Arhiva categoriei: Firea românilor

Ţesătura de relaţii interumane în lumea copilăriei

Dacă am privi de undeva de sus toată forfota vieţii satului de fiecare zi, am vedea câte drumuri întreţesute au oamenii, urmărindu-şi interesele şi treburile zilei: dimineţile de vară i-am vedea la scos vitele la „ciurdă” (cireadă), fiind preluate de


Fidelitatea faţă de latinitatea veche, în satul copilăriei

Printr-un memoriu trimis lui Leopold al II-lea, împărat al Austriei între 1790-1792, de către fruntaşii români Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Piuariu-Molnar, Ioan Budai Deleanu şi alţii, intitulat Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (adică Petiția Românilor din Transilvania), în


Sub urgia de la 1849…

Pictorul britanic William Holman Hunt (1827-1910), aflându-se într-o zi toridă de la sfârșitul verii anului 1849 la ferma unchiului său în Ewell, comitatul Surrey, a făcut o splendidă schiţă color, se presupune direct în aer liber, la faţa locului, intitulată


Filosofia lui Constantin Noica, generoasă sursă de frumuseți…

Rămân la părerea că nu trebuie să citești toată opera unui filosof sau scriitor pentru a cunoaște acel ceva semnificativ, care constituie nucleul personal-diferențiant al operei/gândirii  sale, implicit contribuția acestuia la sporul culturii naționale și universale. Da, căci în pofida


Mari personalități: Nicolae Bălcescu

Istoricul, scriitor și revoluționar român Nicolae Bălcescu (n. 29 iunie 1819, București – d. 29 noiembrie 1852, Palermo) a lăsat o memorie de neșters, datorită patriotismului de care a dat dovadă și a iubirii de țară. Alături de fratele său


Biserica din Pătrăuți, cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se păstrează în forma ei originară…

Din zestrea mănăstirilor și bisericilor ridicate de domnul Ștefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), biserica din Pătrăuți este una aparte. Este cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare ce se păstrează în forma ei originară, are cea mai


Va fi oare reconstruit Conacul Cantacuzino-Paşcanu de la Cepleniţa?

Multe clădiri care puteau devenii muzee sau centre de cultură au căzut pradă celor ce și-au dorit o bucată din zestrea țării, după anul schimbării 1989. Așa s-a întâmplat și cu Conacul din Ceplenița. Acesta este un conac aflat acum


O societate fără oameni ridicoli…

Aşa era lumea ţărănească din timpul copilăriei mele, în Silivaşu de Câmpie. Toţi oamenii, capi de gospodărie, aveau o demnitate statuară, purtau parcă cu ei imaginea gospodăriei lor bine aşezată, case mai mici sau mai mari, dar bine întreţinute, grajduri,


100 de ani de la recunoașterea internațională a României Mari

În 1918, Poporul Român a făurit România Mare prin unirea multimilenarelor teritorii românești într-un singur stat. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia a fost recunoscută internațional prin Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920.


Ion Dumitriu-Snagov, un prestigios istoric vaticanist

Ion Dumitriu-Snagov (n. 19 august 1927, Snagov – d. 26 martie 2001, București) a fost un prestigios istoric vaticanist, cercetător asiduu al documentelor referitoare la România și poporul român aflate în arhivele Bibliotecii Apostolice a Vaticanului. S-a născut în satul