Articole publicate de: Cezar Adonis Mihalache

Țara pacient, țara cobai, țara dezrădăcinată…

La felul în care ne-a trântit-o, nici măcar nu poți să spui că a fost o „scăpare” din aia de a ei, din anecdotica de guvernare a unui personaj-nătâng, ori că s-a enervat și a „sifonat” o propoziție dintr-un tom


Zece la sută (doar) din ceea ce „a fost”…

Coano’ Veorică, vezi că e grav! Și pare că nu prea înțelegi cui îi face de fapt gașca aia de borfași de partid plângerea penală!… Că s-ar putea să crape treburile în altă parte! Și nu în țeasta hoților… Sau,


Cu floreta după blana ursului…

Problema nu ar fi că se ascut „săbiile” pentru a-și face loc în teaca puterii… Și nici faptul că ar fi cumva prea multe pentru o singură guvernare… Pentru că ălea nu sunt de fel „săbii”, ci mai degrabă niște


„Ticăloșii” de August vs. crima organizată a puterii…

Ăstia nici măcar în bancurile cu proști nu or să mai fie personaje… Că nu o să mai aibă loc de „distinsa”, iar dacă își vor cere dreptul la fragmente, chiar dacă, de drept, merită la rândul lor capitole întregi,


Recursul lui „a vrea”; compensatoriu și nici nu doare…

Nu e vorba că nu știe ce trebuie să facă… Sigur, cu mențiunea că, în situația ei „de caz”, „a ști” nu are o valență dată de propria-i putință de a raționa, de propria-i sete de cunoaștere și judecată, ci


Cenușa unei lumi bolnave…

Măcar animalul ăla a mai fost tratat pe la Psihiatrie… Măcar nenorocitul ăla va ajunge într-un final undeva în spatele gratiilor, departe, cât mai departe de lumea noastră dezlănțuită… Dar cu noi, noi ăștia din lumea liberă de afară, ce


Cazierul juridic al incompetenței…

Cu asemenea bestii umane ne vom mai întâlni, căci se vor mai naște astfel de monștri… Este în natura umană, în acel procent animalic, primitiv, pe care nimeni nu-l poate prevedea… Pe ei îi va „captura”, la un moment dat,


Ca o țară într-un continuu „popas”

Normal că nu e crescută din spuma mării… Normal că nu e venită din explozia unei genialități politice expansive… Cel puțin, nu a ei! Și, da, este cât se poate de dubios felul în care, într-un interval atât de scurt,


„Aprozarul” muzeal național…

La cât de impertinenți sunt în feluritele lor „cereri” și „revendicări”, multe menite a induce teme false, urmate de inflamarea unor dezbateri în care, adesea, chiar ei induc conotațiile antisemite reproșate nouă (și reclamate pe la „corifeii” arginților trădării), nu


Ca o altă „fă” în pielea țării…

Cât de nesimțit, ipocrit, mârlan să ajungi a fi pentru a te rățoi public european într-un asemenea hal?!… Să azvârli cu străchinile pline de lăturile servilismului, pe care l-a acceptat și suportat pentru că așa a vrut ea, peste munca