Blestemul românilor din ultimii 30 de ani…

Într-un interviu luat de jurnalista Carmen Avram politicianului austriac Peter Pilz, acesta a spus pe şleau că în România, nu numai preţul este ieftin la ce poate cumpăra un străin, ci şi guvernul este ieftin. O realitate zguduitoare, care aruncă totul retrospectiv spre o Românie lăsată pradă şi jefuită în ultimii 30 de ani sub aceste guverne ieftine care ne-au condus, iar noi ne-am ales cu o vieţuire lăsată la voia soartei, care ne-a sărăcit moral şi material.

Cu mâna lor largă, aceste guverne de tristă amintire, foarte ieftine: Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Vasile, Isărescu, Năstase, Tăriceanu, Boc, Ungureanu, Ponta, Cioloş, Grindeanu, Tudose, Dăncilă (Vai de noi!) au lăsat să fie vândută ţara cu bucata: pământ, păduri, unităţi industriale, clădiri publice, zăcăminte etc. la un preţ extrem de ieftin sau date gratis la străini, la multinaţionale şi la înşelători interni, numeroase averi publice au dispărut şi am ajuns la o cumplită datorie externă făcută cu iresponsabilitate uluitoare şi poate şi cu presiunea externă a Fondului Monetar Internaţional şi a altor asemenea foruri externe interesate, cetăţenii români rămânând „cu buzele umflate”, spus pe şleau.

Decadenţele noastre economice au fost rapide şi devastatoare, iar românii, popor autohton, au fost împinşi la o viaţă proletară, mână de lucru ieftină pentru străini, în ţară şi peste graniţă, condamnaţi la umile vieti cotidiene şi la un trai pe planul secund al istoriei, dacă nu chiar la o viaţă fără istorie, prizonieri ai propriei sărăcii. Şi cât am fost noi de bogaţi în oameni şi resurse!

Eu nu ştiu pe nimeni din mediul meu românesc să fi devenit bogat. Străinii au exploatat momentul prielnic al guvernărilor ieftine şi ne-au jefuit. (Şi cât credeam noi, acum că suntem liberi, în idealul lor de bunăvoinţă!). Lor li s-au alăturat unii şmecheri interni care s-au îmbogăţit pe nedrept. Au fost compromise orice şanse pentru români de a ieşi din criză. Cu guverne ieftine eşti exclus din start de a avea vreun rol în prim-planul istoriei. Acolo sunt numai guverne „bărbate”, numai lideri cu personalitate, nu păpuşi care aşteaptă să fie rotite în toate părţile.

Ei, dar mulţi vor zice: Dar nu vezi cât s-au dezvoltat oraşele, ce bogăţie este acum? Da, suntem exact ca bieţii greci ortodocşi din insula lor Cipru din secolul al XVI-lea. Ce se întâmplase? Insula devenise un paradis al bogăţiei uriaşe provenite din vii, plantaţii de bumbac şi de trestie de zahăr. „Bogăţie, dar a cui?” – punea intrebarea un mare istoric francez. A marilor aristocraţi genovezi şi veneţieni, care-şi construiseră acolo palate somptuoase şi sfidătoare, şi nu a grecilor ortodocşi băştinaşi, care trăiau, cu zecile de mii, iobagi. (Cum trăiau, de altfel, şi românii în Transilvania sub nobili unguri). Nu este aceasta o paralelă extraordinară cu România zilelor noastre? Insula Cipru a fost o posesie de peste mări a Republicii Veneția, din 1489 începând. Pe veneţieni nu-i interesa numai profitul, stors de pe spinarea sărmanilor greci ortodocşi. Fostul regat Cipru devenise o colonie a Veneţiei. Cuvântul colonie ne interesează aici foarte mult. Cea mai mare parte a Ciprului venețian era alcătuită din țărani ortodocși greci, care erau asupriți de clasa conducătoare latină și se estimează că erau aproximativ cincizeci de mii de iobagi.

Coloniştii au dus o viață de lux. Dar au avut un sfârşit tragic. Turcii au atacat cetăţile Nicosia, Famagusta şi altele în 1571 şi au ucis zeci de mii de locuitori, au distrus palatele şi i-au masacrat pe vechii stăpâni genovezi şi veneţieni. Istoricii spun că în chiar clipa dezastrului ei au fost abandonaţi de ţăranii şi orăşenii greci. Un marinar englez a descris în 1596 cum i-a relatat povestea tragică un negustor din Cipru, care a spus că turcii i-au masacrat, pe cei care au fost stăpâni, „drept meritată pedeapsă” pentru „incredibilele lor abuzuri faţă de ţărani”.

Lecţia istoriei este că nu poţi să abuzezi cu nonşalanţă faţă de un om, faţă de un popor, faţă de o ţară fără să-ţi primeşti răsplata cândva. La noi, guvernul Orban are încă şansa de a nu rămâne în istorie drept o amintire urâtă şi de a lichida ieftinătatea cârmuirilor româneşti de până acum.