Din cele culese de la Niță Boulescu (născut la 23 iun. 1896) din Bobaița-MH de către semnatarul acestor rânduri la 28 aug. 1972, mai redăm două doine de cătănie:
Of, Doamne, dar negri-s munții
,,Of, Doamne, dar negri-s munții,
Toamna, când placă recruții.
Mamele-și petrec feciorii,
Nevestele soțiorii.
Dar pe mine n-are cine,
Mama-i moartă de trei zile,
Surorile-s măritate,
Departe, în alte sate.
În armată când plecai,
Pe toate mi le lăsai.
Din armată când venii,
Tată, mamă, nu găsii.
Găsi casa grajd de cai,
Iar părinții putregai.
Am un pom în bătătură,
Să mi-l tai și să-l fac șură.
Pusei mâna pe secure
Și mă dusei la pădure.
De casă mă apucai,
Cu necaz, cu chin, cu vai.
Făcui casa până-n pod
Și dușmanii nu mai pot.
O făcui și-o terminai
Și pe urmă mă-nsurai.
Îmi luai fată ca o floare,
Harnică și muncitoare.
Făcui și grajdul de boi,
Fără teamă de ciocoi.”
La război când am plecat
,,La război când am plecat,
Am lăsat frați și surori.
Șapte ani am tot luptat,
Numai-n tunuri și mitrară,
Să gonesc neamțu din țară.
Mii și mii de milioane,
Mii de morți la Mărășești
Și tot pe-atâți la Mărăști.
Toată noaptea nu dormeam,
Numai-n focuri de obuz,
Țineam pasul la Oituz,
Să pun pieptul la hotară,
Să dau dușmanii afară.
Șapte ani am tot luptat
Și din țar-afarʼ i-am dat.
Și când te gândești, măi, frate,
Mii și mii de milioane,
Fără mâini, fără picioare,
Apoi, ce să vezi, măi, frate,
Numai capete-aruncate,
Numai femei văduvite,
Numai case sărăcite.”
*
Lasă un răspuns