Ungureanu şi UDMR

Ungureanu, prim-ministru al României, menţine sinecura pentru Vilmoş Lukacs. Udemeristul, consilier judeţean în judeţul Harghita, era şi directorul general al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) şi pe cale de consecinţă incompatibil cu funcţia în care a fost numit.

În loc să-l trimită acasă să-şi vadă de consiliul în care a fost ales, Ungureanu îl mută la Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor. După cum se observă responsabili pentru sănătatea românilor sunt udemeriştii. Ministrul sănătăţii e udemeristul Ladislau Ritli iar şeful instituţiei care acreditează spitalele din România e alt udemerist, incompatibil, Vilmoş Lukacs.  S-au terminat specialiştii români în sănătate? Bineînţeles că nu dar această, chipurile democraţie, ni-i scoate din actul de decizie pentru sănătatea neamului românesc. E firesc ca pentru sănătatea naţiunii române să decidă membrii unei minorităţi? Poate fi considerat şi un act de cedare de suveranitate dacă alte naţii se ocupă de sănătatea noastră, în loc să ne ocupăm noi de sănătatea minorităţilor? Ce garanţii avem, că membrii unei uniuni culturale a ungurizaţilor din ţară – istoria ne dezvăluie că maghiarii sunt românii, rutenii, sârbii, slovacii, evreii, saşii, croaţii, germanii, ucrainenii şi alte neamuri, ungurizaţi după manualul de deznaţionalizare şi ungurizare al lui Simon Telkeş – care şi în statut are ca obiectiv autonomia teritorială pe criterii etnice faţă de România, are intenţii bune? Nici una! Singurul motiv este menţinerea la putere a coaliţiei. Ce iresponsabili guvernanţi avem!

Neamul românesc iar este singur, condus de alţii care acţionează pentru pieirea lui! După periada fanariotă iată că azi avem parte de perioada marilor patroni transnaţionali. Reprezentanţii lor în conducerea statului român nu fac altceva decât să ne spolize, să ne aducă la o înrobire din ce în ce mai mare faţă de firmele lor şi de băncile lor.

Nu am văzut nici un semn că noul prim-ministru ar avea vreo dorinţă să salveze neamul românesc. Să dea Dumnezeu să fiu eu orbul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*