Într-o bună zi de vară de pe la sfârşitul secolului trecut, într-un sat din nordul republicii, doi bărbaţi de la televiziune: Ion Răileanu, director şi Anatol Slonovschi, regizor, au încheiat filmările despre bravul preşedinte de colhoz. Şi undeva, sub o geană de pădure, mau departe de ochii lumii, a fost întinsă o faţă de masă albă şi scrobită pe iarba verde. Bucatele aduse de la tabăra de tractorişti abia abureau. Băuturile se lăfăiau în gheaţă, iar nu departe, pentru orice eventualitate, au fost invitaţi şi artiştii amatori, aleşi pe sprânceană. Umbrele înserării i-a găsit pe toţi buni de vorbă şi sfătoşi. Preşedintele s-a destăinuit că ar vrea să întindă pe un şes o bulgărie cum nu s-a mai văzut, dar nici Gosplan-ul (Planul de stat) nu-l poate ajuta. Anatol Slonovschi, care murseca o bucată de şorici, i-a făcut din ochi lui Răileanu şi fără a aştepta încuviinţarea acestuia, a zis:
– De ce-ai tăcut, tovarăşe preşedinte, noi te vom ajuta…
– Dacă nu poate Gosplan-ul de unde o să luaţi voi ţevi?
– Noi acum avem un nou emiţător la Străşeni şi cel vechi, de la Schinoasa, va fi demonat.
Preşedintelui atât i-a trebuit. A chemat contabila şi pe loc, sub tufe de scumpie, le-a înmânat „salvatorilor” o mie de ruble noi-nouţe în bancnote de 25.
– Aici aveţi avansul, restul—după ce stricăm Turnul, le-a spus preşedintele.
Ajunşi la Chişinău cei doi n-au încălzit prea mult locul şi nu ştiu cum le-a venit poftă de o ciorbă de burtă, care se gătea la restaurantul „Bucureşti” de la Moscova. Şi în aceeaşi zi mia de ruble a preşedintelui din raionul Briceni a şi fost cheltuită. Înapoi au venit cu trenul că era mai ieftin. După guleai s-au dat la fund şi aşteptau cuminţi chenzina. Şi cum stăteau în aşteptare află ei că îi caută Stepan Lozan, preşedintele Comitetului de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune. De obicei, preşedintele îi invita pe subalterni când se întâmpla ceva grav de tot. Preşedintele colhozului venise la televiziune cu un autobuz cu muncitori, câteva autobasculante şi cu un excavator arendat de la un trust de construcţii. Şi s-a dus direct la Lozan. Acesta nu ştia nici cu spatele de aventura celor doi impostori ai săi. Când s-au înfăţişat Slonovschi şi Răileanu, Lozan tuna şi fulgera:
– Puşcăria va şti de voi. Am să vă dau afară din partid. Şi cu profesia voastră o să râniţi balega la ferma preşedintelui care-i într-o minte cu voi!
Slonovschi ştia că nu-i dracul atât de negru cum pare şi l-a luat pe Lozan mai pe departe:
– Stimate Stepan Ivanovici, n-ar fi bine să scoatem gunoiul din casă. Colhozul e „ordenonoseţ”(decorat cu ordine) şi dumneavoastră ca membru al Biroului Comitetului Central, poate puneţi un cuvânt pe lângă directorul de la filiala „Sigma”.
– Aţi luat bani de la preşedinte?
– Luat, Stepan Ivanovici.
– Mulţi?
– Un fleac, zice Răileanu. Ce-i o mie de ruble pentru un colhoz milionar.
– Dacă eşti atât de hâtru du-te şi caută bani ca să procuraţi ţevi.
Răileanu se duce într-un suflet la Veaceslav Sereda, care tocmai primise bani pentru filmări, împrumută o mie de ruble, dar… Între timp Slonovschi îi anihilează vigilenţa directorului de la „Sigma” şi acesta sloboade trei complete de ţevi. Preşedintele de la Briceni mai desface punga şi cei doi pungaşi intelectuali şi boemi fără de pereche, îşi mai fac de o agapă la Moscova. Când i-au raportat lui Lozan că operaţia „Sigma” a fost îndeplinită cu succes, acesta l-a privit chiorâş pe Slonovschi şi l-a întrebat de-a dreptul:
– Ian spune, tovarăşe regizor, ţi-a rămas vreo para din afacerea secolului.
– Nişte mărunţiş, tovarăşe preşedinte.
– Înclin să cred, dar să nu-mi spui că ai numai de o bere. Moscva slezam ne verit. (Moscova nu dă crezare lacrimilor).
Probabil , făcea aluzie la zaiafeturile lor de la Moscova.
Lasă un răspuns