Barză, brânză, viezure, varză. Sunt cuvinte care provin din limba dacilor, locuitori pe aceste ţinuturi, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, care erau stresaţi de romani. Dar ei nu se dădeau bătuţi, transformau înfrângerile în victorii şi aşa s-a născut poporul român, care pârjoleşte totul în calea cotropitorilor şi a vecinilor de tarla (vezi focurile de primăvară – obicei strămoşesc, la care nu renunţăm nici ameninţaţi cu poliţia!).
Viaţă grea, chinuită, dar nu ne-am vândut ţara, cu mici excepţii (vezi cazul Bastus, care l-a trădat pe Decebal, cazul flota, cazul rafinăriilor, al băncilor comerciale şi alte câteva, să le numeri pe degetele de la o sută de mâini, hai, maxim o mie).
Imediat după revoluţia din decembrie ’89, am văzut ce buni sunt străinii, cum ne trimit ei ajutoare, dar nu toate expirate, majoritatea second hand, dar încă foarte bune! Am mai vândut noi scule şi utilaje pe la sârbi şi pe la unguri, dar fabricile au rămas pe loc, numai bune de restructurat şi închis. Patrioţi în tălpi, de aceea a şi fost inventat sloganul: „Nu ne vindem ţara!”. Asta a fost o vreme, până ce, deja prin ’96-2000, sloganul respectiv a fost înlocuit cu altul: „Statul este cel mai prost administrator!”. Dacă statul e prost, atunci hai să mergem pe mâna privatului, ne-am zis. Şi privatul cine era? Tot străinul, că sărmanul român, de unde?! Abia dacă a reuşit să fure de-o vilă şi de-o langoşerie, cu ce să cumpere el fabrici şi uzine, vapoare şi terenuri?! Aşa că, iarăşi ne-am împrietenit cu străinii. Să vină investitorii, să creeze locuri de muncă, să construiască autostrăzi (vezi cazul Bechtel), să injecteze capital.
Aşa ne-am dus traiul chinuit, până în zilele noastre, când s-a întors foaia, din nou. Patrioţii adevăraţi, care n-au încetat să fredoneze sloganul cu nu ne vindem ţara, dar mai pe şoptite, au prins din nou glas. Unul dintre ei este Traian Băsescu. El s-a supărat pe băncile profitoare, pe exploatatorii privaţi din petrol, gaze şi energie electrică. Prin vocea sa (autorizată) ne arată cum ne jefuiesc străinii, cum îşi urmăresc ei interesele, cum ar fi trebuit să ne protejăm baza economică strategică. Statul trebuie să aibă grijă! Statul suntem noi.
E un moment foarte bun să descurajăm investitorii deja înfipţi în pământul patriei şi să-i alungăm pe cei care vor să vină, să ne fure ce ne-a mai rămas, cum ar fi pădurile şi aurul. Aici, la aur nu mă bag, că s-ar putea să fie şi altceva, nu ştiu, nu cunosc, nu mă pronunţ – deşi „Oamenii din Roşia Montană nu vor decât să muncească!”. Doar m-am gândit aşa, în treacăt, oare n-ar vrea şi ei să bea o bere, să stea la un tocşou, să se dea pe gheaţă într-un patinoar amenajat din fonduri europene?!
Sper că toți cititorii şi-au dat seama că textul acesta nu este altceva decât un pamflet (de sâmbătă). Că lumea nu poate fi împărţită în români buni şi străini răi. Dar nici invers. Că fiecare caz trebuie cântărit în parte, fiindcă aşa cum poate să te fure un investitor străin, tot la fel, sau mai rău, te poate fura un ministru sau un parlamentar român. Că sloganurile nu pot înlocui ideologiile sau strategiile. Că formula „Să vină investitorii cu orice preţ!” e la fel de periculoasă ca „Să nu ne vindem ţara!”. Aţi văzut ce-a ieşit din „Să trăiţi… bine!”. Astăzi, dacă auzi acest slogan, fie te apucă dracii, fie te umflă râsul.
Am vorbit despre toate acestea, fiindcă ne apropiem de anotimpul (anotimpurile) sloganurilor electorale. Sunt curios ce mai pot să inventeze, cu ce ne mai pot aburi. Dom’le, îl aştept pe politicianul acela care să iasă în campania electorală, să ne spună cuprinzător şi verde-n faţă: „Interesul poartă fesul!”.
Lasă un răspuns