine neamuliui şi trăirilor noastre, promovarea non-valorii, aducerea în derizoriui a sentimentelor naţiomale, iată securea care loveşte aprig grumazul poporului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*