A reuşit! Telegramele pe care le-a adresat cândva, „cu neţărmurită abnegaţie”, conducătorului suprem par a fi ajuns la o destinaţie. E drept, 22 de ani mai târziu şi, aparent, la un alt fel de partid. Dar tot unul croit să-i încapă fix doar pe cei mai iubiţi fii ai ţării. Un partid epigon aceluia care l-a crescut pe el ca mamă şi tată. Un epigon la mâna a treia, un rest de formaţiune găsită pe la soldurile politichiei dâmboviţene, dar care îi permite lui Mihai Răzvan-Ungureanu să intre şi el, în sfârşit, în ţesătura firelor călăuzitoare de care a avut parte această ţară. Măcar pentru cei 944 care l-au ales…
În acest fel, MRU nu mai trebuie să se mai angajeze că va lupta din inimă şi cu gândul la iubiţii conducători pentru înfăptuirea idealurilor de partid şi de stat. Acum are şansa de-a deveni chiar el destinatarul acelor telegrame… E adevărat, pentru un altfel de partid şi un altfel de stat. Un „stat” care va avea însă grijă de el. Aşa cum a avut când l-a făcut fudul şi arogant şef al externelor, luptând pe plan diplomatic pentru recunoaşterea liniuţei din propriul nume, nu pentru eliminarea „linuţelor” pe care le aveam puse pe la diversele misiuni diplomatice, apoi şef de spioni, unul desprins mai degrabă din seria „Brigada Diverse” decât din scenariul închipuirilor cu „007”, şi, în cele din urmă, premier. Să nu se rupă carecumva firul de legătură cu pepinirea prim-utecistă.
Pentru că, da!, e adevărat că Traian Băsescu ne-a promis la alegerile prezidenţiale că va fi pentru ultima oară când românii vor mai fi nevoiţi să aleagă între doi candidaţi cu trecut comunist. Şi nu a minţit! Doar că s-a referit la „tovarăşii” activi la acea vreme în nomenclatura „seniorilor”, nu la pepiniera de „supleanţi” a tineret-comunistilor. Aşa că, după ce l-a dat ţării pe micul Boc, care nu a reuşit să se ridice la standardele „foştilor”, fiind poate cel mai plăpând fiu al pepinierei CC-UTC, Traian Băsescu, ca mamă şi tată de partid, l-a scos la lumină pe MRU. (Dar concurenţa mai tânără se apropie periculos, ginerică de la „Bamboo”, tot bamboo!, căruia nu degeaba i se zice „sida”, că nu mai scapi de el, intenţionând la rându-i să intre în politica clanului de iniţiativă centru-dreapta).
Dar MRU este deocamdată pe drumul cel bun! Măcar pentru faptul că a aplecat în cursa de a-şi face un trecut de partid necomunist, că din celălalat are destule file ca organizator, secretar, supleant şi, zice gura târgului, student-pârâcios, din postura de unic alergător. Dovadă că „statul” (cel telegrafic, desigur!) are încă grijă de el. Iar din perspectiva angajamentelor sale de tânăr membru supleant al CC-UTC, scrieri ce nu se vor suplini prea lesne din memoria colectivităţii, a reuşit să atingă toate criteriile abnegaţei.
Într-un adunare formală de instalare ca preşedinte al unicei Forţe Civice, partid preluat direct din jocurile alambicate ale unui fost-primar, ce s-a li(n)s mai apoi pe degetele-i slinoase de poftele politice, cedând partid „de forţă” contra libertate imorală prin cluburile de la Bamboo, iar bamboo!, Mihai Răzvan-Ungureanu a reuşit performanţa de a fi ales cu 99,99 la sută dintre voturi. Un procent gata să umple de ruşine memoria partidului nedefunct căruia îi trimitea epistolele tinereţii sale. E drept, rămâne un mare semn de întrebare: la ce raportăm procentul? Căci, în realitate, partidul de la solduri nu are membri de un plen nici dacă i-ar număra Roberta!
Desigur, pentru istoria politică a aceluia ce se vrea următorul nostru conducător (ne)iubit, MRU va spune că le-a făcut pe toate singur-singurel. Mai întâi a croit o mişcare civică, mai umflată cu numărătorul reţelelor de socializare, mai cârpită cu declaraţiile bombastice ale unor delaţionişti non-europarlamentari, dar, cum mişcarea Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta nu dădea să nască şi partidul (deh, dezavantajul facebook-ului!), MRU şi europarlamentari delaţionismului „de bruxelles” au cumpărat în cele din urmă unul de-a gata. Bine, asta nu se va scrie în trecutu-i glorios. L-au umflat apoi cu personaje cât mai apropiate de nulitatea politică absolută, pentru ca MRU să nu-şi facă griji că la un moment dat i-ar putea careva revendica statutul de unic fiu conducător al forţei, au ataşat, din necesităţi pur economice!, şi câţiva băieţi cu trecut de visterie „deşteaptă”, şi au plecat să vâneze bolşevici. Adică, măcar nişte socialişti. Sau, fie şi un pesedist rătăcit…
Acum, forţa stă la pândă în aşteptarea războiului de iarnă a partidelor dar şi în perspectiva europenelor de gherilă dâmboviţeană. Atât pentru a-i face rost lui MRU de un loc în parlamentul în care, mai agârţ, dădea raportul, dar şi pentru reînnoirea angajamentelor vărzarilor care taie frunza ţării la Bruxelles.
Lasă un răspuns