Eu nu mi-am mai văzut pământul
Râvnit de lacomii duşmani,
Blestem să-i fiarbă, fiarbă-i sfântul
Cu lacrimi clocotite de ţărani!
Eu nu mi-am mai cerut pământul
Lăsat drept moştenire peste ani
De moşii mei cu legământul
De-a nu-l înstrăina pe bani…
Eu nu mi-am mai udat pământul
Cu lacrimi şi sudoare, să rodească,
Ci s-a făcut ţărână, l-a luat vântul
Şi dusu-l-a în ţarină neromânească…
Eu nu mi-am mai găsit pământul
Nici cât o palmă de mormânt parşiv,
Ci însumi pumnul de pământ îmi sântu-l
Ce-n mine l-am pierdut definitiv!
Lasă un răspuns