În noaptea de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist… Peste 15 mii de români liberi într-o singură noapte… Închisoarea de la Aiud a rodit după 1990 minuni. De fapt monumentul este un schit ce adăposteşte un osuar de sfinte moaşte. Ideea de a construi un monument, pe locul unde erau înmormântaţi în gropa comună, a fost susţinută la începutul anilor 1990 de către foştii deţinuţi politici. Cimitirul poartă numele „Râpa Robilor” sau „Dealul robilor”. Îngropările se făceau de către temnicieri numai noaptea pe întuneric, fără nici o lumină şi nici unuia nu i s-a pus o cruce la cap. În 1992, aici s-a ridicat un monument, iar în septembrie 2004, Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, pe atunci arhiepiscop de Alba Iulia, a dat binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu să înfiinţeze un schit cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, în care să fie pomeniţi toţi martirii neamului românesc. „S-a construit acest monument, început la 28 octombrie 1992, terminat la 14 septembrie 1999, pentru cinstirea memoriei deţinuţilor politici morti în timpul regimului comunist în închisoarea Aiud, iar numele lor nu au fost săpate în piatră, pentru aducere aminte. Doamne, primeste jertfa!” Paraclisul din interiorul acestuia a fost sfinţit în anul 2000, de catre Inalt Preasfintitul Bartolomeu, fost detinut al inchisorii Aiud. La intrarea in paraclis, gasim scris: „Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Împărăţia Cerurilor” (Matei 5, 10). Monumentul marilor eroi ai neamului romanesc, numit „Calvarul Aiudului”, îi înfăţişează pe martiri în chip de cruci, ducând în spate crucea neamului românesc, răstignit de comunişti. Acest monument, înalt de 18 metri, lat de 6 metri si lung de 27 de metri, este amplasat în partea de sud-vest a oraşului. Monumentul de la Aiud este alcătuit din şapte perechi de cruci, peste care stă aşezată una mai mare. Crucile mici, înalte de şase metri, simbolizează unitatea în suferinţă, pe care au avut-o mucenicii din temnitele comuniste, iar crucea mare, asezata deasupra lor, simbolizeaza crucea neamului romanesc, pe care ei au dus-o in spate.
Crucile acestui monument veghează somnul morţilor neidentificaţi, victime ale regimului comunist, din penitenciarul Aiud. Plăcile inscriptionate cu nume, asezate pe pereţii interiori ai mausoleului, dezvăluie doar o mică parte din cei care au murit în temniţele comuniste. În interiorul monumentului de la Aiud se afla o icoana unicat cu Maica Domnului. Aceasta este reprezentată cu mâinile înălţate în rugăciune, mângâind pe toţi cei care l-au mărturisit pe Hristos în temniţele comuniste. Jertfelnicia deţinuţilor politici de la Aiud a născut martiri din sângele vărsat în tortură şi scrâşnete de dinţi. Gropa comună din râpa Robilor a devenit osuar de sfinte moaşte, care astăzi nasc minuni conform mărturiilor contemporane. Aceste minuni aduc la suprafaţă sfinţenia celor care au murit pentru libertate la Aiud. Morţii de la Aiud, din temniţa comunistă sunt mucenici rugători, ce înlesnesc rugăciunile oamenilor pe lângă Dumnezeu. Ei sunt azi sfinţi populari, iar mâne vor fi canonici prin recunoaşterea de către sfântul Sinod al BOR.
O minune a povestit-o o femeie Monahului Pimen Vlad: „Soţul meu a primit o icoană cu Sfinţii de la Aiud şi voia să o pună pe perete. Atunci eu i-am zis că avem destule icoane pe pereţi şi nu mai este nevoie să punem şi altele. Şi mai bine să o ducem la ţară şi să o punem pe un perete la casa de acolo. Soţul meu nu s-a împotrivit, ci a luat icoana şi a pus-o în bagajul pe care trebuia să îl ducem la ţară. Bagajul a stat vreo două săptămâni în balcon şi în noaptea dinaintea plecării la ţară am avut un vis. I-am văzut pe toţi sfinţii aşa cum sunt în icoană, cu hainele vărgate, că erau vii şi veneau spre mine strigând foarte supăraţi: Pune-ne pe perete, pune-ne pe perete… Atunci m-am trezit foarte speriată şi m-am dus direct în balcon, am scos icoana şi am adus-o ca să o pun pe perete. Soţul meu dormea. Am căutat ciocanul şi un cui şi atunci noaptea am pus icoana pe perete. M-am chinuit un timp până să găsesc un loc să intre cuiul. Şi abia apoi am avut curajul să mă culc, încă tremurând de frică. A doua zi, când să plecăm, soţul a văzut icoana pe perete şi m-a întrebat mirat dacă nu o mai ducem la ţară. Atunci i-am răspuns: las-o că stă bine pe perete, ce nu-ţi place la ea. Dar nu i-am spus nimic de vis. A dat şi el mirat din umeri, dar nu a mai zis nimic. În sinea lui s-a bucurat mult, căci avea evlavie la Sfinţii din Închisorile Comuniste, având chiar şi o bucăţică de la Sfintele Moaşte ale lor. Despre vis i-am spus abia după ce ne-am întors de la ţară”. (Monah Pimen Vlad, Povestiri duhovniceşti, volumul II, Editura Axa, Botoşani, 2013, pp. 77-79).„Fericiti cei prigoniti pentru dreptate” stă scris pe frontispiciul Aiudului. Fericiriile lui Hristos transmise pe Muntele Măslinilor, la Aiud îşi găsesc confirmarea lăuntrică pentru fiecare pelerin sau credincios poposit.
Scriitorul Claudiu Târziu a cercetat minunile de la Aiud. El le-a surprins catehetic într-un eseu de referinţă. „Puţine închisori comuniste au exersat arta fizica a torturii asa cum s-a intamplat la Aiud. Au murit sub chin mii de oameni, aruncati apoi, precum câinii, la margini de drum. Dar Dumnezeu a vrut altfel! Osemintele martirilor au fost transformate in moaste sfinte, facatoare de mari minuni. Zeci de manastiri din tara si de la Muntele Athos au luat părticele din rămăşitele foştilor detinuti politici de la Aiud, care astazi vindeca boli incurabile si izvorasc mir. Moartea si suferinta au fost transformate în nadejde şi în viaţa. Parcă le-au crescut genunchii din pardoseala. Una langa alta, dinaintea iconostasului, doua statui ale ultimei sperante, murmurand neincetat rugaciuni. Femei inca tinere, venite tocmai din Moldova sa ceara vindecare sfintilor din temnitele Aiudului. Ochii li s-au uscat de plans. Medicii le-au dat verdicte mortale. Preotii pe la care au fost le-au ascultat suferinta, s-au rugat pentru ele, le-au dat canon si, in cele din urma, le-au trimis la Aiud. Aici, unde se spune ca suferinta cumplita de odinioara vindeca suferinta de azi, iar moartea reda viata. Iuliana si Silvia s-au cunoscut in poarta schitului „Inaltarea Sfintei Cruci”. Au venit la Aiud cu acelasi tren si au strabatut, una pe urmele celeilalte, cimitirul orasului, pina la radacina uriasei cruci de la Rapa Robilor. Au avut aceeasi uimire vazand monumentul impunator si auster ridicat in memoria victimelor din puscariile comuniste. Au ridicat privirile catre cer de-a lungul piedestalului de beton pe care doua siruri de cruci poarta pe umerii lor o alta cruce culcata, ca pe lemnul rastignirii lui Hristos. S-au inchinat si au pasit in biserica din pantecele monumentului, prin usa deasupra careia sta scris: „Fericiti cei prigoniti pentru dreptate”. Au citit pe pereti, la stânga si la dreapta, sute de nume sapate in marmura – mortii Aiudului. Dar cele doua femei stiu de la duhovnicii lor ca acestia sunt morti doar cu trupul. Dovada că sunt vii, mai vii decat noi, cei care le citim numele, este ca raspund prin minuni rugaciunilor noastre. Femeile sunt convinse ca sfintii Aiudului le vor vindeca. S-au spovedit, s-au impartasit, se vor ruga cateva zile in sir, vor saruta moastele, se vor unge cu ulei din candela Maicii Domnului şi vor scapa de bolile lor. Credinta femeilor a aprins aerul in mica biserica sau poate altceva s-a intamplat, pentru ca am, deodata, sentimentul ca ma aflu intr-un mormant sfant, unde apropierea mortii nu te ingrozeste, ci te umple de bucurie. Si toate intrebarile imi par suparatoare. In tacerea care se asterne intre noi, gândul mi se indreapta către oamenii aceia veneraţi ca sfinti”.
Părintele Augustin Varvaruc, ucenic al lui Iustin Pârvu vegheză la groapa cu sfinţi de la Aiud prin rugăciune şi dorinţă fierbinte ca jertfa celor schingiuţi în epoca antihristului să fie cinoscută şi să dea roade prin minuni. Ce sunt minunile? Faţa dragostei lui Dumnezeu faţă de oameni care se arată la Aiud şi prin sfintele moaşte.Parintele Iustin Parvu spunea: „Aiudul este cel mai sfant loc al romanilor”. Intr-adevar, aici au fost inchisi si torturati cei mai de seama fii ai neamului nostru. De-a lungul vremii s-au descoperit si se mai descopera inca oseminte ale celor care au patimit in temnita Aiudului, sfinte moaste care savarsesc mari minuni. Parintele Augustin păstoreşte cu râvna primillor creştini obstea Schitului „Înălţarea Sfintei Cruci” ridicat pe locurile unde odata erau gropi comune în care se aruncau trupurile mult-chinuite ale noilor mucenici. Într-un interviu profetic în publicaţia „Cuvântul ortodox”, părintele Augustin dezvăluie taina minunilor de la Aiud, o taină care s-a plămădit din schingiuiri şi suferinţă. Totul pentru dragostea în numele lui Hristos. Aiudul a fost readus în memoria colectivă „prin Parintele Iustin Parvu, prin Parintele Arsenie Papacioc, multi au aflat despre martirajul generatiei de aur pe care a avut-o România, generatie care a fost masacrata pentru simplul fapt ca-L marturisea pe Hristos. Oamenii se apropie cu sufletul de aceste lumini, de aceste exemple de jertfa, pentru ca au credinta ca ei sunt Sfinti Mucenici in fata Tronului lui Dumnezeu si sunt mijlocitori pentru neamul romanesc, in momentele grele prin care trecem noi acum. Vedeti, asa cum spunea Parintele Iustin, intotdeauna poporul roman a fost sortit suferintei si, cum si romanii de astazi trec printr-o suferinta – in primul rand sufleteasca — ei se leaga usor de alte exemple de suferinta, de oameni care s-au indumnezeit, care au primit harul sfinteniei. Fiecare crestin cunoaste ca Sfintii care trec prin suferinte foarte mari inainte de a primi Cununa sunt mari mijlocitori in fata Tronului Sfintei Treimi – si asta o dovedeste si faptul ca se intampla foarte multe minuni cu oamenii care vin in acest loc si se inchina Sfintilor Mucenici, si primesc tamaduiri, atat sufletesti, cat si trupesti, mai ales in cazul unor boli incurabile… A venit un medic legist de la Bucuresti si unul de la Cluj. Amandoi au avut aceeasi parere, afirmand ca au observat semne de tortura pe majoritatea osemintelor. Aspectul lor arata brutalitatea cu care au fost batuti, chinuiti, se vede si din culoarea lor, care este specifica Sfintelor Moaste, iar despre pastrarea lor in forma in care sunt, spuneau ca orice medic din lume care ar veni sa faca orice analiza va constata ca osemintele s-au pastrat asa datorita harului lui Dumnezeu — alta explicatie nu exista. De pildă, au observat la un craniu lovituri de cuie in frunte si chiar deasupra nasului — lovituri puternice, care au crapat fruntea. Asta a fost un soc si pentru medici, deoarece osul frontal este foarte tare si trebuie, intr-adevar, o lovitura foarte puternica pentru ca el sa se crape in zona respectiva. In zona cefei, iarasi, placile craniene erau desprinse, loviturile fiind aplicate exact unde trebuie, exact cat trebuie ca durerea sa fie maxima si omul sa nu moara. Din marturiile celor care au trecut prin chinurile de la Aiud si au iesit vii de aici, in 1964, am aflat ca, atunci cand lesinau de durere din pricina torturilor, erau stropiti cu apa rece si o luau de la capat pana ce tortionarii erau epuizati; apoi continuau alti tortionari, care erau odihniti”.
Părintele vorbeşte întotdeauna de minunile de la Aiud cu sfială pentru că acestea se petrec mereu şi taina lor nu trebuie ocultată, dar nici promovată într-o manieră descriptivă şi publicitară ce poate cădea în ignobil. „Am să vă relatez o minune povestita de o doamna din Suceava. Anul trecut s-a intalnit intr-un spital cu o mama care plangea si, intrand in vorba cu dansa, a aflat ca fiul ei a avut un accident de masina; era in coma si medicii nu-i mai dadeau nici o sansa de supravietuire. Şi aceasta mama avea in mana Acatistul Sfantului Nectarie. Atunci doamna din Suceava, care are o evlavie deosebita la Sfintii Marturisitori, i-a spus mamei: „Dar la Sfintii Mucenici din inchisorile comuniste v-ati rugat? Pentru ca sunt foarte mari facatori de minuni…” Şi ea a spus: „Dar nu stiu nimic despre ei. M-as ruga, dar nu am dupa ce!”. Atunci doamna din Suceava i-a dat Acatistul Sfintilor Marturisitori. Mama aceea a luat Acatistul, l-a citit, iar a doua zi dimineata copilul s-a trezit din coma. Medicii au fost socati, nu puteau intelege ce s-a intamplat! Insa copilul a vorbit cu mama si i-a spus asa: „Aseara a venit la mine un arhiereu batran, cu chip foarte bland, zambind la mine. M-am uitat la el si avea in maini o cutiuta. S-a apropiat de mine, mi-a deschis-o si, cand m-am uitat, am vazut niste oscioare asezate in ea. Mi-a spus: «inchina-te la aceste Sfinte Moaste, pentru ca sunt ale Sfintilor Mucenici din inchisorile comuniste, ei te vor vindeca!» Eu mi-am facut Sfanta Cruce si le-am sarutat, iar dupa aceea m-am trezit”. Copilul l-a recunoscut foarte usor, pentru ca avea in camera lui icoana acestui mare Arhiereu si Sfant, Sfantul Nectarie din Eghina. Este o minune cutremuratoare, in sensul ca un Sfant canonizat da prioritate si arata cat de iubiti sunt acesti Sfinti Mucenici in fata Tronului lui Dumnezeu. Aceasta intareste credinta celor care isi indreapta privirea catre jertfa lor si, mai ales, a celor care se roaga Sfintilor, pentru ca sunt, intr-adevar, mari mijlocitori in fata Tronului Sfintei Treimi. O alta minune s-a petrecut cu un Parinte din Bucuresti, care avea parohie intr-un cartier plin de vrajitoare. Auzind de Sfintii Mucenici, si-a dorit foarte mult o particica de Sfinte Moaste de la Aiud. Sfintii au venit foarte repede la el si a adus sfintele moaste acasa cu bucurie multa, pentru ca acolo era bataia cea mai cumplita a diavolului. La putin timp au venit trei vrajitoare la poarta lui — printre care si cea mai puternica din zona—si i-au spus parintelui asa: „Parinte, ia 400.000 de euro si muta-te de aici”. Si Parintele le-a spus: „Cum adica sa ma mut de aici?!…”, iar ele i-au zis: „Daca nu te muti tu, atunci spune-i celui care sta in casa cu tine sa se mute el!”. Era vorba de Sfantul de la Aiud care il pazea pe parinte, ii pazea casa si il ocrotea de mizeriile pe care le faceau ele in parohia respectiva. O alta minune a fost povestita de o familie din Galati, stabilita acum in Otopeni. Aici aveau niste vecini nu foarte credinciosi, care nu prea mergeau la biserica. Intr-o zi, vine vecina la ei si le spune: „Nu stiu ce sa fac cu sotul meu, are o criza de rinichi, are dureri foarte mari…”. De trei zile, durerile erau din ce in ce mai mari si omul nici nu voia sa mearga la medic. Atunci doamna aceasta i-a spus: „Am niste ulei de la Sfintii de la Aiud, ia-l si miruieste-l in semnul Sfintei Cruci”. Sotia l-a luat, s-a dus acasa, l-a miruit pe sotul ei si nici nu a apucat sa termine Sfanta Cruce de facut, ca i s-au luat durerile cu mana! Asta a fost o bucurie sufleteasca foarte mare pentru cei doi, care din clipa aceea s-au apropiat foarte mult de Biserica si, mai ales, de Sfintii Mucenici din inchisorile comuniste”.
În fiecare an la Iaşi moaştele de la Aiud fac minuni şi izvorăsc mir. În cadrul unei conferinţe anuale despre Sfinţii Închisorilor, care se desfăşuară în luna martie la Iaşi, din icoanele şi moaştele aflate acolo a început să izvorească mir! Totul în prezenţa a zeci de oameni care au filmat miracolul. Oamenii nu au stat pe gânduri și şi-au atins lucrurile de mirul care a izvorât din obiectele sfinte. La evenimentul care a avut loc la Teatrul Luceafărul din Iaşi au fost aduse de la Mănăstirea Petru Vodă din Piata Neamț și moaștele mai multor sfinți, dar și Icoana Părintelui Justin Pârvu, cel care închinat o mănăstire în memoria martirilor din închisorile regimului comunist. Minunea a avut loc la sfârşitul conferinţei, în timp ce se cânta acatistul Sfinților din Închisori. Din moaște și apoi din icoane, a izvorât mir, spre încântarea celor prezenți. Mai întâi mirul ar fi izvorât de la moaștele sfintei Ecaterina, apoi de la cele ale Sfântului Părinte Gherasim. La final a început să curgă mir și pe icoana Sfântului Părinte Justin Pârvu. Acest miracol are loc în fiecare an la conferinţa Sfinţilor Închisorilor din Iaşi, încă din 2009, de la prima organizare, atunci când a izvorât mir din moaştele unui sfânt mucenic de la Aiud. Această minune se revelă an de an la Iaşi, fapt ce împlineşte profeţiile Evangheliei, că Hristos va fi cu noi până la a doua venire. Râvna Sfinţilor Închisorilor care se roagă pentru noi păcătoşii în faţa Domnului este fierbinte şi cu lacrimi de …mir. Lacrimile sfinţilor ne curăţă de păcate şi ne eliberează pentru veşnicie. Canonizarea Sfinţilor Aiudului este o chestiune de ani, pentru a fi amintiţi în sinaxare, dar puterea lor de sfinţi populari nu poate fi tăgăduită şi nici să fie pusă la încercare. Minunile celor din „Râpa Robilor” se înalţă până la cer, în dreapta lui Hristos pentru mântuirea neamului omenesc. La Aiud poporul român a devenit neam de sfinţi. Aștept vremea când românii vor fi la ei stăpâni în țară, iar Ziua martirilor din temnițele comuniste se va celebra cu fastul unei Zile Naționale în memoria celor care ne-au păstrat demnitatea și verticalitatea morală și au ținut poporul român cu ochii spre cer.
Dintre scriitorii sovietici de după Gorki, cu siguranță că cel mai înzestrat povestitor este kirghizul Cinghiz Aitmatov. A făcut din plin dovada înzestrării sale de narator chiar de la apariția splendidei nuvele Geamilia, un emoționant poem închinat dragostei atotbiruitoare. Talentul lui de excepțional povestitor iese în evidență și din scrierile sale de maturitate, precum romanele O zi mai lungă decât veacul și Eșafodul, în care încântarea cititorului este permanent ținută trează atât prin fluența istorisirii și prin suplețea criticilor la adresa regimului totalitar, cât și prin fermecătoarele povestiri concepute aidoma unor paranteze, ca de pildă tulburătoarea istorie a mankurtului, povestiri care au menirea să dilate și să îmbogățească acțiunea din punct de vedere emoțional și artistic. Da, în marea literatură rusă (inclusiv partea valoroasă a celei sovietice), care știm prea bine că este plină ochi de redutabili povestitori (Nikolai Gogol, Lev Tolstoi, Anton Cehov, Ivan Bunin, Maxim Gorki, Mihail Șolohov și alții), căci după ce în anul 1956 este admis la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova, iar în perioada 1958-1966 devine corespondentul ziarului Pravda în Republica Kirghiză, el scrie cu aceeași determinare și folos cultural în limba rusă și maternă.
