Nu de semnarea unui pact de coabitare între premier şi preşedintele republicii trebuiau să se îngrijească liberalii, ci de crearea unui astfel de acord nejuridic chiar între ei şi social-democraţi. O actualizare a improvizaţilor pe text, pentru că nu le putem spunem „principii” ori „valori”, care au stat la baza creării USL. Linii de conduită de care Viktor Budaponta pare a fi uitat complet după ce s-a văzut cu „supramajoritatea” partidului-stat în traistă.
Liberalii ar fi trebuie să ceară semnarea unui astfel de acord chiar din seara alegerilor. Din clipa în care premierul a dat semnalul disponibilităţii de a aduce, peste capul alegătorilor, UDMR-ul la putere. Atunci, dacă ar fi suferit cu adevărat pentru ţară, Crin Antonescu ar fi trebuit să dea cu pumnul în masă. Să sancţioneze postura umilă a învingătorului ce nu poate trăi clipa victoriei copleşit fiind de obligaţii, aşa cum s-a prezentat Victor Ponta în seara victoriei fără consoartă, şi să desluşească pentru alegătorii năuciţi de răsuceală premierului dedesupturile grabei acestuia de a înnoda la iţele deja toarse în trei ale USL-ului firul otrăvit al maghiarimii politice.
Dar nici liderul liberalilor nu putea presta mai mult decât o maimuţăreală de prost gust, nefiind deloc străin de poverile care îi apăsau premierului clipa de glorie. Iar vociferările lui Crin Antonescu faţă de prezenţa maghiarimii politice la guvernare ascundeau propria-i temere. Căci faţă de acordul secret dintre USL şi UDMR, de instalare a maghiarilor la putere, indiferent de scorurile eventual copleşitoare ale structurii PSD-PNL-PC, Crin Antonescu avea toate motivele să se gândească dacă PSD nu încearcă de fapt să meargă dincolo de tainul acordului cu UDMR. Păi, dacă se repeta istoria iar PSD-ul, aidoma liberalilor odinioară, nu chema UDMR la guvernare doar de dragul de a-şi onora promisiunea făcută în toamnă? Căci, deşi pare că osul guvernării ar putea ajunge la toţi, în realitate zgârciul rămas pe el e tot mai puţin pentru a potoli și pofta egală a PNL-ului, nu?! Astfel, prin prezenţa unui mesen în plus la troaca puterii se mai puteau tăia eventual din pretenţiile de „fifty-fifty” ale liberalilor, dar se asigura şi un partener de bază pentru cabinetul Ponta III.
Și totuși, nu din cauza nesatisfacerii poftelor prestatorilor din preacurvia politicii trebuie să ne facem noi griji! Ci despre felul în care a fost feliată ţara în ultimii 23 de ani, dincolo de frecuşurile dintre unii sau alţii, defectarea acordului „secret” dintre USL şi UDMR trebuind să ne dea cu adevărat frisoane.
Evident, după demascarea trocului din troaca politicii, PSD se va scuza că a semnat astfel de hârtii doar să (ne) scape de Băsescu. USL nu a scăpat însă de Băsescu, iar acum toate acele angajamente ies la iveală în cel mai nepotrivit moment cu putinţă. Şi, poate și mai penibil, dezvăluirile sunt urmarea pârei de sub felinarul maghiarimii politice a celor două fete mari! Și ce vom mai afla însă în clipa în care vor începe a vocifera şi alţi muşterii ce şi-au făcut o vară şi o toamnă întreagă de lucru pe lângă blidul cu lături, nu e greu de intuit! Mușterii autoinvestiți ca reprezentanţi ai societăţii civile, dar implicaţi fără nici o problemă, tot pentru binele nostru!, în activitatea politică.
În cele din urmă, însă, nu gesturile de infidelitate dintre politicenii noştri sunt cele care ar trebui să rupă carnea de revoltă de pe noi! Ci adevăruirle scuipate la supărare de Kelemen Hunor, care, mai rău decât o amantă înşelată, şi-a pus fustele în cap arătându-şi desuurile relației cu USL. Şi nu trebuie să citim dincolo de rânduri pentru a afla natura relației dintre amanta înşelată şi concubinii copreşedinţi, pentru întâia oară având în faţă chiar dovada scrisă a angajamentelor de preacurvie din sodoma guvernărilor postdecembriste. Mai puţin stilat la supărare faţă de fostul preşedinte al UDMR, Hunor a dat glas dezamăgirii uniunii de a fi fost sedusă şi aruncată în stradă, acesta deplângând faptul că „pentru prima dată în 23 de ani un lider politic încalcă aceste înţelegeri”.
Or, poate că acum vom înţelege cum a s-au încâlcit vreme de două decenii partidele noastre în subordonarea lor față de maghiarimea politică. Şi poate că românii ar trebui să ceară întregii clase politice să „declasifice” acele înţelegeri pentru a vedea cum ne-au vândut maghiarilor toate guvernele postdecembriste, mai ales că preşedintele UDMR a mai azvârlit la supărare și precizarea că „pentru fiecare ciclu de patru ani au existat înțelegeri”. Asta ca să ne fie clar cât de statornici au fost ei ca amante şi cât de infideli încep să fie liderii noştri politici.
Aşadar, toată revolta afişată de Crin Antonescu de a nu vedea maghiarimea politică din nou la guvernare e doar un scenariu parte al neamului (politic) de traistă. Nu a fost nici o clipă vorba de o demonstraţie de apărare a intereselor noastre, în timp ce răcnea ca din gură de şarpe că „nu ne-au votat românii ca să facem guvern cu UDMR!”, el ștergându-și de fapt muştele strânse pe căciula de toamnă!
Acum deşi l-au corupt şi pe tânărul Ponta să presteze pe rondul dâmboviţean, se pare că premierul va fi totuşi primul politician care nu va mai beneficia de serviciile damelor de la crucea etnică! La rându-i, cel puțin pentru moment, UDMR a rămas cu fustele săltate, putând doar să-și reproșeze că în toamnă nu a cerut ceva mai concret decât o hartie fără valoare juridică. Căci, poate că la ei se merge la bordel şi pe cuvânt… Dar nu şi la noi!
P.S.:
Înţelegerea dintre USL şi UDMR a fost făcută într-o vreme în care USL chiar se temea că nu va obține majoritatea de voturi, în schim era sigură ca UDMR va face cinci la sută, putându-se baza pe uniune în algoritmul guvernării, deşi față trecerea pragului parlamnetar al UDMR-ului era sub un mare semn de întrebare! Ce ar fi fost însă dacă UDMR chiar nu intra în Parlamnet? Ar fi apelat social-democraţii la o strategie de tip UNPR pentru a-i aduce totuși, și cu orice preț, la putere? Aceasta e întrebarea!
Lasă un răspuns