Citiți și vă cruciți! Revista presei maghiare din România

Drapelul secuiesc nu este o relicvă ortodoxă

Prefectul şi curierii săi – care au stat la pândă la geam, ascunşi după perdele îngălbenite de fumul de ţigară – au putut număra doar până la 800 la protestul din 8 noiembrie. S-au încurcat din cauza mulţimii de drapele. Le iertăm acest lucru, însă nu ar strica dacă actualul specialist în domeniul istoriei secuilor s-ar înscrie la câteva meditaţii de matematică, pe lângă cele de istorie, în interesul însuşirii cunoştinţelor de bază.

În ce număr ne-am adunat cu ocazia protestului cu drapele secuieşti desfăşurat săptămâna trecută? Am fost 50.000? Nici vorbă! Acela era un alt eveniment. Acolo erau cârnaţi, bere, joc de artificii. Cât de mult ne-am mândrit! Dacă politicienii ar înţelege că nu este spre binele partidului, uniunii, comunităţii sau al acţiunii, să fie propovăduit ataşamentul faţă de pământul natal, drapelul secuiesc şi simboluri, poate am fi fost ceva mai mulţi. Dacă politicienii maghiari ar fi capabili să-şi depăşească interesele personale, să se solidarizeze şi să dea cu pumnul în masa de la Bucureşti , poate s-ar fi strâns 50.000 de participanţi.

În felul acesta acţiunea – care a fost totuşi una frumoasă şi emoţionantă – a reprezentat prea puţin. Nu doar Bucureştiul, dar nici măcar obraznicul Munteanu, care se amestecă în toate, nu a putut auzi prin geam vocea atâtor oameni. Oricât de lăudabilă ar fi fost iniţiativa, distribuirea drapelelor gratuite a lăsat de dorit, fiind un moment penibil. Parcă nu secuii s-ar fi adunat să demonstreze. Luarea cu asalt cu drapele secuieşti a evocat transmisiunile directe de la expoziţiile relicvelor ortodoxe. Păcat.

Mulţi dintre domnii demagogi din primele rânduri au declarat că sunt capabili să se solidarizeze dacă e vorba de o cauză a maghiarimii , oricare ar fi partidul sau organizaţia care a lansat iniţiativa. De când nu este o cauză maghiară comună şi reprezentanţa parlamentară autentică, puternică şi eficientă? Oameni dragi, politicieni! Hunor, Tibor, Zsolt! Voi nu aveţi o strategie comunitară? Nu aveţi priorităţi? O listă? Nu există interes comun, scop nobil? Încredere. Siguranţă. Viitor. Al nostru sau al vostru? Pentru că oricum am calcula, maghiarii din Trei Scaune luptă cu morile de vânt în una din cele mai sărace regiuni ale ţării.

Ne apropiem de sfârşitul unui nou ciclu parlamentar, iar Voi, evident că doriţi să continuaţi munca demarată, cea a întreprinzătorilor care datorită vouă au obţinut contracte profitabile încheiate cu statul, bucurându-vă şi voi de beneficii. Pentru asta aveţi nevoie de un lucru mărunt, pomenit sub numele de vot.

Dacă mergeţi la Bucureşti doar ca să ne vindeţi pielea, încrederea, siguranţa, viitorul copiilor noştri , mai bine rămâneţi acasă – aşa cum şi tovarăşul nostru Codrin Munteanu trebuia să rămână acasă.

(Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6747 din 16.11.2012, autor Kerekes Gyula)

Avertisment privind drepturile elevilor

La flashmob-ul din Sfântu Gheorghe, organizat sâmbătă, cu ocazia zilei internaţionale a studenţilor, au participat puţini tineri. La orele prânzului, în parcul Elisabeta şi în faţa Ceainăriei Tein se formaseră două echipe. La apelul organizaţiei EMI Trei Scaune, nouă elevi s-au aliniat pe treptele din Piaţa Libertăţii, prezentându-şi revendicările: ore mai puţine şi mai multe ore de educaţie fizică, tratament egal pentru toţi studenţii şi predarea limbii române ca limbă străină. Printre inscripţii se putea citi şi următoarea: Autonomie pentru Pământul Secuiesc!

Salamon Csaba Attila a vorbit, după acţiunea care a durat câteva minute, despre tratamentul discriminatoriu aplicat studenţilor şi elevilor. Vicepreşedintele organizaţiei EMI Trei Scaune a amintit: elevii şi studenţii au drepturi şi nu am vrea ca alţii să vorbească în numele nostru -a adăugat el.

În celălalt punct al pieţei, cei 15 tineri adunaţi în faţa ceainăriei au vorbit despre necesitatea extinderii avantajelor pentru elevi şi studenţi. Szabo Sinka Samuel, elev al Colegiului Reformat, a declarat: Asociaţia Liceenilor din judeţul Covasna va trebui să se concentreze în viitor asupra validării drepturilor. După cum a declarat, organizaţia planifică demararea unei mişcări de validare a intereselor şi se va insista asupra asigurării unor locuri pentru reprezentanţii consiliilor elevilor în cadrul consiliilor de conducere ale instituţiilor de învăţământ din Trei Scaune.

(Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6749 din 19.11.2012, autor Demeter Virag Katalin)

Soluţia o reprezintă autodeterminarea

Să ne luăm destinul în propriile noastre mâini! Să facem acest lucru nu numai pentru că ne obligă jurământul depus în urmă cu 20 de ani ci şi pentru că seria exemplelor europene funcţionale dovedesc că pentru noi nu există cu adevărat o altă soluţie decât autodeterminarea – cu aceste cuvinte îndeamnă Tokes Laszlo la participare la protestul pentru autonomie din data de 24 noiembrie, de la Sfântu Gheorghe. In apelul dat ieri publicităţii, europarlamentarul arată următoarele: maghiarii din Transilvania au suferit în mod deosebit şi foarte mult din cauza prejudiciilor aduse democraţiei din România şi deşi în urmă cu 20 de ani senatorii şi parlamentarii noştri au depus jurământul pentru autonomie, în momentul de faţă sunt în situaţia în care corifeii puterii centralizate neagă până şi simpla existenţă a Pământului Secuiesc.

Suntem incapabili să plătim în continuare politica falimentară a guvernelor româneşti – subliniază preşedintele CNMT. El mai aminteşte: deşi Crăciunul eliberator din 1989 ne-a adus libertatea, am fost dezamăgiţi de nenumărate ori. Politica haotică lipsită de sens a trebuit plătită de fiecare dată de către cetăţenii României.

Dorim autonomie!, Cerem autonomie pentru Pământul Secuiesc şi autonomie pentru toţi maghiarii din Transilvania – a formulat Tokes Laszlo. El cheamă pe toată lumea în data de 24 noiembrie la Sfântu Gheorghe, unde vom protesta în spiritul clopotelor trase la prânz, ca să atragem atenţia lumii şi în special a puterii centrale bucureştene, asupra revendicărilor noastre, pentru a cere sprijinul conaţionalilor noştri români în problema cauzei noastre legitime. Dacă suntem curajoşi, vom reuşi, chiar şi în situaţii lipsite total de perspective, să ne înfăptuim adevărata noastră cauză -a declarat Tokes Laszlo, încurajând astfel: Să ne susţinem dreptatea!.

(Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6750 din 20.11.2012)

Protest pentru autonomie la Sfântu Gheorghe / Reocuparea străzii

Partidul Popular Maghiar din Transilvania a anunţat pentru sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, ora 12:00, organizarea unui protest pentru autonomie. Iniţiativa a fost susţinută de alte două formaţiuni maghiare, UDMR şi PCM, iar la acţiune vor mai adera CNMT şi CNS. Potrivit unuia dintre iniţiatorii protestului, Santa Imre, candidatul Partidului Popular la Sfântu Gheorghe, protestul de acum pentru autonomie este doar începutul, iar după data de 9 decembrie sunt planificate şi alte mişcări.

– În trecutul apropiat i-aţi chemat pe oameni, în calitate de civil, să apere Colegiul Szekely Miko, iar acum faceţi acest lucru pentru autonomie, în calitate de politician ?

– Conform semnalelor, îmi dau seama că în felul acesta glasul meu se va auzi mai departe. In calitate de civil, am reuşit să mobilizez mai degrabă societatea civilă. In acest fel, apelul meu pare să fie mai puternic. Politica poate fi pentru mine un nou instrument, pe care îl pot folosi – ca un om care susţine autonomia – pentru urnirea din loc a autonomiei Pământului Secuiesc.

– În ce măsură puteţi influenţa cauza autonomiei prin intermediul unui protest de stradă?

– Vom putea da dovadă de credinţă şi de putere. A venit momentul să reocupăm strada, ca masele de oameni să iasă în stradă, pentru ca apelul şi revendicarea noastră să se audă departe. Dacă mii, sute de mii de oameni vom striga acelaşi lucru, revendicările noastre se vor auzi şi dincolo de Carpaţi.

– Nu credeţi că organizarea protestului în perioada campaniei electorale i-ar dăuna cauzei autonomiei?

– Din experienţa mea, în perioada campaniei electorale, atenţia opiniei publice se îndreaptă către problemele comunităţii. Să nu uităm că este vorba despre un nou început, această idee fiind formulată deja la începutul anilor 90. In decursul celor 22 de ani, unii au încercat să ne convingă să renunţăm la exprimarea revendicărilor noastre. Ca un mesaj mascat, s-a formulat ideea să rămânem liniştiţi acasă, reprezentanţa noastră va soluţiona problemele noastre la Bucureşti, la Bruxelles, în alte părţi. Această politică a devenit falimentară, trebuie să ne reîntoarcem la rădăcini, la vremea în care mii de oameni am ieşit în stradă la protestul cu cărţi şi lumânări, pentru a ne exprima solidaritatea faţă de maghiarii din Târgu Mureş. Acest lucru va începe din nou şi nu va depinde de mine. Sper că şi după terminarea campaniei ne vom putea aduna, dacă este nevoie, la Sfântu Gheorghe, la Miercurea Ciuc sau oriunde. Ceea ce am pornit în momentul de faţă vom putea continua.

– V-aţi gândit ca şi după data de 9 decembrie să organizaţi proteste pentru autonomie?

– Este o idee unanimă. Trebuie continuat acest lucru, dat fiind faptul că acţiunea va deschide o poartă, va fi pentru noi o nouă posibilitate, un nou instrument, dacă vom reuşi să adunăm mase de oameni pentru susţinerea cauzei autonomiei.

– Cum apreciaţi faptul că toate partidele maghiare transilvănene au aderat la iniţiativă?

– Mă bucură faptul că partidele maghiare şi organizaţiile politice civile ne-au asigurat de sprijinul lor. Acest lucru dovedeşte faptul că toată lumea a recunoscut că este vorba despre cauza întregii naţiuni.

(Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6750 din 20.11.2012)

Vrem autonomie

O formă de atitudine de mult visată şi care reprezintă una din condiţiile fundamentale ale dăinuirii noastre, încearcă să-şi desfăşoare în Trei Scaune aripile încă slabe dar care se întremează pe zi ce trece: solidaritatea.

Domnia română care durează de 92 de ani ne-a demonstrat că nu ne putem aştepta la nimic bun din partea Bucureştiului. Tocmai din acest motiv trebuie conştientizaţi toţi maghiarii transilvăneni că în cazul în care dorim să trăim în continuare ca maghiari pe pământul nostru natal, trebuie să ne luăm soarta în propriile noastre mâini.

Soluţia este dată de mult, pentru că în Transilvania, autonomia secuiască şi săsească au funcţionat secole de-a rândul. Ba chiar şi cea a românilor, deşi din cauza apariţiei lor mai târzii, ea nu a fost legiferată, însă de bucurat s-au bucurat de avantajele ei. Popii lor i-au condus conform regulilor stabilite de comunitatea lor, nu erau obligaţi să îndeplinească stagiul militar şi nici să-i plătească dări statului ungar.

Ce este autonomia? Ea reprezintă de fapt împărţirea puterii, statul conferindu-i astfel unei comunităţi naţionale prerogative decizionale, pentru a-şi dirija propriile-i probleme, pentru a-şi păstra identitatea. Acest lucru este însă posibil doar în posesia anumitor drepturi, din care enumerăm câteva : utilizarea limbii materne în viaţa privată, învăţământ, justiţie şi administraţie; înfiinţarea propriului sistem de învăţământ; dreptul de a dispune liber asupra bogăţiilor naturale; reprezentanţă publică şi reprezentanţă politică locală.

Cunoscând toate acestea, devine clar că – nefiind vorba de modificarea graniţelor – politicienii care susţin că actuala Constituţie nu oferă posibilitatea înfăptuirii aspiraţiilor noastre autonomiste, mint. Să mergem, aşadar, în număr cât mai mare la protestul de la Sfântu Gheorghe, pentru a ne face auzite revendicările: viitor maghiar, autonomie!

(Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 226 din 23.11.2012, autor Bedo Zoltan)

Mobilizare pentru protest

Sâmbătă de la ora 11:00, organizatorii mobilizează pentru protestul pro-autonomie prin concertul Transylmania, la ora 12:00, sunetul clopotelor şi imnul secuiesc vor deschide manifestarea – a anunţat, ieri, Santa Imre, candidatul PPMT din Sfântu Gheorghe pentru funcţia de deputat. El va fi primul, în calitate de iniţiator al mişcării, care va rosti un discurs, fiind urmat apoi de Biro Levente, preşedintele Consiliului Secuiesc din scaunul Kezdi, care va vorbi în numele scaunelor secuieşti. Vor fi prezenţi şi liderii celor două iniţiative civile -CNMT şi CNS-, susţinătorii mişcărilor autonomiste. Mai întâi va vorbi Tokes Laszlo, după care li se va adresa participanţilor Izsak Balazs. Sirul va fi încheiat de discursul lui Toro T. Tibor, candidatul PPMT pentru senat. Membrii formaţiei Transylmania vor cânta şi între discursuri. Protestul se va încheia în jurul orei 13:30, cu intonarea imnului ungar – a prezentat Santa Imre scenariul preconizat. Acesta a mai menţionat că au pregătit şi cu o surpriză, însă nu a dat detalii. Potrivit iniţiatorului, vor adera la mişcare şi călăreţii secui, cel puţin 50 de persoane, însă este posibil ca un întreg escadron secuiesc să defileze la protestul din centrul oraşului Sfântu Gheorghe, organizat în interesul autonomiei. Scena va fi montată în piaţa din faţa sediului prefecturii. In ceea ce priveşte masa de oameni pe care se poate conta, organizatorii nu fac nicio estimare, însă speră că un număr cât mai mare de persoane va considera importantă prezenţa la protest.

Acest protest e adresat viitorului, motiv pentru care am dori ca secuii şi maghiarii să vină împreună cu familia, având în vedere că familia reprezintă baza societăţii, iar obiectivul pentru care luptăm îi vizează pe copiii noştri. Sunt convins că ei se vor bucura de rezultatele luptei actuale – a subliniat Santa Imre.

Toro T. Tibor a salutat susţinerea protestului de către reprezentanţii CNMT şi ai CNS. Toro a precizat că Tokes Laszlo va vizita, pe lângă reşedinţa de judeţ, şi oraşele Baraolt şi Târgu Secuiesc. Liderul PPMT a subliniat: fără reprezentanţii CNS cu greu ar putea fi organizat un protest de succes pentru revendicarea autonomiei, având în vedere că ei au susţinut cu perseverenţă cauza autonomiei teritoriale de pe Pământul Secuiesc şi, în urmă cu câţiva ani, ei au strâns peste 210.000 de semnături în cadrul referendumului pentru autonomie. Autonomia este un program politic, însă dacă ea nu dispune de o integrare socială deosebit de puternică, sunt neputincioşi şi politicienii, la fel cum nu pot obţine rezultate nici mişcările politice civile, dacă nu există o reprezentanţă politică autentică – a accentuat Toro. Acesta a salutat şi aderarea la iniţiativă a organizaţiilor de tineret (MIT şi EMI), şi au primit cu satisfacţie şi răspunsul pozitiv al UDMR, era nevoie de acesta, având în vedere că este vorba despre un program de politică naţională. Succesul va fi un succes comun, însă un eventual eşec – dacă nu se va reuşi exprimarea suficient de accentuată a dorinţei de autonomie – se va reflecta şi el asupra ambelor partide politice – a opinat liderul PPMT.

Politicienii PPMT au precizat: la protestul de sâmbătă vor veni participanţi din toate colţurile Pământului Secuiesc, inclusiv din Partium şi Transilvania Interioară, însă localnicii din Trei Scaune, în primul rând cei din Sfântu Gheorghe, ar trebui să fie prezenţi în masă. Sunt convinşi că şi UDMR va face tot posibilul în interesul mobilizării, având în vedere că potrivit recentei declaraţii a lui Tamas Sandor, cel puţin jumătate din participanţi vor fi aduşi de UDMR.

(Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6753 din 23.11.2012, autor Farkas Reka)

Federalismul nu este ceva draconic

Sunt deja 20 de ani de când România duce o politică proastă. Este nevoie de modificarea constituţiei şi apropierea ei de realitate, deşi autonomia nu este ilegală nici în forma ei actuală. S-ar putea chiar accepta ca primul articol să rămână neschimbat, însă el să fie urmat de un al doilea. Este nevoie să vorbim şi despre federalism, tema să fie supusă dezbaterii publice în cadrul campaniei electorale, dar şi în perioada următoare – sunt aspecte despre care a vorbit primarul Antal Arpad în avanpremiera protestului pentru autonomie de sâmbătă.

Bucureştiul aplică o politică proastă, pentru ajutoarele sociale se cheltuiesc sume de zece ori mai mari decât cele destinate creării de noi locuri de muncă.

Ce este important pentru Bucureşti? In ce măsură trece cu vederea de pretenţiile comunităţii locale? Un exemplu în acest sens îl constituie construirea cazarmei de jandarmi, cea mai mare investiţie a statului din ultimii 20 de ani, în Trei Scaune. Din banii aceia puteau fi înfiinţate, de exemplu, trei parcuri industriale, care, prin crearea de locuri de muncă, ar fi reprezentat economii la bugetul de stat . De asemenea, ar fi produs şi profit, având în vedere că firmele plătesc impozite, însă cazarma, nu. Sunt convins că am reuşi să ne gestionăm resursele mai eficient dacă Pământul Secuiesc ar putea deveni o regiune autonomă. Tocmai din acest motiv este important să fim prezenţi la adoptarea deciziilor esenţiale, să spunem că pentru noi, autonomia e importantă şi o revendicăm nu împotriva cuiva, ci în interesul unui scop -a spus edilul.

În opinia sa, autonomia nu contravine constituţiei, nu dezintegrează unitatea statului. Referitor la primul articol din constituţie, obiectat de maghiarime, Antal Arpad a menţionat: înţelege că acesta reprezintă o problemă sensibilă pentru români, motiv pentru care el consideră că ar putea fi menţinut în constituţie, în cazul în care ar fi urmat de un al doilea: la fel ca şi constituţia Spaniei, care începe tot cu definirea noţiunii de stat unitar, însă precizează imediat care sunt regiunile autonome din ţară. In cazul României, un al doilea articol din constituţie ar trebui să stabilească faptul că pot exista regiuni autonome, în care să devină oficială şi limba maghiară.

Ar trebui să vorbim şi despre lucruri precum federalismul, însă nu făcând criză de isterie. Federalismul nu este ceva draconic, statele federale nu sunt pe altă planetă, ca să invocăm doar exemple europene: nici oamenii din Germania, Austria, Belgia sau Elveţia nu trăiesc mai prost decât populaţia din statele unitare, forma de stat federal a fost instaurată de politicieni responsabili – a spus edilul.

(Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6753 din 23.11.2012, autor Vary O. Peter)

Libertate pentru poporul secuiesc! Autonomie pentru Pământul Secuiesc! Mii de participanţi la protestul de autonomie

La forumul civic, organizat ieri la Târgu Secuiesc, la Vigado, de PPMT au participat europarlamentarul Tokes Laszlo, mentorul partidului, Toro T. Tibor, preşedintele partidului, Nemes Elod, preşedintele filialei judeţene, respectiv candidaţii din Trei Scaune ai partidului pentru funcţiile de deputaţi şi senatori. La forum, la care au participat doar persoanele invitate, au mai participat reprezentanţi ai CNS Scaunul Kezdi, CNMT şi Mişcarea de Tineret 64 de Comitate.

Primul care a luat cuvântul a fost Tokes Laszlo. Acesta a declarat: aici, acasă partidul popular este catalogat drept un partid extremist în timp ce Arafat, care luptă pentru crearea statului Palestina, a primit premiul Nobel pentru pace. Noi luptăm cu mijloace paşnice, care sunt considerate de extremiştii români drept exagerări. Tokes a criticat dur conducerea la vârf a UDMR, care foloseşte, doar din patru în patru ani, autonomia teritorială a Pământului Secuiesc ca o amăgeală în timpul campaniei electorale. In ultimii 23 de ani au făcut foarte puţine lucruri pentru autodeterminare. Maghiarimea din Transilvania este dezamăgită de propriii conducători, care au trădat cauza autonomiei şi au uitat că în urmă cu 20 de ani, la Cluj au depus jurământul pentru autonomie. A venit momentul marii posibilităţi, ca în 9 decembrie, maghiarimea din Transilvania nu doar să voteze ci să trăiască cu libertatea alegerii – a accentuat Tokes. Acesta a atras atenţia asupra faptului că nu este voie ca protestul de astăzi pentru autonomie să fie folosit în scopuri electorale. Hoţul strigă hoţii, suntem acuzaţi de divizare, suntem cei care am destrămat unitatea, am dezbinat comunitatea maghiară din Transilvania, cei care au renunţat la obiectivele iniţiale. Victima nu poate să se asocieze cu făptaşul – a declarat Tokes – cu cei care au s-au supus puterii române, motiv pentru care a trebuit înfiinţat partidul naţional, ca mijloc politic, ca să putem duce înainte cauza autonomiei, lucru la care s-a oferit echipa partidului popular.

Santa Imre, candidat pentru funcţia de deputat, şi-a prezentat gândurile, declarând: Am ajuns la un moment istoric, când maghiarimea din Transilvania are posibilitatea să aleagă dintre candidaţii a două partide maghiare -a declarat preotul. In legătură cu pragul alternativ, acesta a afirmat că nu trebuie să ne speriem de declaraţiile UDMR, potrivit cărora partidul popular pune în pericol reprezentanţa parlamentară a maghiarilor din Transilvania, în timp ce UDMR va face parte oricum din viitoarea legiferare a României. Santa a afirmat că, pentru el, paharul s-a umplut şi a acceptat propunerea partidului popular, atunci când în mod ruşinos, în senatul României, senatorii maghiari au tăcut profund sau au chiulit de la şedinţa pe a cărei ordine de zi a fost inclusă dezbaterea statutului autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc. Realizarea, viitorul nostru al secuilor poate fi văzută doar pe un Pământ Secuiesc independent – a adăugat Santa. După aceasta s-au prezentat: Kovacs Istvan, Johann Taierling şi Szakacs Zoltan.

Forumul a fost încheiat de scurta cuvântare al lui Toro T. Tibor, care i-a îndemnat pe cei prezenţi să participe la protestul de azi pentru autonomie şi să-şi asume credinţa faţă de autonomia teritorială a Pământului Secuiesc.

(Sursa: cotidianul Szekely hirmondo din 26.11.2012, autor Erdeluy Andras)

Mii de persoane au participat la mitingul de la Sfântu Gheorghe / Autonomia reprezintă singura soluţie

Autonomia reprezintă singura soluţie pentru maghiarimea de pe Pământul Secuiesc – subliniază declaraţia adoptată, prin aclamaţii de trei ori DA!, de participanţii la mitingul de sâmbătă, de la Sfântu Gheorghe. Mii de oameni s-au adunat la mişcare, laitmotivul discursurilor rostite fiind acela că a sosit timpul, trebuie întreprinse demersuri, oamenii trebuie să se adune în număr din ce în ce mai mare şi cu ocazii tot mai dese, trebuie să ne manifestăm voinţa şi pretenţiile în faţa lumii întregi, dacă vrem ca acest pământ să rămână al nostru şi să fie populat de maghiari şi peste o sută de ani.

Concertul Transylmania, anunţat pentru ora 11:00, a început cu întârziere şi manifestanţii îmbrăcaţi în haine festive, fluturând drapele secuieşti, au început să se adună încet cu încetul în Piaţa Libertăţii. La ora 11:50, doar câteva sute de persoane au stat în faţa scenei, ulterior însă au venit tot mai mulţi. Au defilat călăreţii – aproximativ 20 de persoane au încălecat pe şa -, apoi au sosit şi politicienii:edilii, candidaţii din cadrul PPMT şi UDMR . Un uriaş drapel secuiesc a fost întins în faţa scenei – drapel pentru a cărui arborare organizatorii nu au primit autorizaţie, cu o seară înainte puterea română a împiedicat ridicarea catargului.

După intonarea imnului secuiesc şi binecuvântarea rostită de Szekely Kinga – doamna preot reformat, Santa Imre – candidatul PPMT din Sfântu Gheorghe pentru funcţia de deputat – a deschis şirul discursurilor. Libertate pentru poporul secui! Autonomie pentru Pământul Secuiesc! – a accentuat preotul reformat din Bicfalău. Mulţi au pus la îndoială actualitatea acestui miting, însă trebuie să se pună capăt amânării permanente – a spus Santa Imre. Stăm în mocirla în care am fost traşi în urma unui dictat. In timp ce în ultimii 100 de ani, peste tot în Europa, dar şi în trecutul apropiat, au fost retrasate graniţele unor ţări, au fost instaurate autonomii, noi am trăit neputincioşi şi inactivi – a subliniat preotul. Dragii mei concetăţeni, miza o reprezintă existenţa noastră! Si garanţia dăinuirii noastre o reprezintă autonomia, care este încă un scop realizabil, odată cu îndeplinirea sa transformându-se într-un instrument pentru păstrarea identităţii noastre – a evidenţiat Santa Imre, potrivit căruia, prin credinţă şi perseverenţă putem să ne adunăm în număr din ce în ce mai mare, iar cuvântul, strigătul nostru să devină tot mai intens.

Biro Levente a vorbit în numele consiliilor scăunale secuieşti, subliniind şi el importanţa credinţei. Liderul din scaunul Kezdi al CNS a precizat: acest miting pro-autonomie constituie o staţie a luptei duse pentru autonomie. Lupta trebuie continuată şi după 9 decembrie, lupta noastră trebuie derulată în stradă, unde trebuie să ne angrenăm în număr din ce în ce mai mare, până când vom câştiga autonomia teritorială a Pământului Secuiesc – şi-a încheiat discursul Biro Levente.

Tokes Laszlo, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), a amintit că au trecut 23 de ani de când tot repetă, împreună cu tovarăşii săi, că este nevoie de autonomie, deoarece aceasta reprezintă soluţia, motiv pentru care, deja de 23 de ani încoace, sunt lansate atacuri la adresa lor. Tokes a remarcat faptul că, în momentul de faţă, în parlamentul român există cu patru politicieni maghiari mai puţini decât numărul celor care au intrat în 2008. Cine a observat că suntem cu patru mai puţini în Bucureşti?! – a întrebat Tokes, adăugând: Cantitatea în sine nu reprezintă o garanţie în nicio privinţă. Avem nevoie de o reprezentanţă de calitate, de politicieni care nu renunţă la cauza autonomiei, care îşi ridică glasul în interesul nostru şi în momentele în care pare a nu avea niciun sens acest lucru. Tokes Laszlo a pomenit şi de faptul că regiunile autonome din Tirolul d Sub, Catalonia sau Tara Bascilor nu au suferit atât de mult sub presiunea crizei ca părţile de ţară dependente de centru. Dacă ne solidarizăm, noi, maghiarimea în masă şi diaspora, dacă vom adopta o poziţie unitară a naţiunii maghiare, vom avea şi un viitor – a subliniat Tokes. E nevoie de o nouă unitate, în care politica naţională depăşeşte politica de partid. Avem cauze comune. Vorbim aceeaşi limbă. Scopul nostru e comun. Si acest scop nu este altceva, decât cele afirmate clar de Kos Karoly în urmă cu 91 de ani: autonomia naţională a maghiarimii – a precizat preşedintele CNMT.

Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, a amintit: în octombrie, senatul român a respins statutul de autonomie al Pământului Secuiesc fără să ca senatorii UDMR să intervină pentru susţinerea proiectului , însă comite o eroare cel care consideră că tema a fost închisă. Lupta începe doar de pe acum! – a precizat liderul CNS. La apelul său, participanţii au adoptat, prin aclamaţii de trei ori DA!, ca proiectul statutului autonomiei de pe Pământul Secuiesc să fie înaintat şi noului parlament format după alegeri şi administraţiile locale de pe Pământul Secuiesc să-şi manifeste devotamentul faţă de autonomie.

Toro T. Tibor, preşedintele PPMT, a accentuat: Ajunge din aşteptarea pasivă a înfăptuirii minunii! Pământul Secuiesc şi vechea sa imagine puternică trăiesc şi vor să trăiască! Potrivit lui Toro, autonomia este un mijloc administrativ eficient, prin care – aplicându-l în mod raţional – vom putea asigura utilizarea liberă a simbolurilor şi demnitatea sărbătorilor noastre, mai mult de atât, constituie o soluţie pentru problemele noastre cotidiene. Autonomia nu este una de multele soluţii, ci reprezintă soluţia – a subliniat liderul PPMT. Sarcina prezentului şi responsabilitatea viitorului nostru le reprezintă Transilvania europeană, autonomă într-o Românie federală, Transilvanie în cadrul căreia să fie întemeiată regiunea autonomă Pământul Secuiesc. Ne ducem lupta în mod paşnic, prin mijloace democratice, dar cu fermitate şi perseverenţă – a spus Toro.

După discursul rostit de liderul PPMT, Santa Imre a citit declaraţia protestului de la Sfântu Gheorghe. Printre altele, sunt revendicate utilizarea liberă a simbolurilor şi a limbii noastre materne, sistem educaţional independent de la creşă până la facultate, impozitele achitate de noi să fie cheltuite aici, pentru dezvoltarea Pământului Secuiesc, noi să ne gestionăm zăcămintele naturale, noi să decidem asupra problemelor proprii. Declaraţia li se adresează tuturor celor care joacă un rol important în lupta pentru autonomie: biserici, organizaţii civile, savanţi, artişti, vârstnici, tineri, partide politice, solicitându-le să elaboreze un plan comun de acţiune în interesul înfăptuirii autonomiei. Dacă trebuie strânse un milion de semnături ca Europa să acorde atenţie şi cauzelor noastre, le vom strânge. Dacă e nevoie de 100.000 de semnături ca revendicările noastre legitime să capete intensitatea necesară în faţa aleşilor noştri din parlamentul României, le vom strânge – s arată în documentul adoptat prin aclamaţii.

Marea adunare de protest s-a încheiat cu intonarea imnului ungar, finalul manifestării fiind aşteptat de aproximativ 1.500 de oameni.

(Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6755 din 26.11.2012, autor Farkas Reka)

Consecinţele unui protest

Ne putem amăgi pentru un timp, însă solidaritate reală tot nu există în ceea ce priveşte cauza autonomiei. Cu ocazia protestului de sâmbătă, defilarea reprezentanţilor UDMR părea să dovedească tocmai contrarul acesteia, însă declaraţiile ulterioare au confirmat: mulţi, foarte mulţi au apreciat noua staţie a luptei pentru autodeterminarea secuiască drept o propagandă de politică de partid. Au ieşit la protest edilii, candidaţii sub culorile UDMR, însă au lipsit funcţionarii prezenţi la mişcările iniţiate de uniune , iar potrivit unor informaţii scurse, le-a fost chiar interzis să participe la această manifestare. Deşi preşedintele uniunii, Kelemen Hunor a venit la Sfântu Gheorghe să participe la vernisajul unei expoziţii, nici pentru el nu a fost important să se prezinte la mitingul pentru revendicarea autonomiei Pământului Secuiesc. Tamas Sandor, edilul judeţean, a vorbit despre realizări, cel mai mare succes repurtat în ultimii 23 de ani, drumul de asfalt de 220 km finalizat nu demult. Acesta a fost răspunsul său la cele evidenţiate de Tokes Laszlo: Autodeterminarea Pământului Secuiesc şi a maghiarimii transilvănene reprezintă o cauză ce poate fi soluţionată nu prin săli de sport sau autostrada transilvăneană de 64 km.

În timp ce aproape 4.000 de oameni au protestat pentru autonomie în Sfântu Gheorghe, liderii UDMR visau deja şi făceau declaraţii referitoare la modul în care vor intra în coaliţie cu noua putere română.

Nu există consens în privinţa cauzei autonomiei. Reprezentanţii partidului popular promovează ideea potrivit căreia autonomia reprezintă singura soluţie pentru Pământul Secuiesc şi în interesul înfăptuirii sale trebuie întreprinse demersurile necesare. In schimb, UDMR-ul ar păşi încet nu atât pe calea autodeterminării, ci mai degrabă în direcţia puterii.

Noi avem posibilitatea să alegem, şi peste două săptămâni votul nostru va avea valoare, va căpăta sens.

(Sursa: cotidianul Haromszek, nr. 6756 din 27.11.2012, autor Farkas Reka)

Întrebări pentru istorici români / Ia de aici origine dacă!

Dr. Kazar Lajos, profesor universitar, cercetător în lingvistică (Australian National University, Canberra), adresează 11 întrebări la adresa istoricilor români, printr-o scrisoare deschisă, la care, posibil să nu vină niciodată răspunsul.

1. Presupunând că românii fuseseră locuitori permanenţi ai teritoriului pe care îl denumim azi Transilvania şi de unde, în jurul anilor 270, coloniile romane au fost retrase, ar fi bine să ştim că strămoşii dacoromâni cum, în ce bârloage, în ce formă au supravieţuit războaiele timp de şase secole, până în momentul încălecării?

2. Aşa cum adepţii teoriei dacoromane susţin că românii au devenit creştini în secolul IV sau V, pe pământul cunoscut azi ca cel al Transilvaniei, am dori să cunoaştem acele opere ale strămoşilor dacoromânilor care s-ar fi putut menţine în bârloguri.

P.S.: urme ale civilizaţiei romane nu lipsesc din acele locuri care, pe vremuri se aflau în proprietatea romanilor.

3. Care ar fi explicaţia potrivit căreia în limba română nu s-a menţinut nici denumirea Transilvaniei provenită de la daci (dacă exista aşa ceva) nici numele roman al provinciei (Provincia Dacia)? De ce a fost necesar ca strămoşii românilor să împrumute denumirea Erdei de la maghiarii străvechi, pe care-l folosesc şi azi în formă de Ardeal?

4. Conform studiilor lingvistului român Alexandra de Cihac, care trăia în secolul XIX (Dictionnaire ethymologique de la langue roumaine), vocabularul limbii române, în perioada respectivă se compunea: 45,7% din limba slavonă, 31,4% din limba latină, 8,4% limba turcă, 7% din limba greacă, 6% din limba maghiară, 0,6% din limba albaneză – şi mai era ceva a cărei eredităţi sunt necunoscute însă nu se recunoaşte nicio origine dacă. Unde sunt rămăşiţele dacice?

5. Cu ce se explică asemănarea izbitoare între vocabularul limbii albaneze şi române? (în vecinătatea Albaniei au existat încă din secolul X sălaşe imense ale valahilor, iar numărul românilor care trăiesc în acele locuri este destul de semnificativ şi azi.

6. În Transilvania, de ce liturghia românilor era practicată în limba slavonă şi în secolul XIX (nici latină, nici greacă şi nici în limba română) şi de ce mulţi dintre membrii bisericii române aveau origini sârbe sau bulgare?

7. Care ar fi explicaţia precum că, presupuşii urmaşi ai romanilor nu au folosit alfabetul latin în secolul XIX, ci pe cel chirilic? Dacă strămoşii dacoromani ai românilor ar fi schimbat literele latine cu cele chirilice, inexistente încă în secolul IX, atunci de ce a intervenit această schimbare în Transilvania, pe teritoriul Regatului Ungar, unde, înainte de popoarele sârbe şi române, care au solicitat refugiu din faţa otomanilor, niciun alt popor nu folosise alfabetul chirilic? Ar fi avut vreun sens o asemenea schimbare în Ungaria?

8. Regestrum Varadense, (registrul orădean) conţine circa 600 de denumiri de localităţi şi circa 2.500 de nume de persoane, înregistrate în perioada anilor 1205 şi 1238. Nici un nume sau denumire de localitate nu are origini româneşti. Care este explicaţia?

9. Cum se explică faptul că românii, care presupunem că ar avea strămoşi daci şi romani nu au ridicat niciun oraş în Transilvania, nici înainte de descălecare şi nici după? Ba mai mult: cuvântul românesc oraş provine din străvechea limbă maghiară waras!

10. Istoria Transilvaniei ne arată că la sfârşitul secolului XIII, doar 3 denumiri ale comunelor din cele 511 aveau origini româneşti. Oare nu numai în secolul XIII au început românii să se stabilească în Transilvania?

11. Care este motivul pentru care niciun râu sau pârâu din Transilvania nu are nume cu origini româneşti?

(Sursa: cotidianul Szekely hirmondo, nr. 230 din 29.11.2012)

Minister de externe secuiesc

Izsak Balazs, preşedintele CNS a declarat la Târgu Mureş că la şedinţa din data de 30 noiembrie a.c., organizaţia va înainta o propunere pentru înfiinţarea unui serviciu care să ocupe rolul de minister de externe al Ţinutului Secuiesc. Potrivit preşedintelui, serviciul ar asigura un cadru instituţional relaţiilor internaţionale construite până în prezent de către CNS.

Serviciul de afaceri externe ar ajuta şi autoguvernările din Ţinutul Secuiesc pentru a se folosi de posibilităţile oferite de Gruparea de Colaborare Teritorială din Europa (EGTC) şi pentru a avea acces la resursele europene, independent de sistemul regiunilor de dezvoltare din România. Ministerul de externe secuiesc s-ar înfiinţa ca o organizaţie nonprofit, fără personalitate juridică, iar obiectivul lui ar fi să reprezinte la forumurile internaţionale şi în alte state ale lumii, dorinţa publică cu privire la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc şi interesele regionale ale regiunii. L-am întrebat pe preşedinte cu privire la propunerea ce urmează să fie înaintată.

– De ce este nevoie de înfiinţarea ministerului de externe al Ţinutului Secuiesc?

– Ministerul de Externe român nu a reprezentat niciodată în relaţiile internaţionale interesele specifice Ţinutului Secuiesc, iar UDMR, nici măcar atunci când s-a aflat la guvernare, nu a reuşit să pună nici un fel de presiune pe politica externă a României. Este un interes elementar al Ţinutului Secuiesc să aibă relaţii cu alte regiuni ale Europei, în special cu cele care aseamănă dintr-un punct de vedere cu Ţinutul Secuiesc. Este vorba în primul rând despre relaţii economice şi culturale, dar obligaţia noastră principală este să prezentăm dezideratele autonomiei secuieşti în forumurile internaţionale şi în alte state. Dacă guvernul României ar accepta statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, ar însemna în acelaşi timp că ne împărţim cercurile de responsabilităţi, adică ce anume aparţine de puterea centrală şi ce anume de puterea regională. In cazul autonomiilor funcţionale, afacerile externe se menţin în cercul de responsabilităţi ale puterii centrale. Or dacă România nu doreşte să soluţioneze în baza unei legi această împărţire de putere, atunci noi ne alipim de orice cerc de putere pe care îl putem exercita, în baza principiului că ceea ce nu este interzis prin lege, este permis. Vom profita de oportunitatea de construire a relaţiilor în interiorul şi exteriorul Uniunii Europene, şi îi vom conferi un cadru instituţional.

– Acest minister de externe lucrează deja de mult timp încoace. Si aici mă gândesc la vizitele în Scoţia, Tara Galilor, Ţinutul Basc, Catalonia, Tirolul de Sud…

– Permiteţi-mi să menţionez că în trecut, ministru însemna slujitor, iar ministerul serviciu. Noi ne dorim să formăm o reţea a afacerilor externe care să deservească interesele Ţinutului Secuiesc şi pe cele ale secuimii. Am demarat acest proces şi într-adevăr în clipa de faţă, relaţiile internaţionale ale CNS ating acel nivelul care depăşeşte cadrul eforturilor suplimentare a doi oameni în afara programului de lucru.

Aşadar este deosebit de important şi necesar să recrutăm specialişti, să instruim diplomaţi şi să oferim un cadru instituţional reprezentării internaţionale a Ţinutului Secuiesc.

– Dacă se va înfiinţa, atunci va trebui să numiţi şi un ministru în fruntea lui.

– Am încredere că există aici în Ţinutul Secuiesc atât de mulţi oameni capabili, încât nu vom avea probleme în acest sens. Este nevoie de oameni care cunosc limbi străine, care resimt greutatea dezideratului autonomist al secuilor şi dispun de capacităţile necesare pentru rezolvarea acestor sarcini. Această responsabilitate se referă în primul rând la muncă şi nu la titulatură.

– Dacă îmi amintesc corect, atunci UDMR-ul, mai exact Consiliile judeţene Harghita şi Covasna dispun de un birou de reprezentare la Bruxelles…

– Vom încerca să ajutăm prin mijloacele noastre ca biroul anunţat cu mare fast şi inaugurat festiv să nu fie doar o locaţie încuiată şi goală, părăsită – întrucât de la deschidere încoace astfel stau lucrurile acolo -, ci un birou care să funcţioneze cu adevărat, care să sprijine construirea de relaţii pentru autoguvernările Ţinutului Secuiesc, aşa cum s-a dorit de la bun început. In prezent, acesta nu funcţionează.

– Simt din cuvintele dumneavoastră că dacă vi l-ar oferi, l-aţi şi prelua…

– Suntem pregătiţi chiar să îl preluăm, sau să sprijinim funcţionarea lui. Consider important să împlinească rostul pentru care a fost înfiinţat la acea vreme.

– Au sosit reacţii din partea politicienilor români cu privire la înfiinţarea ministerului de externe secuiesc?

– De la înfiinţarea CNS încoace ne-am obişnuit deja să fim învăluiţi de o atmosferă potrivnică şi de suspiciune, dar este şi în interesul României să se schimbe mentalitatea majorităţii, respectiv ca problema autonomiei să nu fie tratată drept un izvor de conflict. Trebuie să ajungem în punctul în care concetăţenii noştri majoritari să trateze Ţinutul Secuiesc drept parte a României şi nu un teritoriu opozant, străin sau ocupat, iar secuii drept cetăţeni români de rang egal cu cei majoritari, întrucât abordarea conflictuală nu mai este de actualitate. Si trebuie să pornim pe drumul colaborării, deoarece nu mai există altă cale. Ţinutul Secuiesc este o realitate, un purtător al dezideratului autonomist existent, faţă de care trebuie să existe o preocupare serioasă, inteligentă şi responsabilă.

(Sursa: publicaţia săptămânală Szekely Ujsag, nr. 48 din 30.11-06.12.2012, autor Balazs Arpad)

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna – Harghita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*