Articole publicate de: George Petrovai

Stephen Crane – veriga de aur a literaturii americane

America în întregime este produsul de vârf al europenilor. Şi cum Europa de ieri şi de azi este cea mai strălucită creaţie a creştinismului, concluzia se impune de la sine. Dacă facem abstracţie de istoria insuficient cunoscută şi ridicol de


De la Comedia umană la cea modernă

Cum cărţile sunt scrise de oameni, în general despre oameni şi pentru oameni, se subînţelege de ce scriitorii nu numai că prezintă viaţa aşa cum este, ori o înfăţişează aşa cum şi-ar dori să fie, ci chiar pun şi îşi


„Vocea” aparte a lui Elias Canetti în cartea Vocile din Marrakech

Este suficient să amintim din opera canettiană doar cărțile Orbire, Jocul privirilor, Limba salvată și Facla în ureche (o operă, de altminteri, răsplătită în anul 1981 cu Premiul Nobel), ca îndată să realizăm strânsa legătură dintre titluri și simțurile umane,


Trei romane şi argumentele lor hotărâtoare…

Scopul prioritar al literaturii, ca de altfel al tuturor producţiilor artistice, nu este de-a desfăta, ci de-a instrui şi de-a corecta, iar prin aceasta de-a transforma, adică de a-i face pe oameni mai buni, mai drepţi şi mai sensibili, într-un


Rolul de frunte al povestitorului în marea literatură rusă

Scriitorii se deosebesc printr-o serie de însușiri (spiritul de observație, ideile dezbătute, limbajul întrebuințat, talentul de povestitor etc.), toate aceste componente, în împletirea lor subtilă și armonioasă, contribuind la formarea stilului și la punerea în evidență a artei cu care


Pontius Pilatus (Poem dramatic)

Întreaga acţiune se petrece în atriumul (curtea interioară) din imensul palat al lui Pontius Pilatus, procuratorul Iudeii. Ca în toate marile case romane, în mijlocul atriumului susură un splendid havuz, iar jur-împrejurul său se întinde porticul acoperit, loc amenajat nu


Morala indienilor antici

Având în vedere faptul că „hindușii sunt cei mai cinstiți oameni din lume” și că „Întreaga morală hindusă se poate rezuma în cugetarea: «Cine privește femeia altuia ca pe mama sa, averea altuia ca pe un bulgăre de pământ, pe


…de pomină în lume!

Anul acesta, în luna decembrie, vor fi 30 de ani bătuți pe muchie de postdecembrism, adică zece ani peste umilitoarea (la acea vreme) previziune brucaniană și zece ani sub necesara pribegie a evreilor biblici prin pustie, până la totala dispariție


Meditaţiile lui Moise

Rugăciunea de pe muntele Nebo Îţi mulţumesc, iubit Părinte, pentru a Tale multe daruri în lunga mea viaţă, ce ani numără douăzeci peste a sutei împlinire, scurşi ca-ntr-o-nchipuire prin legea timpului din viu. Poruncile în zeci de ani Ţi le-am


Concepții cosmogonice indiene, chinezești și grecești…

Funcție de forța lor spirituală, toate popoarele antice, chiar și cele mai puțin civilizate, au fost intens preocupate de marile probleme ale filosofiei (existență-nonexistență, viu-neviu, materie-spirit, macrounivers-microunivers, absolut-efemer, mișcare-repaus, temporal-atemporal, spațial-nespațial, haos-cosmos, moarte-nemurire), încercând să răspundă în manieră proprie la