Invitație la efort

Corupție, hoție, oportunism pentru ca la final totul să conducă la o sărăcie generală; sărăcie materială dar mai ale sărăcie spirituală, asta a ajuns România de astăzi. “Dulcea Românie”, așa cum zice o poezie a lui Eminescu, nu mai este așa de dulce, pentru mulți România fiind doar un copac uscat, care își pierde în mod lent dar sigur toate frunzele; un copac fără frunze nu mai este un loc unde diversele viețuitoare pot să găsească adăpost și hrană, fiind astfel nevoite să caute alți copaci mai roditori. Dacă ne gândim bine la peisajul social al României anului 2012, imaginea copacului uscat descrie fidel realitățile sociale din țara noastră. Tinerii noștri emigrează în masă în țări străine, acceptând să facă pe sluga la străini pentru un pumn de bani; intelectualii tineri acceptă să părăsească România pentru alte state care le oferă condiții de muncă decente și remunerații pe măsura slujbei pe care o fac, dar mai ales acceptă să părăsească patria pentru că “Românica” (din păcate acesta termen descrie perfect situația) nu le dă dovadă de respect; iar mulți dintre tinerii care rămân în țară ar dori să plece peste hotare dacă ar avea posibilitatea. Lista nemulțumirilor ar putea continua pânî la infinit plus unu. Deci vedeți dragi prieteni, viețuitoarele sunt pe cale să părăsească copacul și se pare că nimic nu poate fi făcut în această privință.

Dar de ce această uscăciune sufletească și trupească s-a întins asupra țării noastre? Cine sunt vinovații pentru aceste rele ce s-au abătut asupra acestui colț al Europei? Care sunt cauzele pentru care România anului 2012 nu mai “rentează”? De la început trebuie precizat că principalii vinovați ai situației decadente din țară suntem noi toți pentru că nu am reușit să prevedem încotro se îndreaptă noua cale românească de după 1989; noi toți pentru că ne-am rătăcit încercând să prindem din urmă Europa “civilizată”, pentru că am încercat să imităm pe alții în loc să fim ceea ce suntem; dar poate am fi reușit să prevedem calea justă, poate nu ne-am fi rătăcit și poate am fi reușit să preluăm / imităm doar atât cât este nevoie dacă societatea civilă românească ar fi dat dovadă de puțin interes, ar fi dat dovadă de dorința de a face efort, de a obosi puțin până ar fi reușit să găsească strada căutată; societatea românească în acești ultimi 20 de ani a dovedit că știe ce înseamnă expresia franceză “laissez-faire”, îmbrățișând și slujind acest principiu care într-un cuvânt vrea să însemne “lene”. Această comoditate în a gândi și în a acționa, a permis celor dispuși la un mic efort, clasei politice post-decembriste (deși mulți făceau politică și înainte de 1989) și foștilor securiști, să preia/să păstreze frâiele mersului societății românești și să (re)imprime traiectoria de ei dorită. Bineînțeles cei care s-au autoproclamat salvatori ai patriei după 1989, și-au dat seama că această comoditate, acest “laissez-faire”, îi ajută să își desfășoare și să își dezvolte afacerile personale, consecința logică fiind efortul susținut, perseverența și temeritatea lor în a planta noi semințe ale comodității; o societate civilă care este prea comodă pentru a gândi și acționa face mai mult bine afacerilor personale ale unora decât o societate civilă conștientă și dispusă la efort. Deci cei care dupa ’89 au deținut funcții cheie în sfera politică, economică și socială au întreținut și extins parametrul comodității colective.

“Laissez-faire”-ul în combinație cu mitul bunăstarii individuale și cu cel al securității personale au făcut ca societatea civilă românească, după 20 de ani, să fie aproape impasibilă la orice gest de “nesimțire” din partea guvernanților și amicilor acestora. Filozoful german Carl Schimt, a prezis clar că societățile moderne vor deveni apatice și amorfe ca urmare a refuzului de a-și asuma vreun risc. În cele din urma, siguranța societăților moderne, care se vrea dusă la extrem, până la dispariția oricărui element disturbator al unei bune funcționări mecanice, poate avea consecințe aberante, lipsind ființa umană de nevoia elementară a pericolului și a tragicului. O lume fără riscuri conștient asumate, chiar dacă excelează prin securitate deplină, devine o lume golită de orice demers formator, o lume cocoșată care își pierde abilitatea de a trăi omenește.

Dacă guvernanții noștri sunt dispuși să vândă capacitatea de a gândi și simți a unui neam întreg ne putem imagina înaltul nivel de imoralitate care radiază din aceștia; România este una din țările cele mai corupte din Uniunea Europeană, mita și șpaga fiind date și primite de la cei mai înalți funcționari politici până la cel mai nesemnificativ controlor de bilete de pe mijloacele de transport în comun; furturile sunt la ordinea zilei în România, iar însușirea necuvenită de bani nu este pedepsită decât de fațadă, eventual pentru a mai induce în eroare vreun comisar european; oportunismul și arivismul fac ca bărbați și femei să se prostitueze fizic și spiritual, pentru 30 de arginți aceștia vânzându-și trupul și sufletul, toate în menținerea speranței iluzorii că vor fi “cineva”. Și ca imaginea copacului care se usucă să fie completă, trebuie să mai amintim că exista anumiți agitatori care încearcă să provoace tensiuni inter-etnice sau mai exact spus, anumite regiuni care deși sunt românești flutură stegul altor state, toate acestea cu complicitatea aceleeași clase poltice dar și cu complicitatea comodității generalizate a societății civile românești. După cum bine este știut, un copac care se usucă, începe să piardă din ramuri, iar primele care se s-ar putea desprinde din România ar putea fi Harghita și Covasna!

Dar un pom până nu se usucă complet nu este încă pierdut! Iar România nu este complet uscată, România a mai dat dovadă pe parcursul istoriei de nebănuite energii, de nebănuite capacități și este timpul să demonstreze din nou că rădăcinile sunt încă capabile de a rezista secetei. România poate și trebuie să își recapete seva care să facă mugurii să iasă. România trebuie să înverzească precum un pom primăvara pentru a asigura umbra necesară dezvoltării neamului românesc. Dar pentru a înverzi, un pom care a început a se usca trebuie să elimine pentru început  ramurile uscate. Exact asta trebuie să facă România anului 2012, trebuie să scape de ramul cel mai putred al societății noastre și anume clasa politică. Clasa politică care s-a (re)constituit după așa-zisa revoluție din 1989 a imprimat traiectoria pe care România se află momentan. După cum zice un anumit proverb, peștele de la capăt se strică, așa s-a întamplat și cu societatea românească post-decembristă, imoralitatea clasei politice transmițându-se până în maduvă. Trebuie să repetăm că România nu ar fi ajuns în starea actuală de decadență numai datorită acțiunii maligne a clasei politice, ci și datorită societății civile care parcă nici nu a existat în România ultimilor doua decenii. După cum afirmam în precedență, acest ram uscat trebuie tăiat cât mai repede, căci uscăciunea s-a transmis și altor segmente ale societății, iar până nu este prea târziu, trebuie să împiedicăm transmiterea uscăciunii către întregul copac. Clasa politică actuală trebuie înnoită cu adevarat și nu doar de fațadă, așa cum s-a întamplat în 1989, majoritatea elementelor putrede care o compun acum trebuind a fi îndepărtate. Cei din generațiile tinere care încă mai sunt dispuși să facă un efort constructiv, trebuie să ia atitudine față de această plagă ce poartă pompos titulatura de “aleșii poporului”. A fi “ales al poporului” astăzi înseamnă a avea privilegii, exact ca pe timpul vechilor boieri, legea aplicându-se pentru omul de rând, aceeași lege dezaplicându-se când vreun “politician” sau vreun amic al acestuia calcă strâmb. Constituția nu este decât o bucată de hârtie frumos colorată, orice individ “inteligent” putând folosi Constituția pe post de hârtie igienică atât timp cât politicienii noștri își continuă “afacerile”.

Cei dispuși să obosească, trebuie să își unească forțele în vederea efortului de îndepărtare a clasei politice și a celorlalte segmente putrede din cadrul societății noastre: a conștientiza datoria societății civile de a se proteja de paraziții interni și externi, a protesta față de abuzurile, de inactivitatea și de delăsarea guvernanților, a dezvălui intoxicarea la care este supus poporul român prin intermdiul manipulării mediatice, sunt doar câteva metode pentru revitalizarea României. Să nu ne facem speranțe deșarte, ploaia care ar putea revigora copacul este încă departe, în orice caz ploaia nevenind din Vest sau din Est, și deci doar seva proprie putând lupta cu seceta care înconjoară sufletul neamului românesc. Dacă așteptăm să vină ploaia riscăm ca România să devină o Sahara populată. Deșteaptă-te române!

Un răspuns la Invitație la efort

  1. Pingback: TOPUL “editorialistilor NATIONALISTI din presa romaneasca” aka TOPUL TOVARASILOR SECURISTI BASISTI din presa basista sub acoperire asa zis nationalist legionara – pwl6kecq

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*