Mulţumim din inimă partidelor!

Mulţumim din inimă partidelor că-n zile de sărbătoare olimpică, când tradiţia spune că armele ar trebui să tacă, ele asmut de zor securea războiului civil şi ne umplu ochii şi timpanele cu mizeriile luptei lor pentru ciolan şi influenţă.

Că acestea nu se pot abţine să nu utilizeze drept arme, fel de fel de mizerii acoperind întreaga sferă a activităţii umane în plan economic, social, politic şi cultural, nu-i nici o noutate. În timp ce unii ne-au confiscat dreptul la lehamite şi la scârba noastră cea de toate zilele, prezentând-o lumii întregi ca fiind o victorie zdrobitoare a lor, a celor care au utilizat abţinerea de la exprimarea opiniei ca mod de luptă – abţinere voită a simpatizanţilor şi scârbită a neutrilor – și împăunându-se nemeritat cu laurii unei victorii neobținute în fapt, ceilalţi ne-au confiscat dreptul la neutralitate sau la pierderea speranţei, declarându-ne duşmani prin neprezentare. Să le fie ruşine, şi unora şi altora, deşi mă îndoiesc de capacitatea lor de a transpune în practică un astfel de concept.

Zilele acestea un mare sportiv al României – Alina Dumitru, Campioana Olimpică de la Beijing şi Vice-Campioană Olimpică la Londra – a fost făcută albie de porci de către două bube abjecte ale mass-mediei naţionale sub-mediocre – doar pentru că şi-a permis să declare, răspunzând la o întrebare provocatoare, că nu s-a prezentat la vot. Ocupată fiind cu viaţa sportivă şi cu ridicarea la maxim a formei sportive pentru a ne reprezenta cu cât mai mare cinste la competiţia mondială supremă, a devenit neinteresată de politică. Atât! Nu a spus că politica e mizerabilă, nu a spus că politicienii sunt incompetenți și că nu o reprezintă, nu a clasificat şi nu a judecat în nici un mod pe nimeni. Din declaraţia ei reiese că are alte preocupări. Atât!

Şi tot atât le-a trebuit unor bube infecte pentru a exploda în direct printr-o înşiruire de comentarii absolut imbecile, dispreţuitoare şi lipsite de orice logică şi de orice formă de respect (ce-or mai fi şi alea!), nu doar pentru un mare sportiv, dar şi faţă de un om, de un simplu cetăţean al unei Româniieuropene a anului 2012, şi pentru a-şi împrăştia pe calea undelor audio-vizuale tot puroiul şi veninul acumulat în ani de frustrări şi de prestaţii sub-mediocre.

O lume întreagă ne recunoaşte minţile luminate, campionii şi performerii, din toate domeniile de activitate ale sferei umane, recompensându-i cu premii materiale, diplome şi medalii, în timp ce tăietorii de frunze la câini, lătracii de serviciu şi nulităţile mâncătoare de rahat ni le desfiinţează, pe motiv că: „Cine nu-i cu noi, e clar că e împotrivă”!

Lingăii de partid atâta ştiu, atâta fac, atâta spun, făcându-se că uită, în micimea lor, că AVEM DREPTUL ŞI NU OBLIGAŢIA DE A VOTA. Atunci când actorii scenei politice nu ne conving prin prestaţia lor trecută, prezentă şi prin programele lor de viitor că merită atenţia şi votul nostru,

AVEM DREPTUL LA NEUTRALITATE, şi mai ales AVEM DREPTUL SĂ NE CONSTRUIM O ALTERNATIVĂ.

De fapt, ziariştii români aserviți politic nu-şi dau cu stângul în dreptul de azi de ieri. O fac din deformaţie profesională: nu i-a învăţat nimeni să laude sincer normalitatea pozitivă și cu atât mai puțin excepțiile din rândurile neutralității ( la ordin ştiu însă să fie foarte buni lingăi – dar nu sinceri). Nu-mi vine să cred cât de cretini pot să fie nişte „specialişti” în comunicare ca să nu înţeleagă faptul că prezentând un fapt real prin prisma jumătăţii goale a paharului nu fac altceva decât să jignească un sportiv de top şi să-şi bată joc de munca, de eforturile susţinute şi de sacrificiile lui de o viaţă întreagă punând în umbră o performanţă absolut de excepţie.

Oare cât de naiv trebuie să fii ca să prezinţi o ştire afirmând că: „X a pierdut finala, sau aurul olimpic”, subliniind eşecul unei clipe, din finală, şi aruncând la gunoi parcursul excepţional prin care sportivul a ajuns acolo şi sugerând astfel că sportivul este demn de dispreţ pentru că A PIERDUT UN MECI, în loc să subliniezi reuşita de parcurs prezentând ştirea prin prisma jumătății pline: „X a câştigat argintul, după un parcurs presărat cu UN LANŢ DE VICTORII DE EXCEPŢIE şi o fantastică luptă în finală cu Y”… Toată lumea înţelege că a pierdut finala, dar îşi dă seama de respectul pe care-l merită sportivul pentru tot ceea ce a făcut ca să ne reprezinte cu cinste ţara şi pentru a ridica drapelul României în ochii întregii lumi.

Mulţumim din inimă partidelor că au reuşit în 22 de ani să distrugă din interior încrederea românilor în democraţie şi într-o viaţă decentă și că au reușit ceea ce n-au reușit dușmanii si cotropitorii țării în câteva milenii de existență și anume MAREA DEZBINARE NAȚIONALĂ…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*