Chiar dacă discuţiile despre regionalizare ar înceta brusc acum, în fapt, scopul a fost atins. Noţiunea, pentru care în anii ’90 românii ar fi dat de pământ cu întreaga clasă politică, a fost transferată mentalului public. Pentru că, în realitate, acesta a fost scopul acestei etape din foaia de parcurs a împlinirii procesului de enclavizare şi federalizare a ţării: obişnuirea opiniei publice româneşti cu tema regionalizării.
De acum înainte, orice readucere în „agora” societăţii a acestui subiect nu va mai produce dezbateri „pe fond”. „De ce?” şi pentru ce ne trebuie reorganizarea administrativ-teritorială, adică adevărurile mascate în spatele noţiunii? De acum înainte, tema, deja transferată mentalului colectiv, se va restrânge doar asupra felului în care trebuie realizaă practic. Adică, problema tehnică şi metodologică.
E drept, în transferarea noţiunii în mentalul colectic, în zona de indiferenţă post-dezbatere ş chiar a acceptării, partidul de guvernământ şi-a găsit cel mai puternic aliat chiar la nivelul opoziţiei. Care, în loc să hulească nu doar simpla pronunţare a acestei teme anti-românească, ori să pună oprelişte felului persuasiv de insinuare, de plasare a noţiunii în mentalul colectiv, a pus botul la această mârşavă lucrătură băsesciană, realizând deplina sa compromitere în ochii românilor. Şi nu doar a acelora din Ardeal, ci din toate zonele în care, nu cu multă vreme în urmă, Traian Băsescu vedea autonomii „egale” celei din secuime. Pentru că acesta era mesajul real, nu cel receptat greşit de românii ca fiind o opoziţie a preşedintelui faţă de ideea de autonomie. Iar Laszlo Tockes, când vorbeşte acum atât de insistent despre românizarea nu doar a maghiarilor, ci şi a ceangăilor şi ţiganilor, dar şi despre alungarea svabilor şi şasilor în descursul anilor, nu o face prea departe de direcţia trasată de la Cotroceni, fiind doar o altă tenetativă de a provoca şi restul etniilor de a se comporta asemenea maghiarimii politice.
Pe de altă parte, în aceats umoare în care nu mai găsim nici un reper politic de care să ne sprijnim, nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi nici de comportamentul social-democraţilor. Căci, faptul că PSD a acceptat să meargă la Cotroceni, fie şi doar pentru a-i da chipurile peste nas preşedintelui, chiar nu mai are nici o însemnătate. Tentaţia trădării prin sluj a fost deja dovedită prin propriul comportament. Iar ascunderea în spatele marotei pe care o afişează PSD de fiecare dată când Traian Băsescu îşi împlineşte o profeţie, aceea de a îndrepta lucrurile când va veni la putere, este deja penibilă. Un fel de „staţi liniştiţi: PSD-ul va îndrepta el lucrurile!”. Şi legea pensiilor, şi furtul procentelor din salariul bugetarilor, şi codul muncii mutlat spre folosul multnaţionalelel, pe toate le va îndrepta PSD când va veni la putere. De aia nu se agită acum prea mult!
Or, este clar, nu?! PSD nu luptă prea mult împotriva desfiinţări judeţelor pentru că, declară chiar Victor Ponta, le va reînfiinţa la loc când va veni la putere! Aceasta este declaraţia de atac politic al preşedintelui celui mai important partid de opoziţie. Şi, practic, ultima speranţă a românilor de a înlătura pecinginea portocalie.
În ceea ce priveşte „mişcările” UDMR-ului, declaraţiile rebel-iredentiste ale liderilor părţii „cuminţi” a magharimii politice, de asemenea nu trebuie să ne facem iluzii. Este jocul de glezne specific cacelamalei politice, formaţiunea mimând iritarea doar pentru a permite Cotrocenilor să realizeze abaterea atenţiei de la la discuţiile pe fond, în favoarea celor „tehnice”.
Astfel „renunţarea” de către PDL la asumarea reorganizării administrativ-teritorale în faţa Parlamentului nu este nicidecum un pas înapoi în faţa maghiarimii politice. Este doar o altă mişcare a mamutului cu picoare tot mai putrede, prin care a trecut de la tatonare şi insinuare, la transferul temei regionalizării către mentalul colectiv şi deschiderea porţilor pentru „discuţiile tehnice”. Iar UDMR a mai bifat şi strecurarea unei alte pretenţii, vorbind făţiş de statutul specific „de regiune în regiune” doar pentru ţinutul secuiesc, ci şi pentru o a doua zonă care să cuprindă Bihorul şi Satu Mare. Pentru că, în acest fel, s-ar crea două zone cu regim special, enclae, HarCov-ul şi arealul Bihor-Oradea , care, alipite în cadrul unei „macroregiunii” ar forma un stat în stat cu graniţa direct alipită Ungariei.
Concluzia este dară cutremurătoare: la următoarea lansare a temei regionalizării, nimeni nu se va mai irita întrebându-se „de ce?”, atenţa fiind îndreptată doar spre chestiunea „tehnică” a felului de „feliere” a ţării.
Este planul „pas cu pas” care a fost aplicat pentru satisfcaerea oricărei pretenţii venite dinspre maghiarimea politică. Insinurea unei teme, prin lansarea unui concept, relativa replierea în momentul aprinderii spiritelor, vreme în care tema era insinuată meticulos mentalului colectiv, apoi reîntoarcerea cu subiectul la nivel „aplicativ”.
Aşa s-a procedat de fiecare dată, de la tăbliţele „bilingve”, la indicatoarele rutiere şi panourile-poartă, de la studiul tot mai extins al materiilor şacolare strict în maghiară la aproape deplina eliminare a studiului în limba română pentru etnici.
Lasă un răspuns