Calinic

– fragment –

Calinic era cu ochii aţintiţi la cer şi voia să primească lumina drept în faţă! Voia să simtă căldura înundându-i ochii, privirile, respiraţia, plămânii, inima, voia să-i fie cald în inimă. Dar mai avea nevoie şi de o altfel de căldură, de căldura rugăciunii, de căldura iubirii pentru Dumnezeu. Asta se muncea el să dobândească aici, lângă peşteră, în această vară!

De aceea s-a retras aici, în această singurătate, pentru că voia să-şi descopere rugăciunea! Voia să se înveţe cum să se roage, avea nevoie de acest timp de singurătate ca să poată descoperi în el iubirea pentru Dumnezeu! Simţea că dacă stă izolat o vreme de lume poate ajunge la o curăţenie şi mai mare şi poate scrie altfel! Poezia lui poate căpăta o alta dimensiune, dimensiunea rugăciunii celei mai înalte! Avea nevoie de căldură, de multă căldură ca să se poată elibera de tot ce-i încorsetează sufletul şi să devină liber, absolut liber în rugăciune şi apoi să creeze cântecul lui înălţat la ceruri. Avea nevoie de această singurătate, de această izolare. Avea nevoie de această perioadă de asceză pentru a descoperi calea, să descopere cum îşi poate elibera spiritul şi să ajungă la forma lui pura. Numai prin oglinda aceasta putea el vorbi cu Dumnezeu. Putea el să se roage. Simţea asta Calinic, căci numai dacă spiritul rămâne pur şi liber poate ajunge la rugăciunea adevărată. Calea, calea spre aşa ceva o căuta Calinic. De ea avea nevoie! De aceea era mut. De aceea nu putea vorbi cu nimeni. De aceea trebuia să fie singur, absolut singur o vreme, şi apoi să vină să spună lumii întregi prin opera lui, care este adevărata libertate a omului şi cum se poate ajunge la ea! Dar mai întâi trebuia s-o descopere pentru sine, trebuia să-şi descopere rugăciunea, dragostea lui pentru Hristos. Trebuia să şi-o descopere şi apoi s-o reverse prin poezie şi să vorbească despre Dumnezeu, despre Hristos, întregii lumii!

Simţea că trebuie să spună ceva lumii întregi, tocmai asta trebuia el să spună lumii, despre Hristos, dar nu el, ci opera lui, creaţia lui. Voia să dea un nou curs umanităţii, lumii întregi! Tocmai această mănăstire în vârful muntelui culturii, luminată cu focul rugăciunii lui, care este viaţa lui, va atrage privirea lumii şi oamenii îl vor descoperi pe Hristos! Hristos a înviat în sufletul omului! Hristos a înviat! Hristos a înviat!

Între toacă şi clopot. A sunat clopotul în cer. Eu l-am auzit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*