Doamne ne iartă (de Petru Jipa)
Pentru o secundă totul s-a oprit a disperare
cerul înnoptase peste mare,
copacii se oglindeau neclintiți
pe oglinda de apă și păreau vrăjiți.
Ca un vulcan nevăzut au apărut spirite
lovite și ele de tunete,
opriți urgia se auzeau strigând
copii nenăscuți într-un gând.
Alb roșu, roșul despicat
de albastrul răsărit dintr-un alb,
vijelia care a cotropit gândul
împresura pământul.
Liniștea se așterne, dar țipă
pe un timp blestemat de ursită,
culegătorii de stele s-au oprit
într-un foc definit.
Se scutură timpul în fundal
clepsidra măsoară durere-n aval,
și curge nisipul cu mâlul ce plânge
amestecat cu mult sânge.
Se lasă a noapte în închipuiri
se lasă a sete peste ale noastre sclipiri
foamea tot cerne mâncare cerească
Doamne ne iartă, Doamne ne iartă!
Omenia (de Liliana Smerea Vacaru)
Mă gândesc cum ar fi lumea, fiecare de-am avea
Unic scop şi țel, în viață, fericirea altcuiva!
Dacă Dumnezeu ți-ar da, un coş plin peste măsură
ŞI-n el ar pune de toate (tot binele din scriptură):
Aer, apă, sănătate, pace, bogății, iubire…
Te-ai gândi la toată lumea sau le-ai ține pentru tine?!
Într-o lume egoistă, mândria fiind stăpână,
Ai păstra tot pentru tine, crezând că ți se cuvine?
Sau ai împărți cu lumea din prea plinul ce ți-a dat,
Să nu mai existe-n lume, om sărac şi om bogat?
ŞI să poți să-ngropi securea discordiei pe pământ…
Ai lua lumea de mână, să-mparți cu ea, din coşul sfânt?!
Lumea astăzi din păcate-i egoistă. Ştii ce-i rău?!
Cei ce au mai mult din toate, se cred însuşi Dumnezeu!
Nu împart, nu scad! Adună! Uitând că de pe pământ,
Nimeni n-a luat nici banii, nici vre-o vilă în mormânt!
Alții îşi trăiesc amarul între lacrimi şi suspine,
Dumnezeu, de le dă coşul, îl vor împărți cu tine!
Firul nevăzut ce leagă un suflet de celălalt,
Rareori uneşte-n viață, cel sărac, de cel bogat!
Fiecare om există cu un scop, cu o menire…
De s-ar putea transforma egoismul în iubire,
Am trăi ca-n timpu-n care, Iisus însuşi pe pământ,
Unde vinul n-a ajuns,apa-n vin a prefăcut!
Dumnezeu a creat omul după asemănarea sa,
Dar i-a lăsat lui puterea de-a urî şi de-a ierta.
Oamenii de-ar dărui, zi de zi o vorbă bună
ȘI iubire-ar împărți toți ținându-se de mână,
Ar distruge egoismul şi orgoliul şi mândria,
Pe pământ ar triumfa, regăsită, OMENIA!
Doamne! (de Nicolae Danciu)
Sunt atât de păcătos
Încât nu mai îndrăznesc
Să ridic capul de jos,
Să cer ajutor Ceresc.
Și-atunci cu capul plecat
Ridic doar mintea la Tine
Și Te rog neîncetat,
Ai grijă, Doamne, de mine!
Sunt în pragul disperării
Domnul meu, nu mă uita,
Nu mă da, Doamne, pierzării
Că-s și eu făptura Ta.
Deși molima-i cumplită
Și-aduce atâta jale,
Inima mi-e mai rănită
Când văd doar biserici goale.
Doamne, sunt atât de trist
Când văd păstori fără oi,
Nu-l lăsa pe Antihrist
Să își bată joc de noi!
Nu-l lăsa pe-afurisit
Să salte de bucurie,
Că din veci el și-a dorit
Să-ți vadă Casa pustie.
Doamne, cu a Ta putere,
Nimicește-l, nu-l lăsa,
Căci nici de Sfânta-Nviere
Nu pot fi în Casa Ta.
Dar Te rog, Doamne, pe Tine,
De-Nvierea Fiului,
Să mă-nviezi și pe mine
Din moartea păcatului!
Nădejdea noastră (Ana Vecerdea Ardelean)
Răsună vestea morţii, Sfinte,
Peste întreg pământul năvăleşte;
Spre Tine-acum aducem rugăminte:
Vino spre noi, Părinte, ne-ocroteşte!
În Tine punem azi nădejdea noastră!
Eşti singurul ce vii în ajutor!
Suntem copiii Tăi, în grea năpastă…
Fereşte-ne de rău nimicitor!
Strigă bisericile către Tine,
Chiar dacă-s goale, fără credincioşi;
Pietrele lor din ziduri, de rugăciuni sunt pline,
Înscrise de la noi şi din strămoşi…
Ascultă glasuri ce Te cheamă, Doamne!
Ne iartă de tot răul săvârşit!
Nu ne da morţii, să nu ne condamne;
Ne iartă că ades Te-am surghiunit!
-Copilul Meu, sporeşte azi credinţa,
Nădejdea şi iubirea către Cer!
Te-oi izbăvi de toată neputinţa…
Iar suferinţele, să ştii că pier.
Aşa cum soarele-şi trimite,
Raza de ,,Bun rămas!” către pământ,
Vieţile de Mine-s ocrotite!
Iar pavăză aveţi tot Cerul Sfânt!
Să păstrăm speranța (de Nicolae Panait Nicu)
Oamenii buni, priviți în zare
Lumea toată-i în declin,
Răul este tot mai mare
Vremuri tot mai grele vin.
Hai să luăm cu toți aminte
Stați în casă cât se poate,
Ești copil sau ești părinte
Roagă-te de sănătate.
Boala asta nu glumește
Ne așteaptă peste tot,
Prin unghere ne pândește
Și nu-i știm vreun antidot.
Nu tratați în glumă viața
Azi primim o încercare,
Haideți să păstrăm speranța
Mâine soarele răsare.
Lasă un răspuns