Arhive autor: Cezar Adonis Mihalache

Operațiunea americană „de sub 60 de zile”: de la războiul logistic-militar la cel militar-logistic…

Între aceste două capete de pod ar putea fi așezată operațiunea specială „trumpiană” din Iran… Între rolul de facto al acelui „modus operandi” de război și translatarea lui logistică spre zona economică… Spre zona brutală a (re)negocierii și impunerii de


Spre următoarea formulă (cu trese și epoleți!) a unei structuri „europene” cangrenând, nu doar ceea ce a fost cândva Europa „părinților fondatori”, ci și alianța militară (european-ucrainizată) postNATO…

La ce piețe comerciale, emergente până mai ieri doar statelor membre, a acaparat Ucraina, nici nu se mai pune problema dacă aceasta chiar va mai avea nevoie de Uniunea Europeană… De Europa în actuala ei structură juridică… De Europa atâtor


„Înstăpânirea” ce va transcende dreptul de proprietate: nu cine are resursele va mai conta, ci acela care (i) le vinde…

Cam despre asta va fi vorba în reconfigurarea de mâine… Despre faptul că, degeaba deții minereuri, resurse, materii prime, adevăratul proprietar va fi, în fapt, acela care se va ocupa de vânzarea lor… De licitarea la burse… De ieșirea lor


A treia mare criză petrolieră a lumii și adevăratul risc pentru Europa: subsumarea „șocului petrolier” (în derulare) politicilor păgân anti-cetățenești ale Bruxelles -ului…

Șocul produs de haosul, dar, mai ales, de hoția managementului „europenist” al clicii de la Bruxelles, nu ar fi atât acela de a fi puși față în față cu inevitabilele raționalizări ale produselor petroliere în întreaga Europă, ci acela ca


Nu procentele companiilor naționale strategice „listate” contează, fie și ca piese de domino ori pioni pe o tablă de șah, ci jocul pe de-a întregul…

Să zicem că am crede în „onorabilitatea” guvernanților care aproape că se jură că nu ne (mai) fură, că au făcut-o deja!, și că prin listarea companiilor naționale de stat (rămase…) nu ar fi vorba despre o privatizare integrală… Ci


Clica infractorilor „de lèse Europe” de la Bruxelles (împotriva noastră, împotriva altora…), dar și de la București (doar contra noastră)…

Înăsprirea statusului fiscal în România, atât prin inventarea de noi și noi motive de a mai pune câte o taxă în spatele românilor, dar și prin justificarea impunerilor, tot mai abuzive, prin necesitatea conformării „pentru țară” (dar nu a noastră!),


Extensia de victimă holocaustică a trecutului ca epolet al incursiunilor militare de azi…

Dacă nici agresiunea împotriva Iranului nu va deschide ochii compătimitorilor de pe scara „political correctness” -ului proevreiesc, față de tulburarea cu adevărat histrionică a Israelului, e greu de crezut că altceva ar mai putea să o mai facă… Este greu


De la „Vom muri și vom fi liberi!” la „Vom munci până vom muri…”; de acum însă, nu doar tot săraci, dar și mai neliberi…

Treaba e că au intrat ăștia în noi „ca-n brânză”… De-a dreptul… Și nu am făcut nimic pentru a-i opri… Nu am „otrăvit” nici fântânile, nu am dat foc nici „lanurilor” de cereale, nu am retezat nici pădurile (nu noi!)


Între restricții și următoarea „pandemie”: hegemonia cvasienergetică a Europei…

De abia acum am putea avea cu adevărat dimensiunea conceptului Europei „cu două viteze”… Una a unor state independente în dreptul de a dispune de resursele ori rezervele lor energetice (dar cerând solidaritatea altora!) și o a doua, a membrelor


A doua „industrializare” (aproape gata confiscată, rechiziționată) a României și nedulcea amăgire a nepăsări…

Adevărul e că, până vom mai ajunge noi a „naționaliza” ceva, vom avea parte de o europenizare a „intrinsecului”… O europenizare cu sens de acaparare… Doar că nu se va numi „naționalizare”… Nici la nivel de denumire, dar, mai ales,