În ograda cu trei case

Parascovia Carp e vedeta numărul unu nu numai în satul natal, ci şi în raionul Călăraşi. Într-un an, de zece mai, luaţi mai mult prin surprindere, au fost invitaţi la un festival raional al cântecului militar. Membrii ansamblului o cam puseseră de mămăligă. Toată nădejdea era la mătuşa Paşa. Şi ea ca o mamă îngăduitoare i-a îndrumat astfel: „Până ajungem la Călăraşi, să-i tot ziceţi după mine. „ Când au ajuns la destinaţie cântecul era deja învăţat şi s-au ales cu locul întâi.

Casa, mai bine zis, cele trei case ale doamnei Carp se află pe o hudicioară, nu departe de magistrala centrală. Casele stau ciucure una lângă alta şi atunci când soţii Parascovia şi Gheorghe Carp au fost nevoiţi să-şi lase primul cuib de izbelişte, pentru că au venit alunecările de teren, şi-au zis  că ar fi bine să facă şi pentru copii câte o căscioară, să-i aibă mereu în preajmă. Claudia şi Raisa au rămas în sat, dar au preferat să-şi înalţe casele lor. Nadia şi Maria sunt la Chişinău şi Ialoveni. Băiatul e prin ţări străine, dar are casă tot la Vălcineţ şi nu are de gând să părăsească satul pentru totdeauna.Bucuria cea mare a bunicuţei Parascovia sunt cele cinci nepoţele şi cinci nepoţi şi doi strănepoţi.

Cât despre locul acesta de casă, pe o suprafaţă de șase ari, că atât li se dădea celor sinistraţi şi nu unde ar fi dorit ei, ci prin grădinile oamenilor, s-a întâmplat că într-o zi au fost chemaţi de Simion Tofan şi el le-a zis: „Măi oameni buni, mie îmi place de voi şi vă rog să veniţi să vă faceţi casă lângă mine”. Au trecut aproape 40 de ani de atunci, dar nu s-au certat niciodată şi s-au împăcar ca fraţii între fraţi. Mai este un lucru deosebit în Vălcineţ: aici locuiesc câteva zeci de familii de ţigani şi într-atât de bine s-au încadrat în comunitate că au uitat de cuvântul a „ciordi”.Atât că nu prea se silesc la carte, zicea doamna învăţătoare Fisticanu.

Chiar după zece ani de la plecarea lui Gheorghe Carp la cele veşnice, pretutindeni se simte mâna de gospodar. De ce se apuca ieşea aur din mâna lui: făcea uşi şi ferestre,ciubere, putinele şi balere. Şi zicea de multe ori: „Dacă mi-a dat Dumnezeu atâtea fete, măcar pe gineri am să-i învăţ meseria mea”. Dar ştiut lucru, meseria nu se învaţă, se fură.

Acasă la mătuşa Parascovia, despicăturile de salcâm, aduse de un ginere, trosneau în soba ornată cu teracotă şi o pisică leneşă îşi torcea imaginarul caier, adulmecând din când în când mirosul ce venea dinspre teancul de plăcinte şi zeama aburindă de pe plită. Fiind viţă de codreancă, doamna Carp ne-a ospătat împărăteşte.

Erau de faţă şi fetele mamei—Claudia şi Raisa, care au venit s-o susţină pe mămica la interpretarea perlelor folclorice, adunate cu atâta sârg din neam în neam. Doamna Parascovia a fost mezina şi taica Gheorghe Odgon, care spera că măcar cel de al şaptelea copil va fi băiat, a cam alintat-o şi a tot purtat-o pestotlocul ca să vadă lumea ce glas are fetiţa lui, o purta pe la arie şi în câmp.Gheorghe Odgon a fost unul dintre primii preşedinţi de colhoz din localitate. În 1949 aici s-au înfiinâat tocmai 4 colhozuri: „Steaua Roşie”, „Jdanov”, „Molotov” şi „Kirov” pe care-l conducea  Gh.Odgon.

Aflăm că ansamblul „Vatra” a luat naştere în anul de graţie 1989 cam spontan. Venise o directivă de la raion să se organizeze nişte competiţii folclorice între sate. Vălcineţul trebuia să-i găzduiască pe cei din Sipoteni. Într-o dimineaţă „dijurna” de la sovietul sătesc bate la poarta familiei Carp şi spune cam speriat că ţaca Paşa trebuie să se prezinte urgent la tovarăşul preşedinte. Soţii se uită nedumeriţi unul la altul şi se întreabă ce-au încălcat de sunt invitaţi cu atâta insistenţă.

– Du-te tu, măi Gheorghe, că eu trebuie să mai fac câte ceva prin casă.

Când îl vede intrând pe poartă, soţia observă că Gheorghe al ei nu-i scârbit.

– Ce ţi-au spus?

– Duminică trebuie să ieşim la horă să dansăm „Şaierul”…

La de acestea familia Carp se pricepea. Mai complicat e dansul „Catincuţa”, zice doamna Parascovia, acolo trebuie să ai cunoştinţe matematice.

Şi din acea zi, de la acea horă, a fost binecuvântată „Vatra” vălcineţenilor. Dar şi o minune s-a întâmplat, piciorul vătămat al doamnei Parascovia şi-a revenit după acel dans şi călca de acum ca o fată mare. Patriarhii „Vetrei”, trecuţi de 70 de ani sunt Parascovia Carp şi Alexandru Colţun.

Când îşi aminteşte de soţ, găseşte cele mai calde cuvinte şi spune:”Am fost o pereche exemplară”, expresie cam rar întâlnită la ţărancele noastre. Pentru soţul ei a dedicat un cântec, care-i plăcea lui, în cadrul emisiunii televizate „La noi în sat”.

Destul e tot ce am trăit,/Destul e tot ce trece,/Căci n-am nimica de dorit/Decât mormântul rece.//Acolo eu singur să stau,/Eu singur în tăcere/Să ştiu c-am fost odată viu/Şi-am suferit durere.//Iar pe mormânt să-mi semănaţi/Un strat de lăcrămioare/Şi un stejar să nu uitaţi/Să-mi puneţi la picioare.//Iar luna când va răsări/,Ea va privi la mine,/Atunci eu voi dormi mereu/,Gândindu-mă la tine.

Răvăşind amintirile, doamna Parascovia regretă că s-au cam uitat tradiţiile.

– Trei zile a ţinut nunta noastră. Am fost cu alai la mine şi cu alai la Gheorghe.Când ne-am căsătorit noi nu mai erau atâtea legători. Erau legaţi cu prosoape fraţii mirelui şi vreun unchi de-a conului mire şi peţitorul. Dar mai încoace începuseră să lege toată nunta.

– Dar cum e cu datoria de a da zestre la fete?

– Eu pentru ale mele am pregătit obligatoriu câte patru perne şi două modiţe (perne mici).Le-am mai dat peretare, lăicere, covoare. De, ca la moldoveni!Eu şi pe nepoţele le-am învăţat să nividească, să ţese.Din lână se făceau nişte lucruri de-ţi furau privirea. Şi lumea era mai sănătoasă, da amu sintetica asta-i la putere, când o dezbraci scapără ca fulgerul. Şi zestrea cea mare este că nu le-am oprit de la carte. Dacă au vrut să se ducă mai departe la institutul de la Bălţi, le-am dat voie.

– Aţi amintit despre obiceiuri. La care sărbători erau mai frumoase?

– Mie îmi plăcea de Paşti când se aprindeau ruguri.  Se făceau scrânciobe. Flăcăii umblau cu Vălăritul. Erau însoţiţi de lăutari şi purtau un colac mare, intrând în casă cu această urare:Vouă un colac/Şi nouă ouă/De nu unul/

Măcar două…

De Crăciun umblam cu Căluţul şi acest obicei l-am prezentat şi la Chişinău.

Bună sara gospodari,/Cucoane şi boieri mari,/Cu căluţul noi venim/Pe toţi să vă veselim.//Foaie verde de harbuz,/Hai, căluţule, mai sus./Are coamă, are hăţ/,Că-i căluţ de Vălcineţ,/Bucură-se fiecare/Că e zi de sărbătoare.//Foaie verde de harbuz,/Sai, căluţule, mai sus!/Că-i calul din codrul mare/Cu cordele pe spinare,/Cu căpăstrul de argint/Şi cu nările în vânt.//Foaie verde busuioc,/Stai, căluţule, pe loc!

– Dar colinda ce aţi prezentat-o la Chişinău de unde aţi auzit-o?

– Asta e de când mă ţin minte. Eu i-am găsit o melodie mai de jale. Poate că prin alte părţi sună altfel.

Sculaţi, sculaţi boieri mari/Şi sculaţi şi slugile,Boieri mari, la voia lor,/S-aprindă făcliile,/Boieri mari, la voia lor,/Că vă vin colindători,/Nu vă vinu nici c-un rău/,Boieri mari, la voia lor,/Vi-l aduc pe Dumnezeu/, Boieri mari, la voia lor,/Dumnezeu adevărat,/Soare raza-a luminat,/Boieri mari, la voia lor,/Mititel şi înfăşăţel/ Cu scutec de urşunel/,Boieri mari, la voia lor,/Să-i fie moale la trup,/Boieri mari, la voia lor,/Faşă dalbă de mătase/Să-i fie moale la oase,/Boieri mari, la voia lor,/Chichiuţă de bumbac/Să-i fie moale la cap,/Boieri mari, la voia lor,/Iar în fundul chichiuţei/Este o piatră nestemată,/Boieri mari, la voia lor,/Ce cuprinde lumea toată,/Boieri mari, la voia lor,/Rusalimul jumătate/Şi Moldova-a treia parte,/Boieri mari, la voia lor./Busuioc verde pe masă,/Rămâi gazdă sănătoasă,/Boieri mari, la voia lor,

Noi mergem la altă casă,/Boieri mari, la voia lor…

Un cântec cutremurător, de prin părţile locului, se intitulează „În pădure la Cârjoaia”. Nu mai ştie nimeni pe unde o fi această pădure, nici cine a fost autorul cântecului, dar a fost păstrat până acum şi transmic din gură în gură spre neuitare.

În pădure la Cârjoaia/Mă bătea vântul şi ploaia./Lasă vântul să mă bată/Şi soarele să mă ardă,/Că tot eu îs vinovată/Că m-am cerut măritată/De soacră să fiu mustrată/Şi de bărbat câteodată//Că soacra mă mustră-n casă/Şi bărbatul meu la masă./Şi mă mustră şi-o cumnată/Că nu ştiu să dau prin spată./De vrei,mamă, să mă ai/Ie căruţa cu doi cai,/Ie şi carul cu doi boi/Şi-mi adu zestrea-napoi/,Să mi-o duci în altă ţară,/Să-i dai foc, s-ardă cu pară,/Să vadă şi pietrele/

Ce noroc au fetele!

Un alt cântec de dragoste şi de rămas bun al cătanei ce pleacă la război pare a fi scris în stilul lui George Coşbuc şi o fi venind încă din Primul Război Mondial.Vocea doamnei Parascovia pare limpede ca o învălurare de şipot ce curge în necunten încă cu mult înainte de apariţia acestei vetre. Respiră adânc şi proaspăt ca brazdele reavăne ce-şi aşteaptă plugăraşii şi nimic nu o mai poate opri, pentru că toată e numai cântec din cântecul acestui neam, care a ştiut şi mai ştie să doinească despre Rusalim şi a treia parte a Moldovei, adică despre bucăţica asta de pământ, ruptă se la sânul mumei dragi. Cântecul care vine nu e numai un oftat, ci şi un îndemn la vitejie, de apărare a dragostei şi a meleagului străbun, de sfinţenie a Tricolorului. Doamna Carp nu a fost niciodată corigentă la istorie. Fiind mulţi ani, vreo 15 la număr, bucătăreasă la grădiniţă, ieşind în orele de răgaz în curte, le mângâia auzul copiilor cu altfel de cântece decât cele despre bunicul din Kremlin.

Bate ceasul unu,/Scoală mândră,/Şi-mi dă drumu,/Cu rochiţă roşioară/Şi cu zâmbet de fecioară,/Ce mi-ai prins sufletul/De-al tău dor.//Bate ceasul doi,

Sună goarna la război,/Ieşi, mândruţă, la portiţă/Să-ţi sărut a ta guriţă,/Părul tău şi ochii amândoi.//Bate ceasul trei,/Scoală,mândră, dacă vrei,/Scoală şi-mi dă gură dulce/Să-mi fie pe un” m-oi duce/Şi pe unde-or bate paşii mei.//Bate ceasul patru/În picioare-i tot satul,/Clopotele trag şi sună,/Militarii se adună,/Tunul bate tare/ La război.//Bate ceasul cinci,/Te rog, mândro,/Să nu plângi,/Că lumea îi trecătoare,/Într-o zi de sărbătoare/Vreau, mândro,

Să mor pe braţul tău.//Bate ceasul şase,/Fraţilor, porniţi de-acasă,/Să-nălţăm o rugăciune/S-amintească de-al meu nume,/Să ne-ajute bunul Dumnezeu!//Bate ceasul şapte/Camarazii mi-s departe,/Rămâi, mândră, sănătoasă/Şi să fii mereu voioasă,/Să mă porţi mereu/În gândul tău!//Bate ceasul opt/Batalionul mi-i pe loc,/Noi cu toţi ne-am adunat,/Suntem gata de plecat/La un mare nou atac.//Bate ceasul nouă,/Inima mi-i ruptă-n două,/Văzui, taică, c-am lăsat/Fetele de măritat/Şi la război am plecat.//Bate ceasul zece/Batalionul meu îmi trece,/Rămâi,mândră, cu-al meu dor,/Căci eu mă duc şi am să mor/Învelit în steagul Tricolor.

Un cântec de glumă, auzit de la doamna Parascovia, l-a preluat şi interpretul Ghenadie Negru, originar din Vălcineţ. Dar noi am apucat pe altă albie. Este vorba de un câmtec de al Zinaidei Julea, dar în variantă de la Vălcineţ, care se pare a fi cu mult mai profund, fiind hiperbolizat şi râul Nistru. Ca să nu vă aprind curiozitatea, vă îndemn să-l ascultăm.

Foaie verde de-o lalea/Doi iubiţi când se iubea,/Tare lumea îi vorbea, măi, măi.//De ce lumea îi vorbea/Ei mai tare se iubea,/Se iubeau ca doi iubiţi/Ca doi zarzări înfloriţi măi, măi.//Când au dat l-a logodit/Părinţii nu i-au voit,

Când au dat l-a cununat/Părinţii nu i-au lăsat.//Ei atunci s-au supărat,/De mânuţă s-au luat,/La Nistru au alergat măi, măi.//La Nistru când au ajuns,/Ei în braţe s-au cuprins,/De trei ori s-au sărutat/Şi-n Nistru s-au aruncat măi, măi.//Părinţii când au aflat/La Nistru au alergat,/Nistrule cu apă lină,/N-ai văzut a mea copilă?/Nistrule înspumegat,/N-ai văzut al meu băiat?//Nistr-atunci s-a priceput,/Şapte valuri s-a făcut,/Şapte valuri ca un val/Şi i-a azvârlit la mal măi, măi.//Pe băiet l-au îngropat/Lâng-un puişor de brad,/A-ngropat-o pe fetiţă/Lâng-un lăstăraş de viţă.//Bradul creşte tinerel,/Viţa creşte peste el,/Se mirau oamenii toţi/Cum ei se iubeau şi morţi măi, măi.

Un alt cântec de cătănie, care încă nu a răzbătut în lume, aproape uitat, dar înviat într-o casă din Vălcineţ.

Am plecat de tânăr în armată/Şi-am lăsat în urm-o tristă fată/Şi-am plecat de voie bună,/Uite ce-am lăsat în urmă—/Timpul meu de sărutat/Cu mândruţa mea./Când eram băiat acasă/Iubeam fete mai frumoase,/Dar de când m-o-ncorporat/mi-o pus gradul de soldat,/iubirea şi dragostea,/ toate le-am uitat.

Vom încheia aceste rânduri cu un cântec de jale despre sfârşitul unei fete mari. Probabil că această tristă poveste se întâmpla chiar la Vălcineţ sau poate că e o adaptare.Doamna Parascovia le-a făcut loc fetelor mai aproape de sine şi casa s-a umplut de vocile lor, pogorâte parcă dintr-un amfiteatru antic. În acele momente mă gândeam că televiziunile noastre, multe la număr, de prin capitală şi orăşele, mai degrabă pun pe post o emisiune despre un peltic om de afaceri sau despre o „Vedetă” agramată de la Fabrica de staruri, unde miroase a fermă de porcine, decât o emisiune despre puţinii noştri purtători şi păstrători ai tezaurului folcloric. Doamne, când văd ce inepţii vorbesc junii şi junele de la Fabrica de staruri, mi se face negru înaintea ochilor. Şi mai au şi nişte profesori tot de teapa lor. Dar asta e altă poveste cu nouă neveste şi cu un Dibo nestrunit de nimeni. Să ascultăm mai bine cântecul mamei Parascovia şi a copilelor sale Claudia şi Raisa.

De la Vălcineţ la vale/Se-auzea un bocet mare/De boieri şi de cucoane/C-a murit o fată mare.//Fată mare, logodită,/Şi cu zestrea pregătită.//Cântă cucul sus pe creastă,/Mireasa stă moartă-n casă,/Cântă cucul sus pe scară,/Pe mireas-o scot afară,/Cântă cucul sus în nuc,/Şase vornicei o duc,/Cântă cucul sus pe cruce,/Pe mireasă-n groap-o duce,/Cântă cucul pe mormânt,/Mireasa zace-n pământ.//Plânge-mă,mamă, cu jele/Că de-acum nu-ţi cer avere,/Udă-mă, mamă, cu vin/Că de-aici eu nu mai vin.

Am zis că punem punct, dar doamna Carp şi-a amintit de cântecul care i-a făcut lareaţi într-o zi de zece mai la un festival raional.

Foaie verde de trifoi/Vin ostaşii din război,/Eu în calea lor am stat/Şi pe toţi i-am întrebat:/De-al meu pui voi aţi aflat?/Numai unul mi-a răspuns,/Inima mi s-a străpuns:/Puiul tău i-nmormântat/În cimitir la Stalingrad.//M-a ajuns pe mine gândul/Să mă duc să-i văd mormântul.//C-un buchet de trandafir//Am pornit prin cimitir/Şi văzui crucea culcată,/Mă păli jalea deodată/Şi m-am pus lângă mormânt/Să-i ascult a lui cuvânt.//Din mormânt s-a auzit/Glas subţire şi-amorţit:/Plângi puicuţă bălăoară,/Că nu pot să ies afară,/Dac-aş fi întreg la trup/Aş ieşi să te sărut…

După ce a scos o cofă de vin, doamna Parascovia ne-a mărturisit că şi cântecele au timpul lor, nu vin când le chem tu, ci când e hatârul lor, când eşti înconjurat de oameni cu sufletul bun. Şi iată că veni şi vremea cântecului de glumă.

Aseară şi alaltăseară/Mi-am muruit prin cămară,/Nici deseară n-am să dorm/C-o să murui printre horn/Hai şi iară, măi.//Nici deseară n-am să dorm/Că mă râd femeile/Că se văd nuielile,/Una râde şi se duce/Că la dânsa se văd drucii,/Una râde şi mai stă/Că la dânsa-i tot aşă.//Cine-i ca o femeie/Nu se duce-n sat să beie,/Toată ziua ea munceşte/Şi bărbatul îşi iubeşte.//Bărbatul care-i bărbat/Nu se duce noaptea-n sat/Măi şi iară, măi/De la lucru vine-acasă/La copii şi la nevastă/Măi şi iară măi.

Gluma-i glumă, dar se îngroaşă, ne mărturiseşte doamna cântecului popular, au dat viile ţăranilor şi poama au primit-o la stat doar cu 80 de bănuţi. Mulţi şi-au umplut beciurile cu vin şi se strică de băutură.

La despărţirea doamna Carp ne spune:

– Nu vreau să mă laud , dar sunt nevoită să vă spun că mă bucur de susţinere din partea preotului, că ştiu a cânta bine în strană, şi toţi primarii m-au stimat că am dus peste tot faima bună a satului.

Şi noi o credem. Vrednică femeie are satul Vălcineţ.

3 răspunsuri la În ograda cu trei case

  1. NADEA TATARU spune:

    O STIMAM SI II DORIM MULTA SANATATE SA POATA DARUI CLIPE FRUMOASE , VESELE SI AMUZANTE TRANSMITE DRADITIILE BASTENII NOASTRE INCA MULTI ANI INAINTE …..

  2. Valcinet e baștină unde m-am născut și petrecut copilaria.

    • Grigore Curmei spune:

      Cei tineri trebuie sa se bucure, sa invete de la cei batrini tot ce este bun si frumos si nu trebuie sa fie numai niste materialisti, dar si iubitori de tara si de tot ce este frumos in tara noastra si sa ne iubim tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*