Acţiuni maghiaro-secuieşti îndreptate împotriva integrităţii teritoriale a României

Toate acţiunile iniţiate, fie din Ungaria, fie din diaspora maghiară, fie dinspre minoritatea etnică maghiară din România, au scopul final de redobândire a Transilvaniei sau, cel puţin, de autonomizare teritorială a acesteia şi de atragere în sferele de interese politice şi economice ale Ungariei. Totul a început atunci când, deşi au semnat Tratatul de la Trianon, ungurii au declarat că nu îl vor recunoaşte niciodată, iar parlamentarii unguri ai momentului au rostit înverşunatul slogan şovinist: „Nem, nem, Soha!” (Nu, nu, niciodată) şi, mai mult, au jurat să refacă ”Ungaria Mare”: „Cred în Dumnezeu, Cred în Patrie, Cred în reînvierea Ungariei Milenare”. Indiferent de sistemul politic prin care atrecut Ungaria – regimul fascist horthyst, comunism sau regim democratic – jurământul privind reînvierea aşa-zisei Ungarii Milenare s-a transmis din generaţie în generaţie şi a stat la baza acţiunilor de politică externă revanşardă ungare îndreptate împotriva României.

Alt factor important care a contribuit în mod indubitabil la proliferarea paroxistă a acţiunilor şi manifestărilor antiromâneşti de esenţă separatist-teritorială şi revizionist-maghiară îl constituie atitudinea de neimplicare reală, de aşteptare nejustificată, de expectativă, a autorităţilor statului român pe linia combaterii acestor manifestări. Cauzele acestei atitudini sunt diverse. În principal, este vorba despre situarea, la un moment dat, pe unele funcţii decizionale importante în statul român a unor persoane fără expertiză în acest domeniu şi prin urmare uşor influenţabile pentru a lua decizii, unii chiar fără să-şi dea seama, contrare ineresului naţional. Tot la acest capitol este de reţinut şi reuşita plasării unor persoane fidele politicii  Budapestei la nivele de decizie şi de influenţă în statul român, care, atunci când interesele antiromâneşti în plan autonomist-teritorial şi revanşard maghiare o impun, sprijină aceste interese. Realitatea confirmă faptul că, în prezent, autorităţile statului român nu reuşesc să facă faţă pericolului extremismului revanşard maghiar, care are ca ţintă precisă anularea integrităţii teritoriale  a României, generat atât din exteriorul cât şi din interiorul ţării noastre.

Dintre cei doi factori amintiţi mai periculos este cel intern constituit atât din elemente aparţinând minorităţilor maghiară şi secuiască ce împărtăşesc concepţii antiromâneşti,  revanşarde în plan  autonomist-separatist-teritorial, cât şi din elemente româneşti, aşa numitele „cozi de topor”, care din diferite motive, sprijină această politică contrară intereselor naţionale ale României. Acest lucru este paradoxal, de neînţeles pentru mulţi români, dacă luăm în calcul că România dispune de legi care condamnă  acţiunile de orice fel prin care se atentează la integritatea teritorială a ţării şi de instituţii abilitate de lege să acţioneze pentru identificarea, prevenirea şi combaterea unor asemenea activităţi! Dar prevederile acestor legi, este evident pentru orice om de bună credinţă din ţara asta, nu se aplică în cazul extremiştilor maghiari şi secui care cer în gura mare, în mod public, autonomie teritorială!!!

Prezenţa „cozilor de topor” nu reprezintă o noutate ele fiind prezente şi în România interbelică atunci când au început să fie identificate de serviciile de spionaj ungare care le-au prelucrat, cu precizie şi  cu succes, aşa cum ne arată prezentul, până în zilele noastre. Pentru o cât mai bună exemplificare, redăm din memoriile unui fost ofiţer de spionaj român care a activat în perioada interbelică şi care, în urma capturării şi mărturiilor unui spion ungur, a concluzionat următoarele: „…din studiul făcut asupra acestor destăinuiri s-au desprins două idei clare şi foarte bine conturate în ceea ce priveşte factorii care au facilitat succesele spionajului maghiar, şi anume corupţia atotstăpânitoare în aceea vreme şi, respectiv, uşurinţa şi neglijenţa ieşite din comun… În privinţa corupţiei, fostul spion, după ce face diferite comentarii şi aprecieri foarte defavorabile la adresa românilor, trece la descrierea felului cum a putut intra în ţară fără nici un act şi cum a cutreierat această ţară nestingherit de nimeni, graţie întrebuinţării banului. Din experienţa făcută, el trage concluzia că în România mică se putea cu uşurinţă corupe oricine, începând de la grănicerul de santinelă şi până la cel mai înalt funcţionar al ţării. Dar tot în dezvăluirile sale, fostul spion mai arată că în misiunea sa a fost ajutat într-o largă măsură şi de elementul neloial, extrem de corupt şi de laş, care era foarte bine plasat mai ales în cercurile comerciale ale ţării… Aşadar, corupţia era aşa de mare încât în faţa banului nu şedea nimic în picioare, nici măcar apărarea ţării” (Spionajul maghiar în România 1918-1940, Ed. Concordia, 1990, pag.7). Este uşor de sesizat asemănarea extrem de îngrijorătoare cu prezentul!

Un răspuns la Acţiuni maghiaro-secuieşti îndreptate împotriva integrităţii teritoriale a României

  1. pop petru spune:

    pai ma golanule…ori sunt maghiare…ori sunt unguresti,,,ori sunt secuiesti…fa diferenta capabilule,,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*