Adevărul istoric despre poporul bulgar (2)

De ce am ţinut să relatăm atîtea evenimente scrise de cronicarii vremurilor, la mai multe secole de după exterminarea bulgarilor, este faptul că, încă de la înfiinţarea micilor state, din care face parte şi Bulgaria, dar mai ales după cel de al doilea război mondial, istoriografia bulgară, maghiară şi în special rusă, mistifică grosolan adevărul istoric.

Din Istorii universale editate de sovietici şi cărţi şi articole editate de bulgari, s-a inspirat şi regretatul Augustin Deac, când a scris cartea „Pagini din istoria adevărată a Bulgariei”. V-am relatat însă, şi ceea ce constatase şi el când a scris cartea, cum istoriografia străină a căutat să ne facă uitaţi în era noastră, din Spaţiul carpato-dunărean-pontic, atribuindu-ne apelativul de păstori itineranţi! Dar, enumărând o serie de conducători, aşa-zişi bulgari, după nume erau români, Simion, Asan etc.

V-am relatat din cronicile vremii, adevărul despre poporul bulgar şi faptul că, numele de un ţar sau de un popor bulgar, după secolul al XI-lea nu mai este amintit în cronicile bizantine.

După anul 1396 turcii reuşesc să integreze întregul teritoriu de astăzi a Bulgariei, care devine provincie turcească, paşalâc cum îl numesc cuceritorii. Independenţa şi-o capătă doar în anul 1878 datorită intervenţiei armate ruseşti şi române, cît şi a voluntarilor români tribalieni aliaţi cu românii20

De unde provine însă, denumirea de Bulgaria a ţării de astăzi? O populaţie de agricultori şi păstori în marea majoritate, care în cei aproape 500 de ani sub ocupaţie turcă, a suportat opresiunea cuceritorului, deportări, tineret înrolat în armata de ieniceri turci, singura consolare rămânînd religia, care şi-au păstrat-o ortodoxă şi limbajul bisericesc slavon care s-a imprimat populaţiei care dădea răspunsurile la liturghie, ca şi astăzi în mânăstiri doar cantorii. Veţi auzi şi astăzi la noi în ţară, la lipovenii din Delta Dunării şi cîteva comune din Dobrogea, slujbele religioase, cam la fel ca cele din Bulgaria de astăzi.

Cu timpul, limba românească a populaţiei a început să se degradeze, şi cum copiii care participau la slujbele religioase învăţaseră pe de rost şi ei răspunsurile la liturghie, la mai toate cuvintele au început să stâlcească cuvintele dându-le terminaţii sau sonoritate după cuvintele bisericeşti slavone.

Au început către secolul al XVIII-lea conflicte între românii macedoneni şi tribali care-şi păstraseră limba veche românescă şi care trecuseră la slujba liturghiei ca în ţară în română, şi cei care, cu preoţii pregătiţi la Ohrida voiau să menţină slujbele în slavonă.

După părerea noastră, panslavismul rusesc, iniţiat încă de pe vremea lui Petru cel Mare şi apoi al împărătesei  Ecaterina II-a, şi-a vîrît coada în sudul Dunării, pregătind terenul pentru ca ruşii să ajungă riverani la Marea Egee prin „bulgari” şi la Adriatică prin serbi! Aşa se explică că, în momentul când populaţia din sudul Dunării şi-a obţinut independenţa şi-a denumit ţara lor după numele provinciei pe care bizantinii o dăduseră bulgarilor, Bulgaria.

Lucrul acesta a fost destul de uşor, după o perioadă de deznaţionalizare turcă, iar cei care-i puteau ajuta din Principatele Române aveau şi ei destule probleme interne de rezolvat. De fapt, noi considerăm că a fost o slăbiciune, de fapt o trădare din partea Conducerii României, a noastră a tuturor românilor, lăsând o populaţie românească de mai multe milioane, pradă dezlănţuirii unei terori de deznaţionalizare acută din partea grecilor, serbilor şi aşa-zişilor bulgari.

Este dureros faptul să constatăm cum o populaţie românească să fie incapabilă să-şi menţină unitatea lor teritorială, măcar cea de pe vremea regilor Asăneşti din secolul al XIV-lea şi după cinci secole să lupte pentru un stindard bulgăresc care nu era al etniei lor!

Edificator este un lucru, semnalat de mai mulţi călători români din sec. XIX şi XX că, pe unde au circulat prin Bulgaria s-au descurcat vorbind româneşte şi la sate şi în oraşe. Avem mărturii clare în cele ce urmează.

Într-o scrisoare către Ion Ghica, la jumătatea sec. XIX, Nicolae Bălcescu21 arăta că ,,n-a întâlnit bulgari în Bulgaria”, iar Constantin Nicolaescu Plopşor spunea că a parcurs, în anii 1930, Bulgaria de la Dunăre la graniţa cu Grecia vorbind peste tot cu locuitorii în română. Dr. Alexandru Şuga, în vol. „Din Istoria românilor. Probleme şi perspective”, Madrid, Ed. Carpaţii, 1982, p.33 scrie: „În secolul trecut majoritatea populaţiei din sudul Dunării vorbea limba română”. De curînd şi Dl. Gabriel Gheorghe deplasându-se prin Bulgaria ne-a mărturisit că n-a întîlnit nici-o figură mongoloidă în toată Bulgaria şi s-a descurcat peste tot vorbind româneşte!

Un aspect demn de remarcat este că, cei mai aprigi duşmani ai poporului nostru sînt aceşti români deznaţionalizaţi care, mai ales în perioada comunismului, denunţau pe cei care vorbeau româneşte sau se întreţineau cu turişti români în limba română, fiind urmăriţi şi persecutaţi de poliţie..

Ceea este scandalos şi contrar eticii adevărului istoric, am constatat-o într-o carte apărută în Franţa, excelent prezentată, cu titlul „Histoire de la BULGARIE de l’antiquité à nos jours, autoare Dimitrina Aslanian (cercetatore în cadrul Institutului Marie Curie din Paris!), Ediţia II-a-95/9946 Ed. „Association Trimontium, 11, allée des Gardes Royales, 78.000 Versailles, 2004. Pentru a scrie şi edita o astfel de carte, în afara regulilor etice şi a adevărului istoric este de-a dreptul scandalos! În perioada sec. VII – XI expune trei hărţi frumos colorate în care îşi permite să arate că Imperiul Bulgar se întindea şi peste toată România de azi, iar în sec.X cuprinzând şi Grecia şi o parte din Serbia de astăzi! Despre vecinii Bulgariei sau în interiorul ei, nici vorba de TRIBALI, VLAHI, sau ROMÂNI sud-dunăreni, în hărţi indicând ca vecini doar AVARS, BYSANCE, SERBES, MAGYARS, KHASARS, PETCHENEGUES!

Toţi ţarii care au condus luptele româno-bulgare contra grecilor bizantini pînă la ocupaţia turcă, toţi au fost bulgari get beget! Ne punem întrebarea, cum se poate explica faptul că, toţi cronicarii bizantini care au scris cronicile lor, sau papii din vremea aceea au scris numai despre regii blahi (vlahi) şi nu de ţari bulgari?

Chiar şi după exterminarea lor din anul 1018, în cartea autoarei, nu se aminteşte de vlahi şi toţi regii români au nume bulgăreşti, ca şi când n-ar mai fi existat picior de român în Bulgaria de astăzi!

Ceea ce ne-a revoltat însă, în cea mai mare măsură în cartea sus amintită este şi faptul că nu s-a amintit nimic despre participarea României prin trupele sale, la eliberarea sud-dunărenilor români, bulgarii de astăzi, în anii 1877/78, alături de trupele ruseşti şi revoluţionarii români tribali. De fapt, de ce să ne mai mirăm, chiar şi astăzi, şi încă la noi în ţară, în pliantele româneşti, aşa cum veţi constata la toate agenţiile de turism şi ghizii români explică turiştilor noştri, de… Cetatea Târnova construită de ţarul bulgar Asen şi de mormintele ţarilor bulgari îngropaţi în această cetate!, pentru a nu cita decît acestea.

 Am citat mai înainte, din cronica franceză a martorului ocular a Cruciadei a IV-a, care nu amintea decît de Ioniţă Vlahul, toţi bulgarii fiind la acea dată, 1204-1205 în lumea celor drepţi (cum ne învaţă a zice, creştinismul), de aproape două secole! De altfel, să nu vă miraţi când veţi consulta Larousse-ul, în cap. Bulgaria, la istorie nu se aminteşte decît că înaintea cuceririi romane a Moeziei, acolo locuiau tracii! Iar după cucerirea romană a aparţinut Imperiului Bizantin. Din secolul al VI-lea, acolo … se stabilesc slavii! Altă perlă al Larousse-ului, în continuare scrie că: din anul 680 bulgarii peuple d’origine turque (!) s’installent sur le Danube et fondent le prémier empire bulgare!

Toate datele istorice din Larousse corespund cărţii apărute în Franţa, citată mai sus. Din momentul când în cărţile noastre de istorie nu se mai scrie decît de românii din actualele noastre frontiere, fără să citeze pe românii care ocupau în străvechime, teritoriile de pe vreea lui Burebista, să nu ne mirăm când: bulgarii ne vor cere teritoriile imperiului lor din sec. X-XI, ungurii Transilvania, iar moldovenii de peste Prut, întreaga Moldovă!

Nu înţelegem care-i rolul ataşaţilor culturali al Ambasadelor româneşti în străinătate cît şi al Institutelor culturale româneşti din străinătate, acolo unde există, când apar articole în ziare, expoziţii sau cărţi de istorie, enciclopedii în care se scriu erori despre trecutul poporului nostru. Dar, de ce să ne mai mirăm, când şi la noi, în cărţile de istorie a poporului român, sau despre originea cuvintelor din limba noastră, dospesc de neadevăruri inimaginabile. Cît despre originea poporului nostru, dăinuie încă „Basmul romanizării adevăraţilor noştri strămoşi” care ne-a condus la utopica teză a pierderii limbii noastre strămoşeşti, limbă, care-i de fapt limba primordială a europenilor!

Cît priveşte limba bulgară de astăzi, este limba veche a românilor sud-dunăreni, cu cuvinte care au fost modelate după limbajul cultic slavon, cuvintele bulgare ne având nici-o legătură cu cuvinte de provenienţă rusă (slavă). Gramatica bulgară are aceleaşi reguli ca şi în limba română!22

Patriotul român Ion de la Vidin a scris cartea La Triballie sub pseodonimul Nicopole Passarowitz-Didonia Svistu, în franceză, în 199123, carte imprimată în Italia, editată de curînd şi în româneşte. În această carte, autorul îşi exprima cu tristeţe tot ce a îndurat în trecut şi chiar în perioada comunistă poporul român din regiunea Tribalia cu capitala la Vidin şi din partea aşa-zişilor bulgari şi din partea serbilor care-şi disputau hegemonia Tribaliei între ei. Apoi toată politica de deznaţionalizare a acestor români, apreciat de autor la cca. 2 milioane de suflete! Găsim în această carte toate schimbările de nume de persoane, rîuri, dealuri, munţi, localităţi, toate au fost bulgarizate (slavizate). Călătorind prin Bulgaria, noi românii nu ne puteam descurca la citirea firmelor, plăcilor indicative de localităţi, etc., toate indicatiile sînt scrise cu litere cirilice!

Cu intrarea Bulgariei în U.E. situaţia s-a mai îmbunătăţit, ea trebuind să se conformeze normelor impuse de UE. Această îmbunătăţire este numai pentru indicaţiile rutiere în alfabet latin, dar nu şi la toate magazinele sau instituţiile publice! Din păcate, se continuă în Bulgaria şi astăzi, politică de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, nu sînt alocate ore de limba română în şcolile din localităţile din fosta regiune Tribalia, existând doar la Sofia un liceu de limbă română. Ne punem întrebarea cum ungurii şi saşii din România au reuşit să ne impună în localităţile din Secuime şi în satele unde mai există astăzi cîţiva saşi, să se scrie pe plăcile de intrare şi ieşire din aceste localităţi şi fosta denumire efemeră în limbile lor!

2 răspunsuri la Adevărul istoric despre poporul bulgar (2)

  1. Cretu Ion spune:

    Foarte la obiect si reflecteaza starea de spirit actuala fata de istoria trecuta. Si, cel mai important, este ca deschide orizontul clar asupra celor petrecute de secole.

  2. ioan munteanu spune:

    Exceptional articolul, foarte bine documentat si prezentat, dar din pacate pe indivizii care conduc (jefuiesc) aceasta natiune nu-i intereseaza acest aspect si din pacate probabil in urmatoarele decenii vom ajunge la destramarea acestei frumoase tari Romania, sincere felicitari domnule Popovici-Ursu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*