Brăila, oraș port la Dunăre, a avut parte de o viață palpitantă, cu marinari și comercianți, oameni aventuroși și sofisticați. Printre clădirile emblematice ale orașului se află și Palatul Lyra. Povestea Palatului Lyra din Brăila reprezintă o istorie vie, care vorbeşte despre dragostea pentru muzică şi educaţie, transmisă din generaţie în generaţie, care a făcut posibilă salvarea de la ruină a uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Centrul Istoric al Brăilei și care poartă astăzi numele de Palatul Culturii Brăilene. Construit între anii 1924-1926, de „Societatea Filarmonică Lyra”, din donaţiile făcute de oamenii de afaceri prosperi în acele timpuri, iubitori de muzică, „Palatul Lyra” a fost salvat un secol mai târziu tot prin implicarea personală a unor brăileni iubitori de cultură, care au contribuit decisiv la renovarea sa, prin sponsorizări şi voluntariat. În acţiunea de salvare a Palatului Lyra, pornită în anul 2021, au fost implicaţi zeci de voluntari, care au muncit efectiv pe şantier, şi sponsori, care au contribuit unii cu materiale de construcţii, iar alţii cu bani, în total strângându-se suma destul de importantă de 200.000 de euro. Proiectul a adus aproape oameni din diferite medii sociale, care au rezonat cu ideea de frumos, de cultură şi de educaţie. Pentru cunoscătorii și iubitorii de artă, istoria şcolii muzicale brăilene îşi are începuturile în urmă cu aproape un secol şi jumătate, când, la iniţiativa unui grup de entuziaşti, iubitori de cultură şi de muzică, este înfiinţată, pe 1/13 octombrie 1883, Societatea Filarmonică Lyra, sub conducerea muzicianului şi filantropului George Cavadia. Bariton, pianist şi compozitor, dar şi om politic, senator şi consul, George Cavadia a fost „sufletul muzicii culte brăilene”, aşa cum l-a numit muzicologul Nicu Teodorescu, în cartea sa „Hariclea Hatiulary Darclée”, dedicată marii soprane a lumii, care a debutat la Brăila în 1881. Societatea Filarmonică Lyra, înfiinţată ca o organizaţie non-guvernamentală, era susţinută exclusiv din cotizaţiile membrilor ei şi din sponsorizări.
Despre rolul pe care Societatea Lyra l-a avut în viaţa culturală a Brăilei aflăm dintr-o alocuţiune susţinută de George Cavadia, în 1915, înaintea unui concert simfonic: „Din momentul în care ne-am constituit, la sfârşitul secolului trecut, în Societatea Filarmonică Lyra, nimeni nu se mai îndoi că Brăila va deveni un oraş al muzicii. Era anul 1883. Ne-am fotografiat şi am scris în limba latină, sub numele societăţii noastre filarmonice, cuvintele: „Conamur tennes grandia!” („Să ţinem cât mai sus”), jurând, astfel, să muncim cu toate forţele şi cu toată priceperea noastră până la sacrificiu, pentru ca muzica să se înalţe în acest oraş cât mai sus. Am dorit ca din nesecatele ei izvoare să se adape cât mai mulţi, astfel încât petecul de pământ al Brăilei să fie însemnat pe harta lumii cu o lyră, efigia muzicii”, spunea George Cavadia, citat de Nicu Teodorescu. Mare iubitor de muzică, George Cavadia credea despre „Societatea Lyra” că a fost şi va rămâne peste timp o „idée”, un „crez”, un „symbol”, „realitate şi vis”, „adevăr şi fata morgana”, spre care se vor îndrepta „toate generaţiile acestei populaţii riverane, care, în goana lor după frumos, se vor ridica pe vârfurile muzicii”. Societatea Filarmonică Lyra şi-a asumat răspunderea organizării vieţii muzicale a Brăilei încă din primii ani ai existenţei sale. În 1883, a fost deschisă prima Şcoală de muzică, ce a funcţionat cu mai multe clase de pian, de vioară, de violoncel, de flaut, clarinet, trompetă, de canto, de teoria muzicii şi de teatru. Prin demersurile făcute de George Cavadia, în cadrul Primăriei a fost înfiinţat un Serviciu al muzicii cu două instituţii muzicale: Fanfară şi Orchestră simfonică. În timp ce fanfara cânta de trei ori pe săptămână în parcurile şi pieţele oraşului, orchestra simfonică concerta săptămânal. În 1919, în completarea Şcolii de muzică, a fost înfiinţată Academia de Muzică. Deoarece spaţiul în care Academia de Muzică îşi desfăşura activitatea era insuficient, în 1923, conducerea Societăţii Lyra ia decizia construirii unei clădiri care să servească atât pentru activităţile de învăţământ muzical, cât şi ca sediu al Societăţii. Promotorul ideii şi sponsorul principal al proiectului a fost chiar preşedintele Societăţii Lyra, muzicianul şi filantropul George Cavadia.
Clădirea, cunoscută astăzi ca Palatul Lyra, a fost construită între anii 1924 – 1926, pe locul fostei Grădini „Paradis”, pe un teren în suprafaţă de 1.416 mp, donat de un alt mare filantrop al Brăilei, Dumitru Ionescu (fost primar al Brăilei între 1906 – 1910) şi concesionat Societăţii Filarmonice Lyra de Primăria Brăila, condusă la acea vreme de Radu Portocală (fost primar al Brăilei între 1922 – 1925). Bugetul pentru construcţia clădirii a fost format din donaţia importantă a compozitorului George Cavadia (1.600.000 lei, plus 200 de scaune şi un pian de concert), contribuţia membrilor Societăţii Lyra (2.800.000 lei), sprijinul Primăriei Brăila (700.000 lei), sprijinul Prefecturii Brăila (100.000 lei) şi din alte fonduri obţinute din chiria sălii şi din donaţii făcute de iubitorii de muzică. Cu toate acestea, sumele strânse s-au dovedit a fi insuficiente pentru finalizarea lucrărilor, motiv pentru care Societatea Lyra a fost nevoită să închirieze holul şi sala de concerte unui antreprenor de cinematograf, pe nume Stavru Valerianos, grec de origine, care şi-a denumit întreprinderea cinematografică tot Lira, cu „i”. Datorită acusticii perfecte, sala de concerte a fost numită ulterior „Sala Dalles a Brăilei”, aici concertând, de-a lungul timpului, artişti de prestigiu, printre care şi George Enescu. În semn de preţuire pentru contribuţia adusă la susţinerea vieţii culturale din Brăila, în 2004, Consiliul Local Municipal i-a conferit lui George Cavadia titlul de „Cetăţean de Onoare al Brăilei”, iar în 2016, Consiliul Judeţean Brăila a botezat „Filarmonica Lyra” cu numele lui George Cavadia, în semn de omagiu adus celui care a fost fondatorul „Societăţii Filarmonice Lyra”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Palatul Lyra a fost ocupat de armata sovietică, iar apoi imobilul a fost naţionalizat de comunişti, intrând în proprietatea Întreprinderii Cinematografice „Româniafilm”, Palatul Lyra devenind „Cinematograful Lira”. Clădirea a fost naţionalizată împreună cu celelalte cinematografe din ţară, deşi cinematograful funcţiona într-un spaţiu închiriat. Autorităţile din acea vreme au considerat întreaga clădire ca fiind cinematograf şi au naţionalizat-o. Societatea Lyra, care nu s-a desfiinţat oficial niciodată, a fost reactivată în 1974, prin eforturile susţinute ale medicului Nicu Teodorescu, fost elev al „Lyrei” pe când avea 5 ani, absolvent al Conservatorului din Cluj, profesor la Şcoala Specială de Muzică din Timişoara – la catedrele de „Istoria muzicii”, „Formele musicale” şi „Teoria instrumentelor”, instrumentist în orchestra Conservatorului, în orchestra Operei din Cluj şi în Orchestra Naţională a Tineretului şi muzicolog la Filarmonica din Timişoara. Consecvent susţinător al muzicii culte în Brăila, doctorul Nicu Teodorescu şi-a luat drept obiectiv cultural reactivarea „Lyrei”, ceea ce a şi reuşit, astfel că, pe 24 februarie 1974, la orele 11,00, în Sala Progresul din Brăila avea loc şedinţa de renaştere a Societăţii Filarmonice Lyra. „Prin 1970, tatăl meu, Nicu Teodorescu, a început demersurile pentru a nu lăsa Societatea Lyra să moară, el fiind fost elev al şcolii de muzică. Dacă nu era el, cu insistenţa lui de a continua activitatea Lyra, nu se făcea nimic. A avut noroc, la vremea respectivă, că a avut trecere, să zicem, pe lângă cei de la Cultură, de la raion, cum era pe vremuri, care au fost de acord să îi dea în clădirea care aparţinea Societăţii Filarmonice Lyra o cameră, jos, unde acum este clasa de teatru. De acolo a început totul. De la camera respectivă au început să se facă angajări pe la diverse unităţi socialiste, la Progresul, la Laminorul, la Şantierul Naval. Oameni care ştiau să cânte la instrumente erau angajaţi acolo 4 ore şi făceau parte din Orchestra Filarmonică. Astfel, Societatea Lyra s-a susţinut până la un nivel chiar foarte ridicat, la vremea respectivă era stagiune permanentă. La inaugurare a fost prezentă Orchestra Radioteleviziunii, cu Iosif Conta. Au concertat apoi la Brăila foarte mulţi artişti ai poporului, cum li se spunea pe vremea respectivă”, a relatat Constantin Teodorescu, fiul regretatului Nicu Teodorescu, decedat în decembrie 2018, la vârsta de 90 de ani. Cu şi din dragoste pentru muzică, Nicu Teodorescu a înfiinţat Orchestra simfonică de amatori (în anul 1976) şi Corul de cameră Lyra (în anul 1978), de numele lui fiind legat şi Festivalul muzical-literar-coregrafic „Orfica Lyra”. Ziarul local din Focşani scria, pe 2 februarie 1982, după un concert coral-simfonic organizat de Societatea Lyra: „Melomanii brăileni şi-au onorat renumele făcând sala plină, luni 25 ianuarie, la concertul coral-simfonic pe care l-a organizat Societatea Filarmonică Lyra. (…) Ceea ce a dat culoare şi densitate actului de cultură, constituindu-se într-un adevărat „marathon” al muzicii bune înscrise în programul concertului coral-simfonic, a fost Corul de cameră al Societăţii Filarmonice Lyra (…), cu doctorul Nicu Teodorescu la pupitrul dirijoral”.
După 1989, Nicu Teodorescu a făcut toate demersurile necesare pentru a obţine retrocedarea Palatului Lyra către Societatea Filarmonică Lyra, căreia îi aparţinea de drept, înainte de a fi naţionalizat în mod abuziv. După un proces lung şi obositor cu RADEF, care a durat 14 ani, în 2006, Societăţii Lyra îi este recunoscut dreptul de proprietate asupra Palatului. „Încetişor, încetişor, în justiţie, cu chin, cu strădanie, în anul 2006, Regia Autonomă de Filme îi recunoaşte Societăţii Lyra dreptul de proprietate asupra clădirii. Procesul a durat din 1992 şi până în 2006. La vremea respectivă, tatăl meu era preşedintele Societăţii Lyra, iar eu eram, să spunem, cel care mă pricepeam mai mult cu mecanismele economiei de piaţă: ce trebuie făcut, unde trebuie mers, pe cine trebuie să dai în judecată. Eu sunt informatician de profesie, dar am avut prieteni avocaţi, iubitori de cultură şi de muzică, care au pledat pro bono la un moment dat şi au dat o mână de ajutor, pentru recuperarea clădirii”, îşi mai aminteşte Constantin Teodorescu. Astfel, în 2006, Societatea Lyra, condusă de Nicu Teodorescu, care era şi unicul susţinător financiar al acesteia, a reintrat în posesia Palatului Lyra, clădire declarată monument istoric, care necesita ample lucrări de reparaţii, mai ales că fusese afectată de cutremurul din 1977. În anii care au urmat, toate costurile legate de renovarea şi întreţinerea Palatului Lyra au fost suportate de familia Teodorescu, iar în 2010 medicul şi muzicologul Nicu Teodorescu, aflat la vârsta de 82 de ani, a reuşit ceea ce nimeni nu ar fi crezut: redeschiderea Palatului Lyra. „Am readus Palatul Lyra la adevăratul lui rost, acela de a fi Templul Muzicii Culte, cum l-a dorit creatorul lui, primarul Radu Portocală. Rămâne ca oamenii de muzică, marea intelectualitate, iubitorii muzicii, să înţeleagă nevoia de a se grupa în jurul acestui focar de cultură. (…) În preambulul concertului, brăilenii vor avea o plăcută surpriză. Vor constata că Palatul Lyra s-a schimbat radical, nu numai prin lucrările de reabilitare efectuate, ci şi prin faptul că incinta s-a transformat şi într-un veritabil muzeu al muzicii”, spunea Nicu Teodorescu, înaintea concertului simfonic organizat cu ocazia redeschiderii Palatului.
Tot la iniţiativa şi prin insistenţa doctorului Nicu Teodorescu, în 2007, Consiliul Judeţean înfiinţează Instituţia Publică de Spectacole „Orchestra Simfonică Lyra”, care va fi condusă, timp de șapte ani, de dirijorul şi muzicologul Nicu Teodorescu. Din 2016, instituţia şi-a schimbat numele în Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, în semn de omagiu adus marelui compozitor şi filantrop. „La vremea respectivă, tatăl meu insista pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean de atunci pentru înfiinţarea unei instituţii publice de spectacole. În economia de piaţă, nu mai poţi să plăteşti instrumentişti şi să ai orchestră, singura variantă posibilă pentru continuarea vieţii culturale era înfiinţarea unei instituţii publice de spectacole. Aşa a fost înfiinţată Instituţia Publică de Spectacole a Consiliului Judeţean. A fost numit director tot tatăl meu, ca să poată împinge lucrurile înainte. Tatăl meu a crezut la vremea respectivă că face un bine dând şi acelei instituţii numele de Lyra, ceea ce, la momentul de faţă, creează confuzie: lumea intră la noi şi caută Lyra cealaltă. Lyra, de fapt, e aici, acolo e o instituţie în care oamenii sunt plătiţi de Consiliul Judeţean, sunt cu salarii, aici noi nu avem salarii, nu avem nici măcar contabil, contabilitatea e făcută tot pro bono”, mai spune Constantin Teodorescu. În semn de preţuite pentru contribuţia esenţială la reactivarea Societăţii Filarmonice Lyra şi pentru tot efortul depus pentru continuarea vieţii muzicale în Brăila, doctorul, dirijorul şi muzicologul Nicu Teodorescu a fost declarat, în 2004, Cetăţean de Onoare al Brăilei. Tot în semn de omagiu adus regretatului Nicu Teodorescu, fără perseverenţa căruia astăzi nu s-ar fi putut vorbi despre Palatul Culturii Brăilene Lyra, sala de spectacole a Palatului Lyra a fost botezată după numele său. „În 2021, am făcut un spectacol în piaţetă, cu regretata pianistă Maria Lupaşcu, care a cântat din balcon. A fost un moment foarte frumos. Lumea era strânsă jos, vremea era superbă. La vremea respectivă, am vândut bucăţi din clădire, mai exact dreptul simbolic de a deţine elemente din faţada Palatului Lyra, pentru a putea continua lucrările. Din acei bani am reuşit să plătim două din cele trei uşi, pentru că una am primit-o sponsorizare”, dezvăluie Constantin Teodorescu. Au fost vândute simbolic ornamentele, capitelurile, frontoanele, coloanele, balcoanele, ferestrele, baluştrii, metri pătraţi de faţadă, cu scopul de a se putea continua renovările şi la interior. Fiecare cumpărător a primit de la Societatea Filarmonică Lyra un tablou cu imaginea Palatului Lyra, în care era evidenţiat clar elementul de arhitectură pe care l-a achiziţionat, împreună cu carnetul de „membru susţinător” şi un „certificat de proprietate simbolică”, semnat olograf de preşedintele societăţii. „La fel ca şi Moldova, Palatul Lyra nu este al meu, nici al nostru, membrilor societăţii Lyra, ci al brăilenilor şi al copiilor copiilor brăilenilor!”, a fost mesajul transmis, cu ocazia acelui spectacol, de preşedintele Societăţii Lyra, Constantin Teodorescu.
Funcţionând ca un ONG şi fiind înscrisă în Registrul entităţilor şi unităţilor de cult, pentru care se putea acorda deduceri fiscale, Societatea Lyra a putut primi finanţare de la persoane fizice, prin redirecţionarea celor 3,5 la sută din impozitul pe salariu, şi de la firme, prin sponsorizarea cu până la 20 la sută din impozitul pe profit. După reabilitarea faţadei şi schimbarea uşilor de la intrarea principală, lucrările au continuat la interior cu refacerea holului principal, prin îndepărtarea umezelii din podea şi montarea unui sistem de încălzire în pardoseală. Au fost reabilitate apoi spaţiile expoziţionale de la parter şi holul de la etaj. Lucrările la „piesa de rezistenţă”, sala de spectacole, au început în 2022, iar aici transformarea a fost una totală. Au fost scoase vechile scaune de cinema şi înlocuite cu fotolii elegante, a fost schimbată mocheta veche de zeci de ani, au fost decopertaţi pereţii de cartoanele folosite pentru antifonarea cinematografului, sala revenind astfel la o acustică adecvată spectacolelor de muzică cultă. Caloriferele au fost înlocuite cu instalaţii moderne de climatizare, iar numărul de locuri a fost redus de la 320 la 120. „În 2022, am organizat un spectacol în sala veche, „Bosonul Elvirei”, care era despre Brăila, iar după acel festival a venit al doilea val de sponsorizări. Asta ne-a permis să avem curajul să intrăm în sala mare, unde mocheta avea 40 de ani, aveam lemne pe dedesubt, scaunele erau fixate în pardoseală. Am dat jos placajele pline de praf de pe pereţi, puse pentru ca sunetul să aibă acustica de cinematograf. Sala de spectacole a trecut printr-o schimbare radicală. Am început şi procedurile de avizare la ISU. Fiind o sală la etaj, noi aveam aici 200 de locuri jos şi 120 locuri sus, în total 320. O sală la etaj cu mai mult de 150 de locuri se numeşte ‘sală aglomerată’ şi analiza pentru avizare ISU se face în funcţie de tot ce poate lua foc. Sunt nişte condiţii care duc la nişte costuri enorme, aşa că am redus numărul de locuri la 120, iar în cazul fotoliilor, la 82. Acum este o atmosferă mai intimă, iar sala poate găzdui şi alt gen de evenimente”, explică Teodorescu. Proiectul de salvare a Palatului Lyra a reuşit să mobilizeze societatea civilă şi să aducă aproape oameni din toate mediile sociale, pe care i-a legat dragostea pentru muzică, artă şi frumos în general. Fiecare a contribuit cu cât a putut la salvarea acestei bijuterii arhitectonice, unii cu bani, alţii cu materiale de construcţii, iar alţii direct cu muncă fizică.
„Zeci de voluntari au sărit şi ne-au fost alături. Cred că au fost peste o sutăde oameni, care au avut măcar o oră de muncă pe şantierele deschise în Palatul Lyra. Lojele şi scenele sunt făcute cu ajutorul voluntarilor, pensionari, nepensionari, au pus o salopetă pe ei, au tăiat, au montat, au ajutat. Lămpile, de exemplu, au fost montate de voluntari de 74 de ani. Noi considerăm că acest proiect trebuie să devină un centru de coeziune civică. Voluntarii care au fost aici nu au veleităţi politice, nu au fost implicaţi politic, nu sunt implicaţi politic, ci pur şi simplu încercăm să facem asta pe un drum paralel cu politica. Au fost firme de construcţii care ne-au venit alături, dar niciun leu nu a venit pe cale politică, totul a venit de la oameni care au apreciat efortul”, menţionează Cristian Niculae. Cristian Niculae şi Constantin Teodorescu sunt implicaţi împreună în acţiuni de voluntariat din 2014. „Din 2014 lucrez cu Teo în voluntariat, am început cu susţinerea dosarului de candidatură a Brăilei la titlul de „Capitală europeană a culturii”. Noi nu am considerat un rateu acel proiect, ci pur şi simplu o ocazie de a construi o echipă, echipă care a şi funcţionat ulterior. Asociaţia care împinge acest proiect cu Palatul Lyra se cheamă „Asociaţia Brăileană pentru Educaţie Civică”. Cu această Asociaţie, am demarat proiecte cu implicare în comunitate, cum ar fi „Descoperă Stadionul de Atletism”, „Descoperă faleza brăileană”, am fost implicaţi împreună în ajutorarea refugiaţilor ucraineni, plus alte proiecte mici, iar totul a culminat cu acest proiect, „Descoperă Palatul Culturii Brăilene Lyra”, cu care am şi avut un succes deosebit în comunitate, reuşind să strângem 200.000 de euro, în timp de trei ani şi să facem ce am făcut aici. Iar proiectul merge mai departe”, afirmă Cristian Niculae.
Proaspăt renovat, Palatul Culturii Brăilene „Lyra” găzduieşte în prezent clase de teatru, canto, logopedie, ceramică, pictură. „Anul viitor, vrem să facem şi o clasă de bucătărie. Am plecat de la ideea că, la momentul de faţă, trebuie mai mult decât o şcoală de muzică, trebuie o şcoală de cultură şi de educaţie”, dezvăluie Constantin Teodorescu. „Ne dorim să adăugăm în scurt timp şi partea de dezbateri pe teme de interes local”, îl completează prietenul său, Cristian Niculae. În Palatul Culturii Brăilene „Lyra” îşi are sediul şi celebrul „Muzeu al Umorului”, iniţiat şi condus de cunoscutul caricaturist Costel Pătrăşcan, cel mai viralizat desenator satiric din România, cu peste 100 de premii naţionale şi peste 40 de premii internaţionale. Printre cei care au pus umărul la sprijinirea proiectului de reabilitare a Palatului Lyra se regăseşte şi Costel Pătrăşcan. „Eu trebuie să recunosc că m-am ocupat mai mult de zona de conţinut cultural, decât de partea de infrastructură. Teo şi cu Cristi au fost cei care s-au ocupat de zona aceasta. În zona de conţinut cultural cred că am pus şi eu puţin umărul la toată această poveste şi am făcut să se vorbească de multe ori de bine despre acest proiect de reabilitare a Palatului Lyra”, afirmă Costel Pătrăşcan. Reabilitarea Palatului Lyra nu a ajuns nici la jumătate, potrivit lui Cristian Niculae, care precizează că, în momentul în care lucrările vor fi finalizate, suma totală investită va ajunge la 1 milion de euro. „Nu am ajuns nici la jumătate cu valoarea, acum lucrăm la corpul B al clădirii. Mai avem de reparat acoperişul, sunt locuri în care am pus ligheane, pentru că intră apa. Trebuie schimbată tabla. Avem promisiunea fermă din partea unui producător de acoperişuri că, în cursul anului 2024, vom avea sprijinul fabricii respective să ne livreze materialele ca sponsorizare, urmează să ne organizăm. Sunt foarte multe utilităţi care trebuie regândite, sunt multe de făcut, când spun că vom atinge 1 milion de euro, nu exagerez cu nimic. Eu cred că în maxim cinci ani vom ajunge acolo. Avem planuri interesante şi frumoase pentru corpul B. În zona fostului balcon, unde nu mai putem duce oamenii, pentru că nu avem capacitate de evacuare conform normelor ISU, am regândit toată zona şi îi vom da altă utilitate, acolo vom face un studio de înregistrări pentru tineri. Tot ceea ce se face aici este pentru tineri! Viitoarea scenă va fi făcută în baza unui proiect din 1978, care nu a mai apucat să fie pus în aplicare”, a arătat Cristian Niculae.
Întrebat cât timp a petrecut pe şantierele Palatului Lyra în aceşti ani, Constantin Teodorescu a răspuns: „Tot timpul! Înainte de a începe renovarea clădirii, eu eram la Bucureşti în 90la sută din timp. După ce am început lucrările, tot ceea ce aveam eu de făcut, ca informatician, am făcut de acasă. A venit şi pandemia şi cam toate lucrurile se puteau face de la distanţă, e adevărat. De dimineaţă, de la ora 7,00 şi până seara, la ora 7,00, am fost aici. Când nu am fost eu, a fost Cristi. Asta a asigurat şi eficienţa financiară a lucrărilor, că de foarte multe ori muncitorii români sunt mână largă, ori eu eram cu banii număraţi şi de multe ori cu materialele luate pe datorie. Am avut marele noroc că firmele cu care lucram mă ajutau, înţelegeau, ştiau situaţia, unele au devenit chiar sponsori financiari, după ce au închis bilanţurile, au contribuit financiar cu cei 20 la sută din impozitul pe profit, nu numai cu material”, mai spune Constantin Teodorescu. Secretul reuşitei acestui proiect a fost reprezentat, potrivit lui Cristian Niculae, de echipa pe care a reuşit să o formeze alături de Constantin Teodorescu. „Cel mai important aspect care ne-a ajutat pe noi să ajungem aici a fost echipa. Oamenii sunt precum pietrele, la început sunt mai colţuroase, dar în timp, când intră în contact una cu alta, se mai şlefuiesc. La fel a fost şi la noi, pentru că suntem nişte firi foarte diferite, dar succesul acestui proiect a fost capacitatea noastră de a ne suporta unul pe altul şi de a ne sprijini ideile. O echipă în care ar intra şi administraţia locală, în ideea de sprijin pentru brăileni, ar duce la rezultate mult mai bune. Gândiţi-vă ce am putut să rezolvăm noi, o mână de oameni, fără niciun fel de sprijin administrativ, pe care nu îl reproşăm, doar îl enunţăm. Tot ce am făcut noi aici ni se pare că este un succes foarte mare, vă daţi seama ce ar însemna să facem o colaborare la care resursele să fie mult mai mari? Ceea ce facem noi aici atrage nişte oameni, zece, douăzeci, o sută, dar ca să putem atrage mii de voluntari în proiecte de interes comunitar trebuie să beneficiem de tonul administraţiei. Adică administraţia dă tonul, îi vrem parteneri de discuţii”’, este mesajul transmis de Cristian Niculae. Reuşita proiectului de reabilitare a Palatului Lyra le-a dat curajul să se gândească la un alt proiect, de data aceasta mult mai mare şi mult mai costisitor, şi anume renovarea Hotelului Pescăruş (fost Bristol), o altă bijuterie arhitectonică, devenită acum „cea mai cunoscută ruină din Brăila”. Un proiect curajos, pe care Asociaţia Brăileană pentru Educaţie Civică l-a prezentat pe 25 noiembrie, în cadrul celui mai mare eveniment de arhitectură din România, „November”, care a avut loc la Bucureşti.
„Abordăm cea mai complicată problemă din Centrul Istoric, renovarea Hotelului Pescăruş, cea mai cunoscută ruină din Brăila. Asociaţia Brăileană pentru Educaţie Civică gândeşte un proiect în acest sens. Noi suntem vecini, partea din spate este comună, avem gard comun şi pentru noi ca proprietate, pentru oamenii care se află în curtea noastră, reprezintă un real pericol. Clădirea nu este în litigiu, ea aparţine unei firme din Bucureşti, cu care am vorbit deja. Este o firmă care are un patron iordanian, am vorbit cu dumnealui, încercăm să punem la punct o schemă financiară care să rezolve problema. Este un pic mai complicat, pentru că este o proprietate privată, iar când vorbim de o proprietate privată, nu mai putem vorbi de donaţii. La o primă discuţie, proprietarul s-a arătat deschis. Urmează să vedem în ce măsură este deschis să vândă sau să participe la o investiţie. El nu este dispus să bage bani şi atunci noi ne gândim cum să facem să găsim oamenii care să bage banii şi să îi convină şi lui”, a dezvăluit Cristian Niculae câteva detalii din acest curajos proiect. Istoria Palatului Lyra vorbeşte despre dragostea pentru cultură transmisă din generaţie în generaţie, care a făcut posibilă construirea, la începutul secolului al XX-lea, a unui adevărat templu al muzicii şi salvarea lui 100 de ani mai târziu, prin aceleaşi pârghii financiare, şi anume donaţii venite din partea iubitorilor de cultură, oameni care au înţeles importanţa păstrării şi protejării patrimoniului local, parte din identitatea istorică şi culturală a Brăilei. Dacă pentru Ateneu, la un moment dat bucureștenii au dat un leu, de data aceasta pentru Palatul Lyra este nevoie de ceva mai mult… Să dăm din inimă!
Ion Pop este unul dintre cei mai importanți profesori din Filologia clujeană, critic și istoric literar de excepție și un poet remarcabil de sensibil. Este cel mai valoros și exhaustiv istoric al avangardei literare românești și un excelent specialist critic în radiografierea poeziei române contemporane. „Jocul Poeziei” a apărut în prima ediție la Ed. Cartea Românească din Bucureşti, în 1985. Cartea a și fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei Române, iar recent a văzut lumina tiparului o nouă ediție revizuită și adăugită la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, într-o prezentare tipografică frumoasă. Cartea este un adevărat compendiu al ludicului în poezia noastră și o sincronie a lirismului românesc cu tezele actuale ale criticii europene. În 2006, Ion Pop afirma că „Asocierea poeziei cu jocul mai poate fi încă, pentru mulți, obiect de neîncredere și suspiciune. Un poet care ,,se joacă”, ori face din joc tema sa predilectă, pare lipsit de responsabilitate, neangajat, rupt în mod vinovat de realitățile fundamentale și grave…” Ion Pop publică o carte interesantă – și sincronică la tendințele culturale europene – despre următorii poeți ca: G. Bacovia, Ion Minulescu, Adrian Maniu, Tudor Arghezi, Emil Botta, D. Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Radu Stanca, Nina Cassian, Romulus Vulpescu, Ion Gheorghe, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Ștefan Foarță, Gheorghe Tomozei, Leonid Dimov, Nichita Stănescu, Ion Mureșan, Traian T. Coșovei, Alexandru Mușina, Florin Iaru, Mircea Cărtărescu sau Petru Romoșan. În prezentarea poeților români, autorul se leagă cu o pasiune discretă și livrescă de spiritul ludic, de acel „joc secund” barbian, în care poetul poate să se joace cu visele și cuvintele, construind opere literare „din joacă” la modul cel mai serios cu putință. „Jocul poeziei” este o trăsătură a modernității receptată de filosoful olandez Johan Huizinga privind renașterea și pre-barocul, ca un joc ludic al noii societăți.
